37,224 matches
-
stimulat de abracadabrante viziuni simboliste și de sfîrșitul, efervescent, desi pozitivist, al secolului XIX- veac raționalist, al primelor problematici sociale de anvergură, anticipînd revoluția, - este panașul acestui "aristocrat" al literelor, făcînd poezie, la metronom, în mijlocul regretelor atîtor roze... * Una din prozele sale cele mai curioase și pe care astăzi o citim zîmbind cu uimire este și aceasta schița fantastică și atît de actuala în desuetudinea ei julveriană, OCEANIA-PACIFIC-DREADNOUGHT: "Era în jurul anului 1952 (?!exclamația noastră), iar vasul uriaș, acel Dreadnought al Păcii
Oceania-Pacific-Dreadnought by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17922_a_19247]
-
au avut emuli la noi, ca J.P.Richard sau tematistii, mult mai des urmați. Paradoxul este că singurul exemplu de stilistica aplicată nu se referă la poezie (în care, totuși, marea generație interbelică a elogiat nesmintit puritatea verbală), ci la proza: Artă prozatorilor români a lui Ț. Vianu. N-avem o Artă a poeților români. Vianu pleca de la Bally, nu de la Spitzer, cum m-aș fi așteptat și analizele lui verbale sînt inca remarcabile, deși cred că premisa teoretică despre dublă
Critica verbală by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17942_a_19267]
-
efectiv al scrierilor socotite prioritare, măi tînărul nostru confrate Nicolae Mecu, au convenit să acorde întîietate romanelor călinesciene. Nici poeziei, nici criticii, dacă era să se respecte strict ordinea domeniilor asupra cărora Călinescu și-a pus amprenta. A fost preferată proza, probabil în ideea că ridică mai putine obstacole de restituire. Se știe că ediția "de autor", tot la "Minerva", a întîmpinat fel de fel de probleme și, pînă la urmă, s-a și împotmolit cînd ajunsese la marea Istorie a
Un centenar oarecum prematur by Geo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/17912_a_19237]
-
Unirea și regenerarea României, - ne mai întâlni-vom oare în regiunile necunoscute în care v-ați dus, spre a ne da îmbrățișările și sărutările acelea dulci cu câri eram deprinși?"... * Cred că este textul cel mai cald și mai afectuos - proza memorialistica de o asemenea sinceră tensiune sentimentală ce s-a scris pe la începutul secolului XIX despre momentele-cheie ale țării, 1848 și Unirea Principatelor resimțite în adolescență acestui autor care, în viitor, poate că va trebui să aibă în perspectivă, totuși
În vara anului 1837 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17938_a_19263]
-
realității istorice, el ne-o înfățișa în desuetudinea ei și tocmai această voluptuoasa acceptare a perimării echivala cu o depășire a convenționalismului. La Eugen Uricaru chiar și prezentul devine trecut, printr-o tratare livresca a realității. La caracterul livresc al prozei sale, se adăuga atmosferă fantastică difuza în care înoată personajele. Totul pare scăldat într-o misterioasă lumină roșie, ca în laboratorul unui fotograf. Putem presupune că în această lumină scriitorul developează mai bine semnificațiile unor întâmplări de altădată. Dar mai
Amurgul romanului istoric by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17913_a_19238]
-
de istoria unor organizații secrete. Când a vizitat Chină, scriitorul român i-a uimit pe însoțitorii săi chinezi, știind mai multe decât ei despre trecutul Chinei.) Deși a început prin a scrie poezie, Eugen Uricaru s-a specializat repede în proza, publicând harnic-risipitor mai multe cărți, de a caror soarta nu s-a interesat niciodată îndeaproape: Despre purpura, nuvele, Cluj, Ed. Dacia, 1974, Rug și flacăra, român, Cluj, Ed. Dacia, 1977, Antonia, nuvele, București, Ed. Eminescu, 1977, Mierea, român, București, Ed.
