4,767 matches
-
bineînțeles de Filip, și revenea spre dimineață, după marșuri lungi și epuizante, cu oasele frânte de oboseală și carnea vânătă de frig. Cădeau apoi amândoi într-un somn lung și fără vise, pentru a relua seara totul de la început. Spre surprinderea lui Carol, Filip suportă mai ușor ca el această nouă încercare fizică. Ar fi trebuit să-și închipuie. Meseria de comisionar îl antrenase în lungi marșuri prin urbe. ̨ n plus, cunoștea orașul până la cel mai întunecos ungher, ca pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
reveni în același loc. Pe drumul de întoarcere citeai fraza invers, de la dreapta la stânga, fără ca înțelesul ei să se schimbe. Abia atinse al doilea obiect, ce părea a fi un inel, că îl scăpă imediat jos cu un strigăt de surprindere. I se păru că luase în mână un vierme gros, încolăcit, care i se mișcase între degete. Se aplecă cu opaițul în mână și-l privi cu luare aminte. Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Ne-am oprit în fața porții, așteptând să vedem dacă nu cumva ne observă, dar dumnealui trebăluia de zor în grădina din fața casei. - Să trăiți dom' director! Ridicând privirea cu o mișcare bruscă a capului care părea să însemne nu atât surprindere, cât mai degrabă iritare, văzându-ne în fața porții, i se lumină fața. Lăsă deoparte grămăjoara de buruieni din mână și se îndreptă spre noi. - Ce mai faceți domnule director? Păreați cam supărat adineauri când am strigat. - Ei, supărat! Nu-s
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
văzând că trec vreo câteva zile fără să fiu chemat, am întrebat asistenta ce o făcea pe dactilografa, dacă a primit chestionarul și am aflat că tocmai îl bătea la mașină. M-am uitat pe hârtie și am constatat cu surprindere că era mult diferit de ceea ce concepusem eu. La nedumerirea mea, asistenta sa scuzat că așa a primit instrucțiuni din partea șefei. Destul de iritat, am solicitat explicații „doamnei”, care m-a informat: - Am văzut chestionarul, este bun dar era nevoie de
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
recunoaște. Sau, de m-ar crede în tot ceea ce spun, ar vedea că sunt altul decât m-a cunoscut ea. N-ar trage concluzii din voința mea de a spune tot adevărul, cu orice risc personal, și ar cugeta cu surprindere: "Ce hipocrit a fost fără să știu!" Deci prefer ca în întregime vinovatul să fiu eu. Dar nu de mine depinde judecata unui om imparțial (adică a unui om care e mai aproape de adevăr). Mereu altele vor fi proporțiile greșelilor
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
voi transcrie decât câteva momente care nu se leagă imediat, dar care, în general, formează o atmosferă. Mai întîi mi-am preparat intrarea. Când mă va vedea pe neașteptate, orice izbucnire de a ei va fi mai sinceră. Contam pe surprindere. Am spus servitoarei, care trebuia s-o introducă în cameră, să-i spuie că nu voi veni decât mai târziu, cu toate că eram acolo de mai-nainte. Cum se făcuse noapte și lumina nu era aprinsă, nu m-ar fi văzut
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
clipe, îl prinse de păr și, trăgându-l către sine, îl smulse din șaua calului. Totul se petrecuse atât de iute, încât Audbert nu reușise să înțeleagă nici cine trăsese săgeata, nici cum de putuse Balamber să-și ia prin surprindere adversarii cu atâta ușurință. îl auzi din spate pe Odolgan scoțând urlete ca de fiară sălbatică, dar nu se întoarse. Se îngriji, în schimb, de propria persoană: desluși o spărtură în cercul bagauzilor, ce păreau încă paralizați de uimire, strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de surprins și, întorcându-se, se duse la traistă să ia ceva de îmbucat. Mestecând o bucată de caș, nu îi scăpă, totuși, nici o clipă din ochi pe huni. Puțin mai târziu, îi văzu pe toți treji și constată, cu surprindere, că își dăduseră jos de pe ei cămășile lungi de in ori de piele și mantalele de oaie, iar acum se îmbrăcau foarte liniștiți cu niște haine mult mai de preț, pe care le scotea fiecare din bagajul său: cămăși din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de prin sate, veneau către punctele de adunare sute de războinici burgunzi, fiecare din ei însoțit nu numai de scutierul său și de servitori helveți înarmați, ci și de o mică trupă de țărani înarmați cu securi și sulițe. Cu surprindere, Sebastianus costată că, deși nu trecuseră nici zece ani de când burgunzii, așezându-se în Sapaudia, își luaseră, aproape în