2,564 matches
-
și i-a șoptit ușor numele. Anii care Îi despărțiseră nu lăsaseră urme pe fețele lor Încă tinere. Apoi, ea Îi desfăcu ștreangul de la gât, Îl luă de mână și Îl sui Într-o mașină. Capul lui, prea greu, se rezemă pe pieptul ei. Totul era minunat, revederea era chiar dureroasă... Mâna ei Îi rătăcea În neștire prin păr, ochii aruncau parcă fără sfârșit lacrimi mari de bucurie, de dragoste... Erau fericiți, chiar prea fericiți, viața li se deschidea luminoasă, viitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
chinuiască Îngrozitor, dacă nu corespundeam Întocmai micilor ei toane de răsfăț și cochetărie. La ora de atelier, venea la mine să-i fac piesa la strung și, pe motiv că obosește stând În picioare (lucram la două menghine vecine), se rezema cu spatele de corpul meu. Acest gest provocator mă tulbura teribil, făcându-mă să reacționez cu violență. Contactul cu ea Îmi crea o bruscă sporire a senzualității În tot trupul, ceea ce mă stânjenea enorm. Nu rezistam la această atingere lascivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
oricât mă abțineam, Începeam să mă excit, Îmi lua piesa foc În mână, astfel că o Împingeam brutal să stea pe picioarele ei. Era o reacție de bărbat ce nu acceptă să fie ridiculizat de o cochetă. Atunci ea se rezema În partea cealaltă, de Irimescu, și acest lucru mă făcea atât de gelos, că nu știam ce să-i fac ca să mă răzbun; scorpie mică, neîmblânzită, ea simțea jocul și se Întorcea spre mine, privindu-mă cu prefăcută naivitate, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Italia; e o ediție Felfrinelli, minusculă, elegantisimă). Îl invidiez pe Principe pentru arta de a sorbi acel ozio insezizabil naturilor plebeie. „Noi nu avem gustul format ca să ne bucurăm de o asemenea decadență“, Îi spun lui A. Stăm În pat rezemați de perne; când obosim să discutăm, facem amor, nu mai ieșim din casă, nici din cameră, Îi spunem Floricăi să ne servească prânzul aici. Ies aburi din cuvintele și corpurile noastre Încinse. Ne amuzăm la pagina unde Don Fabrizio, Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe care-l scapi într-o căpiță cu fân. Capitolul XVII Erau peste tot... Sute de polițiști. Toți căutându-l pe el. Încă respira greu din cauza goanei, iar plămânii îl înțepau. La fel și mușchii picioarelor. Se opri și se rezemă de una din clădirile colegiului. În fața lui, se desfășura un festival sau un târg, de aceea piața era ticsită cu oameni. Privi în spatele lui, spre vest, în direcția din care apăruse și el. Poliția deja blocase acea intrare. În nordul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
îmbrăcată într-un costum McDonald’s, procedară întocmai. Acum, toate căile de acces pe Strada 125 erau blocate. - Toată lumea, strigă ea din nou. Puneți-vă la adăpost! Acum! - Pe dracu’! - Hei! Privi în dreapta ei și zări patru băieți de cartier rezemați de un gard ferecat cu lanțuri, care priveau cu dezinteres la arma austriacă, la mașina fabricată în Detroit și la polițista roșcată care se afla în posesia amândurora. Majoritatea celor de pe stradă era acum la adăpost, dar acești patru adolescenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
seară frumoasă de primăvară. Ajunse în fața școlii la orele 19 fix, cu o jumătate de oră înainte de deschiderea porților. Puse jos servieta și își încrucișă brațele. Apoi decise că trebuie să fie cu ochii pe geantă și o ridică. Se rezemă de gardul de fier forjat care înconjura grădina școlii, privind bănuitor spre direcția din care sosise. Nimeni. Nici lucrători cu lădițe cu unelte, nici bărbați cu geci sport. Era... - Fiți amabil, părinte... Surprins, își întoarse rapid privirea și dădu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și mai arată și decent, adică are toți dinții în gură și poartă haine care nu miros ca un WC public, nu cumva ați avea mâna mai relaxată pe armă? Nu cumva l-ați percheziționa puțin mai lejer? Prizonierul se rezemă de spătarul scaunului și clătină încă o dată din cap. - Astea sunt crimele mele. Atât. Să pun astfel de întrebări cu voce tare. - Foarte bine jucat, Andrew, spuse Grady pe un ton cinic. Dar până să joci rolul de persecutat, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
