2,464 matches
-
pe nimeni cu care să pot vorbi despre istorie... Macro renunță la prudență: — Augustus avea douăzeci de ani pe atunci, cu patru mai puțin decât tine. Comparația era încurajatoare, dar și jignitoare; Gajus continuă să zâmbească. Macro coborî glasul, însă răsuflarea îi era precipitată și greoaie. — Tiberius te folosește drept scut. Te lasă în viață pentru a-i ține la distanță pe ceilalți pretendenți. Dar te urăște cum a urât-o pe Agrippina. Gajus tresări; pentru prima oară după mulți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prealabil printr-o mulțime de filtre - și totuși, fiecare gest al său era cunoscut, într-o clipă, de sute de oameni. O mulțime de curteni și de tinere superbe, ambițioase se ofereau cu nerăbdare să-l înveselească în timpul liber. Cu răsuflarea tăiată, așteptau ca el să-i aleagă, pentru o noapte sau pentru o oră. La Roma, unii începură să murmure că anumite vile secrete ale prietenilor, anumite reședințe luxoase de pe coasta tireniană erau locurile a nenumărate jocuri și excese. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Sfătuiește-l pe băiat să tacă, pentru binele lui“. Ofițerul ascultase tăcut porunca lui Macro, dar apoi, la fel de tăcut, îi încredințase biletul lui Callistus. — Vezi? întrebă Callistus, aplecându-se și ajungând atât de aproape de Împărat, încât acesta îi putu simți răsuflarea. Macro l-a trimis la moarte pe tânărul Geminus pentru că astfel prostul acela nu poate dezvălui că pretorienii l-ar fi sprijinit. Callistus spunea adevărul, ca întotdeauna. Pentru el fusese însă vorba de o acțiune virtuozică: tânărul nepot al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cei șase sute de senatori nu au scos o vorbă. Stupoarea grupului de populares se transforma într-un triumf mut, plin de indignare. În schimb, în zona ocupată de optimates, cei pe care Callistus îi numea stăteau în picioare, palizi, cu răsuflarea tăiată, fără să scoată un cuvânt, în mijlocul colegilor tăcuți. Apoi se așezau tremurând, iar Callistus punea jos codexul și, cu aceeași solemnitate, lua altul. Vecinii lor, care știau mai multe despre acele evenimente decât dezvăluiau actele, îi priveau cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
făcându-i pe senatori să se retragă în dezordine; el părăsi sala, protejat de zidul acela uman. Ieși din Roma pe Via Appia și, după ce călări mult timp la lumina torțelor, fără să schimbe caii și fără să-și tragă răsuflarea, pe când noaptea se așternea peste câmpie, se închise în îndrăgita vilă de pe malul lacului Nemorensis. Oratorii În timp ce optimates discutau cuprinși de panică, Valerius Asiaticus tăcea. În acele clipe, fu singurul care găsi puterea de a trece în revistă acea zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
posibilă ostilitate sau complot și care erau numiți a cognitionibus, cei care adună informații. Aveau să reapară cuvinte înspăimântătare: delatio, denunțul, delator, denunțătorul, cel care te târăște în proces. De această dată însă nu erau vânați puținii populares, mistreții cu răsuflarea tăiată desprinși de turmă, ca în vremea lui Tiberius, ci se sărea la gâtul celor mai puternici oameni ai Romei. Cineva observă că în timpul domniei lui Tiberius nu putuseră protesta pentru că acesta se izolase în fortăreața de la Capri. Nu venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vrea să-i arate corăbiile pe care le construise pe lacul Nemorensis. Domitius Corbulo îl auzi, la fel ca toți ceilalți; și toți fură uimiți. Ea era atât de fascinată, încât nu-i venea să creadă. Ah, spuse dintr-o răsuflare, ducându-și mâna la piept. El îi zâmbi pentru a doua oară, și zâmbetul îi era blând. Îi promise: — Mâine. Toți înțeleseră că în viața Împăratului se întâmpla ceva nou. Ziua următoare era cea de-a douăzeci și una a lunii martie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de phar-haoui. Iar morții pe care îi iubești vin“, promitea sacerdotul, „oriunde s-ar afla, vin, trecând prin ziduri, fiindcă le place lumina și își doresc parfumul acela. Însă tu nu-i vei putea vedea, poți doar să le auzi răsuflarea în jurul tău, în timp ce ei se îmbată cu lumină și respiră plini de încântare parfumul. Atunci poți să le pui întrebări, însă cu glas foarte scăzut, și întrebările să-ți fie scurte, pentru că ei vin de departe și sunt obosiți. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
