KorAP: Find »[drukola/base=puști & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...79 80 81 ...98 >

2,436 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905

probleme. Ferro și Spunkmeyer se mai așezaseră ca o pană pe soluri cu climaturi mai teribile decât cel al Acheronului. ― Vânturile slăbesc. O vreme bună să ieși cu zmeul. O să stăm un pic pe loc ca să se mai distreze și puștii din spate. Venise clipa debarcării. Gorman ieși din hamuri și urcă pe culoarul central în direcția postului de operații tactice al blindatului. Burke și Ripley îl urmară, lăsându-i pe infanteriști să-și încheie pregătirile. Se regrupară tustrei în post

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911

sunt alte jocuri la care pot să te întrec. Simpaticul copil mai avu nevoie de câteva exerciții de respirație. Dar fața i se luminase deja. - Pun pariu că nu poți să mă bați la Scroob, spuse în cele din urmă puștiul de 12 ani. Mama nu mai vrea să joace cu mine pentru că sunt prea bun pentru ea. Gosseyn spuse: - Va trebui mai întâi să văd ce fel de joc e acela, înainte să te contrazic. Dar poate c-am putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
că va fi prea mult pentru trupurile lor înghețate. Totuși, începuse să se simtă mai bine în legătură cu transferul greșit care-l adusese aici... Va trebui să învețe să controleze asta, desigur; aceste incidente trebuiau analizate și trebuia făcut ceva, dar... puștiul se aflase în această lume înghețată cu douăzeci de minute mai mult ca el. Și, evident, două lucruri îl salvaseră până acum. În acele minute strălucise soarele. De asemenea circulația mai bună a trupului tânăr și hainele mai călduroase avuseseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
un moment potrivit. E ziua mea liberă. Sau - zâmbind - noaptea mea liberă; așa că v-aș putea fi de vreun ajutor. Oricum văd că în momentul acesta aveți nevoie de o baie și de somn. Ce-ar fi ca tu și puștiul să vă instalați în dormitorul meu, iar eu, dac-o să vreau să dorm, am să dorm pe canapeaua de aici. Gosseyn Trei nu se-mpotrivi: "Puștiul" părea să ezite; dar apoi se uită fără o vorbă la Gosseyn și intrară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
aveți nevoie de o baie și de somn. Ce-ar fi ca tu și puștiul să vă instalați în dormitorul meu, iar eu, dac-o să vreau să dorm, am să dorm pe canapeaua de aici. Gosseyn Trei nu se-mpotrivi: "Puștiul" părea să ezite; dar apoi se uită fără o vorbă la Gosseyn și intrară pe ușa indicată. Totuși, odată intrat, după ce ușa fu închisă, Enin spuse: - Chiar o să stăm aici? Gosseyn arătă spre patul larg. - Întâi faci o baie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