toate zonele, două părți din pământuri, jumătate din pășuni și o treime din sclavi și, în ciuda faimei de eretici cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tăi ai și tu mulți arcași. Dă-mi douăzeci și-o să fac din ei un singur detașament; o să-i ascundem pe toți printre copacii de pe coastă, sub stânca de care tocmai am trecut: or să-i ia pe huni prin surprindere și n-or să le dea răgaz să răsufle. Chilperic încuviință și spuse ceva, dar Sebastianus nu reuși să-i audă cuvintele, căci vacarmul mulțimii în goană părea acum să umple cerul: sute de persoane cuprinse de panică alergau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întrebători parcă, larg deschiși de uimire, mișcându-și abia perceptibil buzele, ca și cum ar fi spus ceva. Apoi, comandantul hun se întoarse și, rotindu-și sabia, ieși dintr-un pâlc de pini, la câțiva pași de Sebastianus. Amândoi fură luați prin surprindere, dar romanul reuși să se arunce într-o parte, parând cât de cât cu pumnalul său lovitura pe care i-o dădea, prompt, adversarul; acesta trecu de el, dar își opri aproape imediat calul și îl făcu să se întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cuvinte pe un ton care putea să fie de apreciere și întinse o mână să mângâie obrazul fetei. Ea făcu un pas îndărăt, fixându-l cu o ostilitate întunecată, pasivă. Lidania se ridică atunci brusc în picioare și, spre marea surprindere a lui Sebastianus, începu să-i împroaște pe cei doi cu un șuvoi de insulte chiar în limba lor, agitându-și o mână ca să-i facă să plece de acolo. Sebastianus, care cunoștea și el puțin din dialectul hun, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și nici unul de rang. Vorbeau prost galoromana și se țineau oarecum deoparte, înnegurați și nervoși, conștienți că trebuiau să se teme de huni mai degrabă decât alții, din cauza urii care din cele mai vechi timpuri despărțea cele două popoare. Cu surprindere, Sebastianus regăsi în acea mică mulțime și un alan care făcuse parte din suita sa; se numea Maliban și fusese, ca și el, capturat la râu, în timpul luptei. Era un tânăr înalt și cu trăsături nobile, bronzat, cu ochii închiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
își scoase calul din albia torentului și conduse coloana în interiorul taberei. Bărbații care erau deja acolo le veniră în întâmpinare cu strigăte de salut, primindu-și tovarășii ce se întorceau din misiune și întrebându-i cum a decurs. Nu fără surprindere, Sebastianus constată că în mijlocul lor se aflau și mulți galo-romani și nu puține femei, ba chiar și câțiva copii. Fiica lui Waldomar își opri calul în fața unui cort din piele, de tip roman, destul de mare, dar nu diferit de celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu ar fi vrut să se facă abuzuri împotriva fugarilor. Scutierul părăsi tabăra în dimineața următoare, împreună cu treizeci de războinici, și Balamber îl văzu întorcându-se a doua zi după-amiază, târându-l în lanțuri pe abate. Totuși, constată, cu mare surprindere și iritare, că micul cortegiu era urmat la distanță de Inisius. Când îi ceru explicații lui Mandzuk, acesta ridică din umeri și, desfăcând brațele, îi spuse că în momentul când Canzianus ieșea pe poarta sihăstriei pentru a se preda, nebunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de seu, înfipte în farfurioare de aramă. în vreme ce Vitalius, credincios însărcinării ce-o primise, își aștepta cina, scrijelind cu repeziciune pe o tăbliță de ceară o sinteză a acelei zile de călătorie, Sebastianus îl cerceta cu curiozitate pe Divicone. Cu surprindere, îl văzu cum se reculege cu mâinile împreunate, rostind o scurtă rugăciune de mulțumire, de îndată ce hangiul îi aduse la masă cana cu vin și un vas mare plin cu bucăți de miel fript. Chiar și Metronius rămase uimit și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ar fi fost prea moale. în momentul acela, Sebastianus îl întrerupse cu nerăbdare: — Exact, chiar așa: adunarea. îmi închipui că sunteți aici ca să fiți călăuzele noastre. Răspunse cel cu mantaua: — într-adevăr, așa e. — Atunci, ce mai așteptăm? Luat prin surprindere de tonul său iritat, bagaudul se îndreptă în șa, încuviință și-și întoarse brusc calul: — Urmați-mă! spuse dând pinteni animalului. Urmând cele două călăuze, Sebastianus și tovarășii săi se îndreptară pe una dintre ulițele ce se întâlneau la răscruce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai stea pe gânduri și dădu