KorAP: Find »[drukola/base=ruină & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...79 80 81 ...272 >

6,798 matches

Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814

de deal... Părea mai mult o grămadă de pietre decât o zidire, cu murii ei risipiți, cu copacii uscați pe a cărora tulpină creștea generații tinere de arbori noi și subțiri... Era un parc cu o pădure veche, unde pe ruinele copacilor vechi și putrezi cresc cei noi și tineri" (Avatarii faraonului Tla). turn: "În turnul vechi de piatră cu inima de-aramă Se zbate miazănoaptea..." ( Se bate miezul nopții) clopotniță: "Și-n clopotnița veche de stâlpi toaca izbește, Când sufletu

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
Avatarii faraonului Tla). turn: "În turnul vechi de piatră cu inima de-aramă Se zbate miazănoaptea..." ( Se bate miezul nopții) clopotniță: "Și-n clopotnița veche de stâlpi toaca izbește, Când sufletu-mi demon cuvântul lui trezit Arama răgușită... biserica-n ruină Stă ca o cuvioasă pustie și bătrână" (Mira Ștefan cel Tînăr) boltă: "Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici, Între făclii de ceară, arzând în sfeșnici mari..." (Strigoii) "...Cum cerul sus se-ndoaie și stelele-și așterne, O boltă

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
cum zice același critic, trebuie citit în toate semnele lui. Eminescu nu adaugă nici un adjectiv la întâmplare,13 nu pune nimic in plus care să nu exprime o gândire bine articulată: încă în (stadiul de) ruină zidul mai vorbește: * sunt ruini în care "se mai adăpostește un gând"14, ca și cum ar vorbi despre imposibilitatea "nedespărțirii sufletului de corp;" * sunt ruini care trezesc "chemări la eroism"; * sunt ruini în care nu putem situa prezența omului. În ele vorbește doar pustiul. A dispărut

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
pune nimic in plus care să nu exprime o gândire bine articulată: încă în (stadiul de) ruină zidul mai vorbește: * sunt ruini în care "se mai adăpostește un gând"14, ca și cum ar vorbi despre imposibilitatea "nedespărțirii sufletului de corp;" * sunt ruini care trezesc "chemări la eroism"; * sunt ruini în care nu putem situa prezența omului. În ele vorbește doar pustiul. A dispărut și omul și martorul care să le evoce: "Există monumente imense cari nu produc efectul corespunzător masei lor, numai

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
exprime o gândire bine articulată: încă în (stadiul de) ruină zidul mai vorbește: * sunt ruini în care "se mai adăpostește un gând"14, ca și cum ar vorbi despre imposibilitatea "nedespărțirii sufletului de corp;" * sunt ruini care trezesc "chemări la eroism"; * sunt ruini în care nu putem situa prezența omului. În ele vorbește doar pustiul. A dispărut și omul și martorul care să le evoce: "Există monumente imense cari nu produc efectul corespunzător masei lor, numai pentru că nu reușim să situăm în ele

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
dispărut și omul și martorul care să le evoce: "Există monumente imense cari nu produc efectul corespunzător masei lor, numai pentru că nu reușim să situăm în ele omul și fiindcă nimic nu reamintește în ele prezența lui."15 Embleme uitate, ruinele la Eminescu exaltă încă o Moldovă mitică, glorioasă. Peste ani, reputatul arhitect C-tin Cantacuzino a sintetizat, parcă, semnificația lor în aceste cuvinte emblematice: "În acest peisaj moldovenesc, surâzător și trist, ele pun câteodată accente de energie ca niște chemări

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
Peste ani, reputatul arhitect C-tin Cantacuzino a sintetizat, parcă, semnificația lor în aceste cuvinte emblematice: "În acest peisaj moldovenesc, surâzător și trist, ele pun câteodată accente de energie ca niște chemări la eroism." După Emerson, același arhitect vede în ruini uriașe "bobine Ruhmkorft"16 care captează energia într-un câmp magnetic și o redau, pe urmă, într-un mod continuu. Este important să zăbovim asupra unei opinii a lui Caius Dobrescu 17 privitoare la o "disponibilitate" a poetului de a

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
care captează energia într-un câmp magnetic și o redau, pe urmă, într-un mod continuu. Este important să zăbovim asupra unei opinii a lui Caius Dobrescu 17 privitoare la o "disponibilitate" a poetului de a face să gliseze imaginarul "ruinei", "destrămării" și "decăderii" către o "estetică a disipării creatoare de plăcere estetică". Autorul susține că poetul nu privește imaginea bisericii "ruinate", ca pe un proces, ci ca pe aceea a unei stări. E adevărat că M. Eminescu știe că martorul

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
a trimis o "somație". Or, omul eminescian nu are în față "preopinentul" ("Privește viața ca o comedie cine-o aranjează? Privește omul ca o mașină cine o ține? Privește natura ca un decor cine-o zugrăvește?..."), are numai "somațiile" semnele ruinei, a prafului, procesul de dezagregare ruinele civilizațiilor: "... Se-nmulțesc semnele rele"; Se-nmulțesc semnele vremei... / Și idei a zeci de secoli sunt reduse la nimic." (Memento mori). Nu credem, așadar, că putem citi în tema ruinei la M. Eminescu doar