două zile nu mai trecuse pe la ea. Îl îmbrățisă și-i șopti: — Mi s-a spus că e băiat, e scris în stele... Se va naște sub semnul Fecioarei, ca și tine. El se întoarse brusc și o privi cu răsuflarea tăiată, pentru că nu știa nimic. Ei i se păru însă că spusese deja prea multe, și tăcu. El se gândi că aceasta era cea mai frumoasă veste pe care ar fi putut-o primi în clipa aceea, din întregul imperiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se gândi la nimic rău. Ochii minții sale nu văzură. Mnester dansa. Gleznele lui brune se mișcau ritmic, călcâiele băteau scena ca o chemare. Mâinile cu degetele răsfirate alunecau de-a lungul trupului, mângâindu-l; senatorii, magistrații, ofițerii urmăreau cu răsuflarea tăiată degetele care apucaseră șnururile perizomului. Iar el, fără să vadă pe nimeni, cu pleoapele întredeschise și buzele desfăcute, era cuprins de demonul delirului. Își scutura capul; părul negru scăpase din strânsoare și îi cădea pe umeri, lung și strălucitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în cryptoporticus și că acolo lumina era slabă. Constatară surprinși că soldații germani nu mergeau alături de el. Împăratul era complet singur. Și pentru conjurați, aceea era ultima zi. — Acum e momentul, șuieră Chereas, acum! O clipă însă rămaseră nehotărâți, cu răsuflarea tăiată, gândindu-se la ce urmau să facă. Între timp, în atriu își făcură apariția demnitarii care ieșiseră în tăcere din sala de spectacole. Cineva întrebă în șoaptă: — Unde e Callistus? Cu o clipă înainte, Callistus se afla alături de Împărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ani. Chereas strigă că era nebună. — Fă-o să tacă odată! Julius se aplecă deasupra ei, cu mâna stângă apucă părul încâlcit și strânse cu toată puterea, apoi îi trase capul spre spate, descoperindu-i gâtul. Și pe când, cu ultima răsuflare, ea gemea încă o dată: „Te iubesc“, el înfipse sica, pumnalul scurt al asasinilor ce foloseau arme albe, până în plăsele sub urechea ei stângă, apoi deplasă rapid lama spre dreapta. Glasul femeii se frânse și se prefăcu în bolboroseală, sângele țâșni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acele vise nu mai rămăsese nimic; doar el o știa în momentul acela; milioane de oameni încă nu aflaseră. Simți deodată cum inima i se strânge dureros, ca apucată de o gheară, și furnicături în brațul stâng. I se tăie răsuflarea. Durerea se potoli. Să mergem, spuse, fără să se întoarcă. Astfel, celui care în vremea lui Tiberius fusese închis pentru că dorise să-l vadă pe Gajus Caesar la putere, celui care fusese considerat un bețiv, un jucător iresponsabil și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aș fi avut la mine În permanență un aparat de fotografiat, era simplu: toate imaginile vieții mele ar fi rămas fixate, n-aș putea spune cât de autentic, dar oricum mai concrete. Orice discurs e atât de abstract. Nu reține răsuflarea vie a realului. (azi) O stare proustiană permanentă (nu am achiziționat-o citind À la recherche du temps perdu: o aveam din copilărie când nu auzisem Încă de Proust) mă face să trăiesc Într-o continuă reverie amoroasă. Nu revăd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să mă Întreb cine mă caută sau cine mă urmărește. Amețit de o frică abstractă, aștept să se petreacă ceea ce este inevitabil; mă apuc să deschid uși, ferestre, ca să simt clipa când se apropie. Sar din somn și ascult cu răsuflarea oprită dacă nu se aude respirația lui lângă mine. Nu mă liniștesc nici după ce aprind lumina, nici după ce s-a făcut ziuă. E mereu prin preajmă, amușină urmele ce le las, se dă după colțul zidurilor, mă urmărește cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mine și el, Între el și toate femeile. Niciodată nu cred că am să pot să-i Înfrâng aleanurile spre acea puritate zeiască despre care Îmi tot vorbește mereu. A dormit lângă mine și nu m-a atins nici cu răsuflarea sa. Când eu Îmi apropiam șoldul de al său, și-l retrăgea instinctiv, ca și cum ar fi fost o atingere impudică. La fel, când părul meu se răsfira mângâindu-i obrazul, Îl da la o parte cu o mișcare reflexă. Martin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
