4,282 matches
-
și am început să mă întorc în America. Autocratul trecu repede și lin printre locuițele din prefabricate ieftine și proaste și nesfârșitele scene din viața familiilor de negri, cu ligile de frați și adversarii lor de pe terenul de baschet și siluetele mamelor strigând din spatele plasei de țânțari. Avioane fantomatice se izbeau bâzâind de capota limuzinei la neagra întindere de apă de lângă La Guardia. Interzis pietonilor, Parcarea interzisă, Interzisă trecerea Liniei Albe, Respectați Cu Strictețe Regulile De Circulație, respectați-vă Banda, Pantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
putut trece pe aici pentru un ultim pahar de vin alb în drum spre întâlnirea cu temnița sau randevuul cu un contract cu moartea lui Water Closet sau Mother Load. Dar ăsta era locul întunecat al pipăielilor și șoaptelor, al siluetelor negre. Umbrele lor nu înfiorau și nu amenințau, era mai curând o absorbire de natură clericală în radarul poftelor care le aduseseră aici. — Salut, spuse o voce din spatele meu. — Ah, cară-te, am spus eu și m-am întors. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
roz. O revistă pornografică banală i se odihnea în poala halatului pornografic... Din câte am văzut, camera fusese zugrăvită în culori dulci de cofetărie, zmeură, și ciocolată, și lămâie. Doar când mă uitam la pereți mă apucau durerile de dinți. Silueta mi s-a ivit mătăhăloasă în ușă. — Unde e Barry? am întrebat eu. — E plecat. Aveam vocea groasă, dar la fel era și a ei. Se mișca doar falca de jos. Se mișca încet, ca și cum balamaua era supralubrefiată și ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mi-i râsul hidos, și cu umbra Sunt solitarul pustiilor piețe Cu jocuri de umbră ce dau nebunie; Pălind în tăcere și-n paralizie, - Sunt solitarul pustiilor piețe... Amurg violet Amurg de toamnă violet... Doi plopi, în fund, apar în siluete: - Apostoli în odăjdii violete - Orașul tot e violet. Amurg de toamnă violet... Pe drum e-o lume leneșă, cochetă; Mulțimea toată pare violetă, Orașul tot e violet. Amurg de toamnă violet... Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete; Străbunii
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
crâșmă în pod au intrat, Și podul se vede bizar luminat De roșii fanare, galbene, verzi. Strigoii, din pod, își iau înapoi, Lăsate din viață, demult, amanete... Așa spunea basmul ce azi l-am uitat Că noaptea, la crâșmă, apar siluete Cu roșii fanare, galbene, verzi Dar când despre ziuă cocoșu-a cântat, Cad buzna, din pod, grămezi de strigoi Și-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd Roșii, galbeni și verzi. Marș funebru Ningea bogat, și trist ningeal; era târziu Când
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
un moment întinsă lângă el. Apoi sări în sus și se așeză deasupra lui, cuprinzându-i cu mâinile pliurile mari de carne, ciupindu-le și frământându-le cu încântarea unui copil. Râseră din nou. Virgil uitase și el de dezavantajele siluetei sale. — E ca și cum ai face pâine, chicoti ea, prefăcându-se că-i frământă burta ca pe un aluat. El ajunse o sigură dată la final, iar ea deloc. Atrofia tuturor organelor prin nefolosire. Dar neputințele lor nu erau importante pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
neagră, vopsit în culori de război din cap până-n picioare, strângea în mână un tomahawk, îl agita zadarnic către vulturul care-l ataca neîncetat, lăsându-i cicatrici pe corp și ciugulindu-i carnea, în timp ce în valea de sub el stătea o siluetă fără chip, lungă, neagră, pleșuvă și cu inele cu piatră pe fiecare deget, care râdea și râdea și iar râdea: râsul lui Deggle. Camera era încă în întuneric, căci pânza de sac stătea în calea primelor raze firave de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
care s-a pecetluit o legătură. — Eu cum să-ți zic? sparse tăcerea Virgil. Vultur-în-Zbor nu răspunse. — Domnule Vultur? Virgil Jones se întoarse să-l privească pe indianul axona. Dar Vultur-în-Zbor adormise. Virgil traversă greoi pluta și se așeză lângă silueta adormită. — Nu-mi mulțumi pentru că ți-am salvat viața, îi spuse. îți sunt recunoscător mai mult decât ți-aș putea spune în cuvinte. Nu-mi mulțumi c-am venit aici. Am plătit o datorie și mi-am reamintit o lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Bicicletele zăceau răsturnate și inutile lângă Virgil, pe malul pustiu. Cea care i-a provocat a doua iluzie a fost flacăra rituală. Când Vultur-în-Zbor a pătruns precaut prin ușa deschisă a altarului, a văzut în lumina redevenită murdară și galbenă siluetele a doi giganți proiectate pe peretele îndepărtat. Umbre imense: o căpetenie de trib axona purtând pe cap podoaba de sărbătoare și așezată în profil pe un scăunel de ceremonie, în timp ce la picioarele ei un adorator îngenuncheat, îi cânta imnuri. întregul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
