9,583 matches
-
-o pe Zinocika, m-am trse vitejește cozorocul peste ochi și am strigat plin de mândrie: - Mână! S-a auzit un țocăit ca o sărutare, calul a pornit-o lin, sania a alunecat pe nesimțite, iar eu am simțit cum tremur tot la această bătaie de joc a birjarului. Când însă, după două intersecții, am ieșit în bulevardul Tverskoi, vizitiul a strâns brusc hățurile și a strigat: — Heeeppp! cu un „e“ ascuțit și metalic urcând șuierător în sus până la obstacolul moale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe Zinocika, am simțit, ca de obicei, o dulce strângere de inimă. Zinocika nu mă privea în ochi, ci se uita la buzele mele cu privirea aceea buimacă al cărei sens îl cunoșteam atât de bine. Lăsându-mă pe genunchii tremurând de fericire, i-am spus birjarului la ureche să ne ducă pe strada Vinogradov. N-ar fi drept să spun că în minutele care au urmat nu m-a neliniștit gândul că sunt bolnav și că am s-o molipsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
coș apărut pe nas mă preocupa, mă emoționa, dacă nu mai mult, în orice caz mai sincer decât războiul mondial. În cuvintele război, victorie, înfrângere, uciși, prizonieri, răniți, în aceste cuvinte triste, care în primele zile aveau atâta viață încât tremurau ca niște carași în palme, sângele cu care fuseseră scrise se uscase. Uscându-se, acest sânge devenise o simplă cerneală tipografică. Cuvintele respective îmi apăreau ca un bec defect: șalterul țăcăne, dar becul nu se aprinde. Le pronunțam, dar imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
permiteți-mi să vă mai amintesc o dată tuturor că vorbele de ocară pe care le-am auzit aici sunt nedemne și incompatibile cu un creștin! A spus ultimele cuvinte dur, așezându-și crucea pe rasa violetă cu mâna lui bătrână, tremurând ușor. Privindu-l pe Burkeviț, mi s-a părut că fața lui cenușie și tremurândă s-a tras brusc, că ochii lui îl privesc pe preot cu o ură aprinsă și deschisă. „Acum îl lovește“ gândii eu. Dar Burkeviț își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
auziți în toată lumea -: „Oameni, opriți-vă, oameni, nu mai ucideți!“ Iată, iată care-i datoria dumneavoastră! Uitându-mă cum Burkeviț trece pe lângă noi și iese pe ușa care dă spre scară, agitându-și mâinile în mod straniu, cu capul prăbușit, tremurând îngrozitor și clătinându-se, am avut doar un gând: „Ești pierdut, vai, ești pierdut, bietule Vaska!“ După o clipă, privind în direcția opusă, am văzut doar cum, atingând ușorul ușii, într-o frumoasă curbă, rasa violetă dispare pe cealaltă ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
era butonul care ne oprise inimile zece ani la rând. Tăcui rușinat. — Țe e cu tumnavastră? - repetă Kleiman, renunțând la tonul său baritonul disprețuitor și ridicând glasul ca un tenor plin de emoție și de neliniște. Mâinile și picioarele îmi tremurau. Stomacul mi se făcuse ghem. Tăceam. Frau să țiu țe e cu tumnavastră! strigă Kleiman, cu un șuierat strident, transformând toate vocalele în „a“. Silabele scheunătoare ricoșau de tavanul de piatră și apoi o luau în sus pe scara de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
unei priviri cum este a mea îi poate răspunde cu un zâmbet doar o prostituată sau o fecioară, în aceste ore ale serii nici un trup gol n-ar fi putut să-mi usuce brusc gura și să mă facă să tremur așa ca privirea tăioasă, rea și tristă de femeie care mă pătrundea până-n adânc -, o privire care egalează în efect contactul sexual. Când dădeam de o așa privire, pentru că, mai devreme sau mai târziu, se întâmpla chiar să o întâlnesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
simțit cum îmi paralizează brusc întreaga ființă: Sonia era și ea în magazin. Aveam pe cap chipiul vechi de licean cu cozorocul decolorat și plesnit. Și eram îmbrăcat cu niște pantaloni vechi, roși în genunchi. Am simțit cum picioarele îmi tremură îngrozitor și cum mă fac lac de sudoare, ca-ntr-un incendiu. Acum nu mai puteam da înapoi; vânzătoarea din fața mea mă întreba deja ce doresc - un buchet sau un coș cu flori? - arătându-mi rapid zeci de soiuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Am nevoie de bani, dă-mi broșa s-o amanetez! Această broșa era pentru mama o amintire sfântă și unică de la tata). Păstrând aceeași tăcere și fixând cu ochii