2,768 matches
-
putut fiecare, și și-au Întrebat toți ortacii. Din nenorocire se mai Întâmplă ceva ciudat. Adineauri s-a Întors unul din oamenii mei tocmai de dincolo de Rin. Fratele lui e șerb pe domeniul de vânătoare care i-a aparținut Înainte starețului Otto, nu departe de Molsheim. A văzut acolo o mulțime de cavaleri cu puzderie de slujitori, toți pregătiți de bătălie. și vin alții tot mereu de câteva zile Încoace, ca și cum se pregătește ceva foarte Însemnat. Moșia aparține acum unui cumnat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ziceau. Numai că nu aveau arme de vânătoare, ci erau pregătiți de luptă. Toată casa e plină de oameni Înarmați! Nu știu ce Înseamnă asta și nici omul meu n-a putut afla mai mult. Crede că l-a văzut și pe starețul Otto. I s-a părut că a sosit seara târziu. Starețul Otto vă urăște, știți doar! — Era și Eglord acolo? — Nu știu, stăpâne, omul meu nu l-a văzut. Nici pe Adal brecht. Poate c-or fi sosit mai târziu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de luptă. Toată casa e plină de oameni Înarmați! Nu știu ce Înseamnă asta și nici omul meu n-a putut afla mai mult. Crede că l-a văzut și pe starețul Otto. I s-a părut că a sosit seara târziu. Starețul Otto vă urăște, știți doar! — Era și Eglord acolo? — Nu știu, stăpâne, omul meu nu l-a văzut. Nici pe Adal brecht. Poate c-or fi sosit mai târziu. Sau poate c-au rămas pe Stouff să-și păzească comoara
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și hăbăuci! N-o să-ți facă nimic. Dimpotrivă. Uite aici un ban de argint pentru paguba pe care ți-au făcut-o. Doar ești și tu un amărât. Du te la Curtea stăpânului din Molsheim și cere să vorbești cu starețul Otto. Spune-le slugilor că te trimite cavalerul Eglord din Op fingen. Închină te cuviincios În fața lui și spune-i că totul a rămas așa cum am vorbit, să facă ceea ce crede de cuviință. Acolo vei mai primi un ban de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
vorbit, să facă ceea ce crede de cuviință. Acolo vei mai primi un ban de argint“, a rânjit el. Bineînțeles că m-am Înfiorat. Toată lumea a auzit de Eglord și de blestemățiile lui. Nu l-am crezut. Dacă mă trimitea la starețul Otto, voia să scape de mine, și la Molsheim mă așteptau cu siguranță furcile, și nu banul de argint! Nimeni nu trebuia să afle că stăteau ascunși aici. Bineînțeles, m-am prefăcut peste măsură de bucuros și-am plecat În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
zile Îl slujesc cu credință. Mi-a fost totdeauna un stăpân drept și Îndurător și n-am pricini să mă plâng de el. De aceea Îmi vine greu să cred că s-a Înhăitat cu blestemați ca Eglord și ca starețul Otto, pe care toată valea Rinului Îl știe de hapsân. Tot ținutul de la Schaf fhausen a răsuflat ușurat când l-ați alungat de acolo. E omul Satanei, nu al lui Dumnezeu! Omul Își făcu semnul crucii și continuă: — Iertați-mă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și cel al domniilor voastre... „Așa e“, Își spuse, „am avut dreptate. În fața lui Dumnezeu toți suntem la fel...“ În mijlocul curții stăteau palizi și Înspăimântați captivii, Înconjurați de slujitorii ducelui. Erau acolo Amadeus din Genf, Siegebert din Solden, maestrul de vânătoare, starețul Otto și alții. Eglord lipsea. — Unde-i ministerialul din Opfingen? Întrebă Conrad. Oamenii lui Îl priviră mirați. Înaintea lor se afla un războinic necunoscut lor. Aerul de visătoare nepăsare și de tinerețe netulburată, lipsită de griji, pierise. În Încrâncenările acelei
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o expresie de amărăciune, care, așa cum au mărturisit mai târziu cei care l-au cunoscut, nu avea să-l mai părăsească vreodată. Căutară peste tot. Încăperile erau Însă pustii. La conac nu se mai afla nimeni În noaptea aceea. — Părinte stareț, ce-ați făcut cu el? se Îndreptă principele spre călugărul cel gras. Otto Îl privi fără să priceapă. Din fala lui nu mai rămăsese nimic. Veșmântul Îi era zdrențuit și o paloare de moarte i se așternuse pe față. — Unde
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fac“, gândi el. „N-am inimă să-i spun că Adelheid a fost răpită și că e ținută undeva prizonieră. Să-l mint, iarăși nu pot. Dumnezeu știe ce s-a Întâmplat cu biata fată...“ Se Îndreptă deci spre chilia starețului ca să-i ceară sfat. Îl găsi cu totul tulburat și cenușiu la față. Un curier de la castel venise cu vestea că ducele Bertold fusese ucis noaptea trecută. Tocmai dăduse poruncă să se tragă fără Întrerupere clopotul cel mare și, Împreună cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
