11,637 matches
-
nu Înghite Însă gălușca. Pentru că o gălușcă era, și Încă una gogonată rău. Ce crezi că reprezentau cele șapte fotografii senzaționale ale comorii lui Bérenger Saunière? N-o să ghicești pentru nimic În lume. Ei bine, nimic altceva decât Cloșca cu Puii de Aur, tezaurul românesc descoperit la Pietroasa și care, cum bine știi, nu se mai află de mult la București, ci la Moscova! Dacă s-o mai fi aflând și acolo... 6 - Ți-am dat mai multe amănunte despre abatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
faceți acest sos? - se interesă amabil Barzovie-Vodă. — Din bujbei! - răspunse Huruzuma. Barzovie dădu mulțumit din cap și purcese spre blid. Când însă cercă sosul cu un tacâm, scoase un strigăt de mirare: sub sos stătea frumușel, cu aripile desfăcute, un pui de dropie, atât de veridic fript, că parcă una-două zbârrr! pe-o dugheană. Cu o mișcare delicată, de domn, Barzovie răsturnă puiul în sos, făcând apoi o incizie tremurătoare în abdomenul ciudat de plin al tradiționalei păsări. Minune mare! Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cercă sosul cu un tacâm, scoase un strigăt de mirare: sub sos stătea frumușel, cu aripile desfăcute, un pui de dropie, atât de veridic fript, că parcă una-două zbârrr! pe-o dugheană. Cu o mișcare delicată, de domn, Barzovie răsturnă puiul în sos, făcând apoi o incizie tremurătoare în abdomenul ciudat de plin al tradiționalei păsări. Minune mare! Din abdomen prinseră a se revărsa în sos bucățele de carne de porc, de vită, de curcă, spre profunda satisfacție a invitaților și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o săgeată. — Ăsta sare cel mai bine! - zise admirativ signora Maxima. Alaltăieri, după săritură, a prins și-un stavrid. La fiecare fluierat, din cadrul ferestrei țâșnea câte-un câine, arcuindu-se superb în văzduh. Călugării numărară șapte. Pe al optulea, un pui de lup de vreo trei săptămâni, probabil pentru că nu avea încă destulă forță să se cațere pe pervazul ferestrei, îl aruncă însuși doctorul. Episodul 151 O SENZAȚIE FIREASCĂ Suntem pe cale să pătrundem, de nu îți fi uitat, alături de bunii noștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Vulture. Cunosc eu lângă Bârlad un boier, un om umblat, a bătut și Răsăritul și Apusul. Când a bătut Răsăritul, a fost cum a fost, dar când a bătut Apusul și-a adus de-acolo un fel de tufa, o pui în pământ și după un timp o scoți și-am auzit că toți la curtea lui s-au îngrășat de cât mănâncă din ce dă tufa aia. — Și cum îi zice la tufa? - întrebă Cosette. — Tufă de barabule - răspunse spătarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și adânci, pentru că probabil pe aici a curs un râu cu apă multă care a săpat în piatră... Și de fiecare dată când va trebui să urcăm și să coborâm într-un asemenea defileu vom risca să fim împușcați, fiindcă puii ăștia de curvă nu greșesc niciodată ținta și obișnuiesc să se ascundă în cele mai nebănuite locuri. — Dacă nu te-aș cunoaște aș zice că ești cam speriat. Cine e obligat să se înfrunte cu un tuareg pe propriul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
curaj și intru scoarțe decolorate de prea mult spălat pe pereți ștergare miros de levănțică și ceară topită pe pat e Întins nea Dumitru În haine negre de ginere „s-a dus doamnă s-a stins azi noapte ca un pui de găină cine o să-mi mai poarte de grijă?“) — M-oi plăti și eu la nevoie la dumneata că d-asta sîntem vecine să ne ajutăm Între noi. Și ascultă-mă ce-ți zic, să nu-ți fie milă, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cuvinte? Îi văd ca prin vis, lovindu-se unii de alții În camioane cu destinație necunoscută, aud sunetul strident al sticlelor goale cum se ciocnesc În navete. Voi păsări, voi cerbi, - aici nimic nu scapă de uscăciune. „Am văzut un pui de drac / lîng-o trestie pe lac / broasca face oac, oac, oac / mîine pornim la atac...“ Oare degetele cîtor mîini trebuiesc pentru un scut și gîtlejurile cîtor oameni pentru un tun? Vreau o rochie lungă, neagră, de dantelă, cu decolteu adînc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