același punct din fața ei, mama căută în sân cu mâna ei tremurând puternic și scoase de acolo o chitanță de la casa de amanet de culoare galben-canar. - Dar eu am nevoie de bani, strigam disperat, gata să plâng la gândul că Sonia mă așteaptă deja și că eu nu pot merge la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fac moarte de om! Străbătui rapid sufrageria și, ieșind în fugă pe coridor, dădui acolo de dădaca mea. Trăgea cu urechea. - Tu-mi mai lipseai, băbătie! spusei eu, împingând-o cu cruzime și dând să trec mai departe. Dar dădaca, tremurând toată din cauza îndrăznelii ei, îmi prinse mâna de parcă ar fi vrut s-o sărute, mă opri și, privindu-mă de jos în sus cu ochii rugători cu care se uita la icoană, îmi șopti: - Vadia, n-o supăra pe doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fereastră mare, stătea Zander care flutura o batistă ca să-mi atragă atenția. — Ei, în sfârșit, iată-te, în sfârșit, ai venit, spuse el, croindu-și drum spre mine și apucându-mi mâna cu mâinile amândouă. Ei, ce mai faci? (îi tremura capul) Ei, cum o mai duci, Vadia? Îi tremura capul epileptic și părea că uită imediat cuvintele pe care le spune, că se scutură de ele, motiv pentru care o lua de la capăt cu o încăpățânare enervantă. Mă sfredelea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
-mi atragă atenția. — Ei, în sfârșit, iată-te, în sfârșit, ai venit, spuse el, croindu-și drum spre mine și apucându-mi mâna cu mâinile amândouă. Ei, ce mai faci? (îi tremura capul) Ei, cum o mai duci, Vadia? Îi tremura capul epileptic și părea că uită imediat cuvintele pe care le spune, că se scutură de ele, motiv pentru care o lua de la capăt cu o încăpățânare enervantă. Mă sfredelea cu ochii, iar nasul lui ca un cioc de răpitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
înapoi prin cameră, deschise cutia de tablă. - Deci, dumneavoastră vă dau două grame, mi se adresă Hirghe, pe când încerca să scoată cu grijă din cutie ceva albastru. - Ei, cum asta? interveni Zander, oprindu-l, asta trebuie împărțită. Și, cu capul tremurând, repetă: Asta trebuie împărțită. Dar de masă se apropiase în fugă Mik care, cu degetul arătător ridicat (de parcă i-ar fi venit o idee formidabilă), propuse cu un glas plin de bucurie ca cele trei grame să fie împărțite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
care dispare când clipesc din ochi. Suntem deja la poartă, și iar parcă nimic din cele dinainte n-a fost, parcă m-am trezit direct din camera lui Hirghe la poarta aceasta. Îndelung și fără de sfârșit mi se pare că tremur în fața ușii strălucind în lumina verde a lunii, apoi se aprinde lumina galbenă în spatele ei și apare Matei căscând somnoros; infinită este urcarea scării, deschiderea ușii de la apartament, strecuratul prin coridorul negru și prin sufragerie spre dormitorul liniștit al mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ale camerei întunecate. Ochii lor au o fixitate dementă. Totul a încremenit în cameră, doar buzele se mișcă. - Șșșt - șșttșșș, - șuieră Nelly, într-o șoaptă rapidă. - Vine cineva, - șoptește Zander, cineva vine aici, strigă el în șoaptă, și capul îi tremură continuu. M-am molipsit și eu. Nu-mi pot imagina ceva mai îngrozitor decât că aici, în această cameră liniștită și întunecată, ar putea veni un om treaz și zgomotos ca ziua, că acesta ne-ar vedea ochii și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în gură, am înghițit-o pe nemestecate cu senzația unui gol neștiut și a unei iritante ușurințe în pomeți. Aflând pentru prima dată ce înseamnă foamea după cocaină, am început să mănânc lacom, rupând cu mâinile carnea grasă, în timp ce gâtul tremura ca de friguri; după ce-mi umpleam gura, înghițeam totul, fără să mestec, apoi iar o umpleam, mârâind și fiind în același timp stăpânit de dorința de a râde nervos de propriul mârâit. Când, după ce am terminat de mâncat, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
trece o veșnicie, dar când, în sfârșit, cu un șuier lung, flacăra lui izbucnește, sar înapoi înspăimântat, și bățul aprins cade pe divan. Apoi, nevoia de a priza cocaină la fiecare zece minute când mâinile ostenite de atâta veghe iau, tremurând, de pe hârtia care se află undeva pe divan, în întuneric, o nouă porție de cocaină pe partea exterioară a unei penițe de oțel; pentru că penița e umedă și pe ea s-a depus deja un strat de cocaină, n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