era și faptul că, dacă Tulpina nu era demnă de încredere îl putea arunca oriunde, poate chiar într-o situație mai proastă decât cea în care era acum. Nu mai putea face nimic: trebuia să urce. — Ei drăcie! Repetă Deggle. Silueta lui deșirată și fragilă nu era făcută pentru astfel de efort fizic. Numai gândul la el îi făcea limba s-o apuce pe calea blasfemiei. Se mai înveseli la ideea reacției lui Grimus - și a lui Jones - când vor descoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
în amintiri. Vultur-în-Zbor știa că va trebui să afle aceste trecuturi, să și le însușească, astfel încât cei din comunitate să-l poată adopta ca pe unul de-al lor. Intra în K în căutarea istoriei. Vedeau pe stradă, înaintea lor, silueta omului numit Piatră târându-se și dând binețe pietrelor. Vultur-în-Zbor mai auzea undeva în apropiere un clic-clac de potcoave ascuns de pâlcul de case și din când în când ajungeau până la ei niște râsete purtate de vânt și înăbușite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
era frumoasă chiar și prin văl, iar Vultur-în-Zbor rămase un moment vrăjit la intrarea în Elbaroom, când îl încadră - ca și pe Virgil - de lumina galbenă din cadrul ușii și pâlpâirea lămpii de deasupra capetelor lor, astfel că arătau ca niște siluete ce urmăreau stafia cea palidă și drăgălașă în escapada ei nocturnă. Ochii li s-au întâlnit o clipă și în acea clipă universul a dispărut pentru un moment, împietrind locuitorii orașului într-o serie de poziții caracteristice, ca într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
zgârie lui Vultur-în-Zbor nervii încordați. — Hai să intrăm, spuse Vultur-în-Zbor. Am putea încerca să găsim niște paturi. Elfrida auzise numele lui Virgil. Sigur că nu, își spuse ea. Sigur că domnul Jones nu s-a întors. Și totuși una dintre siluetele din cadrul ușii avea aerul acela aparte al domnului Jones. Celălalt... tovarășul lui... cel care-o privise lung... chipul acela... nu, era din cauza ceții și a închipuirii ei. Era un străin. Pana de pe capul lui o dovedea. Era un străin. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
aici. își amintești... să se fi întâmplat ceva? Ceva ciudat. — Doamne! a zis ea. Uitasem. Zguduitura. — Da. Ce dracu a fost aia? Nu s-a mai întâmplat niciodată până acum, zise Iocasta. Virgil rămase cu privirea pierdută pe fereastră, fixând silueta întunecată a muntelui Calf de deasupra lor, cu piscul învăluit în nori. — Ce dracu’ mai pune la cale acum nebunul ăla? întrebă el furios. — Poate că situația i-a scăpat de sub control, zise încet Iocasta. — A fost ca o... începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
gândi el speriat și se întoarse repede. Ușa era în continuare bine închisă și zăvorâtă. Nedumerit, Vultur-în-Zbor se uită iar în oglindă. Acolo, în imaginea reflectată, ușa se deschidea încet. Cineva intra. Auzi o voce amară, dar recognoscibilă. — Bună, frățioare. Silueta Prepelicarului pătrunse în încăperea reflectată în oglindă. Vultur-în-Zbor simți cum o sudoare rece îl năpădește din cap până-n picioare. Spectrul Prepelicarului înaintă puțin în „încăpere“ și repetă: — Bună, frățioare. Apoi se retrase prin ușa oglindită și totul reveni la normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
trăgând o linie la finalul vechiului caiet de exerciții, pe care îl umpluse în întregime, căci nu voia să irosească nici un milimetru alb de hârtie, de vreme ce rezervele sale nu erau inepuizabile. Imaginea o făcu să zâmbească. Apoi se risipi, iar silueta înaltă și fermă a lui Vultur-în-Zbor o înlocui încă o dată. — într-adevăr, e frumos, gândi ea. Irina se dădu jos din leagăn. — Și acum, domnule Vultur, spuse ea hotărâtă, din moment ce nu-ți plac spectatorii, Elfrida și cu mine o să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să pună totul în ordine, odată pentru totdeauna, își spuse el și o porni întins spre Casa Fiului Răsare. PATRUZECI ȘI UNU Casa Fiului Răsare se înălța strălucitoare la marginea drumului. Lângă ea, oprită pe drumul pietruit, se vedea o siluetă călare pe un