3,565 matches
-
țară. Studenții îl imită pe eroul lor, Kuai Da-fu, și se strâng pe străzi, purtând afișe scrise cu litere mari. Promovați revoluția! a devenit cel mai fierbinte slogan. Pentru a se impresiona unii pe alții, studenții încep să atace trecătorii care li se par lor că ar face parte din clasa de sus. Ei sfâșie hainele confecționate din mătase, rup pantalonii cu tur îngust și taie pantofii din piele cu botul ascuțit. Poliția e atacată ca „mașinărie reacționară” și e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
m-am născut (decât Într-un colț de fotografie, un colț de acoperiș de stuh). - Nici măcar bojdeucă nu era, de să zici..., zice tata. Cândva, demult, fusese casă, dar noi am găsit o ruină, vecinii azvârleau În curtea ei gunoaiele, trecătorii Își făceau nevoile. Nu numai tufele de soc crescuseră mai Înalte decât acoperișul, dar și cele de boz, de ștevie, de brusture. Când am sosit noi la Mana, am Închiriat o odaie la Severin, tatăl lui Pantelimon: ziua era sală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nostru este pilduitoare: menționat În documente Încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea (și, fiind o danie către mânăstire, exista de mai multă vreme), Mana a rezistat, renăscând din cenușa tuturor arderilor, a jafurilor, a trecerii tuturor „trecătorilor”: Tătari, Polonezi, Lituanieni, Turci, Suedezi, Cazaci, Ruși... Însă ceea ce nu izbutiseră focul și sabia năvălitorilor, ceea ce nu reușise armia rusească (cea care zicea că pornește războiul-sfânt Împotriva păgânilor, până la liberarea Țarigradului, dar se așeza cu nădejde În țările românești, prietene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și mai și! - Dar ziceați că le făceau ca să aibă unde-și muta șezutul de pe prispă - nu ședeau ei, tot ca pe prispă, dar mult mai sus? Nu priveau ei lumea de la Înălțime? - Ba da, Însă lumea care-i interesa: trecătorii... La ei răcneau, Întâi, ca la hoți; pe ei Îi rugau, Îi sileau să le cinstească harbujii... De fapt, nu voiau decât să le arate străinilor cât de Înalt, de Înflorit, de... scump e prepeleacul... FĂRĂARABIA - Ia să-mi spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
o ambulanță. Fiona a realizat, dintr-odată, că, de undeva din apropiere, se auzea o persoană care plângea. A ridicat ochii și-a văzut un tânăr - probabil c-avea în jur de douăzeci de ani - care era susținut de câțiva trecători. —Ăla e șoferul, i-a explicat fizioterapeutul care-i urmărise privirea. Amărâtul! A tras de volan ca să evite un puști pe bicicletă și-n loc a lovit-o pe prietena ta. E șocat. Fiona și-a coborât fața lângă urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
de pe când făceau escală acolo marile caravane venite din sud. Nu se opri toată noaptea, ducând cămila de frâu, la lumina unei luni timide și a miilor de stele, ce îi permitea să distingă profilul dunelor și linia sinuoasa a trecătorilor dintre ele, capricioasele gassi, drumuri trasate de vânt, care se întrerupeau însă din loc în loc pe neașteptate, obligându-l să înceapă un urcuș anevoios pe nisipul moale, căzând, gâfâind și trăgând de frâul mehari-ului, ce protesta furios din cauza efortului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că mâna aceea aparținea unui bărbat grăsuliu și predispus la apoplexie, care se agita încontinuu, ridicându-și și coborându-și brațele, de parcă puseseră stăpânire pe el tâmpenia și nebunia, suflând într-un fluier lung cu atâta insistență și furie, încât trecătorii se opreau ca și cum sunetul acela ar fi coborât chiar din gura Celui de Sus. Era important bărbatul acela, nu încăpea îndoială, în ciuda feței sale roșii și a petelor de transpirație de pe uniformă, căci până și cele mai grele camioane se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Camden Town, așa că am luat-o În sus, simțindu-mă Încă năucită. Pe stradă treceau În viteză nenumărate autovehicule, mai multe decât În mod normal, dar poate că zăpăceala mea făcea ca fiecare zgomot de mașină, fiecare pas al vreunui trecător să devină copleșitor. Nimic nu părea a avea substanță, dar hărmălaia grozavă pe care o emiteau toate era la fel de asurzitoare. Farurile și firma luminată de un neon roșu al unui restaurant de kebab mă orbeau. Mi-am Întors capul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
