3,007 matches
-
maiștri, tehnicieni, ingineri. În 2002 satul avea 3260 de locuitori dintre care: Majoritatea covârșitoare a locuitorilor se considerau, până în 1990, pur și simplu "carașoveni", iar limba maternă era denumită - "limba carașoveană". Fiind imposibil să convingi un carașovean că ar fi sârb, croat sau bulgar, ei considerându-se un popor deosebit, cu limbă deosebită. Lingviștii consideră graiul carașovean ca fiind mai apropiat de dialectele din sud-estul Serbiei și vestul Bulgariei (dialectul torlak) decât de dialectele croate. La recensământul din 2002, numărul cetățenilor
Carașova, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301074_a_302403]
-
se datorează, pe de o parte, atenției deosebite și a numeroaselor înlesniri acordate de către statul croat în vederea atragerii acestei etnii (cea mai importantă înlesnire oferită de statul croat constă în acordarea cetățeniei croate), iar pe de altă parte, dezinteresul statului sârb cu privire la această chestiune.
Carașova, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301074_a_302403]
-
Majoritatea locuitorilor sunt români (80,51%), cu o minoritate de sârbi (15,28%). Pentru 3,95% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (66,37%), dar există și minorități de ortodocși sârbi (15,72%), penticostali (8,69%) și baptiști (4,83%). Pentru 4,04% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.
Comuna Naidăș, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301090_a_302419]
-
-o pe Ecaterina la elaborarea reformei administrației locale. Idila celor doi s-a sfârșit în 1777, dar Ecaterina a continuat să-l ajute în carieră. Cu Simeon Zorici, împărăteasa a avut o legătură scurtă în 1777-78, un ofițer de armată sârb, care era jucător înrăit. Tînărul ofițer de armată Ivan Rimski-Korsakov a fost părăsit de Ecaterina în 1779 când a descoperit că mai avea o legătură cu una din doamnele ei de companie. În 1780 țarina a început o relație cu
Ecaterina a II-a a Rusiei () [Corola-website/Science/301024_a_302353]
-
școlilor sătești în Banat. În conformitate cu Consignatio scholarum graeci ritus uniti nationalium, din 1791, la Mâtnicu Mare erau 91 de băieți , 56 de fete apți de școală și frecventau cursurile 14 copii, învățător fiind Martin Cornean, cunoscător de limba română și sârbă. Profesori: Poru Ioan (n.1932), Dumitrașcu Doina (căs. Boldea, n.1934),Borlovan Dorin,(n.1936) Dumitrașcu Emil (n. 1938), Pupșa Aurica (căs. Sănătescu, n. 1947), Ștefănigă Petru (n. 1948), Pupșa Ana (n. 1951), Pupșa Maria (căs. Manzur, n. 1955), Gulea
Mâtnicu Mare, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301089_a_302418]
-
la județul Dâmbovița, reînființat. Comuna Băleni este amplasată în partea de sud a județului Dâmbovița, aflându-se la o distanță de aproximativ 20 km de municipiul Târgoviște. Comuna Băleni este formată din doua sate și anume: Băleni Români și Băleni Sârbi. Comuna se învecinează cu: Principalele căi de acces către comuna Băleni sunt: Comuna Băleni are o populație de cca. 8.499 de locuitori și dispune de dotări culturale, sociale și de prestari servicii specifice mediului rural. Conform recensământului efectuat în
Comuna Băleni, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301152_a_302481]
-
cu 5% față de 1992. Această creștere poate fi explicată prin faptul că economia zonei s-a îmbunătățit și că Diniașul beneficiază de apropierea de Timișoara. Conform aceluiași recensământ, românii constituie 67% dintre locuitori, față de 51% cât reprezentau în 1992. Comunitatea sârbă a scăzut la numai 30%, față de 41% cât reprezenta în 1992. Din punct de vedere religios, populația este mult mai omogenă, întrucât românii și sârbii sunt majoritari creștini ortodocși. Astfel, numărul credincioșilor ortodocși este de 879 sau 87%. A doua
Diniaș, Timiș () [Corola-website/Science/301356_a_302685]
-
Mic a fost proprietatea familiei Malenicza. De la aceasta, a fost cumpărataă de Ioan Iagodici. Dacă în trecut a fost o localitate mixtă (nu se știe în ce proporție), deja spre sfârșitul secolului XIX, când se efectuează primele recensăminte moderne, comunitatea sârbă apare mult mai puțin numeroasă. Conform datelor de la recensămintele istorice disponibile, românii au constituit majoritatea absolută a populației, conviețuind cu o comunitate de sârbi care nu depășea o cincime din total. Această comunitate s-a diminuat constant. La ultimul recensământ
Gaiu Mic, Timiș () [Corola-website/Science/301361_a_302690]
-
momentul colonizării era președintele administrației camerale din Timișoara. Localitatea a păstrat numele de „Orczydorf“ (în limba maghiară „Orczyfalva“) până la Primul Război Mondial. După instalarea administrației româneși Orczydorf a primit pentru câțiva ani numele oficial ,Cocota’’ [a se compară în limba sârbă kokot = cocos]. La 5 aprilie 1928 sfatul comunal a solicitat revenirea la denumirea Orczidorf, cu solicitare aprobată în sensul că în anul 1929 localității i-a fost atribuită denumirea Orțișoara. - Biserică Ortodoxă din Ortisoara - Biserică Catolică din Ortisoara - Biserică Baptista
Comuna Orțișoara, Timiș () [Corola-website/Science/301384_a_302713]
-
pe harta întocmită de Griselini o întâlnim cu numele de Duboxinados. Prima atestare a școlii din Nadăș este în anul 1776 ceea ce dovedeșste că localitatea avea la acea dată o dezvoltare remarcabilă. Până în 1804 în sat locuiau numai români și sârbi, dar din anul acela în localitate sunt aduși coloniști maghiari din zona Szeghedului. În anii următori aceștia au construit o capelă catolică. În anul 1828 Nagy confirmă existența satului Mely-Nádas, iar documentele istorice mărturisesc că în acest an este ridicată
Nadăș, Timiș () [Corola-website/Science/301379_a_302708]
-
sunt cele de sârbi (13,53%), maghiari (2,03%) și ucraineni (1,14%). Pentru 3,81% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (73,4%), dar există și minorități de ortodocși sârbi (10,8%), penticostali (5,36%), romano-catolici (2,71%) și greco-catolici (1,61%). Pentru 4,03% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.
