22,705 matches
-
în pat. Încă nu iau caietul lui P.H.L. de pe „noptieră”. Mă întreb ce mă atrage spre lectura unui autor despre care nu mai știe aproape nimeni, demult îngropat într-un colț de istorie literară, sub trei rânduri scrise pe un ton condescendent, dacă nu chiar ironic... Cred că, în ce mă privește, motivația cea mai plauzibilă trebuie să fie curiozitatea pentru „pagina primară”, ca să zic așa, scrisă de o mână demult uscată, dezintegrată, „istorică”. Și s-ar putea să mai fie
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Ajuns la o vârstă a „bilanțului”, Profesorul privește adesea înapoi și descoperă „golurile”. Acum, nu că ar vrea să le astupe cu vorbe, dar vrea să-și clarifice opțiunile, definitiv. Astfel, într-o zi i-a spus Teodorei pe un ton grav, aproape dramatic: „Dragostea mea pentru tine nu se va stinge niciodată!... Și după moarte îți voi fi alături! Cu condiția să mă chemi în gândul și în sufletul tău. Altfel zis, sper să-ți amintești de mine. Măcar din
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
îl trăiește permanent în adâncul ființei sale, cu forța indelebilă a instinctului matern. Bărbatul, indiferent de vârstă, pare mai superficial, mai limitat, chiar dacă are capacitatea de a „prelucra” în mod corect toate „datele subiectului”. În fața argumentației simple, expusă pe un ton calm de Teodora, Profesorul s-a simțit „școlar”. Tot ce spune ea izvorăște din logica normală a viețuirii umane - gânduri luminate de un alt fel de iubire, proprie viitoarei mame, cuprinzătoare și de neclintit în fața oricărui raționament „protector”, sau „preventiv
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Stimulat de felul ei de a fi, Domnul R. a intrat de la început în „jocul erotic” cu dezinvoltura unui tânăr. Parcă nici nu ar fi existat acei vreo 20 de ani dintre ei. A intrat în discuție cu ea abordând tonul lui obișnuit, fără aere de atoateștiutor sau de „înțelept”, fără morga savantului care, vezi bine! numai el ar deține adevărul în orice problemă, având în vedere „pregătirea”, vârsta etc. Aproape neașteptat pentru Teodora, interlocutorul ei din tren (prima întâlnire) nu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
vine în minte un episod pe care Teodora l-a relatat zâmbind, parcă pentru a-l pune la încercare: în drumul ei de la serviciu spre casă a fost urmărită de câteva ori de un tânăr foarte insistent. Povestea pe un ton calm, fără reținere, pentru a-i da de înțeles că nu putea să răspundă decât într-un singur fel: cu indiferență. Și totuși... Aici intervine suspiciunea tipică bărbatului, mai cu seamă dacă are și „ceva ani în spate”. Oricât de
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
fapte trăite de ea, de el sau de alții. Dacă se întâmplă să se înflăcăreze pledând pentru vreo idee anume, ca „un intelectual care se respectă”, cum se scuză el, Teodora știe să-l calmeze, adresându i-se pe un ton oficial-ironic cu „Domnule Profesor”. Ceea ce îl face să-și lepede imediat „haina cărturarului”, pentru a redeveni „omul propozițiilor simple” (cum se dorește mereu, fără a-i reuși totdeauna...), așa cum l-a cunoscut odinioară în acceleratul de București. În ce îl
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mai limpezească privirea încețoșată, să vadă din nou lucrurile „în toată frăgezimea și puritatea originară”, cum îi mărturisește Teodorei, bucuros că l-a acceptat și în calitate de chiriaș. Cu contract „semnat și parafat” la notar pentru că, i-a spus ea pe tonul cel mai serios, „afacerile sunt afaceri!”. Iar el i-a dat dreptate, ghicind imediat că voia să se pună la adăpost de „gura lumii”. Măcar cât de cât... Aflat aproape zilnic alături de copilă, profesorul începe să trăiască o aventură aparte
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mai apropie de ied. Ilinca începu să țopăie fericită în jurul lui Virgil și să-l roage de mama focului să-i dea și ei iedul în brațe, iar Bărzăunul începu să sară într-un picior și să strige pe toate tonurile posibile: Extraordinar!... Ce grozav!... Un ied!... Am prins un ied adevărat! Eh, ce să mai zic? Oricît m-aș strădui eu, tot n-aș reuși să redau întreaga bucurie a acelui moment! Numai cine a salvat un ied de la moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
