29,239 matches
-
fereastră. Faleza e pustie. E prea devreme, să treacă cineva. Doar noi rătăcim, eu și tu, în gândurile mele. Simt și mirosul de cafea. Doamne, cât aș vrea să o bem acum, împreună, din ceșcuțele albastre, la măsuța aceea mică, râzând din orice. Simt atât de intens nevoia de a-mi fi aproape, cum nici nu-ți poți închipui. Parcă mi-ar smulge cineva fâșii din trup, una câte una, încet, chinuitor. Fizic, sunt aici, dar atât. Mintea, inima, sufletul, străbat
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
anume. Unele stări nu pot fi explicate, ele doar există. Dar orice ar fi fost, s-a spulberat ca un fum, în clipa când ai deschis ușa. Când ți-am văzut, din nou, ochii. Când am pășit pragul. Să nu râzi, pare o nebunie, o exagerare, dar trăind tot ce am trăit împreună, casa aceea a devenit, pentru mine, cea mai frumoasă din lume. Casa din care n-aș mai fi plecat niciodată. Un castel. Un castel al poveștilor cu happy-end
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
o gutuie. N-am fost prea încântată, pe moment. Până la urmă, am așezat-o la fereastră, rugându-mă să ajungă, printr-o minune, în casa unui copil pe care, dintr-o ciudată întâmplare, Moșul l-ar fi uitat. Să nu râdeți, pe atunci credeam în tot felul de minuni. De ce avea sentimentul că o cunoștea pe această femeie? De unde oare? I se părea imposibil să fi uitat, în condițiile în care memoria lui funcționa perfect, în ciuda anilor pe care îi purta
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Nimeni, niciodată nu îți va înțelege, în profunzime și total, sufletul. Astfel încât prefer să vorbesc, de cele mai multe ori, singură. Nu, nu la felul în care poate crezi. Ci doar în ...gând. Mă lamentez, strig, mă cert, mă mângâi, plâng sau râd isteric, cu capul dat pe spate, ca o mică vrăjitoare pusă pe șotii. Dar nu sunt. Vrăjitoare. Sunt doar ...o femeie. Nu chiar ca oricare alta, pentru că dacă aș fi fost, nu aș fi scris toate astea, nu mi-aș
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
și sarcastice a temperamentului său (...), ci și datorită unui material de intuiții mortuare"48. Acest conglomerat de "intuiții mortuare" procură materia primă a teatrului despre care vorbim. Râsul tăcut este metafora cea mai puternică prin efectul său contrastant. Nu este "râsu'-plânsu'" pomenit de Doina Uricariu 49, ci, mai curând, stridența care scizionează decorul, ducând la adevăr și la minciună, în egală măsură, dar fără a le identifica: După toate simptomele, pari a fi noul oaspe al lui Oreste. Semănați ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
sunt protagoniștii teatrului în negativ. Cei care trăiesc "cu totul și cu totul altfel" se află pe pozitivul peliculei, și atunci nebunia lumii nu poate fi aceeași, ci se divide în alb și negru ca limite ale văzului existențial. Tu râzi atunci când se cuvine să fii serios. S-ar zice că duci o campanie împotriva firii, că până și râsul acesta e o insurgență și un act de sabotaj. (Un timp mai prielnic) Râsul este aici văzut ca reacție inversă, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
nouă ecuație a scrierilor lui Botta. Dostoievski, în romanul Adolescentul, face unele dintre cele mai fine observații care s-au scris vreodată despre acest aparent banal și totuși surprinzător subiect: "Niciodată firea omului nu se dezvăluie mai deplin ca atunci când râde. Uneori e foarte greu să dibui caracterul unui om, dar e de ajuns să-l surprinzi o singură dată râzând sincer și brusc și atunci caracterul lui îți apare limpede ca lumina zilei. Numai un om foarte evoluat, care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
scris vreodată despre acest aparent banal și totuși surprinzător subiect: "Niciodată firea omului nu se dezvăluie mai deplin ca atunci când râde. Uneori e foarte greu să dibui caracterul unui om, dar e de ajuns să-l surprinzi o singură dată râzând sincer și brusc și atunci caracterul lui îți apare limpede ca lumina zilei. Numai un om foarte evoluat, care a ajuns la o mare armonie interioară, e în stare de o veselie contagioasă, mai bine zis senină și totodată irezistibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
interioară, e în stare de o veselie contagioasă, mai bine zis senină și totodată irezistibilă. Nu mă refer aici la gradul de evoluție intelectuală a omului, ci la treapta de desăvârșire a caracterului său, la întreaga lui personalitate (...). Dacă omul râde frumos înseamnă că are un suflet frumos. Dar trebuie să ții seama de toate nuanțele: râsul unui om nu trebuie să ți se pară în nici un caz prostesc, oricât ar fi de vesel și spontan. Dacă râsul lui trădează cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
