3,144 matches
-
la celălalt de vîrful unui munte. CÎmpia este Încoronată de o „dumbravă deasă”, iar valea este străbătută de o gîrlă șerpuitoare. În peisaj intră și fîlomila ce cîntă cu „multă Întristăciune” În stuf, zefirul care ascultă cu plăcere, luna („vremelnica stăpînă”), glasul Îndepărtat al păstoriței etc. Este spațiul romantic (preromantic) cunoscut, intimizat și, Într-o oarecare măsură, convenționalizat de imagini literare gata făcute. Poemul Înserare urmează Îndeaproape, cum s-a dovedit, un poem de Lamartine. CÎrlova particularizează prin jalea lui dulce
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pînă azi Știu și decît să arzi, Aflînd acum unde mergi, Bate În ceasuri Întregi. MÎinilor nu vă-nlemniți, Ci vă dați să pipăiți Și să strîngeți binișor Acel minunat trupșor. Picioarelor, alergați, Săraci, nu mai trepădați, Duceți-vă să-ntîlnesc Stăpîna care-mi slăvesc.” Cum voi arăta mai tîrziu, pentru Anton Pann ibovnica nu-i o imagine abstractă. Vorbește și el de „nur osebit”, de „rumenețea” care este semnul știut al sensibilității, Însă criteriile lui de valorificare nu rămîn pe acest
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cea mai puternică dintre figurile iubirii. Oriunde am deschide cărțile, dăm peste voința, am zice scelerată de n-am cunoaște bine resorturile ei, de sclavie. Relația dintre subiectul amoros și obiectul erotic este aproape În exclusivitate relația dintre slugă și stăpînă (cu varianta tiran). A deveni rob, a căpăta statutul de vasal sentimental este cea dintîi și cea mai nerăbdătoare dorință a Îndrăgostitului: „Stăpîna mea, Încetează A unui rob chinuire... Robește cu biruință A sîmțîrilor ființă... Stăpîna mea, priimește Darul care
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de sclavie. Relația dintre subiectul amoros și obiectul erotic este aproape În exclusivitate relația dintre slugă și stăpînă (cu varianta tiran). A deveni rob, a căpăta statutul de vasal sentimental este cea dintîi și cea mai nerăbdătoare dorință a Îndrăgostitului: „Stăpîna mea, Încetează A unui rob chinuire... Robește cu biruință A sîmțîrilor ființă... Stăpîna mea, priimește Darul care Îți jărtfește O slugă ce te slăvește... A dedica ființei iubite viața este o dovadă minimă de devotament. Pasiunea Începe astfel cu o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
relația dintre slugă și stăpînă (cu varianta tiran). A deveni rob, a căpăta statutul de vasal sentimental este cea dintîi și cea mai nerăbdătoare dorință a Îndrăgostitului: „Stăpîna mea, Încetează A unui rob chinuire... Robește cu biruință A sîmțîrilor ființă... Stăpîna mea, priimește Darul care Îți jărtfește O slugă ce te slăvește... A dedica ființei iubite viața este o dovadă minimă de devotament. Pasiunea Începe astfel cu o probă de vasalitate. Conachi Își pune cu Încîntare viața amanet și promite o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
O slugă ce te slăvește... A dedica ființei iubite viața este o dovadă minimă de devotament. Pasiunea Începe astfel cu o probă de vasalitate. Conachi Își pune cu Încîntare viața amanet și promite o robie necondiționată pînă la moarte. Marioara, stăpîna, primește semnele de supunere desăvîrșită și durabilitate În amor: „Mă duc, stăpînă, de-acum și nu știu de-oi mai veni. Ah, ascultă, să-ți grăiesc, pînă n-apuc a muri. Răbdare Îți zic să faci și răbdînd să nu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dovadă minimă de devotament. Pasiunea Începe astfel cu o probă de vasalitate. Conachi Își pune cu Încîntare viața amanet și promite o robie necondiționată pînă la moarte. Marioara, stăpîna, primește semnele de supunere desăvîrșită și durabilitate În amor: „Mă duc, stăpînă, de-acum și nu știu de-oi mai veni. Ah, ascultă, să-ți grăiesc, pînă n-apuc a muri. Răbdare Îți zic să faci și răbdînd să nu urăști Inima care ți-am dat numai tu s-o stăpînești. Ori
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
personale și a unei generozități (mile) seducătoare: .,De-acum nădejdile toate de la mine s-au sfîrșit, Mori luîndu-mi ziua bună de ia ceea ce-am iubit. Mă duc, mă-ngrop În pustiuri, lumină să nu mai văz, Ah, ascultă-mă, stăpînă, pînă nu mă depărtez, Astăzi mă despart de tine cu sufletul m-ai sfîrșit, Pentru că a ta cruzime l-au ars și l-au amărît. De-oi muri să scrii pe piatră că acest nenorocit Pentru dragostea mea numai În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
