3,819 matches
-
și libertății lui. El, cel puternic, se îndură de mine, cel supus, și-mi cere mie, celui puternic, să mă îndur de el, de cel supus. Eu, cel mai liber, îl eliberez pe cel mai supus și în același timp sânt eliberat de cel mai supus, care este cel mai liber. Sîntem în aceeași măsură liberi și însetați de libertate, pentru că în aceeași măsură am pierdut și am dobândit libertatea. Eu îmi pierd puterea prin eliberarea celuilalt și mi-o păstrez
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
scenariul iubirii de altul eliberarea nu se poate produce, pentru că dependența e prețul libertății celor doi. Puterea nu mai este acum relația de iubire între cel liber și cel ce va fi eliberat, ci între cei care, în fiecare clipă, sânt liberi și supuși; ei sânt mereu egali în libertatea și în supunerea lor. Și aici, ca și în scenariul paideic, are loc o devenire în spațiul libertății. Numai că în vreme ce acolo unul - cel liber (maestrul) - îl trăgea pe celălalt - pe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu se poate produce, pentru că dependența e prețul libertății celor doi. Puterea nu mai este acum relația de iubire între cel liber și cel ce va fi eliberat, ci între cei care, în fiecare clipă, sânt liberi și supuși; ei sânt mereu egali în libertatea și în supunerea lor. Și aici, ca și în scenariul paideic, are loc o devenire în spațiul libertății. Numai că în vreme ce acolo unul - cel liber (maestrul) - îl trăgea pe celălalt - pe cel încă-neliber (discipolul) - spre spațiul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
unul - cel liber (maestrul) - îl trăgea pe celălalt - pe cel încă-neliber (discipolul) - spre spațiul libertății lui, aici cei doi, încă-neliberi, parcurg împreună treptele eliberării lor și devin la capătul acestei ascensiuni cei mai liberi și cei mai supuși deopotrivă. Ei sânt liberi și eliberați în suprema lor supunere și rămân supuși în chiar eliberarea lor. Rezultă de aici că în iubirea de altul eul meu își capătă identitatea lăsîndu-se preluat în proiect și preluând în proiect alt eu. Această dublă și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și potențarea eului meu. Eu nu aflu cine sânt decât încetînd să fiu eu și începînd să fiu în altul, așa cum altul este doar în măsura în care, încetînd să fie el, el începe să fie în mine. Eu am devenit altul și sânt eu însumi doar în celălalt; celălalt a devenit eu și este el însuși doar în mine. El nu se poate căuta întorcîndu-se la el, pentru că a ieșit din sine. El nu se poate căuta și nu se poate găsi decât
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
adevărat pe mine. Eul meu a ajuns să-mi aparțină din clipa în care nu mi-a mai aparținut. Suprema personalizare nu survine decât prin "depersonalizarea" pe care o presupune metabolismul iubirii. De aceea cei care nu iubesc și nu sânt iubiți își pierd identitatea. Când nimeni nu ne-a iubit și nu am iubit pe nimeni, nu sîntem decât eul gol care se revelă în frică. Când nimeni nu ne iubește, nu apucăm să avem un chip și avem doar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mângâie, el îmi mângâie identitatea pe care mângâierea lui mi-o conferă și îmi dă, prin mângâiere, conștiința identității mele. Fiecare mângâiere este o celebrare a eului meu, pe care însăși mângâierea l-a făcut cu putință. Sânt mângâiat, deci sânt Acest miracol al dobândirii eului prin dedublare și prin iubirea de altul își capătă deopotrivă expresia sensibilă în însoțirea mâinilor. În esența mâinii rezidă ambiguitatea faptului de a lua și a da. Mă deschid și înmînez, dau de la mine și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mâna celuilalt, care la rândul lui primește mâna întinsă și o dă pe a sa. Mâna care se dă e mâna care ia și eu primesc și dau în aceeași încleștare de mână. Mâinile care se întîlnesc și rămân unite sânt pecetluirea faptului că eurile noastre s-au dat și s-au primit deopotrivă: m-am dat în mâna celuilalt și totodată l-am luat pe celălalt la mine. Deoarece în iubire nu-mi mai aparține tocmai ceea ce este al meu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pot să resimt numele sau casta care mă desparte de cel pe care îl iubesc drept un blestem. Pe de altă parte, pentru că ceea ce nu-mi aparține devine al meu, eu pot să preiau zeii, numele, limba sau casta celuilalt. Sânt gata să renunț la ceea ce mă