9,106 matches
-
interesul pasional al autorului pentru prezența formelor spaimei în modelarea destinelor individuale. Am putea, așadar, luînd în considerație și circumscrierea principalelor opere de deschidere tragică într-un perimetru cronologic relativ restrîns, să apreciem preocuparea stăruitoare a lui Caragiale pentru sindromul spaimei ca fenomen lateral în ansamblul unei opere dominată de optimismul comicității clasice? În cele ce urmează am dori să demonstrăm, că, dimpotrivă, în comedii ca și în prozele comice obsesiile primejdiilor ruinătoare, actele dictate de frică și, în ansamblu, persistența
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
fenomen lateral în ansamblul unei opere dominată de optimismul comicității clasice? În cele ce urmează am dori să demonstrăm, că, dimpotrivă, în comedii ca și în prozele comice obsesiile primejdiilor ruinătoare, actele dictate de frică și, în ansamblu, persistența umbrelor spaimei operează intens în fibrilațiile interioare ale situațiilor. Poate că scrierile de eliberare deschisă în tonalități grave ale panicii care pîndește din umbră, au îndeplinit o misiune necesară, de descărcare plenară a demonului înfricoșării. În opera comică, realizată - în linii mari
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
o misiune necesară, de descărcare plenară a demonului înfricoșării. În opera comică, realizată - în linii mari - mai întîi, înainte de compozițiile tragice, sub forma comediilor (1879-1885) și după acestea, în cea mai fertilă perioadă a prozei ironice (1890-1905), dimensiunea sumbră a spaimei participă nu mai puțin substanțial la structurarea artistică și la aprofundarea semnificațiilor. Asistăm, de-a lungul operei comice caragialiene, la o exorcizare prin burlesc și grotesc a ororilor care dau tîrcoale seninătății aparente a unor existențe ce ocolesc prin superficialitatea
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
nu mai puțin substanțial la structurarea artistică și la aprofundarea semnificațiilor. Asistăm, de-a lungul operei comice caragialiene, la o exorcizare prin burlesc și grotesc a ororilor care dau tîrcoale seninătății aparente a unor existențe ce ocolesc prin superficialitatea trăirilor spaimele nerostite din adîncuri. Cînd și cînd temerile anxioase ies la iveală chiar dacă se consumă în înspumări parodice. O bună exemplificare ne-o oferă farsa "Conu Leonida față cu reacțiunea" (1880). În treacăt fie spus, rămîne de văzut dacă gustul pronunțat
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
în comediografia lui Caragiale, nu este motivat de prezența decisivă a "încurcăturii", a "qui-pro-quo"-urilor în tehnica speciei și - în consecință - a faptului că aceste "încurcături" care anulează pentru un timp, contactul cu raționalitatea liniară a existenței favorizează intersectarea zonelor spaimei. Revenind la "Conu Leonida față cu reacțiunea", nu ne este greu să recunoaștem în a doua parte a piesei o radiografie a fricii dezlănțuite, o adevărată prezentare parodică a marilor spaime. După ce primul act dezvoltă descrierea tihnei unei perechi care
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
contactul cu raționalitatea liniară a existenței favorizează intersectarea zonelor spaimei. Revenind la "Conu Leonida față cu reacțiunea", nu ne este greu să recunoaștem în a doua parte a piesei o radiografie a fricii dezlănțuite, o adevărată prezentare parodică a marilor spaime. După ce primul act dezvoltă descrierea tihnei unei perechi care și-a asigurat securitatea existenței prin pensie, cel de-al doilea declanșează brusc, prin semnalări înșelătoare, sentimentul precarității totale, pierderea abruptă a dulcelui sentiment de siguranță. Leonida însuși este însărcinat de