lui Ivanov, a cărui inimă bate fierbinte. Sub influența intrigii dramatice, sub influența iubirii pentru exemplarele umane cinstite și sublime care își primesc suferințele cu atâta smerenie, sub influența personajelor pe care le vede pe scenă și pentru fericirea cărora tremură, acest spectator, Ivanov, vibrează ca un cristal, cuprins fiind de cele mai umane și mai nobile sentimente, în aceste clipe binecuvântate bunul tânăr Ivanov nu poate simți nici calculul meschin de fiecare zi, nici dorință, nici răutate. Stă în liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
spune Ivanov enervat, într-o șoaptă plină de otravă și de răutate“. Pronunță aceste cuvinte beat de forța cumplită a unei uri necunoscute lui și, deși continuă să privească scena, din cauza furiei și a pornirii pe acest domn care tușește, tremură tot. În primele secunde nici măcar nu încearcă să-și revină, să refacă în sine starea de dinainte, ci se lasă inundat de dorința irepresibilă pe care a încercat-o cu o clipă înainte: de a-l distruge, de a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ocupat locurile și în timp ce eu nu pot să mă dumiresc cum va fi tăiată și mâncată lebăda necurățată de pene, în sală intră mama. E îmbrăcată într-o rochie uzată și poartă niște pantofi vechi. Capul ei mic și cărunt tremură, fața îi este galbenă și slăbită. Doar ochii nedormiți îi aleargă straniu în toate părțile. Mă zărește de departe, și ochii ei tulburi se umplu de bucurie și de groază, în timp ce eu îi fac semn să nu se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și eu, disprețuindu-mă chinuitor pentru acest râs. Mama trebuie să treacă pe lângă această masă, pe lângă gurile și ochii care râd cu atâta cruzime, pe lângă mine care râd și care, râzând, mă înstrăinez de ea. Și a trecut. Micuță, gârbovită, tremurând, a trecut, zâmbind și ea, jalnic și umil, de parcă ar fi cerut iertare pentru slăbiciunea trupului ei bătrân, neputincios. După ce a plecat mama, s-a lăsat tăcere. Lacheii continuă să zâmbească, Sonia râde și, în chinuitor dispreț de sine, râd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de la cerdac, mă opresc. Pe ușa grea, minerul de alamă strălucește orbitor. O fâșie îngustă de lumină cade pe treptele scării de pe una dintre fețele șlefuite ale sticlei de la ușă. Când, după o mică pauză, trag de miner, această fâșie tremură ușor: ușa e încuiată. Mi-e jenă să-l trezesc pe Matei; cobor în fugă treptele cerdacului și intru în tunelul umed și întunecat de sub casă care dă în curtea interioară unde se află intrarea de serviciu. Curtea e plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de oră, cam atât dura convorbirea de seară. Se ridică mirat într-un cot când, după câteva momente Ileana intră în cameră. Închise ușa după ea și se rezemă cu spatele de aceasta. Era lividă la față și bărbia îi tremura. Ce-i cu tine? o întrebase el speriat. S-a întâmplat ceva la Baia de Sus? Femeia dădu din cap aprobator. Ai tăi? Nu, spuse ea aproape în șoaptă, mai rău. Toma veni repede lângă ea și o cuprinse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mașina și nici pe conducătorul său. Acceleră puțin, ca să ridice turația motorului și schimbă viteza într-o treaptă superioară. Eliberă ambreiajul și călcă din nou accelerația. Motorul tuși scurt și se opri cu un zvâcnet care făcu caroseria masivă să tremure. Ei, drăcie! Ce ai drăguță, de ce te-ai oprit? vorbi el drăgăstos cu camionul uriaș. He, he! începu apoi să râdă. Am eliberat eu prea repede ambreiajul, nu-i așa? Scoase repede maneta la punctul mort, după care cuplă viteza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu-i așa? Scoase repede maneta la punctul mort, după care cuplă viteza a treia, așteptând să audă din nou torsul motorului. Viteza mașinii scăzu brusc în momentul în care discul de ambreiaj se cuplă, după care camionul prinse să tremure când motorul începu să fie învârtit de roțile aflate în mișcare. Apoi, cu o zdruncinătură puternică, vehi culul se opri. Nu se poate! exclamă Costi lovind ușor cu palma în volan. Ce ai dragă, de nu pornești? Scoase din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]