19,182 matches
-
ce-aduc atâta chin. // Aflai că frații sunt în munci fruntașe, / Le-ndeplineau, dar fără de porunci, / Pe îndelete au clădit orașe, / Femeile avură alte munci.“ (Nemulțumitul) În plus, conducătorul României este accesibil și face dreptate: „În țara mea eu sunt stăpân pe toate / Și nimeni nu mă crede sabotor. / Am dreptul la cuvânt, să cer dreptate, / Pot să vorbesc cu-al meu conducător.“ (idem) (Este vorba de accesibilul Nicolae Ceaușescu care se plimba ca un om obișnuit pe străzi și stătea
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
nu fac controlul averilor și că nu eu mă ocup de cîinii vagabonzi care, obraznici cum sînt, le urinează gardurile cu ostentație. Cîinii, bine educați, înțeleg cum stau lucrurile și se retrag în cușcă, mulțumiți de rezultatul conversației. Uneori însă stăpînii lor se alătură conversației civilizate și tulbură tihna mea sufletească. Un pic de asfalt ar fi mers și pe aici, dom' primar. Nu mai sînt primar, ripostez moale. Totuși sînteți președinte. Sînt... Niște piatră măcar. Cîteva camioane... Nu-i parohia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
enorma surpriză pe care i-am făcut-o. Cu o forță dementă se răsucește și-l scap din mîini. Ei, mai ești șmecher? întreb satisfăcut. Cîteva hămăituri neconvingătoare și o retragere cu coada între picioare mă fac să mă simt stăpîn pe situație. Nu mai vrei bătaie? Ca și cum s-ar fi rușinat, cîinele se făcea că are altă treabă și refuză definitiv o nouă confruntare. Pînă aici n-a fost rău, concluzionez optimist. Nu după mult timp văd un container și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
și las auzul să-mi conducă simțurile și, mai ales, gîndurile. O voce inconfundabilă, familiară, dragă, vine din cerurile înalte să vorbească puțin cu mine. Desene jucăușe, armonice haotice vor să-mi bucure și ochiul. Tentativă eșuată, doar auzul este stăpîn pe mintea mea, pe amintirile mele, pe eul meu. Cezar Ivănescu cîntă. Eu văd un crater cu lavă fierbîndă. Pe ici, pe colo, izbucnește un jet de flăcări, stropi incandescenți se întorc în lavă și par că mor. Uriașul cazan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ușa să fie închisă imediat după folosință. Locuia singur și nimeni nu s-a plîns niciodată că ar fi jenat de existența lui Grigore. Tata, vino să stai cu noi, îl ruga unicul său fiu, Ionel. Eu vreau să fiu stăpîn la mine în casă. Dar nu te-ai spălat de pe vremea lui Ceaușescu, speli rufele cu apă rece și duci o viață fără nici o bucurie! Și la tine voi fi bucuros? S-o văd zilnic pe scorpia de nevastă-ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
născut în casa lui taică-su. Norocul l-a urmat la școală, la universitate, în căsătorie și apoi în afaceri de tot felul. Mașina, un Mercedes de lux, luneca cu siguranță și eleganță, spre un loc ce-l născuse pe stăpînul său, spre acel nord moldav, sărac, dar spiritual și fără nici un pic de pragmatism. Simion Bratu jr. nu putea să evite, deși făcea mari eforturi în acest scop, legătura dintre Icoana Făcătoare de Minuni și comoția cerebrală care pusese capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
de coadă, te mușcă și te zgîrie pînă dă sîngele. Parșivă lighioană. Cît despre șoareci... Pe cînd cîinele e altceva. Dacă îi provoci durere, te atenționează delicat, dar nu mușcă tare. Ce mai, șefu', cîinele este fidel și-și iubește stăpînul. Șeful este roșu la față și mută discuția spre om. Dar, vedeți voi, îmi place mai mult o femeie pisicuță decît un om cîine. Cei prezenți rămîn uimiți de acest atît de banal adevăr, rostit de șef. Oare de ce, șefu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pe săturate. Nu trebuie să te temi că ar putea veni de undeva gospodarul cu o coasă sau o furcă sau cu un ceatlău ca să te calicească. Poți privi în siguranță și cu gura căscată, deoarece în timpul acelui fascinant spectacol stăpînul nu-i acasă. Dacă ești un om norocos și femeia te simte, sau te vede pe aleea puternic iluminată, atunci poți lua, preventiv, un distonocalm, ca să nu te apuce damblaua. În situația existenței unui spectator, tînăra nu se mai grăbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
