4,311 matches
-
unde sunt foarte puțini, aceștia trebuie să facă totul. Spre pildă și consolare, avem istoria lui Søren Kierkegaard (1813-1855) din Copenhaga primei jumătăți de veac XIX. Acest excentric teolog, cu o imensă operă, dar lipsit de catedră, cedase și el tentației jurnalisticii. Pentru că, printr-o piezișă aproximație geografică, Danemarca ar putea părea o Dobroge situată în vecinătatea Mării Nordului, am remarca modul cum la București, în același secol și numai câteva decenii mai târziu, Mihai Eminescu (1850-1889) își asuma și el riscul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
zorii și după-amiaza modernității românești, membrii școlii ardelene, valahe sau moldovenești au înțeles foarte bine că templul (devenit bibliotecă sau academie) are un renume fals atunci când nu comunică un mesaj străzii. Este bine să reținem acest detaliu: chiar seduse de tentațiile politicului (neștiind dreapta ce poate face stânga!), primele generații de cărturari români aveau nostalgia ctitoriilor. Astfel s-a ajuns ca singurul volum antum semnat de Nae Ionescu să fie o colecție de articole din Cuvântul. Nici „conferințelor radiofonice” ținute de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sale sociale și culturale, am putea spune atunci că în Biserica Răsăriteană din România nu abundă astăzi hermeneuții devenirii întru devenire. Există, desigur, câteva remarcabile excepții de cronicari ortodocși, care dau lupte nocturne cu îngerul călimarei și vor să biruiască tentația mizantropiei. Poți însă număra pe degete simpozioanele sau conferințele care să-i fi adus laolaltă pe cărturarii Bisericii și savanții Universității, la masa unei dezbateri de interes comun (cum ar fi, de pildă, genealogia mariajului între teologie și naționalism în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un cuvânt, de ce această lipsă de interes pentru organizația emblematică a tineretului creștin-ortodox în România? Răspunzând acestui șir de întrebări, urmăm și sfatul apostolului: „Cercetați-vă pe voi înșivă dacă sunteți în credință” (II Corinteni 13, 5). Criza parohiei și tentația pietistătc "Criza parohiei și tentația pietistă" Vom porni de la o simplă observație. Cu ceva vreme în urmă, un număr din foaia clujeană Filocalia ne-a lansat următoarea dilemă, semnată de o tânără studentă, de religie creștin-ortodoxă: „Eu în ASCOR sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de interes pentru organizația emblematică a tineretului creștin-ortodox în România? Răspunzând acestui șir de întrebări, urmăm și sfatul apostolului: „Cercetați-vă pe voi înșivă dacă sunteți în credință” (II Corinteni 13, 5). Criza parohiei și tentația pietistătc "Criza parohiei și tentația pietistă" Vom porni de la o simplă observație. Cu ceva vreme în urmă, un număr din foaia clujeană Filocalia ne-a lansat următoarea dilemă, semnată de o tânără studentă, de religie creștin-ortodoxă: „Eu în ASCOR sau ASCOR-ul în mine?”. Citind
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a devenit colaborator al Securității înainte de a fi fost obiectul unor foarte temeinice note informative. Ispitirea viitorului turnător se făcea în funcție de profilul psihologic al subiectului: oportunist sau doar resemnat, naiv, poate faustic, delatorul cunoștea vertijul căderii după o prealabilă hărțuire. Tentațiile veneau prin referința la context: cel vânat de Securitate era convins de marginalitatea utilă a conspirației. Pentru a fi înduplecat, turnătorul din vizor trebuia mai întâi să fie îndatorat. I se evocau circumstanțe presante, poate chiar originea nesănătoasă și antecedentele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
