4,209 matches
-
o tot povestește Christa. Pentru că, după o viață Întreagă petrecută Între străini, el știe ceva ce ea nu va Învăța niciodată. El știe să tacă. Prin geamul mașinii alunecă măslini firavi și frunzișul lor luminează albicios - la fel ca al salciei, părăsite acum câți ani? Și el, tot mai adormit, confundând Încă o dată trunchiurile măslinilor Împliniți cu ai prunilor copilăriei. Capitolul 7 Dosar „Savantul” MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Direcția a III-a Numele și pronumele lucrăt. op. care cere verificarea Lt. Gherghina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
abației Montecassino refăcute. Ofițerul german care a dus la Vatican documentele, cu o zi Înainte de bombardamente. Ce făceam atunci? Unde eram? Cu cine? Prin geamul mașinii alunecă măslini mărunți și firavi și frunzișul lor luminează albicios, la fel ca al salciei părăsite - acum câți ani? Moțăie tot mai amorțit, În scaun, Încercând să-și amintească, reușind să Întrezărească În fugă o fotografie mișcată, care se risipește În buimăceală și somn, când Încearcă să o rețină. Mereu autostrada fără sfârșit. Soarele orbitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Dar eu voi reuși!” Prințul își fuma ciubucul în salonul restaurantului. Îl aștepta pe Kutuzov ca să ia masa împreună. Privea apele Dâmboviței. Nu mai erau întunecate. Căpătaseră o tentă galbenă spre maluri, acolo unde reflectau mai bine culoarea ramurilor de sălcii care se pregăteau de înmugurire. Se gândea la apropiata plecare a tânărului Iancu în surghiun. Își amintea cuvintele domniței Ecaterina despre frământările cluceresei Elenca. „Atâta bărbat mai are și ea în casă. Un fecior. Răsfățat, crescut în rafinamente de femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
după miezul nopții, când am ieșit, în sfârșit, afară, am dat peste o poienitza la marginea unei ape, Bucureshtioara. Da, uite că mi-am amintit și numele orașului: Bucureshti. Pe limba lor, un fel de enjoy. Eram înconjurată numai de sălcii cu mantile voluptuoase de zăpadă... Și, printre ele, doar o licărire fantomală, o cărare a nebuniei, o lunecare desfătătoare... Am pornit pe acea cărare... Și lautarul Licu încet, pe urmele mele... Scotea doar un fior nesfârșit din toate corzile acelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
stare de iritare. Dar trebuia să se grăbească. Peste o oră avea să ordone încolonarea. Convoiul se forma la marginea Bucureștiului, aproape de râul Colentina. Privi, pentru ultima oară, apele Dâmboviței săltând ca o apă vie sub soarele puternic, iarba și sălciile de pe maluri, joaca unor copii goi la gura Gârliței și, ceva mai lung, cu o spaimă subită, roata unei mori. Se învârtea prea repede. Mâine toate astea vor fi deja măcinate și preschimbate în pulberea amintirilor. Sorbi și ultima picătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
a spus o vreme locului, după numele lui Basarab I-ul, domn al Țării Românești, care l-a luat de la Moldova... - L-a luat... A trecut și el pe-acolo și, ca tot creștinul, și-a scris numele pe-o salcie, cu cosorul domnesc... - ...dar asta s-a-ntâmplat, hăt, În secolul al XIV-lea și nu pentru multă vreme. Noi, Moldovenii, nu vorbeam de: Basarabia - Moldova avea o Țară de Sus, acolo, sus, fără să se țină seama de Prut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de la Prut». Așadar: În această dimineață de sărbătoare, stau În calidor. La noi, la Mana. Din calidor, văd peste și printre acoperișurile caselor din față, coborând În pantă ușoară Încolo, spre șosea. Din calidor, văd totul; văd, sub șirul de sălcii bătrâne, scorburoase, din marginea imașului - văd, deci, mașâni-și-soldați. Știu că nu sunt de-ai noștri - fiindcă sunt de-ai lor: ruși. Pentru Întâia oară-n viața mea văd singur-singurel, cu ochii mei și, chiar dacă n-o spun, n-o gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de ai mei Încă necrescut, prea copil mic? Mă miram, atunci, mă mir acum, ca să, eventual suplinesc nemirarea de atunci (nu poți fi sigur de nimica pe lumea asta: chiar așa: dacă nu mă miram?) Oricum, văd: fumuri țâșnind de sub sălcii; ai zice: puf-puf-urile de fum-fum din liulèaua moșului cutare, din cutare poveste povestită de careva din jurul meu - la noi, În Mana, bărbații fumează numai țăhărci di titiun, dar voi fi auzit eu de la cineva, ceva cu pip-pip, fiindcă din liulè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
