3,082 matches
-
atinge paroxismul, momentele apoge- tice se succed, Nae simte „enorm”, iar sub raportul viziunii vede „monstruos”. Disoluția structurilor statale este deplină prin incapacitatea forțelor politice de a gestiona criza și de a ajunge la formula de echilibru a compromisului poli- tic ; criza economică se reflectă pe multiple paliere, de la o gestiune proastă a finanțelor, la intrarea în incapacitate de plată a unor redevențe. Crizei politice și celei economice i se alătură o criză la nivel mondial epitomizată de revolta boxerilor în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
descărcat și în limbaj ca la majoritatea acestor personaje, iar la Danda- nache, excesul ține de orgoliul istoric, de genealogia invo- cată. Excesul este pretutindeni la el acasă în mica urbe, orgoliile sunt croite pe măsura inconsistenței personajelor vorbite de ticurile lor, de retorica lor, de un body language elocvent. Să ne întoarcem la acestă figură ștearsă pe fon- dul acestui tablou al exceselor, excese minore, desigur. Și acest anonim bonom asumă o formă de exces numaidecât vizibilă, excesul etilic, care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sublim invocat de inter- locutorul imaginar al lui Caragiale într-un dialog cu valoare exemplară. Avem în această retorică care se bazează din plin pe afect o formă degradată a discursului romantic efuziv, grandilocvent, vizionar. De fapt acest discurs roman- tic a fost instrumentalizat politic și redus la o retorică, ceea ce interlocutorul lui Caragiale numește „stilul sublim”. Retorica sublimului sare în ochi și nu ne lasă să observăm o a doua dimensiune a sublimului care rezidă din absența referentului. Ca să devină
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de omenește la ele. Se spune că până și atât de rutinata domnișoară grefier dr. Brunhilde Lotte Ivanova a dus de cel puțin două ori batista la ochi. (Însă se pare că n-a fost vorba decât despre grațiosul ei tic.) "Extrem de umană pledoaria maestrului Ludovic L.", a recunoscut, seara la cafenea, eminentul procuror Doctor Ragnavaldur Sicl. "Extrem de umană ca întotdeauna!", a dat afirmativ din cap și bătrânul farmacist Doctor Laurențiu Blei. După un asemenea discurs, Curtea a rămas în deliberare
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
la cafenea eminentul procuror Doctor Ragnavaldur Sicl, domnule, omul acesta a știut și că subtila domnișoară dr. Brunhilde Lotte Ivanova își tamponează în mod regulat și atât de grațios pleoapele fiindcă mama dânsei avea acest obicei, ca să nu-i zic tic. Uimitor ce surse de documentare are acest Ludovic L.!", și-a mai arătat încă o dată procurorul admirația.) Nefiindu-i permis să arate, față de atâta lume, de ce eminentul procuror Doctor Ragnavaldur Sicl graseiază așa de inconfundabil, obicei preluat de la atât de
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
finalul strălucitei sale pledoarii cireașa de pe tort -, a întrebat retoric: "Poate fi sancționată subtila domnișoară dr. Brunhilde Lotte Ivanova că își tamponează în mod regulat și atât de grațios pleoapele, fiindcă mama dânsei avea acest obicei, ca să nu-i zic tic?" După o pauză de efect, a răspuns tot el: "Nu. Categoric NU!" Iar după o altă pauză (de și mai mare efect), a întrebat pe un ton cât se poate de ferm: "Dacă subtila domnișoară dr. Brunhilde Lotte Ivanova, își
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
mai mare efect), a întrebat pe un ton cât se poate de ferm: "Dacă subtila domnișoară dr. Brunhilde Lotte Ivanova, își tamponează în mod regulat și atât de grațios pleoapele fiindcă mama dânsei avea acest obicei, ca să nu-i zic tic și nu poate fi acuzată pentru aceasta, pe cale de consecință, este limpede că nici domnul Wilhelm Grigorovici Spandau nu poate fi acuzat că-și bea în fiecare dimineață cafeaua cu două linguri și jumătate de zahăr, după modelul preluat în
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
de exprimare a climatului emoțional (potențare sau diminuare a tensiunii comunicative); de integrare (exprimare a solidarității/opoziției) după Ioan Radu, Petru Iluț, Liviu Matei, apud Albulescu-Albulescu 2000: 63. 30 Vezi distincția dintre gesturile indicative, demonstrative, ilustrative etc., și cele ,,personale" (ticuri, manifestări ale unui disconfort fizic sau psihic, de relaxare) ale cadrului didactic (și ale copiilor, de altfel) M. B. Grant, G. D. Henings, apud Albulescu-Albulescu 2000: 66. 31 Ca ,,rețele alternative" de transmitere a informațiilor Bougnoux 1998: 14. 32 Pentru
Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului: (etapa preşcolarităţii) by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Administrative/1425_a_2667]
-