izvorăște adevărul unitar al tradiției ecleziale a fost urmată de încrederea într-o filozofie a reprezentării. În artă, perspectiva inversă e uitată. În teologie, tăcerea Duhului a fost înlocuită de moratoriul discursivității. Despărțirea de predania Părinților a fost mereu o tentație recurentă - mai cu seamă în contact cu promisiunea „noului” oferită de orice erezie incipientă. Ca răspuns la teroarea plictisului - tradiția fiind adesea redusă la repetiția goală a unor propoziții sacrosancte -, s-a ivit luxurianța disciplinelor secundare. Abundența filologiilor renascentiste a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
El debutează printr-o continuare a „fărâmelor” împărțite sub chipul unor concluzii din cartea precedentă, intitulată Ispita binelui. Primul eseu este un apel lucid la acea formă de vitalitate creștină care implică, simultan, asceza și angajarea. Idealului rezistenței apatice și tentației delirului politic - două paradigme complementare pentru imaginarul social românesc - dl Baconsky le opune imaginea „celui care nu preface dubiul în apostazie și credința în fanatism”, măsurat de dictonul Părinților pustiei: „Nimic prea mult”. Potențarea unei asemenea atitudini ar putea schimba
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
făcut neconvingător, dacă este să ne gândim la prezența unor figuri compromise public - precum Constantin Bălăceanu-Stolnici (n. 1923) - în sânul Adunării Naționale Bisericești. Simpla tămâiere a mereu altor „lăcașuri” de „studiu” și ungerea unor înalți ierarhi lipsiți de imunitate la tentațiile mondenității nu pot reprezenta soluții la criza de reprezentare a vocii Bisericii în spațiul public. Carențele de comunicare, nu doar între laici și cler, ci chiar și între laicii cultivați care au ratat ocazia lansării unui manifest teologic robust în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
îmblânzit orizontul implacabil modern al conștiinței contemporane? Reușitetc "Reușite" Să observăm mai întâi ce a câștigat autorul, în afară de o largă audiență. Optând pentru o scriitură fără etichetă și promițând o critică a modernității fără unghi specific de lectură, Patapievici depășește tentația elitismului care l-a urmărit multă vreme. Calitatea primă a volumului este una foarte modernă: pledoaria subiectivă pentru luciditate se conturează pe suprafața unui vast argument genealogic. Așa cum ne-a obișnuit, Patapievici discută autori faimoși, opere esențiale aparținând unor epoci
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Niceea (787) drept „Părinte al Părinților” - avertizase: „Orice concept format pentru a încerca să atingă sau să circumscrie natura divină nu reușește decât să înfățișeze un idol al lui Dumnezeu, fără a-L face deloc cunoscut pe El”2. Dacă tentația obiectivării este echilibrată la Toma d’Aquino prin faimoasa doctrina despre analogia entis, revoluția adusă de oxonianul Duns Scotus (1266-1308) prin teoria univocității deschide drumul - prin conjuncție cu nașterea nominalismului - către configurarea definitivă a „onto-teologiei” moderne. Modernitate și deicid simbolictc
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fideiste îmbrățișate în multe cercuri protestante. Cu excepția mediilor monastice atinse de acel extraordinar revival isihast est-european (de la Paisie Velicikosvky la Nicodim Aghioritul)- Filocalia (1792) fiind monumentul unei tăioase conștiințe istorice -, ortodoxia rurală și urbană a cunoscut fie exaltarea pietistă, fie tentația gnostic-intelectuală (contraste perfect vizibile în Rusia secolului al XIX-lea). Când europeanul cultivat a căpătat deja o profundă conștiință autocritică - fiind gata să examineze eșecurile proiectelor civilizației creștine din trecut -, răsăriteanul pravoslavnic și-a menținut preferința tipic romantică pentru un
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Jean Daniélou sau H.I. Marrou - este acela de a intrica retrospectiv categoria necesității într-un șir de fapte care pentru modesta minte omenească apare drept o simplă contingență. „În parte cunoaștem, în parte prorocim” (I Corinteni 13, 9). Există o tentație a sistematizării istorice care sacrifică detaliul pentru o imagine de ansamblu capabilă să valideze numai prejudecățile. „Mizeria istorismului” are ambiția de a spune că știm nu ceea ce în principiu nu putem ști (cum ar fi cauzalitatea profundă a unui eveniment
