7,855 matches
-
ele. Tocmai aceasta a stârnit atâta curiozitate și interes pentru viața și persoana lui. Abia patru ani după moartea lui Strickland a scris Maurice Huret articolul acela din revista Mercure de France care l-a salvat pe pictorul necunoscut de la uitare și a deschis calea glorioasă pe care au urmat-o mai mult sau mai puțin docili alți autori. Vreme îndelungată nici un critic nu s-a bucurat în Franța de o autoritate mai incontestabilă și era imposibil să nu fii impresionat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
adăugat aceste vorbe ca să-mi explice atitudinea ei, dar eu le-am pus mai degrabă pe seama unei gelozii foarte firești decât a solicitudinii materne. Îl mai iubești? — Nu știu. Vreau să se întoarcă. Dacă o face, atunci am să dau uitării trecutul. La urma urmei, suntem căsătoriți de șaptesprezece ani. Sunt o femeie deschisă la minte. Nu mi-ar fi păsat prea tare de ceea ce-a făcut dacă n-aș fi aflat nimic. Și el trebuie să fie conștient de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
a dreptul sălbatică. Gura prea mare, buzele greoaie și senzuale. Nu, era imposibil să-l etichetez exact. — Și nu te mai întorci la soție? l-am întrebat în cele din urmă. Niciodată. — Să știi că ea e gata să dea uitării tot ce s-a întâmplat și să ia viața de la început. N-o să-ți facă niciodată nici cel mai mic reproș. — N-are decât să se ducă învârtindu-se! — Și nu-ți pasă dacă oamenii te consideră un porc fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
un mare artist. — Imposibil. — M-ai văzut vreodată înșelându-mă? m-a întrebat Dirk. Îți spun eu că are geniu. Sunt convins de asta. Peste o sută de ani, dacă tu și cu mine nu vom fi dați cu totul uitării, asta se va datora doar faptului că l-am cunoscut pe Charles Strickland. Eram uluit și în același timp foarte emoționat. Mi-am amintit brusc de ultima mea conversație cu Strickland. — Dar unde-i putem vedea lucrările? am întrebat. Are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
E acolo seară de seară la ora șapte. Dacă vrei mergem mâine să-l vedem. Nu sunt așa sigur că ar dori să mă vadă. S-ar putea să-i amintesc de o epocă pe care preferă s-o dea uitării. Dar am să vin în orice caz. Și aș avea vreo șansă să-i văd vreun tablou? — Nu datorită lui. El cred că n-o să-ți arate nimic. Dar e un negustor de artă pe care-l cunosc și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
am fost singurii care am urmat dricul la cimitir. Mergeam la pas, dar la întoarcere vizitiul a pornit la trap și pentru mine era ceva cu totul înfiorător în felul cum își biciuia caii. Parcă ar fi vrut să dea uitării mortul lăsat în urmă. Din când în când zăream dricul legănându-se în fața noastră și vizitiul birjei noastre își mâna și el caii mai repede ca să nu rămânem în urmă. Și eu simțeam în sinea mea dorința de a-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Îmi pare bine că te duci acasă, i-am zis. Simțeam că asta e șansa lui, să lase trecutul în urmă. Speram că tristețea care acum i se părea insuportabilă avea să fie alinată de scurgerea timpului și că o uitare blândă o să-l ajute să preia din nou povara vieții. Era încă tânăr și peste câțiva ani avea să privească în urmă la toate chinurile acestea cu o tristețe nu lipsită de oarecare duioșie. Mai curând sau mai târziu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și zvonuri de tot felul. Ori de câte ori un om face un gest neașteptat, cei din preajmă îl atribuie unor motive cum nu se poate mai rușinoase. Dar întrucât cineva era gata să-i ia locul lui Abraham, acesta a fost dat uitării. Nimeni n-a mai auzit de el. A dispărut pur și simplu. Poate cam la zece ani după aceea, într-o dimineață, pe bordul unui vas care se pregătea să lase ancora la Alexandria, am fost chemat să mă aliniez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cineva de pe partea cealaltă. Era un bătrân Înalt, Îmbrăcat În culori Întunecate. Dante Își duse mâna streașină la ochi, Încercând să Îi deslușească figura. Era bărbatul pe care hangiul i-l indicase sub numele de Marcello, medicul. Dintr-o dată, dădu uitării mânia. - Mulțumesc că m-ai prevenit, Îi răspunse, pornindu-se către el. Avea senzația că, Într-un fel, omul Îl aștepta. - Cred că te cunosc, Îi zise când se apropie Îndeajuns, salutându-l cu o ușoară plecăciune. - Și eu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