Toți se adunau în casa familiei Râșnoveanu din strada Triumfului nr. 54, până în anul 1914. Predicatorul acestei grupe era pastorul Păduraru Nicolae. Localul fiind neîncăpător, s-a găsit un local cu chirie la “Segal”, în Piața Centrală a orașului, fostul “Tic Tac”. Ca urmare a numărului credincioșilor amintiți, s-au alăturat în anul 1912 următorii: familiile Pandele și Oana Dincă, Moroșan și Danciu, I. Frânculescu, Ion și Irina Popa. În anul 1929 comunitatea s-a mutat tot cu chirie în cartierul
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
al XVIII-lea. Acest strange experiment a dovedit, pentru scurt timp, criza profundă a pieții coloniale și distanța dintre clasele sociale ale marinarilor, adică declinul autorității și al pater nalismului tipic secolului al XVIII-lea, pe ambele fețe ale Atlan ticului. Spectacolul public al execuțiilor (aproximativ 500-600 de pirați anglo-americani au fost executați între 1716-172613) a contribuit și el la aspectul tragic al acestei involuții sociale și e probabil că a avut un impact major în descurajarea pirateriei. Pringle a încercat
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
de legătură interfonemică. Logopatul cu acest defect pronunță cuvintele pat, viitor astfel: patî, viitîor. Corecția se face prin rostirea fonemului t corect și scurt, atât izolat cât și în cuvinte, precum și exersarea legaturilor interfonemice în silabe sau cuvinte trifonemice: tac, tic, toc, pat, mat, lat. - Sonorizarea fonemului t în d este „un defect' binevenit, care impune consolidarea și explicarea diferenței de transcriere grafică a fonemului d, ce se introduce în silabe și cuvinte ca: da, dădaca, duda. Fonemul d este foarte
Recuperarea şi investigaţii le paraclinice în tulburările de comunicare verbală by Bogdan Dionisie () [Corola-publishinghouse/Science/91643_a_93183]
-
specus „peșteră”, spelunca „cavernă, grotă”, rom. pustiu, rs. polostĭ „cavitate” față de pastĭ „gură, bot, hău”. Tot aici trebuie adus și pleșuv „chel; lipsit de vegetație, fără arbori”, de unde și toponimul Peleș. A nimeri, cuvânt autohton prefixat: ni-meri. Cf. mer(tic), mier(ță) „măsură veche pentru cereale”, sl. mera „măsură”, alb. mirë „scop, obiectiv”, magh. mer „a îndrăzni, a încerca; a măsura”, fr. mire „semn fix, jalon”, mirer „a privi cu atenție”, lat. mirus „frapant”, lit. mierà „măsură”, got. mēla „sac
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pozeuri, „scamatori ai valorii”, „maimuțe superioare extraordinar de abile”, care-și joacă perfect rolul, imitând marile modele, nu numai În „creația” lor, dar și În gestica și comportamentul social, de zi cu zi, În interviuri, dispute, apariții publice, „boli profesionale”, ticuri, alcool, depresii, amor sau prietenie! Obiecția cea mai serioasă față de „teoria mea” poate veni bineînțeles din partea celor care refuză orice ierarhie a valorii În artă sau literatură. „Toți creatorii, vor spune aceștia, sunt cumva egali, fiecare având În felul său
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
bine zis, libertatea. Libertatea mea, se’nțelege, pe care Însă, prin capacitatea de expresie, de „exteriorizare”, prin „rutina creației”, o Împart cu, o Împrumut, o „sugerez” lectorilor mei. Scriitorul adevărat, se’nțelege, cel autentic, cel care-și „exprimă” ideile obsesive, „ticurile de gândire” sau „maniile nocturne, exaltate” În „forme” accesibile și logice - În logica iraționalului, a „neînțelegerii poetice”, În forme ce „imită” viața, materia și ființa doar În scopuri „viclene”, adică În scopul de a le deposeda pe aceste zeițe omniprezente
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
fel mai „delicat”, mai „pieziș” și, oricum, să-i ascunzi sub alți termeni, perifraze sau să-i gâtui pur și simplu, elegant, Într-o fină, subtilă păsărească filozofică, atent mereu la bibliografia la modă și, mai ales, la „tertipurile”, la ticurile intelectuale ale unuia sau altuia dintre bonzii culturii europene sau americane de azi, În așa fel Încât să se Înțeleagă fără să se Înțeleagă de loc, o anume, fin jucată obscuritate ce „dă bine”, face bună impresie În saloanele intelectuale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și noi dezgolim azi ceea ce „ei” Îmbrăcau și ornau cu delicate bijuterii sentimentale altădată! Da, iată de ce eu Însumi, În rarele mele momente de inspirație, mă strecor printre ei, „joc” și mă costumez ca „ei”, le Împrumut cu multă convingere ticurile și credințele - credința În Femeie, ax al lumii, matrice a creației și a exaltării de a fi și sunt pur și simplu „plictisit” (ca să nu zic scârbit!Ă de cei care azi fac din „ea” unelte ale reclamei comerciale grosiere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Senatorul melcilor este, spuneam, o fabulă ; nu în această clasificare stă însă, în parte, reușita sa. Vârtosu, senatorul jovial nest-ce pas, care colmatează acțiunea filmului (antologică, scena interviului !), este, la rigoare, un tip identificabil în fauna Puterii vezi anumite ticuri verbale, de un comic irezistibil , dar și prin cotloanele ei (peuneriste). Vârtosu este un vital fără inhibiții, dar și fără scrupule, din specia îmbogățiților prin foncție. Lasă-mă-să-te-las când e vorba să nchidă ochii în interes propriu și laș, la o