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
eminescian nu are în față "preopinentul" ("Privește viața ca o comedie cine-o aranjează? Privește omul ca o mașină cine o ține? Privește natura ca un decor cine-o zugrăvește?..."), are numai "somațiile" semnele ruinei, a prafului, procesul de dezagregare ruinele civilizațiilor: "... Se-nmulțesc semnele rele"; Se-nmulțesc semnele vremei... / Și idei a zeci de secoli sunt reduse la nimic." (Memento mori). Nu credem, așadar, că putem citi în tema ruinei la M. Eminescu doar o cartografiere "estetică": "plăcerea și libertatea

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
are numai "somațiile" semnele ruinei, a prafului, procesul de dezagregare ruinele civilizațiilor: "... Se-nmulțesc semnele rele"; Se-nmulțesc semnele vremei... / Și idei a zeci de secoli sunt reduse la nimic." (Memento mori). Nu credem, așadar, că putem citi în tema ruinei la M. Eminescu doar o cartografiere "estetică": "plăcerea și libertatea "estompării" și "disipării" (p. 109). Nici că alegoria "umbrelor" de pe ruine ar "avea funcția de a nu șoca, în mod direct, sensibilitatea religioasă a cititorilor Convorbirilor literare..." (p. 107). Există

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
idei a zeci de secoli sunt reduse la nimic." (Memento mori). Nu credem, așadar, că putem citi în tema ruinei la M. Eminescu doar o cartografiere "estetică": "plăcerea și libertatea "estompării" și "disipării" (p. 109). Nici că alegoria "umbrelor" de pe ruine ar "avea funcția de a nu șoca, în mod direct, sensibilitatea religioasă a cititorilor Convorbirilor literare..." (p. 107). Există o inginerie (a "stoarce lapte" din "a stâncei coaste seci" Memento mori) în spectacolul zidurilor eminesciene în ruină: dar numai în

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
alegoria "umbrelor" de pe ruine ar "avea funcția de a nu șoca, în mod direct, sensibilitatea religioasă a cititorilor Convorbirilor literare..." (p. 107). Există o inginerie (a "stoarce lapte" din "a stâncei coaste seci" Memento mori) în spectacolul zidurilor eminesciene în ruină: dar numai în știința poziționării privitorului față de planurile istoriei, "grămădind lumea într-un singur semn". Dar, în toate cadrele imaginilor, percepem nu numi "cântul funerar" al "scaldului", ci, mai ales strigătul uman: "Tu, ce scrii mai dinainte a istoriei gândire

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
o picătură numai. Decât altele, ce mor, Ele țin mai mult. Umane, vor pieri și ele toate. În zădar le scrii în piatră și le crezi eternizate, Căci eternă-i numai moartea, ce-i viață-i trecător..." (Memento mori) 3. Ruina (nisipul, cenușa, mușuroiul, praful) Ruina, sugerează, în mod implicit, o prezență, o entitate obiectivă într-un grad de disoluție: zidul "pustiit", ars, sfărâmat. Urmând o logică indiană (Sergiu Al. George) putem detalia: ruina nu există în sine fără o referință

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
ce mor, Ele țin mai mult. Umane, vor pieri și ele toate. În zădar le scrii în piatră și le crezi eternizate, Căci eternă-i numai moartea, ce-i viață-i trecător..." (Memento mori) 3. Ruina (nisipul, cenușa, mușuroiul, praful) Ruina, sugerează, în mod implicit, o prezență, o entitate obiectivă într-un grad de disoluție: zidul "pustiit", ars, sfărâmat. Urmând o logică indiană (Sergiu Al. George) putem detalia: ruina nu există în sine fără o referință la un real (zidul deplinei

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-i viață-i trecător..." (Memento mori) 3. Ruina (nisipul, cenușa, mușuroiul, praful) Ruina, sugerează, în mod implicit, o prezență, o entitate obiectivă într-un grad de disoluție: zidul "pustiit", ars, sfărâmat. Urmând o logică indiană (Sergiu Al. George) putem detalia: ruina nu există în sine fără o referință la un real (zidul deplinei înfloriri a unei cetăți) prim: "negația nu putea fi niciodată neexistențială"18. Dar Eminescu n-a surprins cu precădere cetățile în momentele lor de strălucire: ele se lasă

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
o referință la un real (zidul deplinei înfloriri a unei cetăți) prim: "negația nu putea fi niciodată neexistențială"18. Dar Eminescu n-a surprins cu precădere cetățile în momentele lor de strălucire: ele se lasă sugerate doar de comparația prezentului. Ruina pare a fi prezentul etern al zidului eminescian: "Memfis, Teba, țara'ntreagă coperită-i de ruine" (Egipetul) "Marea-i tristă-n vântul serei Pe ruini ce se deșir (...) (Lida) "Și spiritual morții eterne-n ruine, Își mișcă imperiul fără de fine" Este