fiindcă din liulè nu poți face: liul-liul’: nu s-aude. Așadar, văd fumuri ’zbucnind. Apoi aud: ele sunt bubuiturile, cele care fac: bu’-bu’, tare de tot; unele sunt unele, altele altele, păpădii de fum alb - altele decât cele de sub sălcii; și simt geamurile zumzăind, zăngănind; și simt podeaua calidorului vuvuind, hurducat, de parc-ar merge, cu roatele-n sus, un car, sub el. Aud și alt zgomot: unul care vine de depaaarte, se apropie, ne acopere - apoi ne descopere la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pârleaz, zicându-i să nu se ostenească, că-i treabă de bărbat; cum mama nici nu-l ia În seamă, cară singură lucrurile și le coboară În beci la ei. Stau În calidor și privesc În voie - mama e ocupată. Sălciile de la marginea imașului abia se deslușesc din pricina fumului. Fumul a devenit cenușiu; fumuriu - și mirositor, pișcă, nu numai nările, dar și ochii, a ajuns pân-la noi, pe calidor. Ciolovecii de sub sălcii trag Într-una, trag fără oprire, trag și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
În calidor și privesc În voie - mama e ocupată. Sălciile de la marginea imașului abia se deslușesc din pricina fumului. Fumul a devenit cenușiu; fumuriu - și mirositor, pișcă, nu numai nările, dar și ochii, a ajuns pân-la noi, pe calidor. Ciolovecii de sub sălcii trag Într-una, trag fără oprire, trag și când nu vin avioane de-ale noastre, românești. În pauzele dintre un Îndemn și altul la adresa mamei (să nu se mai ostenească, asta fiind treabă de bărbat), Moș Iacob zice de cioloveci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
boccea stânjenitoare, mereu alunecătoare; În aceeași mână cu umărul duce o altă boccea-legătură; apoi ne cam grăbim: pân-la poala codrului mai avem-avem, chiar dacă nu văd peste, cunosc locul, de parcă pe-aici mi-aș fi făcut veacul. Duduiturile de tun de sub sălcii s-au Îndepărtat, au căpătat altă culoare; altă formă: parc-ar fi barabanul mare din muzica lui Volincă. Vine, vine, vine o ceva cu pârâituri. - Ru-șii!, țipă ascuțit, tăiat În două, Ileana lui Maxim. Ca și atunci, În casă, mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
curtea pustie: unde-or fi gazdele? Dar mama? Mama, unde-i? Străbat ograda prin troscotul gros și gras, răcorit de umbra lungită a asfințitului; trec pe lângă o căruță fără cai, cu hulubele puse pe umeri, aducând a tunurile gemene de sub sălcii de la noi, de la Mana; ocolesc un stog de fân dolofan și bineparfumirositor. Și mă opresc. Drept În fața mea: poarta larg deschisă, iar În uliță: drapelul. Nici În copilărie, cu atât mai puțin În adolescență (ca să nu mai vorbesc de maturitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
a unei mese lunge, penesc găinile opărite alături, În cuhnia de vară. Vin Într-una femei, aducând ciorchini de găini gata tăiate. Pe căruța căreia i s-au orizontalizat loitrele găinile sunt curățate, tăiate - bucățile se adună În coveți de salcie. Câteva cântă. Apoi cântă aproape toatele - oricum, multe, multe. Glasul mamei se distinge limpede, ca un mac Într-un grâu. Cânt și eu, cu toate că nu cunosc cuvintele, nici melodia. Cânt din toată inima cu la-la-la, ca să uit de foame. Intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nu m-ar lăsa Mănenii. Nu mi-ar cere, mi-ar comunica: - Acela (sau: aceia) mi-i dai mie! De când mă știu pe două picioare, primăvara-vara-toamna - la gârlă mă știu, cu copiii. Scăldându-ne, stropindu-ne, sărind de pe câte o salcie În bulboane, făcând „ochiuri” pe fața apei cu pietre lătărețe. Fiindcă cei mai mărișori umblau cu mâinile pe sub rădăcini, pe sub pietre, chiar scufundându-se și scoțând pești, am Încercat și eu. S-a Întâmplat să nu prind și am renunțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nici unul..., oamenii fie Își cumpărau de la iarmaroc ori de la negustorii ambulanți ciopliturile, fie și le ciopleau singuri - ca Moș Iacob. Dar numai iarna; În fața vetrei... Și Moș Iacob avea, În sarai, pus la uscat, În rug, lemn de diferite esențe - salcie, plop, jugastru, paltin, ulm - pentru felurite lucruri și lucrări. Nu l-am văzut cioplind albii, Însă Îi știam sculele destinate aceste operații și cunoșteam trunchiul de salcie Început pe când eu Încă nu mă născusem, stând, rezemat de perete, așteptând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Iacob avea, În sarai, pus la uscat, În