3,015 matches
-
Au trecut ani de atunci, de la prima sa apariție în poarta bisericii. Cine să își mai aducă aminte câți? Porcii au început a guița. Căldura îi scoate din coteț, iar pe sfinția sa din minți. Merge să-și ogoiască animalele, averea. Sudoare îi curge pe față ușor. Se prelinge și îi ajunge la bărbie. În alte zile ar șterge-o repede, acum o lasă așa. Poate adie vântul și-l răcorește. Cu grijă, astâmpără porcii. Flămânde și înfierbântate, animalele se supun și
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
cel din stânga i-a dat drumul. Nu a deschis gura, nu a zis nimic. A zâmbit, a închis ochii și a rămas să viseze seara de Crăciun. Cu ochii închiși Ca boabele de mărgăritar, lacrimile brăzdau obrazul și, împletite cu sudoarea frunții scursă pe obrajii roșii, cădeau pe bluza de pânză topită. Fata își supse buzele, iar pe cea de jos o mușcă până la sânge. Simți cum gustul dulce acrișor al sângelui îi umple gura. Îl înghiți și își pansă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
sălta în horă alături de ceilalți tineri din sat. În joc mai erau și flăcăi și fete din alte părți. Ei, da’ cine să-i știe pe toți. Varvara era acolo lângă oamenii din mahalaua ei. Rarița își șterse fruntea de sudoare cu colțul batistei și intră apoi în vâlternița horei. Varvara, dansa lângă Florin și un flăcău din alt sat. Băiatul învârtea bine pașii la horă, deși era din altă parte. Mâna lui acoperea palma Varvarei. Avea pielea ca nisipul udat
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
viață? Varvara era pe pat, învelită în coverturi și privea tavanul. Se liniști, spasmele o lăsă și îi putea auzi pe cei din jur. Ar fi vrut să le vorbească, dar nu putea. Lacrimile ei făceau cruce pe piept cu sudoarea și nu o lăsau să respire. Pentru prima dată înțelese, prea târziu însă, că lacrimile nu-s o rușine. Se vedea în casa părintească, apoi la horă în sat. Vorbea cu Tudor, torcea iarna lângă sobă, mergea alăturea de mama
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
mai bine cine e în jur. Neputința îi închise ploapele, iar ea se resemnă în fața voinței lor. Cu se s-a ales în viață? Simți o mână caldă, dar nu mai înțelegea de mult nimic. Cu greu își deschise ochii. Sudoarea frunții și lacrimile de mamă ale Rariței cădeau ca un strop de ploaie rece pe trupul mistuit de căldură. Îi strânse mâna fetei să știe că e acolo, dar Varvara nu mai știa de mult nimic. - Du-te împăcată, fata
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de spini. Rupse o mână de iarbă, își frecă tălpile, apoi urcă spre picioare, și cu o altă legătură de iarbă, se șterse pe mâini. Cu dosul palmei, ca oamenii mari după o zi de lucru, șterse fruntea mică de sudoare. Legă apoi părul, ca floarea de tei, strâns în coadă. Ochii ei mici și verzi înghițiră două lacrimi și căutau acum crucea ce era încă odată cât ea. O apucă cu ambele mâini, trecu brațul roată peste lemnul plin de
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
clătină din cap, trecu tava cu ceai celor doi arabi din spatele lui și spuse numai câteva cuvinte, dar care părură a-l descuraja pe Marcel. El își adună stofele, le băgă la loc în geamantan, ștergându-și fruntea de o sudoare imaginară. Îl strigă pe micul hamal și porniră către arcade. În prima dugheană, deși negustorul luase aceeași înfățișare olimpiană, lucrurile merseră ceva mai bine. - Uite ce mai aere își dau, spuse Marcel, parcă n-ar fi și ei tot negustori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
vor să fie singuri, să meargă singuri înainte, să domnească singuri, de vreme ce numai ei singuri au îndrăznit să-și ridice din sare și din nisip cetatea lor înghețată și fierbinte, iar eu... Ce învălmășeală, căldura se întețește, sunt lac de sudoare ei nu asudă niciodată, acum până și umbra s-a înfierbântat, simt cum soarele izbește în piatra sub care mă aflu, izbește, izbește ca un ciocan în toate pietrele, și aud cântarea, cântarea uriașă a amiezii, aerul și pietrele vibrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de pe chip, și el îl bătu încetișor pe umăr pe Ballester, în timp ce toți ceilalți își reluară lucrul. Din nou ciocanele răsunară, din nou marele hangar se umplu de larma binecunoscută și de mirosul așchiilor și al hainelor vechi, îmbibate de sudoare. Ferăstrăul cel mare huruia, mușcând