Comuna Peciu Nou, Timiș () [Corola-website/Science/301387_a_302716]
-
s-a remarcat în victoria de la Semendria asupra Imperiului Otoman. Reședința lui Doczy se afla la Periam. În secolul XVII, sub ocupația turcească, Variașul s-a depopulat. După izgonirea turcilor din Banat, în secolul XVIII, a urmat popularea cu coloniști sârbi și germani. În 1786 au venit șvabi bănățeni. În 1793 este atestată existența unei școli sârbești și a unei școli germane. Variașul a fost locuit în principal de 3 naționalități. Fiecare naționalitate avea „propria” stradă. Se vorbea în Variaș despre
Comuna Variaș, Timiș () [Corola-website/Science/301408_a_302737]
-
sârbi (9,61%), maghiari (8,36%), romi (3,85%) și ucraineni (3,12%). Pentru 5,17% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (66,86%), dar există și minorități de ortodocși sârbi (10,4%), romano-catolici (9,17%), penticostali (5,32%) și baptiști (1,37%). Pentru 5,17% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La recensământul din 1930 au fost înregistrați 4.233 locuitori, dintre care 2.361 germani, 1.575 sârbi
Comuna Variaș, Timiș () [Corola-website/Science/301408_a_302737]
-
(cunoscută și ca " Răsăriteană") este o comunitate de credință creștină. Astăzi creștinii ortodocși sunt organizați în biserici ortodoxe autocefale (greacă, rusă, română, sârbă, bulgară, albaneză, poloneză etc.), aflate în comuniune liturgică (euharistică) unele cu altele. Între bisericile ortodoxe autocefale, primatul onorific este deținut de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. După numărul de credincioși, ortodocșii formează în lume a doua comunitate creștină, după Biserica Catolică
Biserica Ortodoxă () [Corola-website/Science/301429_a_302758]
-
al căror primat este ales de o biserică autocefală): Un statut aparte are Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, semi-autonomă, înființată în 1922, printr-un decret al Patriarhului Moscovei, care, de-a lungul vremii, a păstrat comuniunea euharistică doar cu Patriarhia Sârbă și Patriarhia Ierusalimului, dar și (până în 2007) cu o serie de Biserici aflate în afara acestei comuniuni (Bisericile de stil vechi din Grecia, România și Bulgaria). În 17 mai 2007, Biserica Rusă din afara Rusiei s-a reunit cu Patriarhia Rusă. O
Biserica Ortodoxă () [Corola-website/Science/301429_a_302758]
-
numită „Gomila”, și că nu departe de fosta cetate ar fi existat „moara lui Pavel Chinezul”, în locul care se numește „Cotul Morii”. Љубомир Степанов (Lubomir Stepanov), in lucrarea Срби у Кнезу (Sîrbi și Knezi), sustine ca familia era de origine sîrbă, din familia Branković. După alte legende, se mai spune ca turcii i-au ars casa și i-au jefuit gospodăria. Pavel a copilărit muncind din greu și a devenit extrem de voinic. S-a făcut morar ; i-a mers vestea că
Paul Chinezu () [Corola-website/Science/301454_a_302783]
-
a fost un poet romantic maghiar, erou al Revoluției de la 1848 din Ungaria și Transilvania. S-a născut într-o familie modestă; tatăl său, Stevan Petrović (n. 15 august 1791 - d. 21 martie 1849), era un meșter măcelar de origine sârbă, iar mama sa, Maria Hrúz (n. 26 august 1791 - d. 17 mai 1849), era de origine slovacă. Avea șapte ani când s-au mutat la Kiskunfélegyháza, pe care mai târziu îl consideră orașul său natal. Tatăl lui a încercat să
Sándor Petőfi () [Corola-website/Science/300033_a_301362]
-
de 437,47 ha, din care 40,73 ha arabil, 40,52 ha fânețe, 27,27 ha vii, 118,15 ha pășune, 167,36 ha pădure, 43,44 ha alte terenuri (construcții, drumuri, neproductiv, etc). Denumirea localității - derivă din limba sârbă având corespondent în limba română: loc curățit de tufe și mărăcini, fâneață. În așezarea satului lor (pomenit în acte la 1366) localnicii spun că este așezat ,între dealuri mari lângă râu”. Alte denumiri : Slawendorff (germ.), Negfalva (maghiară). Prima atestare documentară
Laz (Săsciori), Alba () [Corola-website/Science/300247_a_301576]
-