zbăteam să scap de apăsarea visului. Cineva a citit acest text și a făcut În stânga jos o adnotare cu litere minuscule: „la bibliotecă“.) 10 iulie 1965 Nimic nu-i mai putea opri rostogolirea ritmică a pașilor, grea. Panta devenea abruptă, răsuflarea i se tăia tot mai des, dar omul se Încleșta sălbatic să urce. Muntele nu-l iubea așa, cu pumnii Încleștați și cu privirile sclipind asemenea flăcărilor din dinții de lup. Omul nu se uita Înapoi. Lăsase acolo, fără Întoarcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ei; ea a desenat acele litere borțoase, a mângâiat plicul; poate avea mâna umedă de emoție și ceva material din ea, poate partea cea mai intimă a ființei sale mi s-a transmis: pot s-o ating cu mâna, cu răsuflarea; acea ființă care numai către mine se deschide sinceră, scrisul fiind mult mai mult decât vorbele rostite, care durează numai cât vibrează aerul ce le absoarbe fulgerător; aceasta fiind chiar dovada, rimanența materială a Întâlnirii noastre concrete; el e acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
stătea În banca a doua, pe șirul dinspre fereastră, eu stăteam atunci pe șirul dinspre zidul interior), se așeza alături cu naturalețe, ca și cum ar fi fost ceva foarte firesc să stea acolo la o palmă de mine, să-i simt răsuflarea ușoară, să-i respir mireasma părului negru; din când În când, genunchii ni se atingeau involuntar, câmpuri de Înaltă tensiune vibrau În aer, corporalizând identic structura sentimentelor noastre; prin acea atingere a genunchilor se realiza un dialog secret, irepetabil, prelungindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
putea fi în tramvaiul 9 acum, îndreptându-se spre centru, sau ar putea fi la un metru de ea. Efectiv nu avea nici cea mai vagă idee. Mai mult, chiar atunci, cineva trecu prin spatele ei foarte aproape. Simți o răsuflare sau o atingere ușoară pe gât. Se răsuci brusc, tremurând de groază și ținând strâns cu ambele mâini arma din toc, amintindu-și cât de ușor i-a fost Karei să le atragă atenția și să-i sustragă arma din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
picioarele lor. Sachs duse stația Motorola la ureche pentru a solicita ajutor medical, încercând totodată să-și croiască drum printre oameni. - Faceți loc! Poliția, faceți loc! Pătrunse într-un final în cercul de oameni și simți cum i se taie răsuflarea. - Nu se poate, murmură ea îngrozită. Amelia Sachs se holba la ultima victimă a Magicianului. Kara zăcea întinsă, cu sângele împrăștiat pe bluza de culoare mov și pe asfaltul din jurul ei. Ochii ei nemișcați, fără viață, priveau cerul azuriu al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Rhyme. Doamne, cât își dorea să nu trebuiască să dea acel telefon. Sună în Centrală și ceru legătura. În timp ce aștepta să fie redirecționată, simți cum cineva o trage ușor de mânecă. Sachs se întoarse. I se tăie pur și simplu răsuflarea și, din cauza surprizei provocate, scăpă telefonul mobil din mână, care acum pendula la nivelul genunchilor, suspendat de sfoara care se oprea undeva în buzunar. Două persoane stăteau în fața ei. Una din ele era ofițerul chel căruia Sachs îi dăduse ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
persoanei iubite să plutească prin apropiere și asta nu din cauza mecanicii, ci din cauza conexiunii pe care magia o creează între lumea cealaltă și cei cu adevărat receptivi. - Ești aici? șopti el. Ești? Respira atât de încet, speriat ca nu cumva răsuflarea să-i ajungă la lumânare și să o facă să tremure. Malerick spera să vadă încă o dovadă a faptului că nu era singur. Într-un final, lumânarea se stinse din cauză că nu mai era ceară de ars. Malerick își prelungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și în același timp atât de străină, cu unghii murdare și un strat subțire de jeg. Mă privea și nu eram sigură dacă știe cine sunt: avea în ochi atât de multă tristețe și disperare că mi s-a tăiat răsuflarea și o clipă sau două mi-a fost greu să vorbesc. —Charlie? am zis în cele din urmă. Charlie - eu sunt, Judy. —Știu. M-am speriat să aud fermitatea clară a vocii sale- era singura rămășiță vizibilă a vechiului Charlie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
pe acești doi marinari americani, se gîndea că o va putea revedea. Va rămîne cu Basie și cu Frank; Împreună, vor putea merge la grupul de cargouri; mai devreme sau mai tîrziu, bărcile japoneze de patrulare Îi vor observa. O răsuflare fierbinte cu miros de pește Îi acoperi fața. Jim se trezi gîfÎind. Trupul uriaș al lui Frank era aplecat deasupra lui, cu brațele grele pe coapsele lui, cu mîinile pipăindu-i buzunarele hainei. Jim Îl Împinse la o parte, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]