după moartea sa? Bernardo nu Îi răspunse imediat; căuta cuvintele cele mai potrivite. - Mainardino a scris ceva În legătură cu o comoară a Împăratului. Așa a zis maestrul meu: „Thesaurus Federici in Florentia ex oblivione resurgeat”, comoara lui Frederic va fi smulsă uitării la Florența. - Asta cauți dumneata? Bernardo scutură din cap cu hotărâre. - Nu bogăția o doresc eu. La capătul vieții, aurul e cea mai inutilă dintre materii. Dar aș vrea ca umila mea operă să răspundă la Întrebarea la care nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi putut ajuta să avanseze, să ajungă chiar până la stele, la stele din acelea care sunt cusute pe epoleții uniformei și care sunt în întregime din aur. Asta este Istoria, marea istorie, după cum se spune, dar care e adesea dată uitării, pentru a fi salvată întâmplător, când scotocești prin pod sau prin mormanele de gunoaie. Se întâmpla când a murit tatăl meu, în ’26. Fusesem nevoit să mă întorc în casa șubredă în care mă născusem și crescusem. Nu voiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și militari, la orice oră din zi și din noapte. Șirul celor care așteptau ajungea uneori până la o depărtare de zece metri în fața casei sale, și era un teren neutru unde oamenii își vorbeau, se priveau, fraternizau în așteptarea marii uitări care se ascundea în pântecul văduvei. Văduva își petrecea toată ziua, sau aproape, lungită pe marele pat, cu picioarele desfăcute, cu portretul soțului defunct îmbrăcat în mire deasupra ei, zâmbind din spatele unei bucăți de pânză neagră, în timp ce, la fiecare zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Desigur că episoadele din noaptea faimoasă nu le-am aflat decât mai târziu, când l-am găsit pe Despiaux. Ceea ce știam deja era că nici judecătorul, nici colonelul nu merseseră să-l interogheze pe procuror. Ceea ce spusese Josăphine căzuse pradă uitării. M-am întrebat, de altfel, adesea de ce. În definitiv, Mierck îl ura pe Destinat, nu era nici un secret. Era o ocazie bună de a-l sâcâi până se plictisea și de a-i târî prin noroi numele și ținuta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
căpătâiul lui Clămence. Mergeam zilnic, sau aproape zilnic, pe malul micului canal, unde continuam să examinez locul ca un câine îndărătnic sau imbecil, mai puțin pentru a găsi un detaliu esențial cât pentru a nu lăsa lucrurile să alunece în uitare. Adesea, ghiceam silueta înaltă a lui Destinat dincolo de zidurile parcului și știam că mă vede umblând pe acolo. De când se pensionase, nu mai ieșea aproape deloc din casă, și nu mai primea oaspeți. Își petrecea zilele în tăcere, fără ca măcar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
tinerețe, fata era mereu cu spatele la el, pleca undeva, plutea pe vârfuri de copaci simplu, egal, mergea de parcă dormea în ea, Maestrul nu putea să treacă de această putere care se numește memorie și, paradoxal, toate imaginile alea îi aminteau de uitare, pentru că el, de fapt, vroia să o uite și nu putea. Atunci, supărat, dădea cu tifla: eu nu fac nimic în grădina aia de acolo, mi-e scârbă, toți merii ăia, florile, caprifoiul, straturile, lucerna, legumele, căpița de fân, pârâul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Că furnica, de-i furnică,/ La trup mare, la cap mică,/ Și la mijloc subțirică,/ De umblă pe sub pământ,/ Tot se ține de cuvânt!... Sau despre vânătoare: Un voinic din Satu-Mare a plecat la vânătoare, / Să vâneze căprioare... Sau despre uitare: Nu știu ce s-a întâmplat/ De mândruța m-a uitat... Unde-o fi puiu de-aseară/ Unde-o fi, unde-o-nsera,/ Ce guriț-o săruta?/ O fi dulce ca a mea,/ sau amară ca fierea? Știi, moldovenii cântă despre joc ca nimeni alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
care nu mă cred, prea sunt frumoase țâțele mele. Uite că el nu mai vine. Sau întârzie, o să vedem. Stăm aici două femei singure și povestim. Îl așteptăm pe bărbat, povestind. Păcălim așteptarea. Dumneavoastră așteptați povestea cu Tina, eu aștept uitarea, să o uit pe Tina... Vocea hârâită a Loredanei e schimbată, tremură, spatele nu mai e drept, din rochia roșie ies niște umeri cocârjați, căzuți, adunați spre țâțele frumoase. Neli se uită curioasă la femeia din fața ei, dar nu spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