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
fi niciodată neexistențială"18. Dar Eminescu n-a surprins cu precădere cetățile în momentele lor de strălucire: ele se lasă sugerate doar de comparația prezentului. Ruina pare a fi prezentul etern al zidului eminescian: "Memfis, Teba, țara'ntreagă coperită-i de ruine" (Egipetul) "Marea-i tristă-n vântul serei Pe ruini ce se deșir (...) (Lida) "Și spiritual morții eterne-n ruine, Își mișcă imperiul fără de fine" Este evident că poetul pregătește pasul următor: imaginea ruinei extinsă asupra întregului pământ ca un lințoliu

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
cu precădere cetățile în momentele lor de strălucire: ele se lasă sugerate doar de comparația prezentului. Ruina pare a fi prezentul etern al zidului eminescian: "Memfis, Teba, țara'ntreagă coperită-i de ruine" (Egipetul) "Marea-i tristă-n vântul serei Pe ruini ce se deșir (...) (Lida) "Și spiritual morții eterne-n ruine, Își mișcă imperiul fără de fine" Este evident că poetul pregătește pasul următor: imaginea ruinei extinsă asupra întregului pământ ca un lințoliu etern: "Ai știut tu, scumpe frate că pământu-i o

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
lasă sugerate doar de comparația prezentului. Ruina pare a fi prezentul etern al zidului eminescian: "Memfis, Teba, țara'ntreagă coperită-i de ruine" (Egipetul) "Marea-i tristă-n vântul serei Pe ruini ce se deșir (...) (Lida) "Și spiritual morții eterne-n ruine, Își mișcă imperiul fără de fine" Este evident că poetul pregătește pasul următor: imaginea ruinei extinsă asupra întregului pământ ca un lințoliu etern: "Ai știut tu, scumpe frate că pământu-i o ruină?" (La moartea lui Neamțu) sau: " Nu știi tu, înger

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
eminescian: "Memfis, Teba, țara'ntreagă coperită-i de ruine" (Egipetul) "Marea-i tristă-n vântul serei Pe ruini ce se deșir (...) (Lida) "Și spiritual morții eterne-n ruine, Își mișcă imperiul fără de fine" Este evident că poetul pregătește pasul următor: imaginea ruinei extinsă asupra întregului pământ ca un lințoliu etern: "Ai știut tu, scumpe frate că pământu-i o ruină?" (La moartea lui Neamțu) sau: " Nu știi tu, înger, oare să zbori, Să lași pământul, trista ruină?" (Înger palid) Dar ruina nu e

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
ce se deșir (...) (Lida) "Și spiritual morții eterne-n ruine, Își mișcă imperiul fără de fine" Este evident că poetul pregătește pasul următor: imaginea ruinei extinsă asupra întregului pământ ca un lințoliu etern: "Ai știut tu, scumpe frate că pământu-i o ruină?" (La moartea lui Neamțu) sau: " Nu știi tu, înger, oare să zbori, Să lași pământul, trista ruină?" (Înger palid) Dar ruina nu e, totuși, un punct final al disoluției. Încă mai pulsează în mormanul de pietre o energetică misterioasă care

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
că poetul pregătește pasul următor: imaginea ruinei extinsă asupra întregului pământ ca un lințoliu etern: "Ai știut tu, scumpe frate că pământu-i o ruină?" (La moartea lui Neamțu) sau: " Nu știi tu, înger, oare să zbori, Să lași pământul, trista ruină?" (Înger palid) Dar ruina nu e, totuși, un punct final al disoluției. Încă mai pulsează în mormanul de pietre o energetică misterioasă care trezește semnificații. Încă "trăiesc" în preajma lor umbre care par "a călători din veac în veac"19 ca

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
următor: imaginea ruinei extinsă asupra întregului pământ ca un lințoliu etern: "Ai știut tu, scumpe frate că pământu-i o ruină?" (La moartea lui Neamțu) sau: " Nu știi tu, înger, oare să zbori, Să lași pământul, trista ruină?" (Înger palid) Dar ruina nu e, totuși, un punct final al disoluției. Încă mai pulsează în mormanul de pietre o energetică misterioasă care trezește semnificații. Încă "trăiesc" în preajma lor umbre care par "a călători din veac în veac"19 ca un suflet ce încă

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
umbre care par "a călători din veac în veac"19 ca un suflet ce încă nu și-a părăsit trupul. Eminescu redă aceste "umbre" printr-o tehnică a "vocilor" (mai ales în Avatarii faraonului Tla) modulate de vânt: "Auzi! Vântu-n ruine și undele se vaier..." (Mureșan) "Și-n creieri-i aleargă de gânduri vijelii Cum ginii se sfarmă-n ruinele pustii" (Întunericul și poetul) Să zăbovim acum asupra ipostazierilor ruinei, a formelor prin care este prezentă la Eminescu pe o scară

[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]