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
încurcătură", acuitatea trăirii comice a momentelor de groază care a alimentat cele mai dense momente ale acțiunii persistă și după căderea cortinei. Exploziile neașteptate ale tragicului într-un context narativ comic sînt, în cîteva rînduri, cauzate de pătrunderea intempestivă a spaimei cu o forță care provoacă acte ireversibile. În cunoscuta schiță "Inspecțiune" (1900), supusă unor interpretări variate de către comentatori, sînt concentrate emblematic motivele structurate ale prozei comice, caragialiene, coroborate cu enigmatica sinucidere a casierului Anghelache. Acesta, personaj aparținînd prin zeci de
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
cuminte, n-a vrut să răspunză." Cel mai apropiat de adevăr este probabil răspunsul că, speriat la culme de ideea controlului iminent, de primejdia prezumtivă a oricărui control, onestul casier, altminteri, un harnic consumator de halbe, este cuprins de o spaimă enormă, imposibil de tălmăcit într-un limbaj rațional. Această spaimă provine din străfundurile abisale ale ființei, dintr-o zonă traumatizată, în mod evident străină oricărei motivații raționale. situație aparent inversă a aceluiași proces catastrofic poate fi identificată în actul comico-dramatic
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
adevăr este probabil răspunsul că, speriat la culme de ideea controlului iminent, de primejdia prezumtivă a oricărui control, onestul casier, altminteri, un harnic consumator de halbe, este cuprins de o spaimă enormă, imposibil de tălmăcit într-un limbaj rațional. Această spaimă provine din străfundurile abisale ale ființei, dintr-o zonă traumatizată, în mod evident străină oricărei motivații raționale. situație aparent inversă a aceluiași proces catastrofic poate fi identificată în actul comico-dramatic "1 aprilie" (1896). Este vorba de monologul rostit de un
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
falsul soț strigîndu-i "Cu nevastă-mea, mizerabile! Te-am mîncat!", îl lovește cu bastonul său noduros "drept în frunte" pe nenorocitul Mitică și-l ucide pe loc. Farsa plănuită la berărie de cîțiva conțopiști se sfîrșește, astfel, dramatic prin apariția spaimei care anulează într-o secundă buna dispoziție și "uzul rațiunii". Aflăm, din spusele martorului, că Mișu mai dăduse probe de frică electrizantă și că într-un rînd amenințat cu bătaia "s-a bolnăvit la gălbinare" care "i-a trecut (numai
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
și, străbătînd straturile ridicolului iese violent la suprafață. Chiar dacă în ceea ce privește populația caragialiană, de cele mai multe ori, aprehensiunile interioare nu izbutesc să atingă zona tragicului și sfîrșesc în derizoriu, persistența lor își păstrează frecvent evidența. Deturnate în eșec, consumate doar pe jumătate, spaimele interioare nu găsesc mereu la eroii întîmplărilor din comedii și "momente" înalta moralitate a sentimentelor întregi. O anume înclinație către exagerarea relelor posibile îi îndeamnă către o agorafilie exacerbată, către nevoia de pălăvrăgeală pe mai multe voci, scoțîndu-i din singurătate
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
disperării de a pierde contactul necesar cu trăirea gregară, cu turma tăifăsuielilor salvatoare. " Marea trăncăneală" despre care vorbea un recent exeget al operelor lui Caragiale ne apare, astfel, ca antidotul de care nu se poate lipsi omul caragialian. Exemplificările aventurilor spaimei în opera comică a lui Caragiale pot fi, desigur, extinse. Febra exagerată a apărării "onoarei de familist" în comportamentul lui Dumitrache Titircă și situațiile rocambolești pe care această dezlănțuire maniacală le provoacă, dintre care sare în ochi cursa pentru viață