existentă până în secolul al XIX-lea; în evul mediu erau în aceste părți un important văd și o vama. La acest văd al Mureșului, în apropierea cetății, s-a desfășurat în iunie 1527 bătălia hotărâtoare între țăranii români, maghiari și sârbi, răsculați sub conducerea lui Iovan Nenada și armatele nobiliare. Trei zile, cele două oști au stat față în față, nobilimea așteptând noi întăriri. Țăranii cu o vitejie deosebită au atacat armata nobiliara având sorți de izbândă, dar sosirea unor noi
Frumușeni, Arad () [Corola-website/Science/300291_a_301620]
-
Mezohegyes, Palota, Csiga, Kiralyhegyes, Pitvaros și Szekesegyhaza (Țiucra, Pietre rămase, p. 349). Astfel apare clar că în secolul al XVIII-lea Cicirul era parte a graniței militare formate din regimentele grănicerești sârbești, căci angajați ca soldați mobili au fost locuitorii sârbi de pe malurile Mureșului și a Tisei. În apropierea Cicirului, pe câmpul dintre acesta și Sâmbăteni, administrația austro-ungară a lăsat o urmă datând din secolele XV - XVI - “iarcul”, un canal lung de 800 de metri și lat de 30 de metri
Cicir, Arad () [Corola-website/Science/300288_a_301617]
-
el anulând în anul 1781 legea iobăgiei. Sagu a avut și un castel frumos, în mijlocul unui parc, cu pomii bătrâni, iar camerele au fost mobilate cu mobile prețioase. A fost proprietatea familiei Atzel-Szapary și ocupată în 1918/19 de armata sârbă. Iar cand sârbii au fost nevoiți să plece au luat toată mobilă cu ei. În 1924 castelul a fost demolat iar pe locul liber sau construit case. Castelul a fost situat pe locul următoarelor case : În grădina caselor cu nr
Șagu, Arad () [Corola-website/Science/300304_a_301633]
-
a localității Turnu datează din anul 1333, sub denumirea de Mok. Odată cu căderea Sârbiei sub dominație otomană, în urma bătăliei de la Câmpia Mierlei din 1389, o numeroasă populație sârbească se așază în nordul Dunării din pricina prigoanei turcești. Sunt cunoscuți numeroși nobili sârbi, care au primit privilegii de la statul ungar, odată cu refugiul lor peste Dunăre. Dintre aceștia, despoții Ștefan și Dumitru Iacșici s-au așezat la Nădlac în anul 1464 și care dealtfel devin în 1485 proprietarii satului Turnu, precum și a domeniului înconjurător
Turnu, Arad () [Corola-website/Science/300309_a_301638]
-
Foldeak, a patra localitate repopulată din comitatul Cenad. În anul 1734 în localitate existau înregistrate 53 de case. În anul 1742 satul trece de la Tezaurariatul Regal în componența domeniului Prințului de Mutina. În acea periodă locuitorii erau aproape în exclusivitate sârbi. În anul 1752 satul a fost cumpărat de către trezorierul regal Marczibanyi Lorinc care l-a ridicat la rang de târg și i-a mărit populația prin aducerea de coloniști maghiari. De atunci datează și pecetea localității pe care se pot
Turnu, Arad () [Corola-website/Science/300309_a_301638]
-
și lipită cu pământ, acoperită cu paie și aflată în stare de ruinare. O a doua biserică atestată în Turnu este cea închinată Sfântului Evanghelist Luca, construită în locul celei vechi și care a fost inițial biserică comună atât pentru ortodocșii sârbi cât și cei români. După separarea ierarhică dintre sârbi și români, această biserică a rămas în folosința ortodocșilor români iar sârbii și-au construit în anul 1879 o biserică nouă închinată Nașterii Maicii Domnului, ei fiind despăgubiți de comunitatea românească
Turnu, Arad () [Corola-website/Science/300309_a_301638]
-
mai 1395. Observația lui Hasdeu a fost susținută de bizantinologul român Constantin Litzica în 1901, care pe baza unui alt document contemporan emis de mânastirea Petra din Constantinopol confirma data morții lui Dragaș în primăvara lui 1395. În 1928 istoricul sârb Đorđe Spasojević Radojičić a aratăt că data de 10 octombrie apare în cele mai recente cronici sârbești aparținând unei aceleiași tradiții privind lupta de la Rovine și este așadar o interpolare târzie. De asemenea a susținut data de 17 mai cu
Bătălia de la Rovine () [Corola-website/Science/301507_a_302836]