Amurgul romanului istoric by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17913_a_19238]
-
C. Rogozanu În Femei în fața oglinzii de Corina Ciocârlie "personajul" este oglindă și nu femeia cum ne-ar putea face să credem titlul. Autoarea urmărește de-a lungul românului românesc "anamorfozarea treptată a realului", "capriciile speculare din proza românească" și nu are intenția să contureze vreun inedit chip feminin. Așadar cartea Corinei Ciocârlie debutează cu o frustrare a așteptărilor cititorului (și, de ce nu, a cumpărătorului?). Partea întîi, "Peripețiile oglinzii în lumea Alisei", cuprinde capitole despre autori din prima
Oglindă, oglinjoară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17949_a_19274]
-
de altă dată. Oglindă, de la Rebreanu pînă la Blecher, inclusiv, era un element care-și producea efectele ciudate în contexte precise; de la Bănulescu încoace oglindă este "stindardul," naratorului - un pasaj cu "oglindă" poate fi vital (consideră autoarea) pentru înțelegerea arhitecturii prozei respective. Toate capitolele au aceeași structură: un citat reprezentativ urmat de un comentariu care se generalizează treptat. Corina Ciocârlie alege excelent pasajele cu care-și argumentează afirmații uneori extrem de expresive: "Violul Nadinei și criza sexuală a lui Nory nu fac
Oglindă, oglinjoară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17949_a_19274]
-
vor fi aceia dispuși să caute în paginile lui o fascinație a ororii. De altfel, ea nu rezidă strict la nivelul evenimentelor narate, altminteri ar alunecă în gratuitate și sațietate, ci la acela al scriiturii. Isaac Bashevis Sînger scrie o proza superbă, cu incantații frisonante, încărcată de o poeticitate discretă, austera. E adevărat, însă, că aceleași vîrtuți stilistice sînt de găsit în practic oricare român al scriitorului, nu e obligatoriu deci să le descoperim laolaltă cu o poveste atît de deprimanta
Fascinatia ororii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17939_a_19264]
-
înregistrat experiențele - a suportat amputări repetate din partea cenzurii. Iar Mircea Ștefănescu s-a stins din viață chiar în 1982. Abia în 1998, sub îngrijirea Danielei Ștefănescu (fiica dramaturgului), aceste pagini s-au concretizat într-o carte, inclusă în colecția de "Proza română contemporană" a Editurii RAO din București. Alertețea frazei îndelung exersate să se așeze pe hîrtie (autorul, născut în 1898, a cunoscut și participat la efervescenta jurnalistică a perioadei interbelice), cît și arta de a capta atenția cititorului prin mici
Plăcerea de a consemna by V. Lută () [Corola-journal/Journalistic/17947_a_19272]
-
Unul din cei mai importanți cercetători ai fenomenului literar vechi românesc și cunoscător - direct de la sursă! - al manifestărilor literare baroce în spațiul slav, Dan Horia Mazilu (Udriște Năsturel (1974), Barocul în literatura română din secolul XVII (1976), Cronicari munteni (1978), Proza oratorica în literatura română, I (1986), ÎI (1987), Recitind literatura română veche, I(1994), ÎI (1998)) ni se dezvăluie acum "câștigat" de domeniul "mentalităților". În ciuda faptului că declară, cu umor, "am vrut să scriu o carte de imagologie", dar, "până la
Repede ochire asupra "celorlalti" by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17970_a_19295]
-
a subiectivității, ca să spunem așa, date fiind deșele alunecări spre literatura: vechile letopisețe de curte, scrierile lui Grigore Ureche, Miron Costin și Ion Neculce, cronicile muntenești (Stoica Ludescu, Radu Popescu, Radu Greceanu), dar și tratate de istorie, cosmografie, biografii, hagiografii, proza oratorica, literatura parenetica, jurnale de călătorie, acte de cancelarie sau codice de legi. (Am operat, la rându-ne, o selecție, corpusul pe care Dan Horia Mazilu îl considera cu modestie, oricând amendabil, dar "îndestulător pentru intențiile sale" fiind cu mult
Repede ochire asupra "celorlalti" by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17970_a_19295]