din lemnul verde al doagei pe care Esposito o împingea încet sub tăiș. Din locul tăieturii izvora n rumeguș umed, care acoperea ca un fel de pesmet mâinile mari și păroase ce strângeau puternic lemnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe colină nu mai era nimeni. Daru șovăi. Soarele se înălțase acum de-a binelea și începea să-i ardă fruntea. Învățătorul făcu calea întoarsă, la început cu pas nesigur, apoi cu hotărâre. Când ajunse pe colină, era lac de sudoare. Urcă povârnișul aproape în fugă și se opri gâfâind, în vârf. La miazăzi, întinderile de piatră se desenau limpede sub cerul albastru, dar la răsărit, peste câmpie, începea să se înalțe un abur cald. Și în această ceață ușoară, Daru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în tine harul sfântului. D'Arrast își lăsă brațele în jos. Așa cum stătea, cu brațele atârnând pe lângă trup, cu spatele lipit de perete, părea el însuși, cu picioarele și mâinile sale mari și greoaie, cu fața-i uriașă lucind de sudoare, un zeu bestial și pașnic. Negrul cel înalt îl privi, apoi, mulțumit, se întoarse la locul lui. Începu totodată să cânte, cu o voce de trâmbiță, primele note dintr-o melodie, pe care toți ceilalți le reluară în cor, acompaniați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
va ajunge la el. Când se afla aproape în dreptul lui, bucătarul se opri din nou, aruncând în jur priviri stinse. Văzându-l pe d'Arrast, rămase nemișcat, cu fața întoarsă către el, dar fără să pară a-l recunoaște. O sudoare uleioasă și murdară îi acoperea obrazul cenușiu, prin barbă i se scurgeau șuvițe de salivă, o spumă neagră și uscată i se închegase pe buze. Încercă să zâmbească, dar, sub greutatea care-l țintuia locului, se vedea bine cum tremură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se îngrămădise în fața primăriei spre a-l vedea trecând. Totuși, pe neașteptate, se opri iar. Mâna lui d'Arrast se făcu mai grea. - Hai, bucătare, spuse el, mai ai puțin. Mulatrul tremura, saliva începu să-i curgă din gură, în timp ce sudoarea îi țâșnea prin toți porii. Încercă să răsufle adânc, dar se opri. Apoi porni iar, făcu trei pași, se poticni. Piatra îi alunecă pe umăr, crestându-i-l adânc, și-i căzu la picioare. Pierzându-și echilibrul, bucătarul se prăbuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
uluită. Voce deloc comună. Nu era vocea omului văzut până atunci. Mototolul ăsta obosit, transpirat de pachetele prea multe și grele pentru dânsul, îmbrăcat ca un magazioner ? N-avea putere să se miște din loc. Tâmplele îi zvâcneau sub o sudoare rece. Își simți palmele jilave, spatele înghețat și umed. Părea o glumă idioată ceea ce încerca, tocmai acum, cu câteva minute înainte de apariția dihaniei, acest servitor cu familie numeroasă, funcționar mărunt, ajutor de contabil, negustoraș de pânzeturi sau nasturi, cu vocea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aripilor, luminând drumul. Fidel interlocutor, într-adevăr, de neînlocuit ! Stimabile, Eminența Voastră, Prea Fericirea Voastră, striga după distinsul asin. Așteaptă, așteptați-mă, am găsit ce să-ți spun ! Dar fantasma se restrânse iar, de negăsit. Autobuzul duhnește a benzină și sudoare. Carcasa groasă și încinsă, de hipopotam. Ziua fierbe și marea fierbe, jur-împrejur, de chemări tulburi. Șuiere subțiri, urlete neauzite. Se apropie de chioșcul de răcoritoare, vrea un pahar de apă rece, moneda lunecă din palmă, primește un petec de hârtie
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
zise că schița cu pozițiile e destulă călăuză și arată golurile de care dânsul are nevoie. Până la primele linii va putea pătrunde oricând, iar de acolo îl va îndrepta norocul. Sosi în Lunca aproape de asfințitul soarelui, cu calul leoarcă de sudoare. Vru să mulțumească doctorului, dar nu-l găsi la spital, nici acasă. Trecând prin fața bisericii, văzu peste drum, în cerdac, tolănit într-un jilț, pe preotul Bote-anu, care se sorea fericit, plimbîndu-și privirea asupra satului, ca și cum ar fi fost o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Rodovico!... Iar tu, Petre, așează colo lângă ușă bagajele și odihnește-te oleacă, să mănânci și tu, că pe urmă o să pleci acasă... ― Ba eu, doamnă, mai bucuros aș porni la drum, să nu mă apuce moleșeală ― zise ordonanța ștergîndu-și sudorile ce-i curgeau pe