măgar. Când se apropie, Vultur-în-Zbor văzu că silueta purta un veșmânt neagru care flutura pe ea, acoperind-o din cap până-n picioare, cu un fel de orificiu ca un grilaj la nivelul ochilor și cu zăbrele țesute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și o porni întins spre Casa Fiului Răsare. PATRUZECI ȘI UNU Casa Fiului Răsare se înălța strălucitoare la marginea drumului. Lângă ea, oprită pe drumul pietruit, se vedea o siluetă călare pe un măgar. Când se apropie, Vultur-în-Zbor văzu că silueta purta un veșmânt neagru care flutura pe ea, acoperind-o din cap până-n picioare, cu un fel de orificiu ca un grilaj la nivelul ochilor și cu zăbrele țesute în cruciș peste ferestruică. Nu reuși să-și dea seama dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
zăbrele țesute în cruciș peste ferestruică. Nu reuși să-și dea seama dacă era bărbat sau femeie și simți un fior de spaimă în timp ce se ruga tăcut să fie orice altceva, numai nu o a treia vedenie a Prepelicarului. Apoi silueta îi vorbi iar el se mai liniști puțin. Vocea era una de femeie, joasă și monotonă, și cu siguranță nu era cea a surorii lui. — Cine ești? l-a întrebat ea. El s-a prezentat, căci nu vedea nici un motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nu i-a întors amabilitatea. Așa că el i-a vorbit mai răspicat și a întrebat-o: — Ești din Casă? — Da, într-un fel, a spus vocea, părând de-acum amuzată. — Atunci spune-mi, te rog, dacă Virgil Jones e aici. Silueta a încuviințat ușor din cap, continuând să fixeze cu privirea bordelul, așa cum făcuse în tot acest răstimp. — Unde altundeva? a rostit ea pe un ton egal. — Bine, a zis scurt Vultur-în-Zbor și a pornit către ușă. — Vultur-în-Zbor, a zis silueta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Silueta a încuviințat ușor din cap, continuând să fixeze cu privirea bordelul, așa cum făcuse în tot acest răstimp. — Unde altundeva? a rostit ea pe un ton egal. — Bine, a zis scurt Vultur-în-Zbor și a pornit către ușă. — Vultur-în-Zbor, a zis silueta. — Ce-i? Bărbatul s-a oprit în ușă și s-a întors; femeia stătea impasibilă. — Nimic, a spus ea. Doar mă obișnuiam cu numele tău. Dar dacă tot ai de gând să-l vezi pe Virgil, spune-i c-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Nimic, a spus ea. Doar mă obișnuiam cu numele tău. Dar dacă tot ai de gând să-l vezi pe Virgil, spune-i c-am trecut pe-aici. Cine să-i spun c-a trecut? a întrebat Vultur-în-Zbor, devenind curios. Silueta s-a gândit un moment, apoi i-a arătat ceva, întinzând brațul drept. — Locuiesc acolo, i-a spus. Casa cea neagră era așezată pe o stâncă ițită abrupt deasupra orașului și sub peretele de nori, neagră precum veșmintele ce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și cărțile lui, împrăștiate pe birou, pe scaun, pe podea, căzute de pe rafturi și policioare. Chiar și dezordinea în sine era o priveliște scandaloasă în această casă. Patul era chiar sub fereastră. Acolo, în umbrele lăsate de obloane, zăcea o siluetă întinsă, nemișcată, moartă, întunecată. O altă siluetă, nemișcată, vie, și tot întunecată, stătea lângă pat. O lumânare neaprinsă era așezată pe o masă de la capătul patului. Silueta din pat era scundă: leșul răsucit al lui Ignatius Quasimodo Gribb, odinioară profesor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
scaun, pe podea, căzute de pe rafturi și policioare. Chiar și dezordinea în sine era o priveliște scandaloasă în această casă. Patul era chiar sub fereastră. Acolo, în umbrele lăsate de obloane, zăcea o siluetă întinsă, nemișcată, moartă, întunecată. O altă siluetă, nemișcată, vie, și tot întunecată, stătea lângă pat. O lumânare neaprinsă era așezată pe o masă de la capătul patului. Silueta din pat era scundă: leșul răsucit al lui Ignatius Quasimodo Gribb, odinioară profesor de filozofie, bigot și învățat. Silueta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Patul era chiar sub fereastră. Acolo, în umbrele lăsate de obloane, zăcea o siluetă întinsă, nemișcată, moartă, întunecată. O altă siluetă, nemișcată, vie, și tot întunecată, stătea lângă pat. O lumânare neaprinsă era așezată pe o masă de la capătul patului. Silueta din pat era scundă: leșul răsucit al lui Ignatius Quasimodo Gribb, odinioară profesor de filozofie, bigot și învățat. Silueta în picioare era proaspăt văduvita lui soție, Elfrida Gribb, odinioară Elfrida Edge, cea care crezuse că tatăl ei era un olan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]