KorAP: Find »[drukola/base=romanic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...79 80 81 ...158 >

3,927 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

accesarea domeniului C în structurile perifrastice: structurile cu inversiune verb-auxiliar și structurile cu ridicarea auxilarului la C. Existența structurilor cu inversiune are o relevanță de netăgăduit pentru sintaxa românei vechi, întrucât arată că inversiunile din româna veche reprezintă un fenomen romanic, nu un fenomen de contact cu slavona bisericească, după cum s-a insistat adesea în bibliografia tradițională (v. Dragomirescu 2015a; Zafiu 2016 pentru discuții). Structurile AUX-la-C ilustrează faptul că, în limbile romanice vechi, domeniul C poate fi accesat și prin deplasarea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
arată că inversiunile din româna veche reprezintă un fenomen romanic, nu un fenomen de contact cu slavona bisericească, după cum s-a insistat adesea în bibliografia tradițională (v. Dragomirescu 2015a; Zafiu 2016 pentru discuții). Structurile AUX-la-C ilustrează faptul că, în limbile romanice vechi, domeniul C poate fi accesat și prin deplasarea centrului, rezultând deci o tipologie cvadruplă a deplasării verbului la C / gramaticii V2: (a) structuri sintetice: deplasarea verbului sintetic în domeniul C (e.g. (64), (66) supra); (b) structuri analitice: deplasarea (prin

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
se deplasează în domeniul complementizator. 3.1.4.1. Deplasarea V-la-C prin inversiune V-AUX Discutând influența slav(on)ă asupra sintaxei românei vechi, Dragomirescu (2015a) subliniază faptul că fenomenele de inversiune V-AUX25 sunt prezente și în majoritatea celorlalte varietăți romanice vechi: spaniola veche, italiana veche, franceza veche, catalana și provensala medievale, portugheza veche. Autori ca Rivero (1993); Mensching (2012); Dragomirescu (2015a) subliniază varietatea tipurilor de auxiliar care permit inversiunea: auxiliare perfective, condiționale, de viitor. De asemenea, Dragomirescu (2015a) arată inversiunea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în latină (v. Adams 2013: 615-651; cf. și Vasiliu și Ionescu Ruxăndoiu 1986: 180 pentru româna comună). Inversiunea V-AUX antrenează și encliza pronumelor clitice, fenomenul luând forma unei inversiuni generalizate V-CL-AUX. Exemple ca următoarele ilustrează acest fenomen în limbile romanice vechi: (73) a. Poder lo as fazer putea o AUX.VIITOR.2SG face ' O vei putea face' (spaniola veche; Rivero 1993) b. Fecho as tú otro tal a los otros făcut avea.AUX.2SG tu alt astfel la DEF alți

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
1993: 232) remarcă faptul că acestea sunt "a subset of the root contexts where Germanic V2 is found, which seems to be the case in Old Portuguese too". Cu alte cuvinte, inversiunile sunt considerate tot o manifestare a gramaticii V2 romanice. Cât privește analiza structurilor cu inversiune, Rivero (1993) le derivă prin Long Head Movement, iar Mensching (2012) le derivă prin Remnant VP-movement - deplasare VP precedată de evacuarea domeniului verbal. În §III, am arătat că analiza inversiunilor în termenii deplasării lungi

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
le întâmpină o analiză în termenii deplasării centrului verbal (oricare ar fi implementarea acesteia, deplasare centru-la-centru clasică; Long Head Movement etc.). 3.1.4.2. Ridicarea auxiliarului la C Un alt fenomen de deplasare verbală la C, înregistrat în limbile romanice vechi, dar absent din româna veche (și modernă), este ridicarea auxiliarului la C; auxiliarul accesează domeniul C fie în propoziții interogative, fie în propoziții declarative. Există două contexte în care testele sintactice arată cu destulă claritate că avem a face

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
ella fata a llui ingiuria întâi avea.AUX.3SG ea făcut DAT lui insultă ' Întâi l-a insultat ea' (italiana veche; Poletto 2014) Structurile de acest fel diferă de structurile dislocare a nucleului verbal (/ scrambling / interpolare), prezente în alte limbi romanice vechi, inclusiv româna veche (Dragomirescu 2013b, 2014, 2015a; v. §4 infra), în care se poate interpola orice tip de constituent, nu doar subiectul. Desigur, exemplele simple (fără clitice pronominale, adverbe care diagnostichează deplasarea verbului etc.) sunt parametric ambigue (v. Clark

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
vP ti tj]]] b. [CP quant a aus [IP est [vPli roisvenus În concluzie, cel puțin prin referire la propozițiile declarative 26, deplasarea auxiliarului la C poate fi văzută ca un mijloc alternativ de satisfacere a constrângerii V2 în limbile romanice vechi. 3.1.5 Rezumat (i) Limbile romanice vechi sunt caracterizate de o gramatică V2 relaxată ale cărei principale caracteristici sunt următoarele: • spre deosebire de gramatica V2 strictă din limbile germanice, a cărei manifestare este deplasarea verbului în domeniul C asociată cu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
IP est [vPli roisvenus În concluzie, cel puțin prin referire la propozițiile declarative 26, deplasarea auxiliarului la C poate fi văzută ca un mijloc alternativ de satisfacere a constrângerii V2 în limbile romanice vechi. 3.1.5 Rezumat (i) Limbile romanice vechi sunt caracterizate de o gramatică V2 relaxată ale cărei principale caracteristici sunt următoarele: • spre deosebire de gramatica V2 strictă din limbile germanice, a cărei manifestare este deplasarea verbului în domeniul C asociată cu avansarea unui singur constituent la stânga verbului, gramatica V2