om nu avea Însemnătate, asasinarea mișelească a unui cap Încoronat era o crimă Îngrozitoare, care Îi cutremura pe supuși. Între timp, sosi un al doilea curier. Părintele Bernhard era reținut la castel de gravitatea situației, astfel că-l ruga pe stareț să se ostenească el Într-acolo, pentru ca Împreună cu doamna ducesă Sophie să hotărască tot complicatul cere monial al Înmormântării. Curierul mai spuse că ducele Conrad cu oamenii săi se Îndreptau spre Staufen. — Nobilul stăpân a făcut curățenie la Molsheim, spuse
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
poate trece. Stăpânul nu vrea să-i scape pe cei doi ticăloși, Eglord și Adalbrecht, care au târât cinstea cava lerească În noroi și s-au făcut vinovați de fărădelegi nemaiauzite. Veștile Îi umplură pe toți de neliniște, astfel că starețul porunci să se pună șaua pe cal și, cu o iuțeală de necrezut, porni de Îndată, Însoțit de doi frați, spre Freiburg. Mai cu seamă Bodo primi veștile cu o tulburare pe care nimic n-o putu potoli. Sihastrul, care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
altă dată toate amănuntele. Într-adevăr, timpul e puțin... Stăpâne, eu sunt fratele Ulrich de la mânăstirea Sfântul Trudpert, de aici din preajmă, un călugăr simplu și fără școală. Când am aflat ce se petrece aici, am fugit din mânăstire, pentru că starețul meu nu mi-ar fi dat voie să vin. Deci vă spun totul fără Încuviințarea lui. El nu vrea să aibă nimic de-a face, pentru că e prietenul blestematului de Adlabrecht, de acolo de sus din fortăreața diavolului, Dumnezeu și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ar putea folosi. Frate Ulrich, du-te cu oamenii mei și arată-le ce trebuie să vadă. Apoi așteaptă În tabăra mea până se isprăvește totul, nu te Întoarce Încă la mânăstire. Pentru fapta cuvioșiei tale nu meriți mustrare de la stareț, ci răsplată de la stăpânul vostru. Nu-ți fie teamă. N-am să uit că am și eu unele de făcut În mânăstirea voastră. Fratele Ulrich se Înclină cu smerenie. — Mărite Domn, Îi eram dator bunicului meu și mi-am plătit
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
răpită, nu i se mai știe de urmă... Totul ne face să credem că Eglord a răpit-o... Giancarlo păli: — Am ajuns prea târziu. Eglord și-a atins scopul. Poate că putem totuși Împiedica alte nenorociri. Alături de Eglord, Adalbrecht și starețul Otto se află desigur și alți trădători, chiar În apropierea domnilor duci. Doar că nu le cunoștem numele... — Eu le cunosc, spuse Solomon. Tocmai atunci când ați sosit la Zürich le-am aflat. L-ați văzut pe cerșetorul care pleca de la
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ducelui Bertold. și că Bodo Împreună cu tatăl său plecaseră să-l Întâlneas că pe Conrad. Solomon răsuflă ușurat când află că cei doi trăiau, dar nu-i veni să creadă că Bodo, așa grav rănit cum era, putuse să Încalece. Starețul, care-i primi cu prietenie, le povesti pe scurt ce se Întâmplase. Nimeni nu știa Însă că Bodo era deja mort. — Rămâneți aici și așteptați până ce prietenii voștri se Întorc Înapoi, fără Îndoială că vor sosi curând, le spuse el
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Hans Schadek și Karl Schmid, Die Zähringer, Anstoß und Wirkung (Zähringer. Impuls și acțiuneă, Thorbecke, Sigmaringen, 1991, sunt prezentate cele mai vechi acte aflate În arhiva din Schaf fhausen. Se vorbește acolo despre atacul „zähringian asupra mânăs tirii din Schaffhausen. Starețul Îi trimite o misivă papei Calist II, scriindu-i că ducele Conrad, numit acolo dominus și princeps, a atacat În anul 1120 mânăstirea și târgul Schaffhausen. Vezi și „Der Schwarzwald als historische Landschaft“ („Pădurea Neagră ca peisaj politic“ă de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și moare În cetatea sa, Limburg din Weilheim an der Teck. Este Îngropat În mânăs tirea Hirsau. 1079 Bertold II se căsătorește cu Agnes, fiica lui Rudolf de Rheinfel den și a soției sale, Adelheid de Savoia. Pierde lupta Împotriva starețului de la Sankt Gallen pentru recucerirea regiunii Thurgau, prăduiește Însă posesiunile acestuia În Breisgau, unde se stabilește definitiv. Se pare că În aceste condiții a Început să clădească cetatea de deasupra Freiburgului, pe Schlossberg, ale cărei urme se văd până azi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să fi intervenit ceva în viața lor, altfel nu se poate să treci la un trai plin de restricții, la o vârstă înaintată. Amândoi erau mulțumiți de viețuirea acolo. Se arăta dornic de vorbă, am discutat mult cu el, fiindcă starețul căruia trebuia să-i înmânez scrisoarea de recomandare, lipsea. Într- un târziu apăru un călugăr cu niște însemne deosebite, căruia i-am arătat scrisoarea. Înainte de a-l însoți la camera de oaspeți, m-am interesat de un loc în
