5,887 matches
-
trăsurile din Târgoviște, cu fete și băieți, însoțiți de părinții lor sau de servitori. Ghighina s-a pregătit toată ziua, aproape ca nici n-a mai ieșit din cameră, ci a spionat pe geam grădina și poarta pe care intrau trăsurile. Și-a aranjat încă o dată părul, și-a desenat ochii cu cărbune, i-a șters, i-a desenat din nou, iar seara, când a ieșit pe ușa camerei ei, era atât de deprimată, încât spătarul s-a și speriat văzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
o invite. Apoi au mai rămas o săptămână și, pentru că drumurile în cetate și evenimentele din ce în ce mai numeroase o încântaseră pe fată, spătarul prelungise șederea. Tot anturajul devenise brusc mulțumit chiar de a doua zi, când apăruse prințul Mihnea, cu trei trăsuri mari, însoțit de două femei tinere și de un echipaj numeros de servitori. Nu avea drept de moștenire domnească, dar îi plăcea să i se spună prinț. Mihnea era omul de încredere al domnitorului și se spunea că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
toc, apoi a urcat treptele spre grădină. Era noapte luminată de lună. Răsura albă răspândea un miros care îl făcea să plângă și să se înmoaie. A luat-o pe aleea pietruită, iar când a ajuns în capătul ei, o trăsură, apărută pe neașteptate, l-a făcut să sară în lături. Pe capra trăsurii ținea hamurile Ghighina. Avea părul despletit, iar rochia îi fâlfâia lungă, pe lângă osii. 9. Spre deosebire de ceea ce-și imagina Andrei Ionescu, Ghighina resimțise ca pe o supremă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
albă răspândea un miros care îl făcea să plângă și să se înmoaie. A luat-o pe aleea pietruită, iar când a ajuns în capătul ei, o trăsură, apărută pe neașteptate, l-a făcut să sară în lături. Pe capra trăsurii ținea hamurile Ghighina. Avea părul despletit, iar rochia îi fâlfâia lungă, pe lângă osii. 9. Spre deosebire de ceea ce-și imagina Andrei Ionescu, Ghighina resimțise ca pe o supremă umilire atingerea la care o forțase falsul prinț cu unghii vopsite. Niciodată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Acesta tocmai înhămase caii la o trăsurică veche pe care o luau fără știrea stăpânului, el și Talpă, ca să ajungă la o petrecere, în Târgoviște. Prea uluit, argatul se dăduse în lături, iar Ghighina urcase dintr-o săritură pe capra trăsurii. Zogru o luase în urma ei, însă de cum auzise strigătele servitorilor se întorsese. Erau câțiva, înarmați cu securi și bâte, iar din urmă venea un călăreț. Cineva striga să-i iasă în față. Și atunci se hotărâse: din câțiva pași ajunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Zogru o luase în urma ei, însă de cum auzise strigătele servitorilor se întorsese. Erau câțiva, înarmați cu securi și bâte, iar din urmă venea un călăreț. Cineva striga să-i iasă în față. Și atunci se hotărâse: din câțiva pași ajunsese trăsura și urcase lângă fată, luându-i frâiele. Pentru Ghighina, venirea lui Pampu era ca un ajutor divin și întrucât acesta îi făcuse semn să meargă în cupeu, dăduse la o parte perdeaua groasă de cânepă și trecuse pe bancheta mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
i-a oprit brusc, ridicând scurt brațul spre ei. Apoi, a înșfăcat în fiecare mână câte un ins măturând cu fiecare, în stânga și în dreapta, făcând loc destul cât să elibereze ieșirea. A deschis poarta și s-a aruncat pe capra trăsurii. Drumul era pietruit și destul de larg, iar când ajunsese aproape de pădure a auzit în spate tropote de cai. Pădurea părea pustie, iar zgomotele urmăritorilor se auzeau distinct. Își dădea seama că vor fi ajunși din urmă în curând, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ei. Bănuia ce i se întâmplase, deși nu-și închipuia ce căutase ea acolo. Adică trăia nelămurirea generală a bărbaților când aud despre nenorocirile femeilor. Cu aceste gânduri în minte se oprise în mijlocul drumului. Îi spusese Ghighinei să rămână în trăsură ori ce-ar fi. Apoi înaintase spre călăreții care acum se vedeau venind. Era o ceată de șase-șapte inși. În fruntea grupului stătea însuși Mihnea, iar alături, Talpă. Zogru privea cu mâinile pe lângă corp, ca un țăran ieșit la corvoadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ai pădurii și, deși se simțeau vinovați și