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
vechi sunt caracterizate de o gramatică V2 relaxată ale cărei principale caracteristici sunt următoarele: • spre deosebire de gramatica V2 strictă din limbile germanice, a cărei manifestare este deplasarea verbului în domeniul C asociată cu avansarea unui singur constituent la stânga verbului, gramatica V2 romanică se caracterizează prin deplasarea verbului, cealaltă operațiune (avansarea unui XP la stânga verbului) fiind frecventă, opțională și nu limitată la un singur constituent • natura opțională a celei de a doua reguli explică apariția frecventă a structurilor V1 cu diverse interpretări pragmatice

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
prin deplasarea verbului, cealaltă operațiune (avansarea unui XP la stânga verbului) fiind frecventă, opțională și nu limitată la un singur constituent • natura opțională a celei de a doua reguli explică apariția frecventă a structurilor V1 cu diverse interpretări pragmatice • gramatica V2 romanică nu se asociază cu efectul de "gât de sticlă" (engl. the bottleneck effect, v. Poletto 2002), trăsătură care permite deplasarea de constituenți multipli la stânga verbului ridicat în domeniul C, rezultând astfel linearizări V3, V4 etc. • domeniul preverbal nu este specializat

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
tipul propoziției (propoziție principală / propoziție subordonată); asimetria privește frecvența aplicării regulii V2: frecventă / dominantă în propozițiile principale, rară în propozițiile subordonate (ii) Un alt rezultat este o tipologie cvadruplă a mijloacelor prin care poate fi satisfăcută regula V2 în limbile romanice vechi: (a) structuri sintetice: deplasarea verbului sintetic în domeniul C (e.g. (64), (66) supra); (b) structuri analitice: deplasarea (XP a) verbului lexical în domeniul C ((73) supra); (c) structuri analitice: deplasarea (X0 a) auxiliarului la C ((74), (75) supra); (d

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
a) verbului lexical în domeniul C ((73) supra); (c) structuri analitice: deplasarea (X0 a) auxiliarului la C ((74), (75) supra); (d) satisfacerea constrângerii V2 prin INSERARE: inserarea particulei SÌ în FIN (napolitana veche, v. supra (62); Ledgeway 2008) Fiecare limbă romanică veche satisface regula prin opțiunile care sunt prezente în gramatica sa: deplasarea verbului (drept centru sau drept grup) sau INSERAREA unui element funcțional disponibil în Lexiconul limbii respective. 3.2 Gramatica V2 a românei vechi În §2 supra am discutat

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
respective. 3.2 Gramatica V2 a românei vechi În §2 supra am discutat specificul categoriilor funcționale ale românei vechi prin raportare la româna modernă și am evaluat importanța acestora pentru diagnosticarea procesului de deplasare a verbului. În lumina caracteristicilor limbilor romanice vechi discutate în subsecțiunea anterioară, obiectivul principal al acestei secțiuni este să demonstrăm că gramatica V-la-C a românei vechi, diagnosticată în principal prin postpunerea auxiliarelor și encliza pronumelor clitice reprezintă o instanțiere a gramaticii V2 relaxate specifice limbilor romanice vechi

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
limbilor romanice vechi discutate în subsecțiunea anterioară, obiectivul principal al acestei secțiuni este să demonstrăm că gramatica V-la-C a românei vechi, diagnosticată în principal prin postpunerea auxiliarelor și encliza pronumelor clitice reprezintă o instanțiere a gramaticii V2 relaxate specifice limbilor romanice vechi. În §3.1.4.1, am arătat că postpunerea auxiliarelor este un fenomen caracteristic și altor limbi romanice vechi (v. și Dragomirescu 2015a). Date fiind (i) diferențele între sistemul bogat, diversificat de auxiliare al românei vechi și sistemul relativ

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
românei vechi, diagnosticată în principal prin postpunerea auxiliarelor și encliza pronumelor clitice reprezintă o instanțiere a gramaticii V2 relaxate specifice limbilor romanice vechi. În §3.1.4.1, am arătat că postpunerea auxiliarelor este un fenomen caracteristic și altor limbi romanice vechi (v. și Dragomirescu 2015a). Date fiind (i) diferențele între sistemul bogat, diversificat de auxiliare al românei vechi și sistemul relativ sărac de auxiliare al slavonei bisericești 27(v. Olteanu 1974: 23-25) și (ii) libera ordonare în latina târzie a