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
necesitatea pedepsei capitale pentru a împiedica definitiv "să intri dumneata în casă la mine cu pumnalul, cu toporul, cu conspirații, cu comploturi și asasinaturi...", faptele terifiante atribuite anarhiștilor bulgari din "Boris Sarafoff" (1900) și încă altele. Cel mai adesea, însă, spaima lăuntrică rămîne ascunsă, nedeslușită. Personajele comice ale lui Caragiale - cum am văzut - nu ating decît rareori limita de sus a temerilor care-i macină. Ne găsim în fața unui fenomen caracteristic întregii literaturi europene postromantice care înregistrează agravarea sentimentului de insecuritate
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
le administrăm asemenea lecții dure celor care ni se împotrivesc, dușmanilor poporului, cum se exprima colonelul sovietic la școală, nu vă lăsați intimidați sau sufocați de sentimentalisme mărunte, burgheze, trebuie să-i disciplinăm negreșit pe dușmanii poporului, chiar și prin spaimă, dacă altfel nu se reușește. Scopul nostru este măreț, trebuie să-i disciplinăm, ca să putem clădi netulburați viitorul de aur, lumea nouă în care dreptatea și prosperitatea, fericirea să triumfe. Din prag, femeia a întors privirea spre fetița ei de
Stalin tocmai încetase din viață... by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/15029_a_16354]
-
braț, ținînd-o strîns și a tras-o cu autoritate spre el. Știa perfect de bine cum reacționează în asemenea cazuri. - Se uită dincotro bate vîntul, pe urmă țîșnește în ultimul moment și traversează drumul chiar pe lîngă botul mașinii, spre spaima și furia șoferului care frînează înjurînd, toate astea sub pretext că nu vrea să se umple de praf. Pați ținea neapărat să evite o asemenea scenă, așa că o strîngea de braț plin de teamă și o supraveghea din ochi. - Nu
În așteptarea Ursulei by Dora Scarlat () [Corola-journal/Imaginative/15273_a_16598]
-
încă ușor de recunoscut: Zmeura, laptele, Plecările copiilor, Ani cu anotimpuri statornice Vanilie, jocul în iaz, Păpădiile Și în cele din urmă, Cruciadele lor, Tropotul ce se îndepărtează Clipă de clipă, Vederi prin sîngele meu, Punte mătăsoasă - Așteptarea, Roiuri de spaime Deasupra. *** Corabie din lemn de corn: (Obiect rar, Necunoscut pentru alții) Navigator prin făptura Celei iubite Ducînd cu sine Șiragul poamelor în dar, Calde în atîta amiază. Ceva atins: Tîmple, Ori degete, Ori un genunchi, Ori pînda mișcată De începutul
Poezie by Katia Fodor () [Corola-journal/Imaginative/15448_a_16773]
-
stânjen m-apropie de tine Înseamnă că doar dor e Dacă o prăjină ne desparte Tot dragoste e Dacă în tăcere singuri suntem Se pare că muri-vom Pentru o zi (una, alta) Sau nicicând, nicicum, totdeauna. Spleen sau numai spaimă Sunt cam multe sărbători lunile astea mereu sunt multpreamulte sărbători în anii aceștia pierduți ca de coajă nucile verzi cu miez dulce-amărui. Da, dă-mi-te dorului meu acru, acum, ca un balon de săpun sau numănui. Pastișă eminesciană O să
Poezie by Mihai Minculescu () [Corola-journal/Imaginative/15393_a_16718]
-
să sfâșie carnea vie a amintirii, sunt cele ale dandy-ului, eleganța unui pas, galanteria, pioșenia, senzațiile amestecate, grotesc și tragic, prost-gust și plăcere aristocratică, șoapta și insinuarea, solemnitatea și derizoriul, calmul și voluptatea, dorința și răsfățul, mizeria și încrâncenarea, spaima și reveria". Figura oximoronului pare, astfel, emblematică pentru jurnalul lui Baudelaire, un jurnal al trăirilor nude, al unei expresii torturante și torturate, ce se vrea demistificatoare și în care contrariile coexistă mereu, alimentându-se chiar din opoziția lor neostoită. În
