2,614 matches
-
și vorbește cătră Dumnezeu” <endnote id="(174, p. 251)"/>. În bestiarul redactat de Leonardo da Vinci, aspida este o jivină extrem de veninoasă și rău mirositoare, care, În mod aparent paradoxal, are „urechile mari și mai mult o ajută auzul decât văzul” <endnote id="(175, p. 92)"/>. Ca și „evreul imaginar”, acest animal imaginar poate să audă „cuvântul lui Dumnezeu”, dar nu vrea. Pentru că aspida nu are degete cu care să-și astupe urechile, pe una și-o lipește de pământ, iar
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
sufletească. O veche zicală populară germană surprinde această metaforă : Verloren, wie’ne Juden- Seele („Rătăcit, ca un suflet de evreu”) <endnote id="(177, nr. 1680 ; cf. 3, p. 62)"/>. Fără discuție, din această perspectivă, singura lui salvare rămâne convertirea. Recăpătarea văzului, a auzului și a glasului sunt - În retorica veterotestamentară (Isaia 35, 4-6) - sinonime și sincrone cu mântuirea provocată de pogorârea lui Mesia pe pământ. Imaginea a fost preluată și revalorificată de discursul creștin- ortodox ; de mitropolitul Varlaam, de exemplu, În
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
și la alte legende foarte vechi, În care apa baptismală și sângele de copil Își dispută puterea tămă duitoare (vezi legenda Împăratului Constantin și a episcopului Sylvestru ; <endnote id="cf. 174, 472, 543"/>). Desigur, toată această mitologie a lipsei de văz și de auz are și influențe biblice. Dar nu atât din episodul veterotestamentar al vălului pe care Îl poartă pe obraz Moise la Întâlnirile cu Iehova („Apoi a zis Domnul : «Tu nu poți să vezi fața mea, căci nu se
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
într-un spectacol cinematografic ? Vedea toată piața cu ajutorul mirosului, scrie Süskind despre eroul său, și întrebarea pe care trebuie să și-o pună regizorul unei ecranizări după Parfumul este dacă-l poate face pe spectator să miroasă piața aia cu ajutorul văzului. Acțiunea începe într-o piață cel mai atotduhnitor loc din Franța secolului al XVIII lea și regizorul Tom Tykwer își dă toată silința s-o facă să duhnească pe o rază de un kilometru în jurul cinematografului, aglomerînd energic detalii de
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
apăru un alt recitator, numit Vasile Ciobanu, dar căruia târgoveții îi spuneau “șova”. Doamna învățătoare Averescu ne-a anunțat că el ne va recita o fabulă, de Grigore Alexandrescu, intitulată „Toporul și pădurea”. Recitatorul începu: « (Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face,/Dar că vorbeau odată lemne și dobitoace / Nu ncape îndoială ; pentru că de n-ar fi,/ Nici nu s-ar povesti. Că în fiece țară / Cele mai multe rele / Nu vin de pe afară, nu le aduc streinii,/ ci ni
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Inginera nu uitase că într-un moment critic i-am luat apărarea intuind că era acuzată pe nedrept și acum îmi mulțumea îmbrățișându-mă ca pe un adevărat părinte... Sau, mulți ani după această întâmplare, într-un loc deschis, în văzul lumii, o bătrânică cu tâmple argintii - că ale mele, erau albe ca neaua, mă sărută cu un sărut amânat timp de cinzeci de ani, tot pe motiv că tare mai eram bun ca om și profesor! Sigur, m-a flatat
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
că descopăr, pe urmele altora, existența în opera lui Caragiale a unui principiu de exorbitare. Faptul era indicat de o expresie pe care am văzut-o vehiculată de prea multe ori ca să nu devină cumva un clișeu : „simț enorm și văz mon- struos”. Contextul era unul cumva modest, dar nu lipsit de semnificație, narațiunea Grand Hôtel „Victoria Română”, un text ambiguu și cumva razna față de restul producțiilor vesel-amuzante ale autorului. Iar în acest context, fraza avea o rezonanță modestă, era, în ciuda
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
mele se referă la acest principiu de exorbitare nu ca posibil generator al operei și prin- cipiu structurant al ei, ci ca un construct al exegezei în sensul cel mai larg, ca un principiu al organizării lecturii. „Simț enorm și văz monstruos” este analizat pornind de la ceea ce vede și asumă cititorul cel mai avizat : criticul literar, filozoful, istoricul ideilor etc. Viziunea monstruoasă nu-i mai aparține lui Caragiale, ci lectorului său care răspunde unui impuls secret, care folosește opera lui Caragiale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sale devoalând un chip meduzant, terifiant, o urâțenie fascinantă care nu este a operei lui Caragiale, dar pe care oglinda operei o face vizi- bilă. Aceste reflexe pasagere poartă amprenta monstruo- zității, recuperabilă dintr-o zicere nimerită, „simț enorm și văz monstruos”, luată însă ulterior ca un concentrat al operei, așa cum craii mateini își întâlneau fatum-ul în imprecația cu iz de blestem al unei sibile de mahala. De remarcat, în cartea pe care dedică istoriei urâtului, o istorie tematică, Umberto
