206,418 matches
-
a acelor secături nu era deloc politica, ci jaful sistematic, pe fond de incompetență, lăcomie și prostie. Nici după 1990 nu m-am putut debarase cu totul de aceste idei. Poate pentru că oamenii care-au năvălit în spațiul public erau tot vechii activiști și securiști, poate pentru că noii „politicieni" nu s-au dovedit cu nimic mai breji decât cei folosiți de Ceaușescu împotriva propriului popor. Ce stimă să ai pentru politicieni, când nume compromise pentru vecie de la Eugen Florescu, sinistrul apostol
Copiii zeilor de carton by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13860_a_15185]
-
pildă, și-a scris poezia la umbra lui Emerson, starea sa de extaz în timp ce citea Eseurile nefiind un secret pentru cei ce l-au cunoscut ( la acea vreme muncea ca tîmplar și purta cu el volumul într-o găleată). Cam tot atunci, Herman Melville își făcea micile însemnări pe marginea acelorași texte. Spre deosebire, însă, de autorul poemului "Cîntec despre mine însumi", care avea să confirme speranța lui Emerson că poetul așteptat de el, poetul Americii, nu va întîrzia să apară
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
latură a creației sale, traseul parcurs de romantism, receptarea sa a cunoscut momente de respingere, în special cînd în discuție a fost viziunea asupra lumii. Moderniștilor le-a părut mult prea luminoasă pentru vremurile trăite și au dezaprobat-o, dar tot ei au preluat mesajul lui Emerson de a prețui inovarea mai degrabă decît renovarea, și au citit cu interes reflecțiile sale despre limbaj. Anul acesta, cînd are loc bicentenarul nașterii sale, eveniment ce de regulă inaugurează o nouă fază în
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
inși gîngavi, unii purtînd pe cap șepcile proletare de odinioară, mă fac să retrăiesc stranii momente. Cînd, an de an, înainte de 1990, în calitate de "om al muncii", cu amenințările de rigoare ("ți se taie ziua, nu ți se mai dă primă tot anu^, o să ai calificativ «satisfăcător» și vei fi prelucrat la cadre"), eram silit să ajung la ora 7 dimineața în Piața Unirii spre a pleca în marș către Piața Aviatorilor, cu cămașă albă și cu pancarta de rigoare ("răspunzi dă
1 Mai muncitoresc by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/13891_a_15216]
-
a limbajului» (p. 20), glosează, în mai multe rînduri, cu privire la rostul cuvintelor în iubire, arată cum vorbirea dezvăluie, parțial, simțirea, dar o și trișează/ trunchiază: Încercând să vorbesc, otrăvesc limbajul cu neputința mea de a spune» (p. 53). Identitatea e tot prin cuvinte construită. Sau topită în alteritate. Ori de cîte ori vorbim, jucăm cîte un rol. Ne pierdem - sau ne estompăm - chiar și fără să vrem - esența eului. Vorbirea nu e nicidecum oglinda sinelui. Iar dacă e, chiar sinele se
Cuvinte despre cuvinte by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13894_a_15219]
-
veritabilă obsesie a actualei ediții; de altfel, e și primul an în care s-a înființat și funcționează un "Departament de istorie" al Festivalului, care are de studiat un drum de peste o jumătate de secol. Aici ar fi de povestit (tot scurt) o mișcătoare seară omagială, în memoria lui Maurice Pialat și Daniel Toscan du Plantier, care au murit la începutul lui 2003 (primul de tristețe că nu mai filmează, al doilea de epuizare zicea Gilles Jacob, președintele Festivalului). Pialat, regizorul
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]
-
volumul oferă și un exemplu pentru posibilele consecințe negative ale prelucrării automate a textelor. De fapt, prin metodele moderne apar greșeli care întrec în deviere și mai ales în cantitate gafele celor mai neatenți copiști sau tipografi de altădată. Întâlnim tot mai des volume în care, dintr-o neglijență minoră - mai ales în păstrarea literelor cu semne diacritice specifice românei -, sînt deformate zeci de cuvinte. În cazul pe care îl discutăm este evident că, într-o fază editorială, o parte dintre
Citind anaforale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13871_a_15196]
-
a volumului de versuri intitulat Mic manual de terorism (Editura Ziua, București, 2002), criticul Marin Mincu ne spune că autorul, Andrei Peniuc, membru al cenaclului "Euridice" condus de D-sa, este, de fapt, la a doua carte. De la prima, apărută tot în 2002, dar la Editura Pontica, sub titlul Un animal mic, poetul ar fi făcut "saltul salutar de la alienarea subiectului autotelic, incapabil de comunicarea cu exteriorul, către regăsirea căilor de acces afective", manifestând, după blocarea inițială a "resorturilor eului" o
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