-
în același an, în Gazeta literară, acceptat și tipărit imediat de Paul Georgescu. Atunci îl cunoscusem întîia oară pe reputatul critic. Textul i-a plăcut și a stîrnit vîlvă în epoca. Astăzi îl consider cea dinții încercare a mea de proza. Era vorba de un romancier foarte talentat și foarte puternic, un dandy al vremii, provocînd cu vestimentația să extravaganța masele cenușii ale comunismului. Un amănunt de istorie literară se cuvine consemnat: citînd articolul de mai jos, eroul, marele romancier din
Primul text publicat by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17974_a_19299]
-
1980; Câmp negru, București, Ed. Cartea Românească, 1982; Arlechini la marginea câmpului, București, Ed. Cartea Românească, 1985; Poezii, Iași, Ed. Junimea, 1987, Deasupra lucrurilor, neantul, București, 1990, Mirele orb, Iași, Ed. Junimea, 1995 (lor li se adaugă un volum de proza suprarealista, Nevasta lui Hans, Iași, Ed. Moldova, 1996, precum și culegeri de publicistica. Din aceste șase cărți, numai primele două sunt convingătoare din punct de vedere estetic. În cuprinsul lor figurează numeroase poeme care reușesc să impună o atmosferă de sărbătoare
Al doilea Nichita al literaturii române by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17963_a_19288]
-
Florentina Costache " Volumul se întinde pe trei studii. În Homo caragialensis se deschide un nou șantier pentru (re)constituirea atît de controversatului aborigen de pe teritoriul prozei scurte". Cartea lui Liviu Papadima cucerește de la prima pagină prin verva și umor, insă miza este serioasă: realizarea unei imagini cît mai cuprinzătoare a operei caragialiene, cu metode care, în funcție de perioada în care au fost scrise studiile, variază. Sedusa inițial
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
la demersul uzual ce-și propune conturarea de "lumi literare", demers pur descriptiv și totodată reductiv, cîtă vreme nu poate acoperi nivelurile multiple ale textului. Dacă profilul personajului și al mediului sau se reliefează cu claritate numai prin apelul la proza scurtă este o întrebare la care Liviu Papadima revine în a treia secțiune, scrisă în 1995, în care schițează tendințele dominante în receptarea operei lui Caragiale. Un posibil răspuns este că "proza scurtă caragialiana se oferă intuiției, cu o forță
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
se reliefează cu claritate numai prin apelul la proza scurtă este o întrebare la care Liviu Papadima revine în a treia secțiune, scrisă în 1995, în care schițează tendințele dominante în receptarea operei lui Caragiale. Un posibil răspuns este că "proza scurtă caragialiana se oferă intuiției, cu o forță constrîngătoare, ca imagine a unui întreg" (p. 166), pe cînd "comediile(...), desi provenind dintr-un interval de timp mai redus și mai compact - 1879-1885 - oferă mai puține șanse de configurare a unei
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
comediile(...), desi provenind dintr-un interval de timp mai redus și mai compact - 1879-1885 - oferă mai puține șanse de configurare a unei umanități globale" (p. 168). Ca încununare a "realismului" tradițional sau ca model întemeietor al modernității în literatura română, proza lui Caragiale este revendicata de ambele epoci, reprezentînd o zonă de tensiune care îi explică și caracterul polemic. "Cotitură" pe care o provoacă în literatura română momentul Caragiale este tema celui de-al doilea studiu al volumului, datat 1988. Diferențierea
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
datat 1988. Diferențierea tradițional/modern nu se remarcă la nivel tematic sau la nivelul procedeelor naratologice, ci constă în faptul că acestea sînt investite cu alte funcții decît pînă atunci. Inserturile paratextuale, varierea registrului stilistic sînt procedee întîlnite și în proza pașoptista. Dar daca apelul la document, fragmentele eseistice cu iz de polemică de gazeta ce se întîlnesc, de exemplu, în opera lui Filimon sau a lui Negruzzi aveau rolul de a conferi seriozitate întreprinderii literare, de a legitimă ficțiunea, la