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
glumă proastă prindea esențialul într-o apoftegmă memorabilă : „Domnilor, în România socialismul va însemna I.V. Stalin plus I.L. Caragiale”. În opera lui Caragiale se află posibi- litatea de a polariza prin mecanismul optic deja sugerat al lui „simt enorm și văz monstruos”, făcând viabilă o altă apoftegmă a lui Eugen Ionescu, „Il y a peu de chose qui sépare l’horrible du comique” „Puține lucruri despart ori- bilul de comic” (trad. mea, A.M.) Comicul lui Caragiale nu este „oribil”, dar în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
fi ridicat nivelul decibelilor pentru gradul de suportabilitate al acestor onorabili contemporani cu auzul fin și sensibilitatea contrariată. Aici este însă vorba de un fapt care depășește sfera anecdoticului, rămânând totuși cantonat în spațiul fluctuant al lui „simț enorm și văz monstruos” întrucât ceea ce definește epoca pentru autor este circumscris unei dimensiuni perceptive : auzul. La finele articolului, semnatarul lui propune niște urechi de cauciuc capabile să reziste acestui zgomot insuportabil. Zgomotul a făcut mereu parte din partitura stradală a cotidianului. Caragiale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
medicale, sociologizante ale epocii începând cu Malthus și terminând cu Haeckel. Oamenii de știință se transformă în heralzi ai apocalipsei vizând deformările succesive la care corpul social este supus, devenind în urma unor mutații degenerative un corp monstruos. „Simț enorm și văz monstruos” se înscrie perspectival în parcursul epocii, din care autorul scoate doar un reflex. Revenirea la judecata sociologică înscrie „democrația” ca pe un agent dizolvant al modernității în tabloul mendelevian al noxelor ei, o modalitate de defor- mare plebiscitară. În
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
bie, în epocă, de Gustave le Bon în Psihologia mulțimilor ă1896Ă. Egalitarismul democratic a dobândit astfel profilul unui exces paradoxal, excesul îl constituie mecanismul procustian al unei normări a existenței : tot mai puțin pentru tot mai mulți. Simț enorm și văz monstruos : lupa și luneta Discuțiile asupra caracterului excesiv al literaturii lui Caragiale și al autorului marchează posteritatea critică a operei. Excesul ca manifestare a unui hybris profund, litigios și insidios totodată prezidează practica lecturii. În prefața la excelenta sa antologie
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
esența și valoa- rea lui Caragiale se cer măsurate cu un etalon propriu, iar identificarea acestuia în viziunea «excesivă» o consider înșelătoare. Din faptul că autorul și-a diagnosticat, într-o ocazie anumită, o stare de hiperestezie - «simț enorm și văz monstruos» - s-ar cuveni să deducem caracterul excep- țional al stării ăcare, de altfel, o și semnala subiectului, reclamându-i înregistrareaă și nicidecum caracterul ei tipic, bun să o recomande drept passe‑partout al operei.” Cri- ticul omologhează kitschul ca
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
relevă importanța întrebării nu doar din perspectiva operei lui Caragiale, ci și din aceea a întrebuințării ei pe o scară mai largă decât aceea a criticii literare. Prin urmare, ce înseamnă în contextul receptării operei lui Caragiale „simț enorm și văz monstruos” ? Să ne imaginăm o lunetă ! La un capăt lucrurile sunt minuscule, ființele au devenit insignifiante, pixelii unei existențe discrete, neștiute. Totul în lumea de la acest capăt al lunetei devine o pledoarie pentru „insuportabila ușurătate a ființei”, pentru mediocritate, pentru
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
precum o placă fotografică cotidianul, în fapt deformându-l expresiv după o optică particulară. Din Grand Hôtel „Vic‑ toria Română” ne parvine un decupaj care nu a întârziat să devină o lentilă prin care opera este privită : „simț enorm și văz monstruos”. Lucian Pintilie în De ce trag clopotele, Mitică ?, sinteză filmică a operei caragialiene, ni-l propune ca motto și totodată ciclopic ochi al camerei prin care o percepție hipertrofiată sesizează abnormul și caricatura lumescului autohton. Contextul care o validează generează
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Lumea operei lui Caragiale reflectă această nouă sensibilitate. Ea este populată cu fandacsioși, nevricoși, poltroni, ipohondri, personaje cu „naturelul simțitor”, magnetizați, chiar dacă registrul în care ea este recuperată este unul al derizoriului. Dispo- zitivul hermeneutic al lui „simț enorm și văz monstruos” induce o perspectivă deopotrivă deformată și deformatoare, o dereglare sistematică a scalei morale, dereglare de rezul- tantă estetică. Lumea operei lui Caragiale și caragialescul ei Degajând-o de complimentele pe care istoricii literari i le fac lui Caragiale, să