000 lei. El nu dă socoteală nimănui, de ce oare nu ar ajuta un pîrlit ca mine? Iosif, care citise multe prostii în viața lui, se gîndește intens la chestii paranormale. Dacă o plantă, prin senzorii atașați, reacționează intens la durerea stăpînului ei, de ce n-aș putea și eu transmite o rugăminte fierbinte către omul acesta? Bostan se concentrează să transmită durerea sa spre cumintele judecător și aproape era convins de efect. Omul acela a trecut cu vederea peste el și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
obosit de încă o zi de muncă și noi stingeam căldura zilei, cuibărită în noi, cu o bere rece. Apoi? Apoi nimic. M-au confundat, cred. Și cățelul? Rex! strigă Ilarion deschizînd o ușă. Rex, minusculul cățel aleargă fericit la stăpîn. Amîndoi se pupă pe bot. Crezînd că și eu trebuie să fiu salvat, Rex se dă cu pupurile și la mine. Încet, amice. Întîi să fiu fugărit și abia apoi... Continui pe un ton serios: Deci, l-ai șmanglit! Cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
O muiere pe cinste Vara anului 1957 era tare secetoasă și iarba de pe islazul satului Ghireni dispăruse. Vitele satului umblau flămînde cît era ziua de lungă și așteptau venirea serii ca să se îndestuleze cu buruieni aduse în saci enormi de către stăpînii lor. Oamenii mergeau la pădure sau prin ogoarele cu porumb și floarea soarelui și culegeau fîn uscat, volbură, lăptucă, limba șarpelui și alte buruieni care, în general, cresc și fără apă. Într-o văioagă, în care era apă în timpurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
și "ah", mai mult la cerere decît din imbolduri și instincte, Roxana vorbea cu sine și își descria trăirile. "Erai în mine și te simțeam copil Te zămislisem parcă și-ți ofeream un sîn Plin de lichidul vieții... Te declaram stăpîn." Poeții, care se credeau adînci ca Eminescu, chițcăiau pubertin și se uitau fie la picioarele poetesei, fie la sînii ei frumoși, fiind gata oricînd să-i înhațe și să o soarbă pe Roxana cu totul. Pentru că fata aceasta era într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
se urcă în căruță. În frîntura de secundă care îi rămăsese pînă la moarte, Ion a gîndit: Da, așa este cinstit, după blestem: durerea... pînă la sfîrșitul vieții... Blegul în călduri Blegul era un cîine alb, destul de mare și fără stăpîn. Întotdeauna murdar și flămînd, Blegul constituia ținta batjocurii copiilor din sat. Uneori era înconjurat de prichindei, fiecare avînd cîte un ciomag în mînă și începea jocul sadic, care consta în a-l otînji pe Blegul. Speriat, disperat, potaia încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
palmă fântână adâncă. Prăbușirea e pe măsura înălțărilor. Focul de sub icoană, scară spre cer. Așa simțea, așa îi venea să strige. Agonia stafidea trupul, dorul decupa chenare de fotografii, sufletul ca niște ferestre sparte se deschidea spre cer: Îmi ajunge, Stăpâne! Lasă-mă să trec dincolo! Vreau să cobor, să urc. Ajută-mă să mă culeg din toate cele ce nu sunt ale lor și nici ale mele nu sunt. Când privesc din cenușă, viața pare o vegetare ireversibilă. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
păsări este o casă blestemată. Moartea, câte puțin, la început trece să te salute, înnoptează la tine o zi, două, pe motiv că îi este frig în lume, apoi, pe motiv de prietenie, de chiriaș cu acte în regulă, de stăpân; moartea nu vrea să mai plece. Își revendică dreptul la proprietate atunci când melcul nu se mai încape pe sine în sine, când pleacă și crede că-i va crește o altă casă pe umeri; melcul, uscat sub o frunză de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
eu către cine să mă plătesc impozit că sunt? Când oglinda îți întoarce spatele, trebuie să te simți cel puțin ridicol. Fals ești atunci când te hrănești cu iluzii, oscilând între un punct A și un punct B: Un așa favor, Stăpâne, nu-mi ajunge nici măcar să-mi hrănesc paranoia de a respira. Era complice cu un sine străin într-o mare minciună. Adevărul, un zar cu muchiile tocite, s-a rostogolit de atâtea ori pe partea luminoasă, încât partea luminoasă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