a existat și o patra păcăleală. - Patru? întrebă uimit Sellitto - Exact... El nu e Erick Weir, anunță Rhyme pe un ton despre care el însuși fu silit să admită că fusese excesiv de dramatic. Capitolul XLVIII Cu un oftat, criminalul se rezemă cu spatele de piciorul unui scaun, închizându-și ochii. - Nu e Weir? întrebă Sellitto. - Tocmai, continuă Rhyme, acesta a fost scopul a tot ceea ce a făcut în weekendul acesta. Voia să se răzbune pe Kadesky și pe circul Hasbro, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
fost în stare. — Stai așa, nu te aud. Vin eu. L-am auzit mormăind când se ridica din fotoliu și-am avut un ușor sentiment de satisfacție la gândul că-l făcusem să se miște. Se oprise în ușa bucătăriei, rezemat de cadru, având încă ziarul într-o mână. — Ce-ai zis, dragă? — Oh, nu trebuia să te miști - nu-i nimic important. Doar că nu mai avem de nici unele și n-am ajuns încă la cumpărături, atâta tot. Mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Ca să nu mai vorbim de strâns după aceea. — Ar fi trebuit să ieșim. —Prostii. O risipă ridicolă de bani. Și, oricum, nu am timp. — Nu - și nici eu, oricum. Trebuie să îmi scriu notițele. —Despre ce-i vorba? Charlie se rezemă de blat și își încrucișă brațele pe piept, privind în jos încruntat. —E unul deosebit de neplăcut. Sunt la mijloc doi copii, iar mama lor s-a recăsătorit c-un tip spaniol, al naibii de dificil. E în joc o grămadă de spirit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
fiecare dată prin profunzimea ei, emise un „Salut!“ din hol. Am trântit cartoful curățat într-o cratiță cu apă și am apucat un șervet. Bună, dragă! am strigat și eu, uscându-mi mâinile în vreme ce mă îndreptam spre ușa de la bucătărie, rezemându-mă de ea. Am privit silueta înaltă a lui Ben chinuindu-se să închidă ușa de la intrare. Părul șaten îi atârna în față peste un ochi și avea gâtul lung, aplecat, ca al unei păsări curioase. Părea prea lung pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
am amintit de fața lui înlăcrimată și m-am gândit mai bine. Mereu avusesem grijă de el și n-aveam să-l dezamăgesc acum; sora cea mare avea să lămurească lucrurile, ca-ntotdeauna. Am mers către ușă și mi-am rezemat fruntea de ea una sau două secunde, cu mâna pe mâner. Acum auzeam și cuvintele. — Știu că-i vina mea, femeie proastă, spunea tata, nu vezi că nu neg asta nici o clipă? Dar nu se va schimba - asta-ncerc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
care am urmat-o până la străduța care dădea în spatele magazinului. Observasem și reținusem în minte intrarea personalului cu câteva zile în urmă, iar acum găsisem un loc nederanjant dintr-un gang de vizavi, așa că m-am ascuns în umbra lui, rezemându-mă pe-o parte de peretele soios care-l încadra și mi-am fixat privirea pe ușile duble din fața mea. O parte din mine simțea în continuare că nimic nu era real - că îmi voi reveni în orice clipă, voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
marginea zonei pavate a catedralei Westminster, chiar în față la McDonald’s. Știam că nu va dura mult până să fiu alungat- cele două zile de dinainte mă învățaseră rapid câteva aspecte rudimentare ale traiului în Londra-, dar mi-am rezemat capul de sticla ferestrei și mi-am închis ochii, fericit să fur câteva clipe de odihnă. N-am văzut cine-mi aruncase monedele: că fusese vorba de compasiune autentică sau că poate fusese vreun suflet vinovat în drum spre sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
să mai curvăsăresc, spuse Emmy. Leigh zâmbi cu mândrie părintească. — Da. — Și tu? Emmy se întoarse spre Adriana care își împreună mâinile și se aplecă înainte. — Exact asta încerc să spun, zise Adriana clătinând din cap. Emmy oftă și se rezemă în scaun. — Sunt de acord. Amândouă odată și aproape pe același ton, nevenindu-le să creadă, Leigh și Adriana întrebară: — Da? — Bineînțeles. M-am analizat și eu și am ajuns la aceeași concluzie. Există un singur mod logic de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
carte despre asta. Basie se uită la el neîncrezător. — Cuvintele sînt mai importante, Jim. Reține cîte un cuvînt nou În fiecare zi. Nu ști niciodată cînd Îți poate fi de folos un cuvînt. Jim Își termină fiertura și, mulțumit, se rezemă cu spatele de peretele de metal. Nu-și putea aminti de nici una dintre mesele de dinainte de război, dar și le amintea pe toate de atunci Încoace. Îl enerva să se gîndească la toată mîncarea pe care o refuzase În viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