nici un caz prostesc, oricât ar fi de vesel și spontan. Dacă râsul lui trădează cea mai mică urmă de prostie, înseamnă fără îndoială că omul acela e mărginit la minte, chiar dacă în general jonglează cu ideile. Iar dacă omul care râde ți se pare cât de cât caraghios, chiar dacă râsul lui nu-i stupid, să știi că omul acela e lipsit de demnitate... În sfârșit, dacă râsul omului e comunicativ, dar ți se pare trivial, fără să-ți dai seama de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
inuman și provoacă silă ; și el, ca și Dostoievski, crede că râsul îl micșorează pe om sau, în orice caz, îl determină să-și dea arama pe față ; și el, ca și Dostoievski, crede că majoritatea oamenilor nu știe să râdă frumos din cauza unor grave deficiențe de caracter, care ar trebui corectate printr-o autoeducație extrem de severă. Râsul este un spectacol sinistru al vieții, cu atât mai inuman, cu cât râd numai oamenii. În Un timp mai prielnic, scene care Arabellei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ca și Dostoievski, crede că majoritatea oamenilor nu știe să râdă frumos din cauza unor grave deficiențe de caracter, care ar trebui corectate printr-o autoeducație extrem de severă. Râsul este un spectacol sinistru al vieții, cu atât mai inuman, cu cât râd numai oamenii. În Un timp mai prielnic, scene care Arabellei îi provoacă râsul, naratorului îi fac greață ("o ceremonie care îmi face greață"): "Doctore, îl rugă ea nerăbdătoare, arată-mi cum face leul din junglă! Atunci vedeai cu stupoare cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
rugă ea nerăbdătoare, arată-mi cum face leul din junglă! Atunci vedeai cu stupoare cum macabrul personaj se așternea pe covor, cum începea să mugească, să chiuie apocaliptic, arătându-și colții și scuturând coama. Arabella se topea de râs. Și râdea și el, și se bălăcea într-o tuse penibilă, din care ieșea congestionat ca o sfeclă, gâfâind, ștergându-și sudoarea cu batista lui unsuroasă. Grotesc înseamnă, ca și pentru Baudelaire, ciocnirea idealității cu diabolicul. Doar că, în cazul poetului român
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
lui unsuroasă. Grotesc înseamnă, ca și pentru Baudelaire, ciocnirea idealității cu diabolicul. Doar că, în cazul poetului român, ceea ce s-ar fi vrut sublim eșuează în macabru. "Bufoneria transcendentală" (Fr. Schlegel) este o luare în derâdere a râsului: Eu am râs de el o singură dată. Și atunci în circumstanțe cu totul speciale. Și am râs, drept vorbind, nu atât de el, cât de moartea lui, croită pe măsură, bălțată și barocă, și care era gata să-l potcovească. Din acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
cazul poetului român, ceea ce s-ar fi vrut sublim eșuează în macabru. "Bufoneria transcendentală" (Fr. Schlegel) este o luare în derâdere a râsului: Eu am râs de el o singură dată. Și atunci în circumstanțe cu totul speciale. Și am râs, drept vorbind, nu atât de el, cât de moartea lui, croită pe măsură, bălțată și barocă, și care era gata să-l potcovească. Din acest fragment (cu rezonanțe rilkeene) devine evident faptul că râsul nu este niciodată nevinovat și spontan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
cu rezonanțe rilkeene) devine evident faptul că râsul nu este niciodată nevinovat și spontan pentru autorul romanului Esoes, ci este o armă îndreptată cu cinism împotriva adversarului. În teatrul "baroc și bălțat" personajele se pot defini prin modul în care râd: Arabella râde frivol, zgomotos și fără sens (râsul ei fiind provocat de un spectacol macabru); doctorul râde grotesc, detracat și la cererea Arabellei; naratorul râde tăcut și o singură dată. Râsul "o singură dată" este un râs al morții, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
