2,886 matches
-
Ambulanța porni În urlete de sirenă. Astfel sfârși prima iubire a lui Bruno. Vara lui ’76 a fost probabil perioada cea mai cumplită din viața lui; Împlinise douăzeci de ani. Canicula era sufocantă, nici măcar noaptea nu aducea un strop de răcoare; sub acest aspect, vara lui ’76 avea să rămână În istorie. Fetele purtau rochii scurte și transparente, pe care transpirația le lipea de piele. Umblă zile Întregi, cu ochii exorbitați de dorință. Se trezea noaptea, străbătea Parisul pe jos, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Un tricou, o fustă de bumbac și șlapi. Când mă uit în oglindă, aproape că tremur de nerăbdare. Dar, în afară de asta, am mintea complet goală. Nu o străbate absolut nici un gând. Ceea ce probabil că nu e un lucru rău. După răcoarea din casă, căldura din grădină mi se pare și mai încinsă ; aerul e nemișcat și aproape scânteiază. Merg la umbră pe cărarea laterală, fără să știu în ce zonă lucrează ; și nici încotro mă îndrept. Și atunci îl văd, în mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Runa o să vorbească cu vorbe de-ale tale! Fugi! Tată care poate că nu ești, am grăit eu adânc, dar am zbughit-o fără să mai privesc Îndărăt. M-am trezit pe un povârniș care cobora abrupt și am simțit răcoarea unei ape. Stk, stk, stk! Uriașii alergau la adăpostul copacilor, undeva pe mâna mea tare, și am luat-o la goană În partea cealaltă până ce m-am trezit pe o limbă de nisip lângă o apă care curgea lânced. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dintre copaci, pășind alene de parcă nimeni nu l-ar fi grăbit vreodată. Ținea capul sus și era urmat de trei sau patru tovarăși care pășeau la fel de potolit ca și el. Îți venea să crezi că veniseră să se bucure de răcoarea apei. Stătură În loc și mă priviră, cu capetele acoperite de țestele de cerb, Împăunați cu coarnele bătrâne și noduroase, neclintiți. Eram trimisul Tatălui. Eram toiagul și bâta lui. Sulița lui și, poate, chiar el. Nu se făcea să mai fug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Înțelegi, mai ales că mereu erau Încruntați, de parcă nu reușeau să priceapă nimic din cele ce se petreceau În jur. Tărâmul lor era frumos. Era plin de verdeață și molcom. Ochii se odihneau când te uitai prin satul lor. Era răcoare. Stâncile din jur erau netede și lucioase, ca niște spinări de bouri grași. Se auzeau zgomote potolite de peste tot, de parcă neamul lor n-ar fi cunoscut niciodată necazul, furtuna, sau fuga de vrăjmași. Păsări de toate felurile se opreau fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ei și scoase un săculeț plin cu un fel de nisip ușor. - Praf din coajă de salcie, ne spuse. Am ridicat din umeri, dar ea: - Țânțarii trăiesc În bălți și aduc fierbințeala. Sălciile cresc tot În bălți și ne dau răcoare. De aceea, sălciile alungă și fierbințeala. Îl sili pe Enkim să ia o gură de praf din acela. După o vreme, cam cât ți-ar lua să aprinzi un foc pe vreme de ploaie, prietenul meu se acoperi cu sudoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
gândea numai la prietenii din astea Între neamuri. Anumite prietenii, zicea el, fac bine. - Ooh, da, făcu Minos și scuipă Într-o parte. Se ridică de pe piatră și mă Îndemnă să vin după el. Era după-amiază, era senin și era răcoare. Îmi arătă satul lui răspândit pe povârnișul muntelui, cu case pierdute printre copacii aceia În care creșteau fructele mărunte ca niște boașe de berbecuț. Dincolo de sat, câmpia acoperită de păduri bogate și grele. Dincolo de pădure, Marea cea mare. Era liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ajunserăm la poalele stâncilor, chiar În locul din care Începea nisipul acela nesfârșit. Mai merserăm un timp pe lângă stânci și, deodată, Aban se opri. Se uită la unul dintre tineri, iar acesta dădu deoparte o lespede de piatră. Un val de răcoare ne izbi chipurile și, din adâncul pământului se auzi huruitul unei ape care curgea. - Apa asta are deja un nume. Oued. Când sunt cu prietenii mei, Îi spun Ouedul lui Aban, căci eu l-am găsit, râse el. Am coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