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Am început prin a arăta în ce măsură conceptul modern de istorie universală (Weltgeschichte) este îndatorat unei viziuni teologice despre unitatea protologică și eshatologică a umanității. Am afirmat apoi că era globalizării ne impune excercițiul profetic de evaluare a „mersului lumii”, între tentația segregării și obligațiile integrării epistemologice. Mai cu seamă pentru creștinii răsăriteni, epoca globalizării reprezintă șansa unică a despărțirii de o anumită conștiință anistorică, responsabilă pentru atâtea manifestări de tribalism comunitar. Citind trecutul sau prezentul fragmentat al istoriei umanității, teologii vor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
revelație. Schleiermacher vrea să identifice partea de adevăr din ambele poziții: pe de o parte, el contestă puterea rațiunii de a depăși contingența autodeterminării, ceea ce impune o reevaluare a cunoașterii de tip a posteriori; pe de altă parte, Schleiermacher rezistă tentației religioase de a apăra unilateral o theologia crucis care neagă accesul la înțelegere și discursivitate. Totodată, alături de Kierkegaard, Schleiermacher a fost printre gânditorii care și-au reorientat atenția asupra conținutului revelației, asupra impactului afectiv determinant pe care aceasta o are
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ubicua meschinătate. Amendăm dezbinarea de sine. Trezirea dorinței de Viață fără început și fără sfârșit se păstrează doar prin descrierea minuțioasă a iluziilor spirituale. Orizontul lumii trebuie răsturnat pentru a întrevedea zarea Vieții. Duplicitatea fenomenologică a realității sau, mai precis, tentația obiectivării idolatre suferă sabotajul ascetic al dorinței. Pregustând infernul morții, suntem gata să abandonăm iluzionismul magic al culturii spectacolului. Instinctele prădătoare ale animalității sunt răstignite cu piroanele duhovnicești ale crucii. Patosul vieții își aruncă lumina peste chivotul inimii nevăzute a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
În era nihilismului fără întoarcere, abandonarea limbajului substanțialist și obiectivant al teologiei metafizice în beneficiul unei interpretări personaliste a divino-umanului reprezintă pentru gândirea creștină o obligație acută. Aproprierea contextului liturgic și eclezial al teologiei reprezintă unica șansă de a evita tentațiile idolatriei intelectuale sau afective în gândirea și trăirea Revelației. Această regăsire a apofatismului personalist nu poate fi completă fără o înțelegere a exigențelor practice - și în primul rând liturgice - ale cunoașterii teologice. Darul Evangheliei făcut acestor timpuri sărace este iubirea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
28 Excurs: drumul către libertate 30 Taxa de intrare 36 Mita și mitra valahă 38 Cartea de bucate 40 Profeții pustiei și glasul patriei 42 Ecouri balcanice 45 Tineretul ortodox 48 Absența reperelor 48 Conferințele duhovnicești 50 Criza parohiei și tentația pietistă 51 Simțul răspunderii 54 Studiu și liturghie 58 Mărturisirea în „vremuri sărace” 60 Nu reproșuri, ci deziderate 62 Epilog 63 Țiganii, Biserica și statul 65 Recensământul 65 Apropieri stilistice 67 Puțină istorie europeană 69 Inter nos 71 Ortodoxia și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
punct de vedere moral și istorico-filozofic, sunt extrem de sensibil la aceste dispute de doctrină și, în același timp, de practică politică. Prin urmare, mă regăsesc în mod consecvent mai aproape de cei ce caută o cale de mediere fără a sucomba tentațiilor vreunei Terțe Căi, fiindcă înțeleg și acceptă o evidență istorică: liberalismul și comunitarismul sunt teorii concurente ale societății civile, dar sunt în același timp doctrine complementare și compatibile, având numeroase suprapuneri și zone de relativ consens, desigur mai evidente în