umiliți, nici unul nu se gândea să se întoarcă. Merseseră ore bune spre locuri necunoscute până atunci, fără să îndrăznească să se gândească la ce urma să fie. După ce Zogru și Ghighina porniseră trăsura, Mihnea reușise să-și scoată o mână din mâneca hainei, dar își dăduse imediat seama că se afla la o înălțime prea mare ca să sară. Nu putea să se prindă cu nici un chip de vreo ramură, căci ciotul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și cumva mândru de sine că nu-l omorâse pe Mihnea, fără să știe că acesta murea încet sub pământul pădurii. Când au ajuns într-un luminiș, de unde se vedea lacul Snagov, Zogru a tras hamurile și a coborât din trăsură. N-avea idee ce vor face, era trist fără motiv. Ghighina se trezise și ea și privea posomorâtă spre lumina lacului. O ajutase să coboare și-o întrebase ce-or să facă de aici încolo. - Nici nu știu. Dacă mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
rugină și cu privirea gravă a unui om aflat la capătul vieții, iar Ghighina, cu rochia sfâșiată și părul despletit. Îi era milă de ea și ar fi vrut s-o ocrotească, dar se simțea neputincios și leșinat. Stăteau lângă trăsură și se priveau în tăcere. În mijlocul lacului se vedea mănăstirea cu stâlpii porții luminați. Apoi el a căzut grămadă pe pământul uscat și rece, al nopții de primăvară. Ghighina l-a privit câteva clipe și s-a aplecat deasupra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de om, venit să mai moară și să mai învieze o dată. Pentru Ghighina, Pampu era Duhul Sfânt pe care nu-l cunoscuse. Ea uitase necazurile și frica de a se întoarce acasă și trimisese vorbă spătarului, care înhămase caii la trăsură și venise la mănăstire împreună cu primii pelerini. Îngenunchease și el smerit și uluit în fața icoanei, rugându-se de iertare, copleșit de gândul că nu-l cunoscuse. Se gândea acum la Pampu ca la un sfânt față de care se simțea vinovat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lui. Fusese chiar în primul an să vadă icoana și cutremurat de figura lui Pampu se îndepărtase iute, hotărât să nu mai vină câte zile o avea. Dar, într-o zi de august, bătrân și obosit de viață, coborâse din trăsura conacului sprijinit de doi băieți palizi și buboși, care erau fiii lui. Apoi îngenunchease în fața icoanei și izbucnise într-un plâns greu, gâlgâit în fundul gâtului. Pe nas îi ieșea un firicel de abur mov. Zogru îl privea din strânsoarea lemnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pregătea să-i caute și pe urmașii lui Iscru, pe care însă știa bine că o să-i găsească după cum îi lăsase: slugi boierești de mare încredere. În acest scop, o luase pe Podul Mogoșoaiei, pe lângă casa Văcăreștilor, când a auzit trăsurile domnești și vacarmul. Dinspre palat venea echipajul străjuit de arnăuți, iar din susul podului se vedea un călăreț cu cârpa neagră a molimei, încât nu știa încotro să se uite. A văzut-o pe fereastra cupeului și l-a fulgerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
palat venea echipajul străjuit de arnăuți, iar din susul podului se vedea un călăreț cu cârpa neagră a molimei, încât nu știa încotro să se uite. A văzut-o pe fereastra cupeului și l-a fulgerat în capul pieptului. Apoi trăsura a încetinit și s-a oprit brusc, chiar lângă el. O vedea bine, prin ochii indiferenți ai lui Gligore, calmă, hotărâtă, uitându-se drept-nainte, spre casa boierului Văcărescu. Avea zulufi mărunți, ridicați ușor pe lângă tâmple, și gâtul înconjurat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de trei șiraguri de perle. Alecu Moruzi a chemat la geam un slujitor și i-a spus ce i-o fi spus. Poate să fi fost un minut, nu mai mult, dar unul lung în care Zogru a stat lângă trăsura domnească. În foișorul porții de vizavi stătea Ianache, un bărbat cu trăsături distincte și vizibile de la distanță, elegant și visător, iar Zoe privea spre el. După aceea lucrurile s-au precipitat: lumea care avea unde a început să părăsească orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fixată de stuf, era nemișcată, iar dincolo de ea se vedea Biserica Icoanei. O masala uitată ardea încă înfiptă în stânga bisericii albe. Nu era nimic, nu se auzeau decât broaștele și foșnetul lișițelor prin tufele din smârcuri. Zogru a coborât din trăsură și s-a uitat în zare. Era un cer curat, de vară bucureșteană, iar peste mirosul de bălegar ars se înălța din când în când și mirosul nămolului de baltă. Nu era nici o fantomă, căci dacă ar fi fost, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