semnalat deja participarea semnelor cerești la drama pasiunii erotice: fulgerul, tunetul... Fără să fie un obiect predilect, cum e la romantici, luna răsare des și În poezia lui Conachi. La 7 iulie 1846 Îi dedică un poem numind-o eminescian „stăpîna nopților”. Conachi nu leagă Însă de acest astru o viziune mai profund lirică. Alegorizează, În stilul lui, făcînd din lună un confident și un mesager: să ducă oftatul și lacrimile peste munți, la Stăpînă, dîndu-i, astfel, de știre că o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dedică un poem numind-o eminescian „stăpîna nopților”. Conachi nu leagă Însă de acest astru o viziune mai profund lirică. Alegorizează, În stilul lui, făcînd din lună un confident și un mesager: să ducă oftatul și lacrimile peste munți, la Stăpînă, dîndu-i, astfel, de știre că o viață de om să răpune pentru dînsa... Luna a ocrotit, În trecut, o scenă de intimitate ce merită să fie citată și În altă ordine: arată pe Conachi În expediție erotică: se furișează, dă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
casei, străjuiește lingă iatac, cumpănește pașii pe prispă, totul cu mare „fereală”. Amorul conachian cerc mereu discreție, nu poate Înflori decît În mare taină, departe de orice indiscreție omenească. Simț exagerat al pudorii, simț cavaleresc al onoarei, grijă față de reputația Stăpînei cită vreme iubirea nu e legiuită?! Toate acestea, probabil, la un loc. În plus, tendința lui Conachi de a asuma lent obiectul liric (În cazul de față: obiectul erotic), ceremonia apropierii de el. Poetul exclude orice act de agresiune, orice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
plăcere... O sută de ori, noaptea și ziua, mă rog de Dumnezeu să mor sau sănii dea dragostea Dumneavoastră /... Închid ochii a suspin, și adorm suspinînd.” Este mesajul unui Tristan care merge ziua să lupte și noaptea se gîndește la Stăpîna lui. E bocetul lui Conachi, mai puțin partea eroică. Să nu scăpăm din vedere că poeții noștri se foloseau de intermediari (lăutari), lăutarii, care transmiteau și uneori modificau și dădeau o anumită culoare acestor poeme supuse, astfel, unui rapid proces
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cavaleresc sentimentul său. Noblețea cîntecului nu-i suficientă. Trebuie și noblețea armelor. Erotocrit este, În fond, un trubadur care Într-o mină ține chitara, semnul inspirației, și În alta lancea, semnul curajului viril. Două arme care deschid drumul spre inima Stăpînei. Doamna lui Erotocrit este Însă o copilă care nu cunoaște ceremonialul erotic. Ea se adresează doicii a se lasă sedusă de cîntec. Ce urmează iese din sfera liricii propriu-zise. Intră În cîmpul poeziei eroice și al moralei. CÎteva versuri dezvoltă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Presimte trădarea și vede ușor ura ce Încolțește În iubirea cea mai năvalnică. Poeziile sale oscilează Între laudă și misoginie, Între salut d’amour și sirventes din retorica trubadurilor. Iată cum este strecurată bănuiala Într-un poem care Începe cu Stăpîna mea și face mare caz de umilință („umilit fac rugăciune”): „Ah! dar care mi-e greșala? Descopere-ți bănuiala! Spune ceva, așa să trăiești, Poate vreo vicleană fire A umblat cu clevetire De pizmă, să mă urești. Nu aș avea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
umblai cu călească, Sau te slujeai de țigani, Muștele să-ți gonească: Nu. Căci eu singur am fost Cu dragoste la toate, Bărbat, slugă și rob prost Slujindu-ți cît să poate. Iar tu doamnă te numeai Ș-a casii stăpîna, Orce doreai și pofteai, Îți era și În mîna. Care dar alt neajuns, O, nemulțămitoare! Te-a rănit și te-a pătruns, Să te faci vînzătoare? Ah! ludo! Dalila! De interes orbită, Vai! amar seamă vei da, Aspidă otrăvită!” Tema
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
influxul subtil care pleacă din inima subiectului spre inima obiectului erotic sau invers. În poemul citat ochii sînt numiți „la porte claire, pure et lumineuse”... În fin amor trebuie să eviți viciile, să iubești sincer, să-ți servești cu noblețe Stăpîna, să fii discret, să nu clevetești, să ceri iertare și să fii recunoscător față de binele și răul pe care ți-l aduce iubirea. Pèire de Monlasur recomandă umilința cea mai mare: „L’amant véritable doit donc s’humilier, implorer et
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
hrană cu o privire pe care Catarinella n-ar fi avut-o nici măcar atunci când dădea de mâncare la porci sau la găini. Începea să imite glasul Catarinellei atunci când chema porcii și găinile fiecare cu nume propriu: Corcodac, groh, groh, vin stăpână, dar mai întâi stinge oala de pe foc. Apoi, făcea să vină-n goană paznicii, atât de tare hohotea. Îl găseau în patru labe în timp ce se tăvălea și imita grohăitul porcului, cotcodăcitul găinilor. Călugărul acela era nebun dacă se purta în