rilkeene) devine evident faptul că râsul nu este niciodată nevinovat și spontan pentru autorul romanului Esoes, ci este o armă îndreptată cu cinism împotriva adversarului. În teatrul "baroc și bălțat" personajele se pot defini prin modul în care râd: Arabella râde frivol, zgomotos și fără sens (râsul ei fiind provocat de un spectacol macabru); doctorul râde grotesc, detracat și la cererea Arabellei; naratorul râde tăcut și o singură dată. Râsul "o singură dată" este un râs al morții, al presimțirii dezastrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Esoes, ci este o armă îndreptată cu cinism împotriva adversarului. În teatrul "baroc și bălțat" personajele se pot defini prin modul în care râd: Arabella râde frivol, zgomotos și fără sens (râsul ei fiind provocat de un spectacol macabru); doctorul râde grotesc, detracat și la cererea Arabellei; naratorul râde tăcut și o singură dată. Râsul "o singură dată" este un râs al morții, al presimțirii dezastrului, al nonsensului existențial. Râsului tăcut îi corespunde vocea mută: ... de fapt, ne plac mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
împotriva adversarului. În teatrul "baroc și bălțat" personajele se pot defini prin modul în care râd: Arabella râde frivol, zgomotos și fără sens (râsul ei fiind provocat de un spectacol macabru); doctorul râde grotesc, detracat și la cererea Arabellei; naratorul râde tăcut și o singură dată. Râsul "o singură dată" este un râs al morții, al presimțirii dezastrului, al nonsensului existențial. Râsului tăcut îi corespunde vocea mută: ... de fapt, ne plac mai mult vocile mute, acelea care seamănă cu tăcerea. (Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
este un spațiu al interiorității. În proza lui Emil Botta, oglinzii i se opune fereastra. Aceasta semnifică deschidere, înnoire, act de dilatare, de evaziune, de transcendere în "patria mai înaltă" (Novalis). Fereastra nu captează gesturi, imagini, nu le amplifică, nu râde de ele, nu le ironizează, ci le dă o libertate duminicală, după zile și nopți torturante, în care imaginile se loveau unele de altele, cu scrâșnet: Ferestrele se dăruiau soarelui, care lua totul, beat de senzualitate. (...) Fereastra era liniștită, exactă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în imagini, disoluție ireversibilă. Spațiul exteriorității este spațiul pustiului tanatic. Fereastra, dimpotrivă, este un drum în afară, simbol al căutării de sine care nu abdică și nu abjură, al aspirației spre superioritate. Este un drum pe care poetul îl parcurge râzând, dar râsul "insurgență și act de sabotaj" îi îngheață pe buze. La capătul acestui drum, Emil Botta descoperă că realul este o farsă, o tragi-comedie "bălțată și barocă". Și, oroare maximă!, tot la capătul acestui drum, se regăsește, dezavuat, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
punere-de-sine-în operă a adevărului ființării (cum ne învață Heidegger). Această ieșire se dovedește retrospectivă, proiectivă și circulară, capabilă să antreneze prezențe eterne pe care apoi le suportă cu greu. Imaginile, care deja și-au câștigat statutul lor independent, par să râdă de maestru, atrăgându-l în circumstanțe dubioase. Proiecția în imagine este responsabilă de caracterul ambiguu al ieșirii din sine, prin care creatorul se livrează imensității timpului, sentimentului cosmic. Dar acesta din urmă, în lirica lui Botta, poate provoca, paradoxal, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
misterioasă poezie. Valul magic, așezat cu grijă asupra lumii, imprimă picturii o transparență destul de rar întâlnită în arta naivă. Apropo! De ce este Gheorghe Boancă un artist naiv? În primul rând, pentru că și-a păstrat copilăria, pentru că nu a uitat să râdă și să plângă cu adevărat. Jean Grenier, cu firescul care-i caracterizează scrierea, reflectă: cine știe dacă partea divină care se află în om nu constă în această latură sublimă a copilăriei? Deci, câtă vreme omenirea va avea copilărie, arta
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
secerat în vara aceea nu ne-a măsurat, ca să fim și noi plătiți cu zile muncă. Ne-a măsurat un văr de-al tatei o bucată de arătură, că s-a enervat că-l lua de fraier și că tot râdea de el. Și cum vărul lui tata era secerător de bază la Organizația de Partid pe tot satul, i-a demonstrat că nu face Chimircan chiar tot ce vrea. Leonora Grapini își avea casa lângă a lui Chimircan, le despărțea
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
coada, negrule, că m-ai calicit pe o vară. De aici și porecla de Aron. Sora lui Aron, Catinca Dăniloaie, a făcut o fată din flori, pe Anghelina. Când o căutai pe Catinca nu o găseai niciodată acasă, iar Butnaru râdea spunând: Bâtca la Țibănești, adică Catinca pleca mereu la Țibănești, cu treabă sau nu ea se afla în această călătorie de du-te vino. Catinca era de aceeași statură ca și Aron, dar mult mai brunetă, cea mai neagră, așa
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]