gutuile acoperite de un puf roșcat ca pubisul școlărițelor, prazul cu alura lui cazonă, prins În fascii, verdele lui provocator Îmi amintește de patrule, de camuflaj, de bande teroriste; dar iată verzele Înfoiate, placide ca niște cloști ce-și apără puii, și eleganța palidă, argintie a andivelor care te duc cu gîndul la arhipelaguri neexplorate, insulele andive, spui, zîmbești și vezi indigenele cu ghirlande de flori În jurul gîtului, tremurîndu-și șoldurile Într-un dans promițător. Cred că tomnatecul Gauguin s-a plimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ca vacile, sugea copiii pîn pă la patru ani. Ehe, alte vremuri. Acu numa ce le vezi, una două la doctor, cu injecțiile, cu vitaminile, cu pastilile de dormit. Un’ să pomenea la noi așa ceva. Rodea nepoată-mea oasele de pui cînd nici nu-i deteră dinții și mămăița Îi mai turna și cîte-o linguriță de țuică pă gît să nu să mai scoale noaptea că a doua zi, de, toată ograda era În capul ei... dă mîncare la orătănii, mătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a morții materializate bătrîna asta beată cu labele ei legate-n cîrpe Înconjurată de mere de cornuri de rîuri de lapte și urină pare o plăsmuire a bucolicului În mizerie miasme de organisme putride sunet mic legănat cîntecel nani nani puiul mamii vino rață de-l răsfață și tu pește de mi-l crește la colț a oprit o mașină cu lapte În zori după petrecerea de adio gaudeamus igitur și sticla albă rece În cămașă piele de găină milițianul Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pat vesel și drăgălaș la ora cinci cînd febra atinge nivelul maxim. O, țigară săracă și stoarsă de spermă ce vizitatori mai aduci În confesionalele creierului, cu brize răcoroase mai fac feriga să tremure și cangurul să-și Închidă bine puiul În marsupiu pînă la trecerea acestei mărunte furtuni iluzorii pe care un grup de celule Încearcă s-o reaprindă zadarnic. O, Poldi, Poldi, noi doi nu vom ști niciodată unul de altul, nici În tramvai nu am stat vreodată alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dulce două zile la rând, până ce sora a forțat ușa și m-a băgat în pat. Ziua erau cu ochii pe mine, noaptea nu găseam pisicile. Dar am început să simt ce importantă este pentru mine asemănarea dintre pisică și pui. Când m-am dus la cotețul din fundul curții, era întuneric ca de blestem. Nu am luat sacul cu mine. Voiam să observ detaliile. Am coborât în pivniță și, pe lângă becul din tavan, am aprins încă trei lumânări, ca să pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
s-au întins cuminți de-a lungul scândurii cu miros de vin. Nici eu nu prea știam ce o să se întâmple. Apoi am apucat un ciob de cărămidă, l-am înfipt printre pene și sângele mi-a țâșnit în față. Puiul a ridicat în pripă capul, și-a rotit gâtul, apoi a încremenit. I s-a mai zbătut o vreme pielița ochilor, apoi a încetat. Priveam deschizătura adâncă de unde ieșiseră la iveală toate chestiile acoperite până mai odinioară de pene. Muream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
tot culcată. Nu m-am speriat. Am mai așteptat un pic, apoi am băgat totul la loc, în deschizătura aceea întunecată. Am strâns rana, penele și am așteptat din nou. Nimic. Nu s-a mișcat ore întregi. Atunci am apucat puiul mort, am dat cu el de pământ și am ieșit din pivnița aceea plină de sânge. M-am ghemuit în patul de alamă de sub icoană și mi-am băgat mâinile murdare între picioare. Îmi amintesc cum becul de pe stradă lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
înalt și uscățiv și călca pământul cu o forță uriașă. Totuși felul în care degetele lui alunecau în trecere pe balustradă era cel mai frumos gest pe care-l văzusem până atunci. Întâmplător, într-una din ultimele săptămâni, deja după puiul de găină, am urcat și eu în galerie. În halatul lui vișiniu, părea, înfofolit într-o cortină de scenă și, în această cortină de la capătul galeriei, era o rușine foarte bătrână. În fața lui, una din ultimele sale poze. O pată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