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
însuși nucleul povestirii", precum și "reflex parodic față de textul clasic care se sprijină pe citate savante, folosindu-le drept argument al autorității" (p.94). În cadrul unor categorii precum ficționalitatea, raportul autor/narator, ironia, absurdul, ambiguitatea, Liviu Papadima urmărește tranziția realizată de proza lui Caragiale spre configurarea unui alt set de norme ale literaturității, spre un alt mod de a vedea literatura. Ironia, accentul parodic au mecanisme mult mai fine decît simpla inversare a sensului literal, pe baza căruia se poate reconstitui cu
Caragialia non sunt turpia by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17966_a_19291]
-
inevitabil, de realitate: bazată pe un contract de asemănare ori bazată pe unul de neasemănare, cu realitatea. Gradul de apropiere ori de distanță diferă de la epoca la epoca, de la estetică la estetică. Este evident, în această ordine de idei, ca proza a mers de la neasemănarea ficțiunilor din antichitate, din Evul-mediu ori din Renaștere spre asemănarea ficțiunilor realiste din secolele XIX și XX. Românul modern este vîrful unui lung proces în care mimesisul triumfă puțin cîte puțin. Din contră, poezia a fost
Limbaj si fictiune by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17978_a_19303]
-
în Brustureni. Cu ele se ilustrează genul de "povestire săteasca", în mare cinste la "prozatorii ardeleni și bănățeni până la Unire". Povestirile, chiar dacă nu au puterea unui realism slavician, înfățișează tipuri de țărani, pe care le vom întâlni, mai târziu în proza lui Agârbiceanu și Pavel Dan. Așa este Niculita Breazu, "săracul avut" un precursor al lui Melentea din povestirile lui Agârbiceanu sau al lui Sută din proza lui Pavel Dan. O seară în Brustureni este o povestire duioasa în care se
Septimiu Albini by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/17984_a_19309]
-
realism slavician, înfățișează tipuri de țărani, pe care le vom întâlni, mai târziu în proza lui Agârbiceanu și Pavel Dan. Așa este Niculita Breazu, "săracul avut" un precursor al lui Melentea din povestirile lui Agârbiceanu sau al lui Sută din proza lui Pavel Dan. O seară în Brustureni este o povestire duioasa în care se înfățișează cu compasiune soarta unui năpăstuit al satului. Cu două povestiri nu cred ca se poate contura un "prozator uitat", pentru ca mai interesante sunt scrierile de
Septimiu Albini by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/17984_a_19309]
-
pe care l-a slujit pînă la pensionare. Și poeta, autoare a volumelor Ciuta deșertului, Ochiul de salcîm, Quarcuri fermecate, volume apreciate de Alexandru Paleologu, Octavian Paler sau Mircea Ciobanu, Victoria Dobre își încearcă de data asta condeiul și în proza. Strict literar, cartea are multe lucruri discutabile, de la stilul adesea prețios și emfatic, pînă la prea deșele citate din autori mari, aduse forțat în context. Cartea ar fi putut fi un prețios document, ceea ce nu reușește decît parțial. Informația de
Chipuri si destine de aur by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17971_a_19296]
-
este însă în mod real diluata în raport cu cele anterioare. Deși are un titlu promițător,Tabieturi de seară, ea suferă de improvizație și cuprinde cam mult balast. Autoarea face un experiment care nu-i reușește întrutotul și anume combină poezia cu proza, sperând să realizeze un fel de duet de genuri literare. Teoretic combinația este posibilă - ne-o putem închipui că pe un dans al lui Don Quijote cu Sancho Pânză. Practic, însă, poezia este prea prozaica și proza prea poetica, astfel încât trecerea
Experimente poetice riscante by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17981_a_19306]