frunte și pe obraji ― că mai am o postată bună până peste apă. ― Așa-i, bine zici, că tu ești de peste Someș, din Ierusalim... Te-am uitat, Petre, uita-te-ar necazurile... atunci du-te cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nimeni... Cu adevărat că sunt născut într-o zodie bună!" Îi venea să râdă și s-o ia la fugă, să sosească mai degrabă. Drumul însă începuse iarăși să urce, mai greu. Apostol își șterse de două ori, în mers, sudoarea de pe obraji. In sfârșit, sosi într-o poiană, unde cărarea se pierdea. " Mi se pare că aici se împart căile", socoti Bologa, dibuind zadarnic să regăsească drumul. Vârfurile brazilor se conturau mai negru pe cerul mohorât, descriind cu o linie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
piezișă. Pădurea părea mai deasă și mai tânără. Din când în când crengile joase se agățau de hainele lui Apostol ca niște mâini care ar vrea să-l oprească. Urcușul îl ostenea, își ștergea mereu gâtul cu batista udă și sudorile îi picurau neîncetat din păr pe gât, fierbinți, și se prelingeau pe sub guler, pe spate... În sfârșit pădurea se rări și gardul de sârmă dispăru tocmai la marginea unei râpe care se ridica spre cer ca un zid. Bologa stătu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
In trecere Varga se întoarse cu fața spre Apostol care-i simți respirația aspră, tăioasă, înțepătoare. Apoi fâșia de lumină muri în potopul de întuneric... CARTEA A PATRA 1 Apostol Bologa mergea liniștit, parc-ar fi scăpat de toate grijile. Sudorile i se uscaseră pe față și pe gât. Îi trecu prin minte c-ar putea răci și își puse casca în cap potrivindu-și bine curelușa sub bărbie. Se gândea la gardul de sârmă ghimpată, îi era frică să nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mare de petrol. In fața unui multiplu telefonic moțăia un sergent cu receptorul în cap, ca un bandaj de urechi. Pe un pat de scânduri horcăiau alți trei subofițeri, toți cu burta în sus, cu gura căscată și lucitori de sudoare. In colț, pe o masă cu multe hârțoage, domina un registru deschis. Telefonistul se trezi și întoarse capul, uluit, spre intrare. ― Ia cheamă, băiete, pe ofițerul de serviciu al cartierului! zise aghiotantul, plictisit, continuând apoi, mai domol cu imputările către
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu o privire fioroasă, de te vâra în friguri la ce întâi căutătură”. Și trebuie să mai știi că în timpul exercitării atribuțiilor purta o manta roșie, de unde și numele străzii din Iași, Manta Roșie. Ei! Acum, după ce te-au trecut sudorile, te-aș întreba, așa, ca între buni prieteni. Cum crezi că am putea încheia drumețiile făcute în această toamnă prin podgoriile de odinioară și de astăzi ale Iașilor? Află, vere, că gândul acesta îmi dă târcoale de ceva vreme... Și
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Am ajuns la însemnarea în care Joseph Maynard și Marietta Caldwell își anunțau logodna. Și, puțin mai încolo, am ajuns și la ziua în dreptul căreia sta scris "Astăzi m-am căsătorit cu Marietta!" În momentul acela, m-au trecut toate sudorile și am pus jurnalul deoparte. Întrebarea era următoarea: "Dacă eu făcusem toate astea, atunci ce se întâmplase cu adevăratul Joseph Maynard? Nu cumva singurul fiu al străbunicilor mei murise, pe la vreo margine de Americă, neștiut de cei între care copilărise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
al lui Regu. Cum au reușit să o anunțe și cum a sosit așa repede? Cineva îmi instalează electrozi pe piept. Are halat alb și seamănă cu Moni. E chiar Moni, a venit și ea. Mâna care mă șterge de sudoare mi-a obturat pentru o secundă imaginea feței Cutei, Moni Cutei. Când s-a retras mâna, în halat era Vero, brunetă ca Moni, cu fața arsă de soare ca atunci pe barcă. Nu au lipsit nici Mînu, nici Liliana, chiar
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
nu mănînci deloc din el", blestemat este acum pămîntul din pricina ta. Cu multă trudă să-ți scoți hrana din el în toate zilele vieții tale; 18. spini și pălămidă să-ți dea, și să mănînci iarba de pe cîmp. 19. În sudoarea feței tale să-ți mănînci pîinea, pînă te vei întoarce în pămînt, căci din el ai fost luat; căci țărînă ești, și în țărînă te vei întoarce." 20. Adam a pus nevestei sale numele Eva: căci ea a fost mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]