durat o vreme, dar până la urmă a reușit. Capul s-a desprins de trup și s-a prăvălit peste Mulțime, împreună cu puhoiul de sânge izbucnit, ca o ploaie binefăcătoare peste răsaduri. A fost mai degrabă cum făcusem și eu cu puiul de găină. Adél era călită. Eu am crezut că n-o să supraviețuim. După evenimente a trecut pe la noi, așa, într-o doară, preotul care mă botezase iar situația s-a lămurit chiar în ziua aceea. Mai precis, că există revoluționari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
cui îi datorez, a ținut până dincolo de mormânt. În ziua următoare s-au lovit de o rezistență care a umplut toată casa de bucurie. Se părea că voi mai trăi o vreme. Mă supuneam voinței doctorului, dar pe al optulea pui de mâță l-am scos de sub pernă. Nu din milă, ci pentru că mă apăsa. Mai aveam câteva hopuri de trecut până să ajung la sentimente. Aveam doar senzații, uneori greșite. De pildă, cu Adél veneam în contact mai des decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
prăfuit. Sau să developezi, în niște soluții puturoase, de unul singur, imaginea latentă, ca apoi să observi cum se albește totul la lumină, pentru că ai fixat-o prost. Subliniez: bucuria. Se poate, ba chiar e sigur că teama mea față de puiul acela mort a fost o copilărie, dar dacă te caci pe tine de teamă nu înseamnă neapărat că ai și avut o copilărie adevărată. Pizda mă-sii de viață, dați-mi voie să-mi definesc copilăria prin aceste bucurii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
altora - i-am spus eu. — Da, de unde, noi doar fotografiem tâmpeniile lor - mi-a răspuns el și ne-am așezat să mâncăm supa de bibilică a lui tanti Amália. În decembrie, fumul de lumânare încremenea săptămâni întregi prin cameră. Un pui de brad pe care ni-l aducea pădurarul iarna, iar vara, pe fiica lui din Argintiș, unde locuiau, ca s-o fotografiem. Iar pe brad, numai luminițe sfârâitoare, nici un îngeraș agățat de crengi sau bomboane de anul trecut, doar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Aud și acum cum scârțâie cheia și îmi descuie. Cred că e primul răspuns pe care-l invidiez. Ți-am spus, nu-i așa, că între timp am crescut? Mi s-a cuibărit în piept o pasăre. Uneori e un pui de găină, alteori un uliu interior care mi se mocoșește prin jurul traheii. În intimitate. Abia se vede de afară. Nici atunci nu era prea evident. — Dac-am înțeles bine - i-am spus eu în șoaptă, uitându-mă la apă, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
iar noi ieșim din cameră. Dar nu-ți face griji, mai nou n-am nici un chef să mă culc în patul de moarte. Prefer să mă uit pe furiș cum citești sau să te privesc dimineața cum dormi. Acum e pui și tace ca mormântul. Mă gândesc că nu mă gândesc la nimic. Redacția era despărțită de locuința lui Bódog printr-o perdea roșie. Iar locuința, de cele treisprezece tablouri ale lui Baár Andor, printr-o lume întreagă. Becurile sunt aprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
într-o pauză de ură rasială. M-am mulțumit și cu mai puțin. Mă mulțumeam mereu. M-am lăsat pe spate, mi-am făcut loc în mine și am pus pasărea să danseze pe muzica nouă, întunecată, bătăușă. E iar pui de găină, mi-am zis. Rudă cu cel pe care l-am strivit cu ciobul de cărămidă pe butoi. Și am să-l strivesc și pe ăsta. Tot de-aia. Ca să văd ce are pe dinăuntru. Credeam că nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
hoit se răspândește prin apăsarea unui buton. Iar când își termină treaba în jurul gospodăriei, toți țăranii din sat lucrează numai pentru el. Familiile instruite se așezau și, la lumina lunii, modelau din lut o mulțime de urși morocănoși ocrotindu-și puii. Aveau cu toții numai de câștigat: țăranii se distrau, partenerul meu a început să aibă tot mai mulți bani, iar turiștii se consolau într-o oarecare măsură pentru tot ceea ce pierduseră din cauza atelierului fotografic închis. De obicei, cumpărau dintr-odată câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
indecentă poziție în care pot să stau în fața Domnului. În timp ce lucrează în mine, plănuiesc ce, cui să vând. Totul la jumătate de preț sau nici măcar atât. Pot să contez pe Moriț. Și am să-i cer ca amintire un urs. Puiul de urs o să-l distrug. Și mai am nevoie de haine. De Ziua cea Bună și gata. Teminați odată! îmi vine să strig. Mai durează mult? întreb eu, dar nu zice nimic. Îmi trebuie haine. Ziua cea Bună și gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]