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
auxiliare al românei vechi și sistemul relativ sărac de auxiliare al slavonei bisericești 27(v. Olteanu 1974: 23-25) și (ii) libera ordonare în latina târzie a componentelor care se vor fi gramaticalizat ca structuri perifrastice în română (și în limbile romanice) (v. §3.2.1.1), este puțin probabil ca fenomenul de postpunere a auxiliarelor să fie influențat masiv de texte slavonești (spre deosebire de fenomenul postpunerii pronumelor clitice (mai ales reflexive); în §2.1.2 supra, am arătat că encliza pronumelor clitice

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
inversate în româna comună, atât pentru perfectul compus, cât și pentru formele care se bazează pe infinitiv ca verb lexical (viitor și condițional)29, ipoteză confirmată de cercetările lui Adams (2013: 615-651) asupra construcției care va da naștere perfectului compus romanic (i.e. HABEO + participiu și participiu + HABEO)30. De asemenea, Vasiliu și Ionescu-Ruxăndoiu (1986: 186-187) remarcă faptul că în structurile neinversate de condițional se preferă folosirea infinitivului scurt verbal (cf. Se așuîntra [...], se-așu sui, [...], se-așu da,PH.1500-10: 113v), iar în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
manifestare a unei gramatici V2 reziduale în româna veche În secțiunea anterioară, ne-am concentrat asupra unor aspecte mai generale ale inversiunii în româna veche. În continuare, ne propunem să aplicăm diagnosticele discutate în §3.1 supra aplicate la limbile romanice vechi pentru a decide dacă inversiunile din româna veche sunt o formă de manifestare a unei gramatici V2 relaxate specifice limbilor romanice vechi. Se cuvine să subliniem ideea că vom menține analiza deplasării verbului ca deplasare în domeniul sintactic. Hill

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în româna veche. În continuare, ne propunem să aplicăm diagnosticele discutate în §3.1 supra aplicate la limbile romanice vechi pentru a decide dacă inversiunile din româna veche sunt o formă de manifestare a unei gramatici V2 relaxate specifice limbilor romanice vechi. Se cuvine să subliniem ideea că vom menține analiza deplasării verbului ca deplasare în domeniul sintactic. Hill și Alboiu (2016) aduc argumente împotriva unei analize în care deplasarea verbului are loc în componentul fonologic. De asemenea, tot Hill și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
drept o formă de deplasare a verbului determinată discursiv, fiind considerată argumentul distribuțional forte pentru a considera că verbul se deplasează la focus. Deplasarea verbului la C din necesități discursive a mai fost propusă de alți autori în analiza fazelor romanice mai vechi (Cruschina 2011 și Poletto 2014 pentru varietăți italo-romanice; Sitaridou 2011 pentru spanioala veche). Analiza unui corpus mai extins arată însă că inversiunea și deplasarea altui constituent la focus nu sunt în distribuție complementară, deși există o puternică tendință

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în propoziții interogative totale, care sunt asociate cu focusul de polaritate (v. Giurgea și Remberger 2012) (v. §3.2.2.1.2 supra), sunt argumente distribuționale împotriva deplasării la FOCP. Ultima proiecție care a fost propusă în bibliografia asupra limbilor romanice vechi (Ledgeway 2008, 2012: 161, Wolfe 2015b i.a.) și a limbilor germanice (Cognola 2013) ca găzduind verbul deplasat în structurile V-la-C este proiecția FINP, cea mai joasă proiecție completivă din structura scindată a domeniului C propusă de Rizzi (1997

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
nu pot surprinde aceste efecte de adiacență, din motive explicate în subsecțiunile anterioare • analiza în termenii deplasării verbului la FINP face ca româna să beneficieze de o analiză care concordă cu analizele propuse pentru alte faze V2 relaxate ale limbilor romanice vechi (v. Ledgeway 2007, 2008, 2012; Wolfe 2015b i.a.) 3.2.2.1.4 Analiza formală a inversiunii și relația cu focalizarea În ce privește mecanica derivațională, vom adopta ipoteza propusă de Alboiu, Hill și Sitaridou (2014) și Hill și Alboiu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
umbrela unui mecanism foarte larg cum este forța asertivă; restricția inversiunii la contexte finite (cu excepția gerunziului, unde ridicarea V-la-FIN este obligatorie și se leagă de verificarea morfologiei gerunziale); asimetria propoziție principală / propoziție subordonată (v. §3.1.2 supra pentru limbile romanice; §3.2.2.2 infra pentru română); sub coordonare, preferința către inversiune în primul conjunct (Croitor 2014, v. și §3.2.1.1 supra). (99) c. Spinii și pălămidacreascăție și să mănânci iarba câmpilor! (CM.1567: 262r) 3.2.2

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
1.1 supra). (99) c. Spinii și pălămidacreascăție și să mănânci iarba câmpilor! (CM.1567: 262r) 3.2.2.2 Asimetria propoziție principală / propoziție subordonată 3.2.2.2.1 Analiză calitativă Una dintre trăsăturile gramaticii V2 relaxate caracteristice limbilor romanice vechi este asimetria între propozițiile principale și propozițiile subordonate în ce privește posibilitatea verbului de a accesa domeniul complementizator. Referindu-ne la română, din punctul de vedere al modalității de deplasare a verbului (VP-movement) și al proiecției din domeniul C care găzduiește

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]