afară, prin care adia aerul. Unele dintre peșteri șerpuiau, apoi urcau ca să se deschidă În case, sau coborau ca să se Încrucișeze cu alte peșteri, iar altele, În sfârșit, se afundau și mai mult sub pământ, acolo unde era cu adevărat răcoare. Dogonii le Întortocheaseră astfel Încât, oriunde te aflai, să se stârnească o boare plăcută ce adia ușor Între o casă și alta, chiar dacă văzduhul de afară era fierbinte și nemișcat. La capătul unei astfel de peșteri Îi găsii pe Unu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de când rămăsese grea. - Sunt Întregi? Întrebă. - Da’ tu cum ai vrea? se răsti bătrâna. Sunt Întregi și zdraveni, ca și tine. Ca și ucigașul ăsta mut care e tatăl lor, scrâșni ea. Am simțit cum mă trece un fior de răcoare prin măruntaie. - Îl placi pe Dupna, i-am spus bătrânei. - Cum să nu, că doar e fiul meu. Dar, una și cu una fac două. Copiii tăi și femeia sunt una. Tu, nu! Îmi zise ea și mă dădu afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
zi. Spre seară se pornește vântul și se adună câțiva nori... câteva zdrențe... E un fel de mascaradă. Tună, uneori chiar fulgeră... dar de plouat nu plouă niciodată. Peste zi puteți sta acolo... (Arată spre camera de la etaj.) E mai răcoare. Acolo întotdeauna e răcoare. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Acolo au stat și ceilalți... de dinaintea mea? HAMALUL: Acolo... E camera voastră... În fiecare zi îi spăl geamurile, o lustruiesc pe dinăuntru... Îi lustruiesc pereții... E o cameră albă, curată, o să vă placă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pornește vântul și se adună câțiva nori... câteva zdrențe... E un fel de mascaradă. Tună, uneori chiar fulgeră... dar de plouat nu plouă niciodată. Peste zi puteți sta acolo... (Arată spre camera de la etaj.) E mai răcoare. Acolo întotdeauna e răcoare. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Acolo au stat și ceilalți... de dinaintea mea? HAMALUL: Acolo... E camera voastră... În fiecare zi îi spăl geamurile, o lustruiesc pe dinăuntru... Îi lustruiesc pereții... E o cameră albă, curată, o să vă placă... În fiecare zi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
HAMALUL: Eu simt. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Te simți tu... mai bun? Mai ușor? HAMALUL: Mă simt foarte ușor. Simt cum mi se golește sângele și cum încep să plutesc... așa... printre propriile mele cuvinte... E atât de simplu și de răcoare... Aș putea să lustruiesc zile în șir aceste șine... Dacă n-ar trebui să dorm cred că le-aș lustrui continuu... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Aruncându-și unealta.): Nu-mi place. HAMALUL: Nu-i nimic. Poate, cu timpul... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
O privea nesătul, o vedea și n-o vedea, rupea hulpav din ea doar desenul coapselor pierdute în linii încă nenăscute, doar umbrele din moleciunea mitrei tresăltând, ca și cum o porumbă se zbătea în vintrele nepovestitei, țipătul paserii ascunse urcând până în răcoarea buzelor întredeschise, lucii de o rouă atunci venită din pajiștile necălcate de altă urmă decât trecerea razei de lună în dusul ei spre moartea din zori, urcau spre nările tremurânde, ca și cum valuri de miresme veneau din aceleași nevăzute depărtări ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
terminat mi-am dat seama că sunt de fapt obosit, tot mai obosit. - Razie, mi-a șoptit cineva. Au găsit pe unii. Evident, am gândit eu, ce putea să fie, oare pe cine au luat, interesant, i-au băgat la răcoare, și atunci mi-am amintit de Carmen și mi s-au făcut în cap conexiunile trebuincioase, așa că realitatea m-a pocnit în frunte atât de tare, că m-am sprijinit de perete. Ce trebuie să fac, să fiu erou, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
dudelor Copii la dude - ciorile-n zbor fac zarvă speriind hoții Melci pe firele de iarbă legănați de vânt - iar visez la zbor Înflorită-n zori trompeta îngerului - câtă liniște Pisoiul vărgat strecurându-se-n iarbă - alt joc de fluturi Răcoarea din zori - înfioratele ape nasc sori gemeni Sub unda rece umbra firului întins - curcubeul prins În lanul de orz vântul cântec de flaut - șerpii unduiesc Când în sus când jos - furnica rostogolind un bob auriu Copil în iarbă - tot univesul
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
clipă: Cu alte cuvinte, nu dau selva pe tine, cel mult, te accept în ea... Ieși în strada pustie. La patru dimineața, Santa Cruz părea un oraș mort și putu să se plimbe liniștit pe mijlocul drumului, bucurându-se de răcoarea zorilor. O umezeală vâscoasă venind dinspre mare acoperea vehiculele parcate lângă trotuare și umezeala nopții strecurându-i-se sub cămașa subțire. Privi giganticele edificii cu apartamente în care oamenii se îngrămădeau ca niște termite. Pe strada lungă se zărea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