di ruși! Mi-au ucis băietu pentru un dumicat di pâni, spurcatî națâi! Cum îi mai rabz, doamni, pi pamânt? Futui Siberia măsî, 8 ani blestemațî! Mai bini mă omorau și pi mine odatî cu el. Despre lagăre și despre stăpânii de lagăre primele lecții le-au învățat împreună, devreme. Foarte devreme. Erau în clasa a noua, aveau 15 ani, sistemul i-a repartizat la liceul Ibrăileanu; internatul, mai la deal, în Copou, școala de construcții numărul 6. Un perimetru împrejmuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai futut-o. La industrial nr. 6, tovarășul director era un fel de Dumnezeu care tăia chitanțe, gusta ceaiul, împărțea slănina, făcea graficul, verifica programul, controla vestiarele și-l bagă în mă-sa pe fătălăul de pedagog. Aici eu sunt stăpânul vostru, ați înțeles? Eu sunt esență de Dumnezeu. El a plecat. Cine știe prin ce crâșmă doarme cu capul pe masă sau poate l-a călcat vreo mașină, l-o fi prins poliția buzunărind prin tramvaie! A plecat și v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
caut, pentru că nu mai cred în tine. Dumnezeule, ai rămas în urma mea cu cel puțin 10 de ani. Poate m-ai abandonat printre brazde, printre amăgiri. Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerului." Pe cine amăgești, Stăpâne, cu ipotetica verdeață? Bunicul avea titlul de proprietate semnat de tine. Bunica, mătușa Ileana, moș Gheorghe... au plecat bătrânii satului spre nicăieri. Cine-ți îngăduie, Dumnezeule, să faci obele din singurătățile altora? " Fericiți cei ce plâng că acei se vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rănile, vinul și stropul de rouă să vă răcorească sufletele, mie îmi este foame și sete de dragoste. Nu poftă, nu nesaț, nu lăcomie. Fără dragoste nu pot găsi lumii nicio justificare. Iluzoriu este tot ce mi-ai dat amanet, Stăpâne! "Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui." Jupiți-mi pielea pânză pentru corăbii, ciopliți din oase catarge, din coaste vâsle, învingeți potopul, trimițându-mi gândurile păsări, aprindeți-mi în ochi faruri și puneți-le la marginea mări, modelați-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
crescut cuibul. Iubește poetul, iar tu porți toată vina iubirii sale, pentru că l-ai lăsat să iubească altfel. Iubește poetul de unul singur cum nu iubește omul de unul singur. Din ce lut și după care chip l-ai frământat, Stăpâne? Poetul nu se caută în fluxul sângelui, fie el și fierbinte, chiar dacă acesta îi învârte după bunul plac roata norocului și lasă urme pe tocuri de ușă ca o biblică trecere. Poetul nu hodinește comod în carne; și-a semănat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Gata, m-am lecuit de singurătate! Pancreatita nu-mi mai scuipă cuvintele în closetele publice, lombosciatica băncilor din grădina publică s-a lecuit odată cu venirea primăverii, inima nu-mi mai ascute săgeți." Suferința cu suferință se șterge, indiferent dacă ești stăpân sau locuiești în tine cu chirie, indiferent dacă te-ai băgat în viață până la gât sau dacă îți administrezi moartea dinlăuntru sau dinafară. Petru se cufunda în moarte ca în apa botezului. 26. Mai lasă-mă dracului cu facultatea ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cal alb, bătrân, ce știa drumul spre casă când nu avea cine să-l îndemne. Puiu se oprea la toate porțile unde, de obicei, poștașul lăsa un ziar, o pensie, o scrisoare, o telegramă; se oprea două-trei minute, iar dacă stăpânul nu era în stare să coboare, își continua drumul spre iesle. Puiul se oprea și la alte porți: Tanța, Florica, Didina, Ileana, Varvara și pomelnicul poate continua. "Doamne, numele lor pe toacă, pe clopot, pe cazanul cu smoală!" Iar i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ți-e plină de cremene, sângele iască. Scapără o scânteie și se vei aprinde cimitire de viață. De ce vrei să arzi în seul pământului, Doamne? Dorm licurici în felinare. Pentru cine să fie noapte și pentru cine să fie zi, Stăpâne? Petru semăna cu mama: la miezul nopții, două jumătăți identice de rugăciune. Psaltirea era ca o grădină ce înflorea în zori. Rugăciunea, un fel de pauză a spiritului, un fel de iluzie pusă în paranteză pătrată. Și ploua Petru în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
minuni, minunea noastră când vine ? Sfântul Stelian are grijă de copii, pe mine de ce m-a sărit rândul? E atât de simplu să pui totul pe seama unui nimeni. Dumnezeu, un tată din flori ce așteaptă să-și moștenească copii, un stăpân peste podgorii cu cea mai nobilă vie din care se stoarce oțetul, o fântână adâncă, plină de singurătate, o masă de joc pe care zarurile își arată cele mai sărace fețe. Dumnezeul lui Petru, marele absent. 27. Gara este locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]