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu poate fi recuperată din genuinul textelor care i-au servit drept reper. Cu alte cuvinte, deformările comice, grotești, împinse uneori spre abnorm și absurd reprezintă perspectiva lui Caragiale prin care autorul înscrie în logica textului acel „simț enorm și văz monstruos”. O a patra axă o oferă povestirile fantastice, dar și aici Caragiale se oprește foarte repede, se joacă, exersează, îi „iese”, dar nu trece mai departe de La hanul lui Mânjoală, Kir Ianulea, Calul dra‑ cului, La conac. Avem și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
se află în cuprinsul câmpului său vizual, însă se întâmplă ca imaginea să nu aibă sonor sau sonorul să fie bruiat, ceea ce creează un efect de film mut, amplificând gesticulația personajelor. În mod cert, privilegiat dintre toate aceste simțuri este văzul. Naratorul vizionează scene de viață urbană, decupajele sunt aproape filmice și unite la montaj dau o impresie puternică prin eliminarea premeditărilor estetice. Transfe- rând în limbajul filmului, înregistrarea nemediată a eveni- mentului brut se încadrează în acuratețea a ceea ce André
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o satis- facă pe deplin și instantaneu. Forma sa de cunoaștere este una primară, ea reclamă concursul tuturor simțurilor și în special acelora care pot reduce numaidecât disntața dintre el și acest obiect al cunoașterii care-i suscită inte- resul. Văzul în sine nu este suficient, pentru că păstrează o anumită distanță, de aceea copilul apelează la ajutorul unui alt simț, cel tactil, pentru a descifra textura acestei noutăți care-l contrariază. Antropologic vorbind este gestul emblematic care prefațează aproape fără excepție
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
prin această strategie să-și găsească confortul. În acest moment cade fraza care a fost ulterior decupată și utilizată de numeroase ori în diverse contexte. „Îmi arde toată pielea ; nu pot adormi ; sunt ame- țit, nervii iritați. Simț enorm și văz monstruos. Lumânarea îmi dă drept în ochi... Mă scol s-o mut și apoi m-așez la loc.” Contextul este cel al unei stări de iritare amplificată de oboseală în urma unei călătorii incomode cu trenul și a unei conversații plictisitoare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a fost blocată tem- porar de norul de praf stârnit de măturoaie, așa cum și țipetele animalului nu se mai aud din cauza râsetelor și huiduielilor măturătorilor, iar victima nu a scăpat, ci zace lungită în mijlocul străzii. Lentila lui „simț enorm și văz monstruos” a proiectat episodul imaginat, el ilustrează aproape darwinist o luptă pentru supraviețuire, o încleștare dramatică, un energetism al disperării, o survival of the fittest. Există aici o viziune mecanomorfă, senzațiile au un corelat mașinist, organismul își pune în funcțiune
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
excitație ner- voasă care le amplifică. În genere, nu s-a întâmplat nimic spectaculos, iar inconfortul va dispărea odată cu părăsirea orașului. Să acordăm însă credit acestui dispozitiv care amplifică detaliile, să vedem ce anume produce dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos”. Violența este numitorul comun al tuturor acestor episoade. Avem o comparație care induce o viziune deformată a corpului electoral ca o colonie de insecte, guvernate nicidecum de rațiune, ci tocmai de un activism nocturn, irațional. Nimic nu este mai
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de pipăire, cum am văzut, precizează în ce grad acestei prezențe îi este asociată o alteritate maximă căreia îi corespunde alienarea naratorului. Violența zace în toate straturile sociale ca o latență, ne comunică acest dispozitiv al lui „simț enorm și văz monstruos”. Oamenii simpli, autoritățile, mica burghezie locală o împărtășesc, obscuri- tatea este cea care relevă dimensiunea contemporaneității, iar naratorul privește această obscuritate direct scoțând-o preț de o clipă la suprafață. Să ne reamintim accepțiile pe care filozoful italian, Giorgio
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
simțim acest lucru de la început, el nu își mai găsește locul. Poate nici epoca. Meduzări naturaliste Nuvele naturaliste ale lui I.L. Caragiale deschid un alt câmp de observație, în care dipozitivul hermeneutic remar- cat deja, al lui „simț enorm și văz monstruos”, funcționează de o manieră particulară. Derivat al realismului, natu- ralismul este fondat pe același contract mimetic prin care realitatea este înregistrată fotografic. În eseul său „L’Écran”, din 1866, Zola utiliza ecranul transparent ca metaforă a personalității artistului care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]