disprețuitor, dar și cu o oarecare doză de înțelegere față de partenerul său de discuție, pus în situația de "căzut din plop". Zău, parc-am trăi-n pădure! Virgil nu se rușină deloc de vorbele Bărzăunului, mai ales că discuții pe tonul acesta erau absolut normale între ei. De aceea întrebă cu mult calm: Bine-bine, tritoni, cum zici, dar ce-s ăia? Cum, adică, ce-s ăia? se arătă extraordinar de surprins Bărzăunul. N-ai auzit nici pînă acum?... Tii, zău că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
dintre cei mai buni. Îi spun eu lui Tomiță... lui Sorin... lui... fete nu luăm, că nu le putem căra cu noi prin asemenea chihărăi! Îl mai chemăm pe... Adică de ce să nu luăm și fete? îl întrerupse Virgil cu ton de harțag. Tu ești într-o ureche? ripostă Bărzăunul îndărătnic. Cum să luăm fete?... Nu-ți mai aduci aminte cîte ponoase ne-a făcut Ilinca atunci cînd am săpat la cetatea din deal? Eu unul... Ce ponoase, dom'le? Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cap, de mai multă vreme, să facem o plimbare cu toții pînă la Peștera Liliecilor. El îi zice Gropniță și... Eu n-am auzit nici de Peștera Liliecilor, nici de Gropniță, răspunse Ilinca bosumflată, de parcă Virgil i-ar fi vorbit cu ton de insultă. Ce-s astea? Păi, nu, că ori Peștera Liliecilor, ori Gropniță, tot una e. Poate să fie, și? Și... asta voiam să-ți spun, că Bărzăunul tot insistă mereu să mergem cu toții pînă acolo. Dar nu știe nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pasul, dar Bărzăunul nu se lăsă: Hai, spune, ce-i cu tine? Da, ce te interessss... vru Nuțu să răspundă, dar își încreți toată fața, se înroși imediat și începu să tușească. Am întrebat și eu... așa... persistă Bărzăunul cu tonul mai blînd. Trebuie să te superi? Nu mă s-supăr... Deh, bu-bunica zice că-s p-p-prea gras. De aia. Bărzăunul îl privi din cap pînă-n călcîie și ridică dintr-un umăr. Apoi scoase un strigăt prelung, lovindu-se cu palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
fi vrut să vadă de nu cumva are nasul strîmb, apoi, drept răspuns la destăinuirea Bărzăunului, care aștepta cu sufletul la gură s-o vadă bucurîndu-se și chiar să-i ceară imediat poeziile ca să le citească, îl întrebă pe un ton total neadecvat momentului: De ce nu te legi la șireturi?... Vai, cît de neglijent ești! O să-ți pierzi tenișii prin mocirlă! Bărzăunul se răci complet, ca și cum ar fi turnat cineva pe el o găleată cu apă. Încercă să surprindă ochii Ilincăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mereu, cînd cu un picior cînd cu altul, în pietre, bulgări, lemne. Numai de-al dracului nu-și legase șireturile, deși avusese acest gînd de cum ieșise pe poartă. Dar de ce trebuise să-i atragă atenția Ilinca? Și, mai ales, cu tonul acela și-ntr-un moment deosebit! De cum intrară mai în adîncul pădurii, Bărzăunul fu invitat în mod oficial, de Nicanor, să treacă în frunte și să-i conducă pe unde-i mai bine. Bagă de seamă cum ne duci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cît mai furioasă. De ce minți ca o gogoașă?... Cine ți-a spus că eu aș fi discutat cu Virgil despre poezia ta? Adică mă crezi pe mine fără caracter? Bărzăunul se uită la ea pe de o parte înfiorat de tonul cu care-i vorbea și, pe de altă parte, bucuros c-o vede lîngă el. Dar nu se pricepu să-i dea nici un răspuns. Ilinca mai continuă să-l ferchezuiască pe același ton cîteva secunde, apoi se apropie de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ea pe de o parte înfiorat de tonul cu care-i vorbea și, pe de altă parte, bucuros c-o vede lîngă el. Dar nu se pricepu să-i dea nici un răspuns. Ilinca mai continuă să-l ferchezuiască pe același ton cîteva secunde, apoi se apropie de el și, privindu-1 pînă în adîncul ochilor, îi spuse încet, ca și cum i-ar fi încredințat cea mai mare taină: Prostule! Bărzăunul zîmbi și lăsă capul în jos fericit. Asta însemna că Ilinca tot ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
iar ne-o iau înainte cei mari! Expresia "cei mari" fusese spusă cu o vizibilă înfiorare a întregului corp, de parcă ar fi fost vorba de mocirlă. Perele servite de Bărzăun avură darul să-i învioreze pe toți. Ilinca puse, cu ton grav, următoarea întrebare: Ce ne facem, băieți? Toți întoarseră spre ea ochi mari și mirați. Adică... ce vrei să spui?... Cum "ce ne facem?" îndrăzni sa întrebe Vlad. Da, ce ne facem? Ați auzit foarte bine, rosti rar și apăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