Mircea Mihăieș - portret în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/15397_a_16722]
-
arestări, deportări și vor mai fi încă un deceniu. În 1953 nu era deloc bine să spui vrute și nevrute în fața oricui și toți părinții își sfătuiau copiii înainte de a-i trimite la școală: fiți atenți ce vorbiți! În acel climat de spaime și mefiențe unul care-și da drumul la gură una-două, ca Fănuș, nu se putea să nu-mi câștige simpatia. Era adesea pripit în judecăți, repezit, nedrept cu unii și disprețuitor de nuanțe, dar în toate era sincer, spunea pe
Amintiri cu Fănuș Neagu by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/15371_a_16696]
-
amendată la urmă de inițiative și acte generoase față de confrați, perioadă pe care Vinea, care-i fusese prieten, n-a mai apucat-o. Ignorarea totală a lui Vinea, de către Stancu și Bogza, din 1944 până la moarte, se explică firesc prin spaima de a nu fi socotiți duplicitari, "dușmani ai clasei muncitoare". Putem trage concluzia, din ceea ce mărturisiți, că legăturile dv. cu Ion Vinea erau extrem de strânse. în perioada aceea eram foarte apropiați și ne vedeam foarte des. Ne reîntâlnisem pe la începutul
Interviu inedit cu Vlaicu Bârna despre Ion VINEA - poet, prozator și ziarist de mare clasă by Nicolae Tone () [Corola-journal/Imaginative/14826_a_16151]
-
de suspensie ale lumii seara UN ZEU OBOSIT ÎMI CADE PE PAGINI. Abel Abel frate Abel ceea ce Ne leagă e-un cîntec de moarte! Dar cuvintele nu-s niciodată de-ajuns altceva sfîșie coridoarele o, trupule rege, carcasa mea de spaimă și visare! Moarte rozalbă, rîs vinețiu Începutul e neantul și neantul e sfîrșitul totul ne seamănă și împotrivă ni-i totul supune-te clipei și ea te va trăda rupe sigilii și vei intra în case pustii. O repetiție-n
Poezie by Daniel Corbu () [Corola-journal/Imaginative/15587_a_16912]
-
decât cuvântul simplu "mamă". Vei ști că pregătirile secrete au început demult, vei fi Cassandra acestui trist mileniu al ororii. Sonetul IV Tăcuți și fără ajutor din partea acelei părți a lumii care-ajută pe cei ce cred în semne, muți de spaimă, trăiesc cei care și-au văzut destinul. Ai vrea să-l vezi și tu? E cutezanța de-a țintui privirea-n depărtare pentru-a-ți iubi aproapele. Sau poate e doar un timp expert în viclenie. Cei neajutorați îl simt
Șapte sonete fără rimă by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Imaginative/16209_a_17534]
-
de animale domestice pe care le asmuță. L-am scris cândva. Acuma disperarea de a-l fi uitat mă roade. Ca o iască îl simt crescând la subțioara dreaptă. Dacă-aș putea să iau asupră-mi toată durerea din cuvinte, spaima-nchisă-n plictisul după-amiezii și lumina de pe spinarea nopții mele - poate că mi l-aș aminti: avea structura unui cristal în care plânge-un înger. Sonetul VI Am descifrat în luminozitatea tăcerii tale o-ntrebare. Însă pentru a fi în
Șapte sonete fără rimă by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Imaginative/16209_a_17534]
-
Emil Brumaru Blînd, cuvintele se scriu, Trecute din floare-n fiu, Singure. Și-s iar geamgiu De-amurguri în spaima orei, Cînd vii tu și-mi strecuri zorii Prin coapse plutind ca norii, Și-mi fierbi sufletul pe plite, în ceaune aurite Dar cuvintele se scriu, Trecute din rouă-n fiu, Singure și durduliu...
Despre cum s-a scris poemul by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/16683_a_18008]
-
Ioana Nicolaie Alter Într-o zi mirosind a vulpi cu pieile tăbăcite de cei 34 de ani ai tatălui și spaima unui uter ros pe dinăuntru am văzut cercul de parafină lărgindu-se într-un soare rînjind uleios în răbufnirea de felinar stacojiu tăind mușchii îngenuncheați ai burții mi-am văzut viața ca o vomă sfîrșită în oceanul de alge și
Poezii by Ioana Nicolaie () [Corola-journal/Imaginative/16297_a_17622]