minciună. Iar el e un nemernic, mai adăugă. Intrasem acolo ca să-i zic vreo două. Trotuarul nu era atât de aglomerat pe cât avea să fie mai Încolo, către piață, unde erai nevoit să te strecori cu greutate printre hoardele de trecători. Cu toate astea, pietonii se Împingeau nerăbdători pe lângă noi. Însă oricine Îi Întâlnea ochii lui Naomi era redus la tăcere instantaneu. Avea aspectul amenințător unui pitbull furios, dar era ceva mai puțin atrăgătoare. — Nu poate să se poarte În halul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Samarkand, În seara unei zile domoale și posomorâte, unii orășeni lipsiți de ocupație vin să dea târcoale prin fundătura dintre două taverne, În vecinătatea pieței de mirodenii, nu ca să guste din vinul tămâios de Soghdiana, ci pentru a pândi du-te-vino-ul trecătorilor sau pentru a se lua de cine știe ce băutor cherchelit. Omul este atunci târât prin pulbere, Împroșcat cu insulte, sortit unui iad al cărui foc Îi va aduce În vecii vecilor aminte de lucirea roșiatică a vinului ispititor. Dintr-o asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Există mai bine de două mii de fântâni În acest oraș, făcute din teracotă, din aramă sau din porțelan, fântâni pe care ai putut să le observi la toate colțurile de stradă, mereu pline cu apă proaspătă spre a potoli setea trecătorilor, toate fiind dăruite de oamenii din Samarkand; crezi oare că fie și un singur om și-ar grava numele pe ele, spre a-și atrage mulțumiri? — Recunosc, n-am Întâlnit niciunde o asemenea generozitate. Mi-ați Îngădui, totuși, să pun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
unde s-au perpetuat tradiții ciudate. În fiecare an, se celebrează, printr-un carnaval burlesc, aniversarea uciderii Califului Omar. Cu acest prilej, femeile se fardează, pregătesc dulciuri și fistic prăjit, copiii stau pe terase și varsă șuvoaie de apă asupra trecătorilor, strigând cu voioșie: „Dumnezeu să-l blesteme pe Omar!” Se confecționează un manechin cu efigia califului, purtând În mână un șirag de baligi, manechin care este plimbat prin anumite mahalale, În timp ce se cântă: „De pe când numele tău era Omar, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mai aminti de mine Într-o sută, Într-o mie de ani? — Cum putem ști? Nizam, după ce Îl privise insistent, cu neîncredere, continuase: — Nu ești tu oare cel care a rostit cândva: „Viața e ca o vâlvătaie. Flăcări pe care trecătorul le uită, cenușă pe care vântul o Împrăștie, a trăit un om”. Crezi că aceasta va fi soarta lui Nizam al-Mulk? Gâfâia. Omar tot nu spusese nimic. — Prietenul tău Hasan Sabbah străbate țara strigând sus și tare că eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
baza vechilor rețete chinezești, acel fabricant evreu de hârtie dădea Încă formă, În veacul al XI-lea, ramurilor de dud alb? Vreme de săptămâni, m-am preumblat pe jos, apoi pe spinarea unui catâr; i-am Întrebat pe neguțători, pe trecători, pe imamii din moschee, dar m-am ales doar cu expresii neștiutoare, zâmbete amuzate și invitații generoase să mă așez pe divanele lor de culoarea cerului ca să Împărțim ceaiul. Norocul meu a fost să mă aflu, Într-o dimineață, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
pompele funebre, la secțiile de poliție, la toate secțiile, cu excepția, lesne de Înțeles, a celei secrete, dar răspunsurile se produceau În aceleași cuvinte laconice, Nu sunt morți. Mai mult noroc avea să aibă reporterița aceea tânără de la televiziune căreia un trecător, privind alternativ către ea și către cameră, i-a povestit un caz trăit de el personal și care era copia fidelă a episodului deja relatat cu regina-mamă, Tocmai bătea miezul nopții, spuse el, când bunicul meu, care părea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
de fișiere cu sertare mari pline cu fișe. Este de Înțeles deci faptul că moartea nu vrea să le apară oamenilor sub o astfel de Înfățișare, În primul rând din rațiuni de estetică personală, În al doilea rând pentru ca nefericiții trecători să nu se sfârșească de spaimă când ar da cu ochii de acele orbite mari și goale la colțul vreunei străzi. În public, da, moartea devine invizibilă, dar nu În particular, după cum au putut să confirme, În momentul critic, scriitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
totul. Ei bine, sunt amețită pentru că așa vreau să fiu. Și ce-i rău în asta? Pot să mă cațăr în copaci și dacă sunt beată. Mă urc până sus, sus, în vârf și de acolo fac pipi peste toți trecătorii! — Nu cumva vrei la toaletă? am întrebat-o eu. — Ba da. Am condus-o pe Midori la o toaletă din Shinjuku, am introdus moneda în deschizătură și am împins-o înăuntru. Mi-am cumpărat un ziar și l-am răsfoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