definește și sânt gata să mă definesc prin ce nu este al meu. La limită, determinațiile fondului intim-străin dispar în iubire, sau devin indiferente, și locul pe care dispariția lor îl lasă liber este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de cel pe care îl iubesc drept un blestem. Pe de altă parte, pentru că ceea ce nu-mi aparține devine al meu, eu pot să preiau zeii, numele, limba sau casta celuilalt. Sânt gata să renunț la ceea ce mă definește și sânt gata să mă definesc prin ce nu este al meu. La limită, determinațiile fondului intim-străin dispar în iubire, sau devin indiferente, și locul pe care dispariția lor îl lasă liber este umplut de obiectul pentru care iubirea mea a optat
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
devine straniu și străin. Nu altul, ci eu îmi devin străin. De-abia în iubire elementele fondului intim-străin îmi apar în toată inconsistența lor și își dezvăluie natura accidentală și exterioritatea. De-abia acum aflu că în mod esențial nu sânt nici rasă, nici clasă, nici nume, nici ascendență, nici limbă, nici loc al nașterii mele și nici măcar bărbat sau femeie. În mod esențial eu sânt iubire, capacitate de a mă pierde în altceva decât mine. În mod esențial eu sânt
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
își dezvăluie natura accidentală și exterioritatea. De-abia acum aflu că în mod esențial nu sânt nici rasă, nici clasă, nici nume, nici ascendență, nici limbă, nici loc al nașterii mele și nici măcar bărbat sau femeie. În mod esențial eu sânt iubire, capacitate de a mă pierde în altceva decât mine. În mod esențial eu sânt tocmai posibilitate de dislocare din elementele fondului intim-străin. Dar această dislocare care se produce prin iubire este tocmai libertatea mea. Abia prin iubire eu aflu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
iubire eu aflu că esența mea e libertatea. Ceea ce a rămas în noi după ce iubirea ne-a desființat este iubirea însăși: puterea de a dispărea în altceva decât noi. "Ia-mă pe mine toată": ia-mă pe mine, care nu sânt altceva decât pură dorință de a mă pierde în tine. Eu toată sânt dorință. Și dorință fiind, hotarele mele nu se mai află în mine, ci în obiectul dorit. În necuprinderea iubirii eu aflu că hotarul meu e lipsa de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
după ce iubirea ne-a desființat este iubirea însăși: puterea de a dispărea în altceva decât noi. "Ia-mă pe mine toată": ia-mă pe mine, care nu sânt altceva decât pură dorință de a mă pierde în tine. Eu toată sânt dorință. Și dorință fiind, hotarele mele nu se mai află în mine, ci în obiectul dorit. În necuprinderea iubirii eu aflu că hotarul meu e lipsa de hotar, imposibilitatea de a fi fixat într-un hotar. Trec dincolo de toate elementele
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în copilul pe care îl cresc, în faptele importante ale vieții mele; la limită, în mine însumi, adică în libertatea mea și în iubirile mele; și dincolo de toate, în chiar sursa libertății și a iubirii mele. În cele din urmă sânt felul în care, iubind, mă pierd în libertate. Dar pentru că libertatea este în esența ei ne-definită, eu nu am niciodată un chip definit, ci doar pe acela al iubirilor și pierderilor mele. Sânt peste tot în abandon, în cedare
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
definită, eu nu am niciodată un chip definit, ci doar pe acela al iubirilor și pierderilor mele. Sânt peste tot în abandon, în cedare, în renunțarea mea la mine. Eul meu e traversat fără încetare de un zvon al dispariției. Sânt disoluția și resurecția mea în toate în câte mi-am pus și mi-am dat sufletul. Mor și mă nasc de fiecare dată în locurile în care mi-am investit capitalul de iubire. ADAOS 1. Pentru că în iubire eu nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
În măsura în care în esența ei iubirea este împlinire a eului prin pierderea de sine, înseamnă că în anumite circumstanțe moartea, ca pierdere de sine fizică a eului, devine o exigență de împlinire a lui: mă împlinesc în chip suprem, și astfel sânt tocmai prin renunțarea la suprema condiționare care este purul fapt de a fi. Paradoxul lui "a fi în chip plenar" prin "a deveni nimic" nu-și află dezlegarea decât în spațiul iubirii: eu nu-mi pot împlini viața decât dînd-o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