aproape de asfințit. Zoe nu lăsase vorbă la poartă, dar l-a primit, amintindu-și că e trimis de Alecu și, pentru că nu putea s-o convingă, s-a strecurat în sângele ei. Când cobora soarele, Zoe deja se afla în trăsura echipată de drum și cu arnăuții agățați în spate. - Să stai aici până mă întorc, îi spusesea lui Gligore, amuțit și nemișcat. Zogru, intrat în sângele ei, se umplea de bucuria primei întâlniri. Ar fi vrut să nu-i răscolească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
spusesea lui Gligore, amuțit și nemișcat. Zogru, intrat în sângele ei, se umplea de bucuria primei întâlniri. Ar fi vrut să nu-i răscolească amintirile, dar nu se putea abține să nu coboare în gândurile ei ascunse. Când amurgea soarele, trăsura stătea pe malul bălții, iar arnăuții de-o parte și de alta. Zoe, cu Zogru în ea, le-a poruncit peste umăr: - Orice veți vedea să nu faceți nimic. Stați de-o parte și așteptați să vă spun eu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lui Zogru, care își închipuia că ea știe, în sfârșit, de existența lui. - Ei, acum că i-ai spus, mă duci acasă? - Bineînțeles, doar ți-am promis, i-a răspuns Zogru, prin gura surâzătoare a Zoei. Apoi a urcat în trăsură, fără să privească fețele îngrozite ale arnăuților. Când a ajuns pe la casa lui Brâncoveanu, Zogru simțea o cumplită nevoie s-o întrebe, să stea cu ea de vorbă, iar când l-a văzut pe Ianache ieșind din conacul lui Dudescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a ajuns pe la casa lui Brâncoveanu, Zogru simțea o cumplită nevoie s-o întrebe, să stea cu ea de vorbă, iar când l-a văzut pe Ianache ieșind din conacul lui Dudescu, n-a mai stat pe gânduri. A oprit trăsura și s-a dus glonț către acesta, care privea încă șăgalnic spre Zoe. L-a luat repede în stăpânire și a urcat din nou în trăsură, ținând-o pe Zoe de braț. - Spune-mi măcar un cuvânt că altfel am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Ianache ieșind din conacul lui Dudescu, n-a mai stat pe gânduri. A oprit trăsura și s-a dus glonț către acesta, care privea încă șăgalnic spre Zoe. L-a luat repede în stăpânire și a urcat din nou în trăsură, ținând-o pe Zoe de braț. - Spune-mi măcar un cuvânt că altfel am să mor. Acum mă crezi? Zoe care abia se dezmeticise a bătut din palme și-a poruncit omului, care băgase imediat capul pe fereastra trăsurii: - Du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
în trăsură, ținând-o pe Zoe de braț. - Spune-mi măcar un cuvânt că altfel am să mor. Acum mă crezi? Zoe care abia se dezmeticise a bătut din palme și-a poruncit omului, care băgase imediat capul pe fereastra trăsurii: - Du-l pe boierul Văcărescu la trăsura domniei sale. - Dar nu sunt Văcărescu, dragostea mea! Sunt Zogru. Nu mai știa ce să zică, era epuizată, iar vocea caldă, privirea îndrăgostită a lui Ianache și amintirea omului negru adunate una peste alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
braț. - Spune-mi măcar un cuvânt că altfel am să mor. Acum mă crezi? Zoe care abia se dezmeticise a bătut din palme și-a poruncit omului, care băgase imediat capul pe fereastra trăsurii: - Du-l pe boierul Văcărescu la trăsura domniei sale. - Dar nu sunt Văcărescu, dragostea mea! Sunt Zogru. Nu mai știa ce să zică, era epuizată, iar vocea caldă, privirea îndrăgostită a lui Ianache și amintirea omului negru adunate una peste alta o făcuseră să izbucnească în plâns și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
vocea caldă, privirea îndrăgostită a lui Ianache și amintirea omului negru adunate una peste alta o făcuseră să izbucnească în plâns și să se lase pe pieptul bărbatului care o aștepta cu brațele întinse. Arnăutul trăsese capul de la fereastră și trăsura a pornit spre Cotroceni, depărtându-se încet de firul Dâmboviței. Pe un drumeag de pulbere, niște bivoli negri se îmbulzeau spre apă, într-un nor alburiu de praf. Cum au ajuns, Zoe a intrat pe poartă, iar Ianache l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]