se vedea intrarea În peștera unde lucra statul major al brigăzii. Firele de telegraf ieșeau de sub tavanul peșterii, ocoleau creasta și ajungeau În adăpostul În care stăteam noi. Motocicliști cu căști și costume de piele mișunau În susul și-n josul trecătorii pe motocicletele lor sau, În locurile prea abrupte, mergînd pe lîngă ele și apoi, lăsÎndu-le la marginea trecătorii, se duceau Înspre peșteră, se aplecau și intrau. În timp ce-i urmăream, un motociclist ungur, un tip Înalt pe care Îl știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
creasta și ajungeau În adăpostul În care stăteam noi. Motocicliști cu căști și costume de piele mișunau În susul și-n josul trecătorii pe motocicletele lor sau, În locurile prea abrupte, mergînd pe lîngă ele și apoi, lăsÎndu-le la marginea trecătorii, se duceau Înspre peșteră, se aplecau și intrau. În timp ce-i urmăream, un motociclist ungur, un tip Înalt pe care Îl știam, ieși din peșteră, Împături niște hîrtii și le Îndesă În portofelul de piele, se duse la motocicleta sa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Cei doi tipi cu beretele civile și hainele de piele reapărură de după spinarea dealului, mergînd prin trecătoare unul lîngă celălalt - coborau dealul cu genunchii Îndoiți În felul Ăla ciudat, cum fac toate animalele bipede care coboară o pantă. Priviră În susul trecătorii și se dădură Într-o parte cînd un tanc trecu vîjÎind și zornăind. Tancurile eșuaseră din nou În ziua aia și tanchiștii care se Întorceau de pe cîmp, ivindu-și căștile de piele prin turelele deschise acum, cînd erau adăpostiți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Întrebă Lorenza. „Ceva cam de genul ăsta: « Domnule, vreți să fiți bun să-mi spuneți dacă mai sunt pe-aici, pe aproape, adepți ai Republicii Sociale Italiene?» În timpul acela republica era un cuvânt urât. Era un partizan care interpela un trecător, sau careva de la o fereastră, deci străduța era din nou liberă să circuli, iar fasciștii plecaseră. Se lăsa Întunericul. După puțin timp au venit și tata și bunica, povestindu-ne fiecare aventura lui. Mama și mătușa au pregătit ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
vălmășagul, tânărul Iuga coborî și el, găsi anevoie o trăsură și porunci să-l ducă acasă în strada Argintari. Birjarul apucă pe calea Griviței, lată, murdară și gălăgioasă, cu fel de fel de magazine, în fața cărora vânzătorii se războiau cu trecătorii șovăitori să-i facă negreșit clienți, cu zeci de hoteluri, hanuri și ospătarii menite să adăpostească scump și prost pe călătorii pe care Gara de Nord îi vărsa capitalei, mereu alții, și mereu mai mulți. Pe trotuarele largi se vânzolea o lume
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
adică a ei, a nevestei lui. Grilajul de fier cu vârfurile poleite avea o poartă monumentală la mijloc. În fața casei, o grădiniță îngrijită, cu câteva ronduri de flori, cu poteci prundite. Clădirea însăși, cu etaj, arătoasă și înzorzonată, oprea atenția trecătorilor mai ales prin scara de marmoră roșie apărată sus de o uriașă scoică de sticlă lucitoare. 2 Intrând pe poartă, Grigore Iuga văzu în capul scării pe servitorii lui în conciliabul cu un domn străin. Feciorul, într-o livrea puțin
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a schimba un cuvânt. Se pornise un vânt aspru, prevestitor de ploaie rece. Norii se lăsaseră jos, aproape până pe acoperișele caselor. Câte un vârtej de aer se răsucea pe stradă, măturând praful, ridicîndu-l și aruncîndu-l pe trotuare, între picioarele rarilor trecători. Grigore își aduse iar aminte de Rogojinaru: "Vezi, el a presimțit schimbarea vremii și a venit cu umbrela..." O trăsură venea în goană dinspre șosea cu un domn între două femei, hohotind de veselie, parcă toată lumea ar fi fost a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bătrânețe. ― Ai văzut? zise Dragoș în uliță, când ieșiră petrecuți până la poartă de toată familia preotului. Pretutindeni mâna lui Iuga. În mâna lui e viața noastră a tuturor, poate și moartea. ― E un caz special! răspunse tânărul Herdelea. Și, desigur, trecător! Mâine-poimâine bătrânul Iuga se duce, iar tânărul... ― Nu, nu, te înșeli, nu e special, se aprinse învățătorul. Așa e pretutindeni, în toată țara! Boierul sau locțiitorul lui, arendașul, e stăpânul satului. El e legea, el e tot. Și ca să vezi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]