pregătiți să-și petreacă timpul fără noi. Când te gândeai la buzele întredeschise care, dincolo de ușa clasei, rosteau orice, de la definiția metaforei la structura scheletului uman, nu puteai decât să-ți imaginezi cele mai delicioase porcării. De fapt, ca orice puști timid, nu credeam în dragoste și mă așteptam la ce putea fi mai rău. Fusesem învățat că singura brumă de erotism pe care aș fi putut s-o încerc (sau, cine știe, să-mi înflorească pe parcurs, ca o erupție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mașină, o slujbă stabilă, o femeie adevărată lângă mine și tot ce mă fascina era slipul de piele al lui Rahan! Firește, așa cum susțin doctorii, de la Dr. Justice la Arcadie Percek, toate mi se trăgeau din adânciturile copilăriei. Fusesem un puști nervos, singuratic, tăcut, dar cu ochii deschiși la ce se întâmpla în jur. Prea larg deschiși, dacă mă întrebați pe mine. În casa noastră de pe strada Vitejescu, colț cu Lânăriei, pândeau fantasmele plăcute și nocive ale copilăriei, segmente de vis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
știe de ce, bunicu’ Vitalian nu mă lăsa să pun mâna, plesnindu-mă de fiecare dată când mă apropiam de ele. Visul meu prostesc mirosea a cuișoare și dulceață de vișine, ca o jucărie perfectă. Și jucăria asta nemaipomenită, în care puștiul din mine își punea toate speranțele, s-a făcut țăndări într-o bună zi. Era o zi simplă, curată, oribilă. N-am uitat-o, dar nici n-am de gând să v-o povestesc. Dacia 1100 s-a îndepărtat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
albi răi. Pe-ăștia îi citeam pe sărite, mi se păreau mari și vulnerabili, o lovitură de bâtă i-ar fi doborât, un glonț le-ar fi putut sfârteca țeasta, împrăștiind cerneală și bucăți de os peste iluziile mele de puști răsfățat. Anticarii îmi știau deja nebunia; unii poate o și înțelegeau. Titi și Titu, pe Moșilor, săreau de la jocul de table să-mi deschidă dulapul din spatele biroului. Wittenberg, din Curtea-Veche, mă lăsa-n depozit să forfotesc cu scărița printre teancuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
strada unde locuiau bunicii lui Cezar: Ziduri între Vii. Niciodată nu-mi trecuse prin minte că ar fi vorba de-o podgorie (așa cum ne sugerau vecinii), ceea ce făcea ca numele să capete o înspăimântătoare rezonanță biblică în închipuirea mea de puști: zăream cărămizi peste cărămizi strângând șirurile de bărbați și femei pe care Dumnezeu se hotărâse să-i pedepsească. Comuniștii căutaseră și ei să-și bage coada. Străzile lor duhneau și-aveau denumiri prostești sau de chimicale: te apucau nervii pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
geamurile de metal. Pentru cei care încă nu și-au dat seama, mintea lui Paul funcționa ca o lentilă neuronală, un filtru de realitate prin care se răsfrângea imaginea României socialiste: uzată, bătrânicioasă, vie. O târa după el, cu nostalgia puștiului care pleacă din cartier cu tot cu lucruri și amintiri. Eu doar puneam lupa deasupra, măream sau micșoram detaliile, îi simțeam prezența printre obiecte și respirații. Vizitam o expoziție de trandafiri ofiliți; până și Paul mirosea a formol. Măcar el nu scria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Călcam pe bucăți din tavan, dădeau un zgomot sec, crocant. Pe-al treilea n-am mai apucat să-l fac. Aproape pe loc mi-am dat seama că greșisem; n-ar fi trebuit să le întorc spatele. Până și-un puști din telenovelle știe asta. Am simțit o mână enormă apucându-mă de gât și săltându-mă spre cer. Dacă nu m-aș fi sufocat, aș fi văzut și cui îi aparținea; probabil era copita lui Rapotan. Am încercat s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
duci la el? Așa, fără să-l cunoști?“ „Nu chiar. N-aș zice că nu ne cunoaștem.“ „Cum așa?“ „Mi-a fost elev în «Maiorescu». Lupu Andrei, clasa a X-a B, promoția 1993. Chiulea de rupea la română.“ „Și puștiul ăsta chiulangiu ne poate ajuta cu ceva?“ „Scurtu zice că da. Pe vremea lui nea’ Nicu, strângea pe-ascuns ceasuri de mână, capace de mașini și sigle de pe capote: avea vreo trei saci dosiți în pivniță, printre butoaiele cu murături