semnalul celor ce trebuiau să-l ridice. Legănându-se și apropiindu-se din când în când îngrijorător de zid, cușca urcă destul de repede. în scurtă vreme Sebastianus se afla pe bastion. Se văzu, cu surprindere, înconjurat imediat nu de soldați, ci de civili cu arme improvizate, care îi cercetau chipul la lumina orbitoare a unui felinar pe care-l ținea un băiețandru. Nu mai așteptă să i se pună întrebări. Cine e comandantul gărzii aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dreptul speriat, cuvintele îi muriră pe buze. Sebastianus fu cel care completă ce intenționase el să spună: — Da: dacă Eudoxiu și ai lui erau jos lângă casa episcopului, cu siguranță puneau la cale ceva, se pregăteau pentru un atac prin surprindere. Venirea noastră probabil le-a dat peste cap planurile și, fără să știm, i-am salvat viața lui Anianus. Cu prețul vieții acestui sărman băiat, preciză nedeslușit Dubritius. Scutură din cap cu gravitate: — Acum, că se știe descoperit, Eudoxiu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
furnicar de războinici, se întindeau haotic pe o mare suprafață din câmpie, iar adăposturile extrem de variete arătau clar cât era de eterogenă acea armată: pe lângă numeroasele corturi ale demnitarilor huni, mari și de formă asemănătoare celor persane, Sebastianus văzu, cu surprindere, yurtae de fetru, tipice pentru popoarele îndepărtate ale stepei, apoi conglomerate de barăci, ridicate ca vai și amar, și o mulțime de pânzeturi multicolore, în fâșii, întinse pe niște pari strâmbi, cele mai multe în apropierea carelor. Și încă, ici și colo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o clipă mai târziu, decurionul scăpă sabia și căzu în genunchi, apăsându-și rana. Sebastianus să aplecă deasupra lui și îl scutură cu toată puterea, de parcă asta ar fi avut darul să-l țină în viață. Ne-au luat prin surprindere! gemu Marcentius. îmbrăcați în alani... au spus că trebuia... să ne schimbe. Poarta! Vor s-o deschidă! O clipă mai târziu, se înmuie și rămase fără viață pe lespezi. întrucât, urmând o străveche măsură de prevedere din ingineria militară, casele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în cazărmile lor, veni răspunsul. Blestemații ăia se gândesc numai cum să-și salveze pielea. La colțul străzii întâlniră un grup compact de barbari ce se îndreptau spre piață și imediat se găsiră angajați într-o încăierare furibundă. Luați prin surprindere de acel atac neprevăzut, barbarii se retraseră în lungul străzii, lăsând în urmă morți și răniți și, pentru un moment, Sebastianus savură - dincolo de orice rațiune - iluzia victoriei. Porniră să-i urmărească, dar își dădu seama doar mai târziu că grupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
jos. — Trebuie să rezistăm până ce sosesc întăririle. Vitalius ar trebui să fie acum aproape de Etius. Maliban făcu semn către armata aliniată, dar nu spre aripa stângă romană, ci în direcția vizigoților: — Sosesc, spuse simplu. Privind într-acolo, Sebastianus văzu, cu surprindere, înaintând spre colină o unitate masivă de cavalerie. — După steaguri, par a fi vizigoți! constată Datianus. — Da. Probabil că Theodoric a acționat din proprie inițiativă. Nu după mult timp, cavalerii aceia ajunseră pe creasta colinei. Sebastianus fu bucuros să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu siguranță, nu era menită să fie învăluită în aureola gloriei, căci despre acel triumf al dezmoșteniților Galiilor istoricii și cântăreții veacurilor viitoare nu aveau să scoată în mod sigur nici o vorbă. Ajuns printre corturile sărăcăcioase ale bagauzilor, constată, cu surprindere și cu dezamăgire, că mulți dintre ei părăseau tabăra. Luându-și rămas bun de la cei care rămâneau, se îndepărtau peste câmp în grupuri mici, ducându-și atârnate de sulițe legăturile cu bruma de lucruri pe care le aveau, unii dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îndepărtă paharul cu dosul mâinii, răsturnând în iarbă cea mai mare parte a conținutului. — Ce înseamnă scârboșenia asta? strigă cu o furie nestăvilită. De ce pleacă oamenii tăi? Ambarrus, întunecat, îl privi cu o expresie în care se citea mai mult surprindere decât resentimente. Tovarășii săi, însă, se ridicaseră și se apropiau, având - chiar și femeile - o atitudine în mod clar agresivă. Milone, pe care el nu-l cunoștea, se apropie și, cu mâinile în șolduri, îi vorbi pe un ton dur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]