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
care-și putea răspunde la niște întrebări era viața monahală și religia. Și-a arătat dezamăgirea că statutul lor, al "stiliștilor” nu erau recunoscut de patriarhia română. N-a ocolit cancanurile de care nici ei nu erau scutiți. Auzise că starețul lor era securist, și prin asta se menținuse în funcție, după confruntări verbale fățișe cu adversari poate mai buni ca el. A doua zi, foarte devreme, pe la 3 sau 4 am acceptat ceea ce puteam numi un compromis, fiindcă Mircea vorbise
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
și Gao Xing, cernăuțenii lui Vasile Tărâțeanu, vlaho ex-iugoslavii lui Adam Puslojic, costobocii lui George Vulturescu, bucovinenii lui Mircea A. Diaconu, botoșănenii lui Gellu (Vlad, Glad, Menumorut), oltenii lui Marian Drăghici, bistrițenii preotului Ioan Pintea (plus enoriașa Florica Dura), nemțenii starețului Adrian Alui (Conta) Gheorghe (cu mențiune specială pentru eternul prieten Aurel Dumitrașcu), Marta Petreu, Emil Hurezeanu și cei dragi din tabăra studențească de la Izvorul Mureșului, întreaga suflare poeticească de pe malul Oltului, de la Păușa profesorului Tudor Opriș, maramureșenii întemeietor-ulicieni, generoșii danubieni
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Gao Xing, cernăuțenii lui Vasile Tărâțeanu, vlaho ex-iugoslavii lui Adam Puslojic, costobocii lui George Vulturescu, bucovinenii lui Mircea A. Diaconu, botoșănenii lui Gellu (Vlad și Menumorut) Dorian, oltenii lui Marian Drăghici, bistrițenii preotului Ioan Pintea (plus enoriașa Florica Dura), nemțenii starețului Adrian Alui (Conta) Gheorghe (cu mențiune specială pentru eternul prieten Aurel Dumitrașcu), Emil Hurezeanu și cei dragi din tabăra studențească de la Izvorul Mureșului, întreaga suflare poeticească de pe malul Oltului, de la Păușa profesorului Tudor Opriș, maramureșenii întemeietor-ulicieni, generoșii danubieni și pontici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Rușii se întorc în Țara Sfântă. Iar viitorul creștinilor din Orient trece acum neîndoielnic mai mult prin Moscova decât prin Roma și Paris ceea ce ochelarii noștri latini ne împiedică să vedem. Ortodocșii au acum imperiul sfântului Chiril în spatele lor; Dostoievski, stareții și bărboșii slavofili omniprezenți la și în jurul Sfântului Mormânt reapar la suprafață. Iată-ne iar pe timpul Fraților Karamazov. Mai mult de opt ruși din zece își afirmă credința în Dumnezeu, așa cum o fac și nouă americani din zece. 11% dintre
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
suferința nu-i un argument. Poți s-o respecți, dar fără a face din ea un piedestal, și încă și mai puțin o trambulină. "Suferința nu dă niciun alt drept, în afară de acela de a iubi", ar fi spus călugărul Benedictin, starețul de la Abu-Gosh, Gourion, chiar înainte de a muri. Iar amplificatorul emoțional poate juca în ambele sensuri. Când, în mașină, pe drum cu un israelian îl aud: "Uite, chiar aici, soția unui prieten a fost ucisă la volan de un glonte", și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
-lea. Veniți tocmai de la mănăstirea normandă de la Bec-Hellouin, niște benedictini francezi au readus la viață această abație lăsată multă vreme în paragină. Frații de la Abu Gosh, vorbind ivrit, sunt, ca și surorile de la Notre-Dame-de-Sion, cei mai atașați cauzei Israelului. Fostul stareț Jean-Baptiste Gourion a primit chiar, în Knesset, premiul Prieteniei iudeo-creștine. În cadrul serviciilor culturale ale armatelor, acești călugări își aleseseră ca misiune să prezinte dogma creștină recruților israelieni. Fratele Olivier primește așadar în grădină câte un grup de soldați mai mult
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
mă împresoară, și vântul crește încet-încet, din când în când, își umflă parcă în răstimpuri adierele moi. Iunie 1906 LA MĂNĂSTIREA RÂȘCA [Poveștile lui Piticariu] Seara târziu arhimandritul Piticariu ne vorbește despre Ilie Răcoare care vrea să se facă călugăr. Starețul (un fel de haiduc în rantie) îl strânge de mână de țipă, apoi îi arată o bâtă zdravănă după ușă. "Mă, și eu am fost așa, mă... Dar eu sunt în stare să călugăresc o sută de haiduci ..." " Apoi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]