va trebui să înveți să zbori și singur cu elicopterul și cu nava în spațiu. Adam și Eva s-au privit cu o semnificație aparte. Plecarea peste trei ore. Echiparea și pregătește elicopterul. Stimabili, li se adresează profesorul pe un ton solemn, care-i de fapt motivul pentru care Dumnezeu v-a gonit din Rai și ați ajuns pe Pămănt? Adam: Eva cu mărul, dom’profesor... Eva: Dom’profesor eu, ca orice femeie, am poftit la un măr. Si, Dumnezeu îmi
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
experimentului și Darwvin: și ai venit să-ți iei viața înapoi?! Evelin: Exact. După căteva milioane de ani, cănd condițiile pentru viață se vor reface după moartea vieții pe Pămănt, vom începe un nou experiment pe Pămănt. Darwvin (pe un ton ferm): Domnule extraterestru, dacă accept toate teoriile dumitale despre viața și omul de pe Pămănt, nu mă mai întorc în cavou și plec cu sufletul hoinar prin Univers dar să nu iei viața de pe Pămănt, mai ales a omului, cu frumusețea
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
in primul rând al incantației verbale, al muzicalității îmbinării unice, originale a cuvântului românesc. Plecând de la cuvintele încărcate cu potențial eufonic, îmbinând apoi cuvintele în orânduiri de asemenea cu virtuți de cântare, în adevărate linii melodice, cu o modulare a tonurilor și timbrurilor analog undelor muzicale, iar versurile și strofele modulate și orchestrare între ele similar frazelor muzicale, întregul poem devine o piesă simfonică. Pe inefabilul melodicității, se desfășoară tensiunile spațiale, temporale și cele ideatice, intim intricate cu ritmurile naturii, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
factor armonizator indispensabil al poemului este euritmia complexul sistemelor de ritmicitate. Ritmul este cel care, ordonând haosul, captează posibilul: el înfăptuiește geometria de arhitecturare a oricărei ontologii. Unul dintre aceste sisteme este ritmicitatea tensională dintre sensurile componentelor unui poem și tonurile fonemice. Iată poezia La steaua. In primul vers vocala repetată a semnează prezența luminoasă a stelei, iar terminarea pe silabă accentuată fixează astrul pe boltă ("La steaua care-a răsărit"), pentru ca vocalele stinse din finalul celui de-al doilea vers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ochii tăi/ Licărirea dimineții și a victoriei,/ Tu, cea mai îndrăgită dintre zeițe !" * Conștiința noutății revelațiilor sale, a singularității l-a făcut pe Nietzsche să scrie; Sunt acel om predestinat care fixează valorile pentru milenii". Acest lucru îl împlinește în ton profetic, elan poetic, zbor metafizic eliberarea dincolo de cotidian, de omul comun apteric, pur digestiv homo manducans ("mâncăul"), după propria sa expresie. Iar vorbind despre propriul său destin: "Ești tu o Stea? Atunci resemnează-te să rătăcești fără Patrie!". "Unde este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tine. Tu ești profunzimea tuturor crestelor. De Spinoza îl apropie cuvântul primordial al acestuia: Deus sive Natura panteismul în sensul confundării lui Dumnezeu cu întreaga Fire și excluderea transcendentului; totul se află aici, totul este imanență; de asemenea, analoage sunt tonul ritualic și profetic al Ethicei spinoziste. Iată un fragment din poemul Lui Spinoza: Înclinat către " Totul în Unul", Amor dei, fericit prin rațiune Scoateți-vă sandalele ! Pământul este de trei ori sfânt ! Solitarule, Te-am recunoscut ? Nietzsche s-a recunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
chemate să instituie un nou prim moment al Creației. Momentul inspirației este o stare-limită a spiritului, constând din deschidere absolută și înțelegere nemijlocită, unite cu enstatica ascultării unei insuflări, care se aude cu cea mai mare claritate și puritate de ton, neștiind de unde vine, dar despre care ai sentimentul că tu erai cel căutat, cel chemat să dai o nouă față lucrurilor, o nouă deschidere ontică. Este o transă, o bucurie inexprimabilă ce te vizitează, o stare de grație care te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
conștiința Răului" (L'irrémédiable). În poezia Un voyage à Cythère poetul nu vede în celebra insulă a amorurilor libere decât un stârv spânzurat, vizitat de muște și viermi, simbol al carnalului, obiectul dragostei, și care îi inspiră profundă repulsie: Dans ton île, o, Venus, je n'ai trouvé debout Qu'un seul gibet symbolique où pendait mon image. Ah! Seigneur, donnez-moi la force et le courage De contempler mon coeur et mon corps sans dégoût ! În Epilogue, Baudelaire evocă dezgustul provocat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]