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
vorbi decât în extaz. Mamaia olteancă dă filmului nu doar tonul răstit, ascuțit și complice , ci mai ales vocea (inconfundabilă). Dacă Rodica Tapalagă este de nerecunoscut (marea actriță dispărând efectiv în spatele personajului său), Mama RomâNica este imediat recognoscibilă, cu toate ticurile, țâfnele și înduioșările sale. Este România orală și viscerală, canibalizată de politica la televizor și ea însăși canibală abulică, șleampătă, rătăcită-n tranziție cu aceeași sacoșă și pe care o înțelegi, dar cu care nu te poți înțelege. E monstrul
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
în trecutul imediat (1947) un fel de fiziologii caricaturale, în manieră absurd-fantastică, în care se recunoaște „logica” narativă urmuziană. Mai toate personajele au preocupări ridicole sau bizare și par niște marionete animate de un iluzionist. Unul dintre ele, „expert” în ticuri, este declarat „doctor honoris causa al mai multor facultăți mintale”, apare din când în când „din străfundurile existenței sale misterioase”, iar în final își strânge iluziile împrăștiate și dispare (Doctorul Lynx). Și celelalte creaturi sunt la fel de imponderabile, șirul fiind încheiat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286801_a_288130]
-
ce model își ia, mai mult sau mai puțin instinctiv, și alegerea modelului, cred eu, tipul de model pe care-l are în față ca o formă perfectă, spunea mai mult în acei ani, în acea „tensiune”, decât metaforele și „ticurile” sale de gândire și stilistice. Da, beam cu toții, așa cum beau și cele câteva zeci de tineri veleitari, în București și în marile centre culturale ale țării, unde se pregăteau „cazanele” noii promoții artistice și literare, dar numai unul dintre noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
printre membrii grupului nostru, deși a făcut și el parte din „grup”, ca și Mircea Ivănescu, prietenul lui Matei în primul rând, un „singuratec”, dar care „alerga” cumva alături de noi, ne împărtășea adică reflexele culturale, orizontul literar, modelele, uneori și ticurile de expresie sau „poziția socială”, estetismul. Sau „tânărul” Adrian Păunescu, care „ni s-a alăturat”, trecând iute, deși era abia un „post-liceal”, un adolescent furtunos, mândru de această „boală”, a adolescenței, din „grupul” lui Fănuș Neagu într-acel al lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și apoi de Goethe: „munca (sau datoria la Kantă ca singura compensație a existenței!”. Care „muncă”?! Întoarcerea repetată și obstinată pe solul „unde ți-ai petrecut tinerețea”, tu „și ai tăi”, și încăpățânata revenire la aceleași „unelte, forme, reflexe și ticuri ideatice”, recăderea în același cerc infernal al obsesiilor tinereții tale literare, nevindecat defel de atâtea sarcasme și groase ironii ale celor care ți-au însoțit primele urcușuri pe panta unei arte ingrate și originale, nevindecat și neînțelepțit de vârstă, părăsirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mai completă și mult mai sugestivă decât o mie de studii economice, sociologice etc., cum o recunoaște și Marx. Și, în fapt, „tot 1830” s-a „refugiat” în lumea pestriță, vie, profundă a zecilor sale de romane, întreg secolul cu ticurile, dramele, caracterele și pateticul lui și, în plus - un alt „amănunt” de care a râs Saint-Beuve -, Balzac a „inventat” personajul memorabil ce „trece” de la un roman în altul, axând în jurul lui intrigi și tipologii, punând și în acest fel bazele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
care gândim „pateticul” sau „eroul slab”, cum o spun postmodernii, și apoi fondat în toată amploarea sa, după ce a traversat culoarele umile ale „povestirii pentru bone”, de un Balzac și Tolstoi, urmați, fiecare în literatura lui, cu reflexele și orizonturile „ticurile” și obsesiile tipice, de o pleiadă uriașă de mari sriitori.Ă O dată cu exclamația lui Th. Mann care, se pare, după ce a citit Ulysse al lui Joyce, a afirmat că „nu se mai poate scrie roman după acesta!”, a pornit, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
piață sunt și teme ca prietenia, umorul, destinul și moartea. Se vorbește infinit mai mult despre succes, despre sănătate, politică, virtuți manageriale și feluri de mâncare. Autori care au modelat, cu autoritatea lor, secole întregi de cultură europeană sunt, prac tic, abandonați. Numai o minoritate de excentrici mai citește acum texte care, pentru antece sorii noștri, erau deprinderi gimnaziale curente: Cicero și Epictet, Marc Aureliu, Maxim Mărturisi torul, Thomas à Kempis, Meister Eckhart, Montaigne sau Pascal. Tatăl meu încă știa pe
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]