rug, lemn de diferite esențe - salcie, plop, jugastru, paltin, ulm - pentru felurite lucruri și lucrări. Nu l-am văzut cioplind albii, Însă Îi știam sculele destinate aceste operații și cunoșteam trunchiul de salcie Început pe când eu Încă nu mă născusem, stând, rezemat de perete, așteptând să-i vină un rând. Mai Întâi Își Întindea la vedere (și la Îndemână) uneltele; o mulțime, toate de el făurite din fier moale; din fier oțelit; apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-ncolo, Zâna Zânelor Cosânzene. O văd Într-una, o văd și când n-o văd, pe fata ceea. Acolo, la scăldat, pe pârâu În jos, unde nu ne ducem de loc, de loc, pârâu-i drept ca ața, n-are sălcii pe maluri, nu se fac știolboane: dacă s-ar face, oamenii le-ar astupa, ei au tăiat albia dreaptă acolo și-i zic Canal. Da, dar eu mi-am tăiat o bulboană chiar acolo, unde știu eu că nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
acasă. Să nu se-ngrijoreze mama. Și, cum mergeam eu, așa, pe malul drept, mi s-a făcut cald; era o căldurăăă - de cuptor! Așa că m-am dezbrăcat pe dată și m-am azvârlit În apă. Am sărit de pe o salcie - Înăltișoară, salcia - Într-o vâlboană strașnică. Am zburat prin văzduh cât am zburat, pân-la urmă n-am mai zburat chiar așa, m-am lăsat pe-o aripă - pe apă; am intrat cu capul În jos - cu mâinile-ntinse, negreșit. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nu se-ngrijoreze mama. Și, cum mergeam eu, așa, pe malul drept, mi s-a făcut cald; era o căldurăăă - de cuptor! Așa că m-am dezbrăcat pe dată și m-am azvârlit În apă. Am sărit de pe o salcie - Înăltișoară, salcia - Într-o vâlboană strașnică. Am zburat prin văzduh cât am zburat, pân-la urmă n-am mai zburat chiar așa, m-am lăsat pe-o aripă - pe apă; am intrat cu capul În jos - cu mâinile-ntinse, negreșit. Am umblat ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dimineață venisem, ea o fi dormind la ora asta pe unde-o fi, că nici n-o Întrebasem a cui e și unde locuiește. Tot căutând-o pe Varvara, n-am găsit bulboana; căutând vulboana, n-am mai dat de salcia aceea; nici lespedea: ceea, știi tu care. A treia zi, după ce-am căutat-o bine-bine În josul apei, am luat-o În sus; n-am Întrebat pe copiii care se scăldau În bulboanele de-acolo, dar ce, eu n-aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
scurtă și rară din depresiunea care, în vremuri foarte îndepărtate, fusese pesemne o lagună ori un ochi de apă al unui râușor, ce mai păstra încă în măruntaiele sale resturi de umezeală. Sfioase tamarisce și o jumătate de duzină de sălcii pitice se înălțau ici și colo, și își dădu seama bucuros că instinctul lui de vânător îl ajutase încă o dată, pentru că în fund, mestecând iarbă ori dormind sub soarele de după-amiază o familie de animale frumoase cu coarne lungi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și până la Poarta Chinei, Omar n-a văzut decât livezi dese și pâraie repezi. Apoi, ici și colo, avântarea unui minaret de cărămidă, o cupolă cizelată de umbră, albeața unui zid de foișor. Și, pe malul unei bălți dezmierdate de sălcii plângătoare, o femeie goală care se scălda, cu părul În bătaia părul vântului arzător. Oare nu această viziune de paradis a vrut s-o evoce pictorul anonim care, cu mult mai târziu, s-a apucat să ilustreze manuscrisul Rubaiatelor? Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de astrul nopții, un corn plăpând la acest sfârșit al lunii chawwal. De cum s-a Îndepărtat de vila cadiului, nu Înaintează decât pe dibuite, se poticnește de câteva ori, se agață de tufișuri, primește În obraz mângâierea aspră a unei sălcii plângătoare. De-abia ajuns În odaia sa, aude o voce, un dulce reproș: — Te așteptam mai curând. Pentru că se va fi gândit atâta la această femeie, crede acum c-o aude? Stând În picioare În fața ușii Închise Încet la loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
sîngele, ne-a explicat iarăși Pintea. Se pare că n-avea destul. Probabil de aceea era mereu albă ca varul și așa de subțirică și moale, că ai fi putut s-o frămânți. Enăchescu pășea cum ar fi pășit o salcie plângătoare, bineînțeles, dacă așa ceva ar fi fost posibil. Era minunat de frumoasă și vorbea abia susurat, pesemne ca să nu-și pună sângele în pericol. Când trebuia să răspundă, se scula în picioare, deși profesorii, după ce îi puneau întrebarea, îi propuneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]