crăpate ale chioșcului de bilete, abia dacă-și mai recunoștea fața prelungă cu ochii adînciți În orbite și fruntea osoasă. Jim evita oglinzile, căci femeile eurasiatice Îl priveau mereu prin pudriere. Hotărîndu-se să se gîndească la ceva folositor, Jim se rezemă cu spatele de banca de tec. Urmări un hidroavion Kawanishi care traversa rîul. Zumzetul motorului era liniștitor și Îi amintea de toate visele lui despre cum ar fi să zboare. CÎnd era flămînd sau cînd Îi era dor de părinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
gară. A văzut-o de departe, cu valiza de lemn În mână și În cealaltă strângând la piept copilul. Iarnă. În sobă ard lemne. Se trezește. Miracolul pomului de Crăciun. Lucesc luminițe. Vine lăptarul. Chipul mamei. Chipul bunicii. Care stă rezemată de teracota albastră. Iarna, În care afară ninge bogat, cu fulgi mari, iar el și mama lui se uită pe fereastră, În curtea vecină, văd lumină la doamna colonel. Pentru prima oară În viață are sentimental amărăciunii. Undeva, departe se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
dispăru rabatându-se În virtualitatea oglinzii și i se Înfățișă curtea. Pe prispa ușii de la intrarea din spatele casei, În două ligheane emailate, zăceau În neofalină, tulburând-i transparența cu dâre cafenii, piesele unui motor de motocicletă, pus la curățat. Alături de ligheane, rezemat de zidul roșu de cărămidă, din cărămidă roasă, se sprijinea cadrul de metal al motocicletei, iar roțile Își propteau cauciucurile fleșcăite de ușa closetului turcesc. Atașul era desprins și zăcea În tufele de buruieni uscate, acoperit cu o folie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
e teamă de nenorocitul de caporal. Dacă urcă la tine desculț, În ciorapi, ca să nu-l auzi și te prinde? Tribunalul Militar te mănâncă. Îți cauți o ocupație ca să te scoată din letargie. Armezi și bagi cartuș pe țeavă. Stai rezemat cu bărbia În țeava puștii și manevrezi cursa oarbă de câțiva milimetri a trăgaciului. Dacă ai apăsa mai mult, glonțul ți-ar pulveriza țeasta. Și ai crăpa, fără doar și poate. Cui i-ar folosi Însă această sinucidere? Ar zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
mirosuri calde și schelălăituri. Călătorul nu doarme. I se Întâmplă mereu când merge undeva, departe. Moțăie cu ochii Închiși. Se gândește: „Nu s-a născut omul care să păcălească un lup bătrân ca mine”. Călătorul ești tu. Tu, pe coridor, rezemat de bara ferestrei, fumezi. Îți privești, indiferent, chipul reflectat care se amestecă și taie ca o lamă În haosul halucinant de umbre mișcate al peisajului. Te Întorci de la Cântarea României, nu aia a lui Russo, ci altă chestie. Va trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
fost ascuns faptul că ai o soră, aflase de la lăptarul Pasere, așa Îl chema, lăptarul Pasere, care, venind Într-o dimineață, În timp ce scotea laptele din bidonașul de aluminiu și-l strecura printr-o sită pusă desupra unei pâlnii care se rezema În gâtul sticlei, o Întrebase pe mama lui: „Ce mai face fiica dumneavoastră, dirijoarea?”, și el auzea din cealaltă cameră și Îi plăcea că află un lucru pe care n-ar fi trebuit să-l știe, și se bucura că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de timp, nu știu cât de lungă, în care poate adormisem. Mașina Elsei era parcată sub copertina de trestie. Trupul ei stătea nemișcat în pat, ignorându-mă. Pândeam lucrurile pe care zorii le scoteau la iveală: frânghia de rufe goală, bicicletele noastre rezemate de zid. Acum, pe cer, împreună cu primele raze de soare, se ridica un albastru intens. În claritatea aceea totul era extrem de vizibil. Dacă noaptea mă protejase, ziua redându-mă lucrurilor, mă reda mie însumi. Mi-am întins gâtul spre micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
lui. — Nimeni, domnișorule. Întrebarea și răspunsul erau sacramentale, căci Augusto nu prea primea vizite acasă. Întră la el în birou, luă un plic și scrise pe el: „Domnișoarei doña Eugenia Domingo del Arco. Personal.“ Și apoi, în fața filei albe, își rezemă capul în ambele mâini, cu coatele pe masa de scris, și închise ochii. „Să ne gândim mai întâi la ea“, își spuse el. Și se strădui să surprindă în întuneric strălucirea ochilor ce-l târâseră după ei la noroc. Încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]