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
scurte și legănată în timpul mersului, poate atârna cochet, la încheietura cotului, dacă mâna cealaltă ar prinde brațul unui bărbat, sau, folosind breteaua cea lungă, ar putea fi pusă pe umăr. Poșeta e legată de stările de luciditate. Atunci când femeia e stăpână pe sine, poșeta stă cât se poate de aproape, atunci când împrejurările o buimă cesc, poate s-o uite, noroc cu celelalte personaje care se fac mesagerii ei. Acum poșeta stă pe unul dintre scaunele din jurul mesei, încă nu știm ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Pomponescu îi era frică de femeile petulante, de formulă instabilă și cu inițiativa brutală. Astfel, nu se adapta deplin decât femeilor care îl conduceau politicos sau celor care se lăsau conduse docil. Indolenta avea numai calmul, nu era însă nici stăpână, nici sclavă. Conflictul dintre Ioanide și ea se repeta cu Pomponescu într-o variantă surdă. Ioanide dorea să fie ocolit discret de femeie în clipele lui de abstracțiune, Pomponescu G. Călinescu simțea nevoia de a sta în fața unei oglinzi. Ministrul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
neîngrădit asupra transporturilor fluviale și a comerțului cu amănuntul (implantarea unei rețele de buticuri care nu au de ce să se teamă de concurența celor câtorva negustori ambulanți care aduc neregulat, pe cale rutieră, mărfuri de la Brazzaville). Dimpotrivă, CFHBC nu mai este stăpână pe producție. Noi culturi au apărut în 1950/55: cacao în subprefectura Souanke, cafea mai peste tot. Compania a refuzat să se implice în comercializarea acestor noi produse, care a trebuit luată în primire de către subprefecți prin intermediul CCR (Centrul de
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
să-i fie încredințată. Aghiuță era pățit, pentru că slujise trei ani la o babă; aceasta, dăduse de lucru ,,să-i îndrepteze un fir de păr creț’’, treabă peste putința lui, de bună seamă, care l-a făcut să fugă de la stăpână, ,,lipsindu-se și de simbrie și de tot’’. Povestea vieții de pământean a lui Aghiuță (devenit kir Ianulea, negustorul bucureștean trăitor în ,,miezul târgului’’, lângă hanul lui Manuc nu este de conceput dacă nu ținem seama de împrejurarea că el
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
bărbat și femeie, legi pătrunse de credința că adesea, dracul își vâră coada, încurcând și descurcând viețile oamenilor. Întrupat ca ființă umană, Aghiuță este ,,programat’’ să guste din plin ,,bucuriile’’ vieții casnice alături de o femeie ,,îndrăcită’’ precum Acrivița. Odată ajunsă stăpână în casa bogatului negustor, aceasta nu întârzie să-și dea arama pe față, făcând astfel dovada ,,satanismului’’‚ ei congenital. Acrivița, ,,fata a mai mare a lui Hagi Cănuță, toptangiu pe vremuri’’, care ajunge soția lui kir Ianulea, departe de a
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
păduchi de lemn’’, ,,femeie curată !’’, cotoiul din cameră și iedul de pe drum, căciula în care Mânjoala se uită adânc. Întreg misterul cultivat în povestirea caragialiană (situație, probabil, unică în întreaga operă a scriitorului) este emanația contaminantului farmec feminin degajat de stăpâna hanului. Presupusa ,,vrăjitorie’’ a hangiței exprimă la modul superlativ tulburătoarea ei feminitate și, astfel, enunță tema realist-psihologică a povestirii. Noutatea constă în faptul că, spre a situa respectivul atribut între parametrii superlativului absolut, pe de altă parte, naratorul ia în
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
presupune capacitatea de a te bucura de bucuria altuia. Exagerând, se afirmă că singura bucurie a oamenilor căsătoriți este să participe la căsătoria altora... O bucurie diabolică, mai ales când o căsătorie este o comunitate alcătuită dintr-un stăpân, o stăpână și doi sclavi. Totul se rezumă la două persoane. Femeia este ființa care, pentru cei mai mulți bărbați, reprezintă izvorul celor mai vii, al celor mai durabile bucurii, ființa către care sau în folosul căreia se îndreaptă strădaniile lor. Este ființa care
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
se poartă în două viteze (Lea iese din discuție pentru că e fetiță, mi s-a explicat, și ca atare "înțeleaptă și precaută"): când Akila se apropie de o răscruce sau de traversarea unei străzi, din spatele lui se aude scurt vocea stăpînei: "Akila warte!" Akila rămâne nemișcat pe marginea trotuarului. În secunda următoare cade comanda: "Akila lauf." Și Akila o ia voios din loc. Soțul doamnei este profesor de germană și de câteva luni a făcut o depresie și stă acasă, la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]