a unei "folii de latex", fie a unei "măști de plastic" sau de cauciuc, - surogate, într-un fel, ale altor văluri, ce făceau invizibil prin mituri pe un câte un mare erou. "Terorismul" despre care vorbește titlul cărții e, mai tot, aici: expresie în fond elegiacă a eroismului imposibil, coborât la măsura modestă și banală a imaginilor de benzi desenate sau de internet, care fac și ele parte, nu-i așa, din "rețea"... ( Imaginea "rețelei" e și ea însoțită de un
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
pe care, ca gemeni, ar fi trăit-o împreună, dacă nu ar fi fost despărțiți. Pe unul îl cheamă Ion, iar pe celălalt, oficial, trăind în Ungaria, Janos, deși maică-sa adoptivă, în viață încă, româncă ortodoxă vajnică, îi zice tot Ion, pe românește. Reuniți la Arad, D. sora mai mare, le va spune Ion unu și Ion doi. Relatarea întâmplărilor petrecute între timp, de fiecare în parte, precum și de sora lor mai mare, obiectivă, învățătoarea. Ideea că cei doi gemeni
Roman ratat - variantă - by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13902_a_15227]
-
unu, ușernic, având firea lui Geluț cântărețul; celălalt, religios, sumbru, adâncit mereu în sfânta Scriptură și care, culmea, spre încruntarea surorii mai mari, a învățătoarei, premiantă de excepție în școală la limba română... era ungurească; adică biblia pe care o tot citea Ionuț doi, Janoș, mă rog, care făcuse liceul în Ungaria, nu putea să fie decât maghiară.
Roman ratat - variantă - by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13902_a_15227]
-
un artist care pictează în Pont-Aven, apoi în Martinica, mai târziu în Tahiti și în Insulele Marchize. În toate aceste spații, Gauguin care va purta de acum înainte numele Koke, încearcă să se regăsească pe sine, adevăratul eu creator. Este tot un Paradis. Aici rădăcinile nu au fost alterate de civilizație, vechile credințe, tatuajele, cultul idolilor, bărbatul-femeie mahu, dragostea sunt ca în timpurile primitive. Koke pictează cu „culorile sufletului", care n-au nimic în comun cu cele reale, caii sunt roz
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
fenomenul globalizării să nu se poată declina în spațiul muzicii savante, iar verbele extinderii și generalizării să nu poată fi conjugate la timpul prezent. 2) Fără îndoială, traversăm o perioadă bântuită de puseuri nostalgice, care facilitează formarea într-un ocean tot mai mare de ordine a cât mai multor insule de dezordine. Compozitorii au preponderent nostalgia viitorului, în timp ce publicul și interpreții, pe cea a trecutului; europenii sunt năpădiți de nostalgia exoticului, orientalizării, iar asiaticii, de cea a formalizării și occidentalizării. Dar
Globalizare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13910_a_15235]
-
groază, că, înaintea ceasului de seară, a fost și un ceas cînd castanele ochilor lunecau. Cum? Ca niște bile?! Sau: «Aerul e un fier vechi». Dacă află asta cei care trăiesc din strîngerea fierului vechi, s-a terminat cu noi". Tot aci putem înregistra "filosofarea" vidă (simplul său gest suspendat în ridicol), precum și obscenitatea ostentativă, ambele postúri făcînd școală, mai cu seamă ultima, îmbrățișată de tineri care își imaginează că simpla denudare fiziologică ar fi un act de bravură literară: "Sorin
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13899_a_15224]
-
100. Scrie, George Călinescu, citat de Cornel Ungureanu: „oricare ar fi naționalitatea autorului, o operă de geniu rămîne o operă de geniu, și de am descoperi cumva că Eminescu nu e român, esteticește vorbind, nu s-a schimbat nimic. Nu tot astfel stă chestiunea cînd facem istorie literară. Istoria literaturii române nu poate să fie decît o demonstrație a puterii creatoare române, cu notele ei specifice, arătarea contribuției naționale la literatura universală. (...) Specificul fiind un element structural nu se capătă prin
Călătorii în lumea literaturii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13896_a_15221]
-
culturii române. Chiar dacă rezultatele sînt formidabile (Jacques le Rider, Adam Michnik, Vladimir Tismăneanu, Tony Judt au conferențiat la Timișoara sub egida Grupului, iar cărțile editate de „A Treia Europă" umplu biblioteci întregi) suspiciunile unora rămîn și se fac e drept, tot mai rar auzite. De aceea, o carte precum Geografie literară este mai mult decît necesară. Ea mută accentul de pe spațiul bănățean și Mitteleuropean spre alte nuclee geografice ale literaturii române și, implicit, zone externe de influență spirituală. În felul acesta
Călătorii în lumea literaturii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13896_a_15221]
-