la limită, a cărei identitate se poate construi tocmai prin moarte. Altul este cazul în care viața mea își pierde importanța în absența vieții celuilalt. De vreme ce eu am devenit altul, iar altul nu mai e, înseamnă că eu nu mai sânt Sinuciderea dovedește acum că imposibilitatea declarată de a nu putea concepe viața în absența celuilalt nu este o simplă ipocrizie și că în spațiul adevăratei iubiri eul nostru încetează să fie farsor, fiind incapabil să supraviețuiască "problemelor" sale. Cel care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
dăruitorul și este atras în preajma lui. A da curs acestei chemări este unicul fel de a cinsti darul zeilor. Însăși chemarea este darul. Cel chemat este cel dăruit. Sentimentul autentic este un dar al zeilor. Mâinile care se întîlnesc nu sânt doar misterul întrupat al sentimentului autentic și garanția primirii comune a darului. Însoțirea mâinilor nu este punctul ferm al pornirii spre centru, ci centrul însuși coborât în cei doi și instalare a lor în centru. Ei doi, laolaltă, în contopirea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
centru, ci centrul însuși coborât în cei doi și instalare a lor în centru. Ei doi, laolaltă, în contopirea lor, au devenit centru. În jurul centrului nu există nimic; înălțimile urcate, prăbușirile, distanțele pe care-ai apucat să le străbați nu sânt reflexe ale neclintitului centru, ci însuși centrul trăit ca mister și ca dramă a sentimentului autentic. Orice sentiment autentic se desfășoară ca dramă. Prea delicat pentru noi, el poate să se destrame în urzeala calculelor menite să apere liniștea lui
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sine în proiect în vederea unei îngrădiri eliberatoare, e libertatea care se îngrădește pentru a putea funcționa ca libertate. Ca lege bună, legea educă libertatea. Ea reface scenariul paideic ca scenariu al puterii la scara unei societăți întregi. Întrucât în ea sânt acumulate depunerile de libertate ale generațiilor succesive, ea este mai liberă - și deci mai puternică - decât fiecare individ în parte. Prestigiul și autoritatea legii vin din gradul de libertate pe care ea îl închide în sine. Tocmai în virtutea gradului său
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
petreacă altfel decât după scenariul legii. Orice dictatură, ca formă a puterii pervertite și ca maladie supremă a libertății, își află rădăcina în frica de destin și în excesul de libertate care stau la pândă în noi. Dacă toți oamenii sânt "liberi de la natură", dacă nimeni nu s-a născut sclav, nu înseamnă că toate exemplarele speciei umane sânt traversate de același elan al libertății. În fiecare dintre noi există un dozaj de elemente care, niciodată același, face ca nici unul din
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
libertății, își află rădăcina în frica de destin și în excesul de libertate care stau la pândă în noi. Dacă toți oamenii sânt "liberi de la natură", dacă nimeni nu s-a născut sclav, nu înseamnă că toate exemplarele speciei umane sânt traversate de același elan al libertății. În fiecare dintre noi există un dozaj de elemente care, niciodată același, face ca nici unul din chipurile libertății să nu poată fi asemănat cu altul. Se poate întîmpla ca instinctul libertății să fie atât
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în orizontul lui și, întrucît cultura proiectului și a alegerii îmi lipsește, să nu știu să îmi adaptez proiectele la condițiile lumii în care trăiesc. Ca unul pe care nimeni nu l-a preluat vreodată în proiectul eliberării lui, eu sânt firește, cu mult mai puțin liber decât discipolul "celui mai liber" om sau decât cetățeanul "celei mai libere" lumi. Tocmai pentru că libertatea este inegal distribuită și inegal educată, frica de destin se poate întîlni cu excesul de libertate și în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
dă decât ca destin colectiv. Destinul colectiv e limita primită de toți prin mutarea sursei libertății din fiecare și din toți în altul. Nu mai există acum decât "toți" și "altul". Eu mi-am înlăturat hotarul propriu și nu mai sânt decât prin vastitatea proiectului care nu-mi aparține, dar în care am consimțit să fiu preluat și din care fac parte împreună cu toți. La rândul lui, altul are nevoie de toți pentru a se putea defini. "Toți" sânt mijloace pentru
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]