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
chemat pe-Andrei în pivniță și i-a tras o bătaie soră cu moartea; cred că și-acum mai are semnele. Pe urmă l-a pus să meargă la fiecare vecin, să ducă înapoi obiectele și să-și ceară iertare. Puștiul ăsta și-a văzut de treabă și-a ajuns departe. Se zice că a adunat cea mai tare colecție de ceasuri din România. Și-n plus, mai e și pasionat de tot ce mișcă o rozetă-două în direcție matematică: ordinatoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ai ce vedea. Noroc, Robiță!“ „Salutare!“ Am închis și i-am întins telefonul Mariei. Cât nu sufeream eu mini-sculele astea electronice, tot îmi foloseau uneori. La fel ca mașinuțele lui Andrei: o colecție întreagă, cu care defilam sâmbetele prin Herăstrău. Puștii râdeau înnebuniți, se lipeau de noi ca niște cățeluși. Apoi am luat piciorul de pe accelerație. Opelul a zumzăit corect, din cutia lui automatică. Se vedea Urziceniul, cu tuburile alea gigantice ale silozurilor țâșnind spre cer. Îți imaginai că orașul e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
referințe. Mai mult, dacă nu bagi cuvântul la motoare de căutare și-l treci obișnuit, pe Search, nu obții nimic. Fii atent.“ Mihnea a bătut globalmind pe Yahoo, apoi pe Google. Search. 0 matches found. Concluzia era logică, și-un puști ar fi dedus-o. „Globalmind ăștia nu există. Sau, mai bine zis, nu există decât atât cât să ne dea nouă textul ăsta, cu informația de pe el.“ „Dar ce e globalmind?“, s-a interesat Maria, „Un site, o firmă, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
înregistrare. L-a ridicat și ni l-a împins în față. „Blochez ușile de acces în culise, mai puțin una, cea din spate, pe care intrăm noi. M-am interesat. Tot sistemul Uniunii e pe-un cod vechi, și-un puști l-ar sparge. Dacă-i nevoie, ținem și publicul ocupat, îl trimitem să ia autografe-n altă parte, la restaurantul Uniunii.“ „Ar prinde.“, am fost de acord. „Scriitorii ăștia abia așteaptă să meargă la masă. Sună plauzibil.“ „Și eficient. Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
suprapune peste cea a faptelor, pătând fiecare amintire cu intenții pe care nu sunt sigur că le-am avut, legăturile strălucesc în toată splendoarea lor. Aveam cinci ani, eram singur și mintea îmi țăcănea. O dată pe săptămână, așteptam cu nerăbdarea puștiului comunist să sosească Pif-Gadget-ul, ambalat în țipla lui catifelată, mirosind a plastic și aer curat. Pe vremea aia, ne mutasem într-un demisol rece și întunecos, pentru care Dostoievski m-ar fi invidiat, iar chiriașul Costea m-ar fi omorât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
fragmentele de istorii ale Mariei, micile imagini calde și perverse ce răsăreau ici și colo din câte-o frază, detaliile dureros de precise cu care se lăuda rar, dar dezinvolt. Eram în același timp gelos și mândru de isprăvile ei, puștiul din mine ieșea la plimbare și privea cu un amestec de curiozitate și excitare scenele care i se întredeschideau prin ferestrele bucureștene ale amintirilor, dar la care nu participase. Nici o altă femeie nu îmi povestise cu-atâta nerușinare ce făcuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
se deplasau încet, leneș, într-o porțiune a corpului pe care penumbra camerei nu reușea s-o dezvăluie: ce se întâmpla sub pulpele strânse și-apropiate rămânea doar bănuit, sugerat de mișcarea bruscă a abdomenelor. Îl mai întâlneai și pe puștiul de 11 ani și jumătate, îngerul eminescian al cartierului, cu ochii albaștri și părul blond, cârlionțat. Părinții lui erau toată ziua plecați la serviciu, dar nimeni nu venea să-l vadă, în afară de colegii de v-ați ascunselea. Lui i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dar nimeni nu știe să-l fi frecventat vreodată hoți sau pungași (poate doar dacă personale simandicoase care se adunau acolo aveau viață dublă, ca toți scriitorii). Terente spărgea doar casele bogătanilor și-n plus, la 1920, era încă un puști, fără experiență și reputație. Cât despre Tily Raicovici, pe care presa îl descria „sportiv, elegant, cu lanțurile petrecute sub pantalon“, nimeni nu putea spune exact când fusese arestat și dacă mai zăcea în pușcărie. De Sfântu Ion, bandiții au năvălit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dragoste, miliarde de cuvinte rotindu-se ca niște stele pitice după Marea Implozie. Acolo e copilul pe care l-am pierdut, embrionul cărnos desprins cu racleta de corpul femeii tăcute, tăcere mai apoi devenită groază, silă, ură. Acolo sunt eu, puștiul cu breton și-o mașinuță Matchbox îndesată-n buzunarele cu nuci și corcodușe.. „Poet, omul nostru...“, l-a apărat Mihnea. „Și savant. Stele, hyper-spațiu, avorturi. Mereu mi-am dorit să scriu despre moarte.“ „Ți-au luat-o alții înainte. Vezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
care vroiam să-l fac era să-l contrariez. „M-aș bucura să aud povestea. Să am măcar două «monede» de mișcat.“ „Să-ți spun întâi ce s-a scris în rapoartele epocii. Mi-a arătat tata dosarul, eram un puști, dar mi-a povestit totul, scenă cu scenă. Bănuiesc că n-ai avut acces la varianta oficială, arhivele se deschid întotdeauna întotdeauna după 50 de ani?“ „1972 + 50 = 2022. N-am atâta timp la dispoziție. Și nu, n-am avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de lângă geam dormea liniștit, legănat de zgomotul cafetierelor, iar Mircea Eliade II citea un ziar, fumându-și mai departe pipa. Mirosea a vanilie, rom și prune uscate - unul din amestecurile alea englezești, pe care nu le cumperi de la tutungerie. Doar puștii cu bilele metalice plecaseră, se lingușeau acum pe stradă sau printr-un tramvai. „Ce gen de informații se transmiteau prin Pif-uri?“, am revenit, trăgând cu ochiul la alunița lui Grosescu. Ar fi fost prea de tot să aibă un microfon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
adânc în memorie și se instalează-n celule, neuroni și sinapse. Stă agățată de rețeaua neuronală. Nu poți s-o clătești pur și simplu.“ A urmat un nou moment de tăcere, de data asta neîndemânatică și rece. Rău-prevestitoare: și-un puști și-ar fi dat seama de asta. Așteptam fiecare să vadă ce pregătește celălalt. Inginerul Grosescu s-a ridicat brusc de la masă și, ferindu-se de paharul cu apă și lingurița curată, neatinsă, a pornit spre cuier. Și-a smuls

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]