el era profesor la Iași și însurat; eu nu aveam relații cu această familie, dar, într-o seară, Lena m-a luat cu ea la o petrecere dată de familia Moisil la Arhivele Statului unde domnul Moisil era director și tot acolo locuia. Am suferit groaznic atunci când totul s-a dărâmat! Am iubit locul acela de cum l-am văzut; țin minte că în stânga era casa cu o curte, iar în dreapta - o mică biserică. Foarte frumos! - Să revenim la prima întâlnire. - Da
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
îmi scria! În privința elevilor mai avea un obicei: dacă examinatul nu știa o parte din materie îl trimitea acasă s-o învețe și-l chema a doua zi când, dacă nu știa o altă parte, iar îl trimitea acasă și tot așa, până învăța tot, după care îl trecea. - Extraordinar! - Dacă aveam o prietenă în vizită, iar el lucra în birou și noi sporovăiam în șoaptă, ne spunea: "Vă rog să vorbiți tare pentru că așa nu vă aud și, dorind să
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
mai avea un obicei: dacă examinatul nu știa o parte din materie îl trimitea acasă s-o învețe și-l chema a doua zi când, dacă nu știa o altă parte, iar îl trimitea acasă și tot așa, până învăța tot, după care îl trecea. - Extraordinar! - Dacă aveam o prietenă în vizită, iar el lucra în birou și noi sporovăiam în șoaptă, ne spunea: "Vă rog să vorbiți tare pentru că așa nu vă aud și, dorind să vă urmăresc, îmi distrageți
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
a început divorțul. Își ținuse însă promisiunea! - Cum era în viața de toate zilele? Cred că era fascinant, un om-spectacol. - Era un om foarte vesel. Iubea viața nemaipomenit de mult, iubea oamenii; totul la el era în exces. Făcea matematică tot timpul - matematica a fost marea pasiune a vieții lui - și fredona tot timpul în casă, un fel de mormăială - asta însemna că gândea la probleme de matematică. Nu stătea la masă, ci culcat, cu capul sprijinit în mâna dreaptă. Aveai
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
a ars ca o lumânare. - A trăit frenetic. - Da. - Aveți câteva amintiri mai dragi împreună cu dânsul? - Toată viața cu el. {tia că îmi place să călătoresc; și lui îi plăcea, dar o făcea și pentru mine. L-am însoțit peste tot unde era invitat să țină conferințe, mai ales după 1960. El ținea cursuri, iar eu mă plimbam. Cursurile fiind plătite, strângea și bani, iar după ce le termina, mai rămâneam în țara respectivă și călătoream împreună, vizitând țări necunoscute nouă. Îi
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
Eugenia Vodă care este una din puținele noastre profesioniste are emisiunile ei la 11.30 noaptea! {i Pruteanu, săracul, pe care-l înjură toată lumea, făcea acele trei minute geniale. - Cum vi se pare viața fără Grigore Moisil? - Viața mea e tot cu dânsul. {tii că mi-a umplut viața asta, viața pe care o duc acum, și la 90 de ani? Ce-aș fi făcut dacă n-aș fi avut preocuparea de a scrie cărți despre el? Sunt sigură că ar
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
întreabă, cu glas melodios, ce faci, iubitule? știu că nu este normal ca această fosfenă să încerce să iasă pe unde nu se cuvine, să caute ieșirea spre înăuntru, să se arunce cu putere în ochii mei și să mă tot pocnească cu coada în pupile, de parcă ar fi un bici. Cât de greu îmi va fi să o alung și să păstrez totodată această veselie aparentă: ce simpatică este, ce tumbe face, spun eu, încrezător în faptul că totul va
Vreme rea cu fosfene by Coman Lupu () [Corola-journal/Journalistic/13912_a_15237]
-
cu toată puterea ranchiunei acumulate, lovindu-se de pereții mei cei mai intimi și vulnerabili, cu înspăimântătoarea precizie a științei durerii. Este zadarnic, știu, însă renunț să mai încalc regulile: e vorba doar de un joc, un joc și atâta tot, o simplă distracție, chiar și când ea mă întreabă ce nume i-am putea pune și reapare Alberto pe orizontul fosfenelor, din nou în fața noastră groaza de moarte în piele inedită, cu cordonul său ombilical spânzurându-ne încă o noapte
Vreme rea cu fosfene by Coman Lupu () [Corola-journal/Journalistic/13912_a_15237]
-
scriitorul în fașă, dar o valoare atît de bine cotată încît poate lua cu ușurință chiar locul talentului. În aceste condiții, nu e de mirare că scriitorul în pantaloni scurți se ocupă, adeseori, de administrarea propriei tinereți, refugiindu-se în tot mai vastul teritoriu pe care literatura îl împarte cu sociologia. Una din umilințele meseriei de critic este dificultatea pe care el o întîmpină atunci cînd trebuie să hotărască în mod clar despre ce anume vorbește atunci cînd se referă la
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]