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
istorică a comunităților voluntare (acum numite de unii intentional communities) pe teritoriul Statelor Unite. În consecință, contradicția devine una între privirea către viitor a comunitarismului și puternica relație cu trecutul a comunităților reale. Este fără îndoială meritul comunitarismului că nu cedează tentației regresive care animă mai toate pledoariile în favoarea comunității: comunitarismul nu se întoarce la comunitate, ci merge înainte către ea. Totuși, o asemenea perspectivă temporală nu ia cu adevărat în seamă istoricitatea experienței umane: trecutul nu prea contează, din prezent sunt
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Chiar dacă unii dintre discipolii începuturilor, spre deosebire de Aron însuși, au sucombat temporar „iluziei” comuniste în tinerețe - Franșois Furet, Alain Besanșon, Claude Lefort -, opoziția liberalilor neotocquevillieni (sau aronieni) față de comunism a fost, timp de mai multe decenii, cea mai convingătoare respingere a tentației iliberale în Occident. Relativa lipsă de impact a gândirii liberale asupra mediului politic din Occident este un fapt: partidele liberale sunt mici, cele mai puternice obținând în jur de 10% din votul popular, de regulă grație unor concesii doctrinare, putând
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
caută acum politică și ideologie peste tot în cultură, angajându-se în „războaie culturale”. Febra noutății, siguranța că poți spune ce vrei fără vreun risc, revelațiile și cunoștințele propriu-zise aduse de studierea trecutului național și de racordarea la conversația internațională, tentația atât de democratică a „separației” (în sensul lui Pierre Manent) și nervozitatea timpurilor noi au impus un stil ideologic-intelectual radical, precum și o „agendă” extrem de cuprinzătoare, mergând de la extrema dreaptă ancorată în tulburele său trecut interbelic și alimentată de experiența național-comunistă
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
dezbaterile ideologice numai după 1989 (când și aripa sa anterior apolitică s-a mai politizat), s-a scindat în felurite facțiuni ideologice, fapt absolut natural; facțiunile se luptă între ele, învățând din mers arta dialogului de idei, dar cedând frecvent tentației atacurilor ad personam. Generația ’60, aflată la zenit, încearcă să țină pasul, dar și-a pierdut principalele poziții instituționale din câmpul cultural, cucerite de „optzeciști”. Cu toții, în sfârșit, încearcă să câștige „inimile și mințile” Generației 2000, așa cum au făcut până
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
din grupuri vioaie de artiști, Într-o fierbere fertilă, adevărați agitatori ai străzii. Boemă nouă, În fond un pseudonim liric al U.T.M - iștilor, fără nuanțe esseniene. Răfuindu-se cu poeții decadenței burgheze, și poate și cu vechile sale tentații, Deșliu aprinde cu cremene „iasca” meșterilor cu «plaivazul» sau astupă «marea trăncăneală» și «vorbăria pudratăă prea Îmbuibată, măcar că-i goală». Concluzia e aceea a unui adolescent hotărâtă să isprăvească și, cu o scurtătură nervoasă, să meragă Înainte: «Nici - o scofală
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
experiența, ca „presupoziții ultime”, s-a dovedit iluzoriu. Într-un anumit orizont al cunoașterii, suntem în mod inevitabil tentați să considerăm presupozițiile acestei cunoașteri drept condiții ale posibilității experienței în genere. Nici Kant nu s-a putut sustrage unei asemenea tentații. De exemplu, pentru el o mișcare fizică care nu poate fi caracterizată prin momentul și poziția mobilului nu va fi apreciată drept „în mod real posibilă”. Iată de ce principii fizice cum sunt relațiile de indeterminare din mecanica cuantică nu pot
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]