așezată pe bancă, în fața clădirii teatrului, cuminte, o vede îmbrăcându-l în pletele blonde, în apartamentul lui de la parter, o vede întinsă pe pat, goală, cu palmele deschise în sus, parcă ar fi pozat unui fotograf, abandonându-se, frumoasă prin uitare, imaginile se amestecă, nu știe de ce, cele două femei se amestecă, sunt una, Doamne!, seamănă atât de bine, Anita-Tina... — Cum ai o fată? Ai sau ai avut? — Trăiesc eu cu o fată, am supărat-o, mă, mamă, mă! Se aprinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
scriitor sau un filosof popular - bunăoară un Roosevelt, un Tolstoi, un Wood, un Shaw, un Nietzsche -, contracurentele criticii Îi vin de hac. Dumnezeule, În zilele noastre nici o persoană nu rezistă Într-o poziție eminentă! E calea cea mai sigură spre uitare. Lumea se Îngrețoșează să audă mereu și mereu același nume. - Atunci dai toată vina pe presă? - Absolut. Să te luăm pe tine: lucrezi la The New Democracy, care e considerat cel mai inteligent hebdomadar al țării, citit de oamenii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Amory nu va mai avea o poveste de iubire cum a avut cu mine. Nu va ofta mai dureros decât va ofta el. Eleanor a Încercat o dată să aștearnă totul pe hârtie: „Ștersele lucruri pe care le știm Le dăm uitării pe toate... Le-ndepărtăm din drum... Dorințele o dată cu zăpada le topim Ca și visele-nfiripate Abia acum... Subitele zori pe care le vedem, De toți văzute, nu le-mpărțim. Vor fi doar zori... De ne mai revedem, N-o să ne sinchisim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
se micșorase până la dimensiunile aureolei de deasupra lui Jill. Percepea instinctual mirosul stătut al sărăciei, dar nu mai alunga păcatele mai serioase ale mândriei și senzualității. Nu mai existau oameni Înțelepți, nu mai existau eroi. Burne Holiday se cufundase În uitare, ca și cum nici n-ar fi trăit, iar Monsignor murise. Amory se maturizase cu Încă o mie de cărți și o mie de minciuni. Îi ascultase nesățios pe cei care se pretindeau atot știutori, dar habar n-aveau de nimic. Reveriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
că domnul Popa dispăruse. - Cum să plece el așa, în condiția în care sunt? Doamna doctor nu știa ce să răspundă. Se gândea, mângâindu-și mustața, că dacă ar fi ea în situația asta delicată, Anna Karenina ar păli în uitare. Vedea deja pe prima pagină a ziarelor: „Doamna doctor s-a împușcat în cap, trădată și nefericită”. Ce să-i spună ea prietenei ei? Doamna Popa n-avea cultură și nici fior tragic. N-ar fi înțeles nimic din tainița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
numesc Andreea Aioanei și v-am fost profesoară de limba și literatura română la Liceul „Matei Corvin”. Nu cred că vă mai aduceți aminte de mine. Ingratitudinea elevilor e un lucru cu care m-am resemnat de mult. Ingratitudinea și uitarea. Precum spunea și marele nostru poet național Mihai Eminescu, uitarea... (continuarea era ștearsă). Îmi aduc aminte de dumneavoastră ca de un elev mediocru, care nu s-a remarcat niciodată prin nimic. Dacă aș fi știut că asta înseamnă modestie! Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
și literatura română la Liceul „Matei Corvin”. Nu cred că vă mai aduceți aminte de mine. Ingratitudinea elevilor e un lucru cu care m-am resemnat de mult. Ingratitudinea și uitarea. Precum spunea și marele nostru poet național Mihai Eminescu, uitarea... (continuarea era ștearsă). Îmi aduc aminte de dumneavoastră ca de un elev mediocru, care nu s-a remarcat niciodată prin nimic. Dacă aș fi știut că asta înseamnă modestie! Noi, profesorii, greșim uneori în felul în care îi etichetăm pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
a familiei, împărțită cinstit cu jumătatea lui, dacă pastilele sale nu și-ar fi făcut efectul exact în același timp. Fuga lui Mișu în culise fu interpretată de toată lumea drept o manifestare a stânjenelii și povestea cu halterele fu dată uitării. Horațiu, Romeo și Nexus, din toată treimea ființei lui, ar fi vrut să fie departe, la picioarele Contesei, unde nu existau rușine și pârț și televiziune. Cele câteva grame se întoarseră în portretul inodor al lui nea Ovidiu. Peste întreaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]