labirintică, plină de probe inițiatice, o lume a obstacolelor din care prea puțini pot ieși. Accesul lui Gavrilescu-Orfeu se face prin grădină, grădina sau livada Corei-Persephonei, locul răpirii ei de Pluto, locul trecerii ei în Lumea de jos. Nucii, umbra, răcoarea, toate opuse căldurii și arsitei apropierii Iadului sunt capcana, sunt ispita cunoașterii, a revenirii, a reîntregirii cu iubita Hildegard-Euridice. Muzica îl face pe Orfeu să poată stăpâni, îmblânzi Umbrele, geniile, monștrii Infernului; îl sprijină pe Gavrilescu-Orfeu, îi permite accesul, intrarea
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
spre Podul Rialto. Trecură pe sub pod și cotiră la dreapta pe-un canal cu sens unic. Curând după aceea, virară la stânga, apoi din nou la dreapta. Brunetti stătea pe punte cu gulerul ridicat, ca să-l apere de vânt și de răcoarea dimineții timpurii. Bărcile acostate pe ambele părți ale canalelor tresăltau În urma lor, iar altele, venind dinspre San Erasmo cu fructe și legume proaspete, traseră pe margine și rămaseră lipite de clădiri la vederea girofarului lor albastru pâlpâitor. În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
dangătul clopotelor de la San Polo ce băteau ora opt, apoi reverberația ca un răspuns a celor de la San Marco, câteva secunde mai târziu, ca Întotdeauna, răsună puternic peste oraș. Când toate clopotele tăcură, reintră În casă, Închise ușa În calea răcorii tot mai pronunțate a serii. În bucătărie, Paola stătea la aragaz, amestecând În risotto, oprindu-se din când În când să mai adauge supă fiartă. Un pahar de vin? Întrebă el. Ea scutură din cap, continuând să amestece. El trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
doar doi ani. Nu trebuia să trimită pe cineva jos la arhivă după dosarul lui Ruffolo. Mai devreme sau mai târziu, Își va face apariția la apartamentul mamei lui sau la al Ivanei, iar Giuseppe va fi curând Înapoi la răcoare, unde va deveni expert În arta fărădelegii, mai determinat În damnarea sa. De-ndată ce ajunse la biroul lui, Începu să caute raportul lui Rizzardi asupra autopsiei tânărului american. Când vorbiseră, patologul nu spusese nimic despre prezența drogurilor În sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
poliția era pe urmele lui. Probabil că sărise jos pe micuța plajă din cealaltă parte a podului. Brunetti porni către pod, permițându-și să simtă o scăpărare de iritate pentru faptul că se afla acolo, plimbându-se fără țintă În răcoarea serii când orice persoană cu bun simț s-ar afla acasă, În pat. De ce trebuia nebunul de Ruffolo să se vadă cu o persoană importantă? Dacă vrea asta, să vină la Questura și să discute cu Patta. Trecu de prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
spre magazia castelului. Aici erau închise provizii de tot felul: saci cu făină, cu grâu și cu zahăr, butoaie cu suc, lăzi cu pere, mere, gutui și alte asemenea lucruri minunate. Am să las tortul în magazine, spuse Jester. E răcoare și nu se strică. Însă în împărăție mai locuia și un balaur. Era Balaurul cel Mare. Și nu era doar mare, ci și lacom. Iubea dulciurile. Ar fi mâncat toată ziua bomboane, halviță, prăjituri cu nuci și miere. Cât despre
Jester şi Balaurul. In: ANTOLOGIE:poezie by Andreea-Ramona Căuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_668]
-
Picurii, în pianissimo, pornesc la unison să cânte o dulce sonată. O ușă se deschide fantomatic, ca un suspin de vioară. Primul act începe! Ecouri pierdute ale ceasului se aud scăzute, abia perceptibile. Salonul pare cufundat în penumbră și în răcoarea dimineții de plumb. Stropii tumultuoși atacă ferestrele, aproape găurindu-le! E tăcere, nemișcare, vremea când totul e-n reverie, stagnând sub ploaia veninoasă adusă din cele mai aprige țări și purtată perpetuu peste tot. Prin ferestrele deschise pe jumătate, stropii
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
de el; nici acum nu-l știu..., destăinui Victor. Putem foarte bine să stăm în casă și să așteptăm să se îmbuneze vremea. Nu te poți lupta cu natura! E periculos, adăugă Odette privindu-și aburul ce se forma în răcoarea încăperii. Oamenii ca Ion nu vor să aibă bariere de acest gen; ei luptă cu încordare și-ar putea muta și munții! Dacă, mă înțelegi, ar avea puterea... glumi Victor parțial serios. Se așternu o muțenie gravă între ei; doar
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]