KorAP: Find »[drukola/base=vasal & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...79 80 81 ...125 >

3,120 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572

acești oameni, dușmanii lui. Chiar și În propria sa provincie Kai se auzeau voci care-și exprimau dorința ca Shingen să mai fi fost În viață. Shingen insistase asupra unei puternice administrări militare a provinciei. Și, fiindcă le dăduse atât vasalilor săi, cât și locuitorilor din Kai, sentimentul că aveau să fie În deplină siguranță atâta timp cât era el trăia, oamenii se bazaseră Întru totul pe Shingen. Chiar și În timpul domniei lui Katsuyori, serviciul militar, Încasările de impozite și toate celelalte activități

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
tabăra. Astfel povățuit de Oyamada Nobushige și de ceilalți, Katsuyori se retrase, pe neașteptate. Cât de dezamăgit se simțea! Deși cei douăzeci de mii de soldați pe care contase la vremea plecării nu se angajaseră nici măcar Într-o singură luptă, vasalii și oamenii care se Întorceau acum, cu el, la Nirasaki, nu numărau mai mult de patru mii. Încercând, poate, să găsească o ieșire pentru sentimentele cărora nici el nu prea știa cum să le facă față, Îi ordonă călugărului Kaisen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
regreta că Shingen nu supraviețuise. Omul care făcuse ceva de mai mare importanță fusese Nobunaga. El era cel care ridicase rolul samuraiului, În cadrul provinciei la unul de Însemnătate națională. Și tot Nobunaga era acela care se arătase a fi un vasal model. Speranțele pe care Kaisen și le făcuse În privința lui Katsuyori, care nu avea caracterul tatălui său, se mistuiseră cu desăvârșire. Era clar că, după părerea preotului, Îndelungatul război civil se sfârșise. Astfel, a-l ajuta pe Katsuyori să Îngenuncheze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
predați imediat castelul și să participați, cu toate eforturile, la salvarea provinciei. Oda Nobutada — Ce drăguț. Chiar Își Închipuie că șmecheria asta naivă face parte din arta războiului? În noaptea aceea, Nubumori organiză o petrecere cu băutură și le arătă vasalilor săi scrisoarea. — Dacă asta Îl impresionează pe careva de-aici, poate părăsi castelul fără ezitare, Înainte de ivirea zorilor. Bătură tobele, intonară cântece din teatrul Nô și petrecură seara cu bucurie În noaptea aceea, fură invitate și toate soțiile generalilor și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
care Înconjurau castelul țâșneau În sus flăcări, vuind. Dușmanii Începuseră deja să năvălească În fortăreață din toate direcțiile. Fără a clipi, Nobumori privea, de deasupra porții, ultimele clipe ale fiecărui luptător de-al său. — Stăpâne! Stăpâne! Unde sunteți? strigă un vasal, În timp ce alerga prin jurul porții. — Aici sunt, sus! răspunse Nobumori, dându-i de veste că era viu și teafăr. Ora mea de pe urmă e aproape. Arată-mi unde ești. Și se uită În jos, din locul unde stătea. Vasalul ridică privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
strigă un vasal, În timp ce alerga prin jurul porții. — Aici sunt, sus! răspunse Nobumori, dându-i de veste că era viu și teafăr. Ora mea de pe urmă e aproape. Arată-mi unde ești. Și se uită În jos, din locul unde stătea. Vasalul ridică privirea, prin fum, spre chipul stăpânului său. — Aproape toți oamenii au fost uciși. V-ați făcut pregătirile pentru suicid, stăpâne? Întrebă el, gâfâind, cu sufletul la gură. — Urcă aici să mă asiști. — Am Înțeles, stăpâne. Omul se Împletici spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Înăuntru obloanele altei ferestre și cătă În jos. Singurii soldați pe care-i vedea sub el aparțineau inamicului. Apoi, văzu un om luptându-se, din răsputeri, În mijlocul unei mulțimi de soldați dușmani. În mod uimitor, era o femeie, soția unui vasal de-al său, care mânuia o halebardă. Cu toate că era În pragul morții, Nobumori Își Îngădui să trăiască emoția neașteptată care-l Învăluise atât de brusc. „Femeia aceea este atât de sfioasă, Încât, de obicei, nici nu Îndrăznește să vorbească În fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
și negre de flăcări și fum. La Castelul Nirasaki, În noua capitală, domnea o confuzie enormă, ca și cum oamenii ar fi anunțat sfârșitul lumii. — Castelul Takato a căzut și toți, inclusiv fratele dumneavoastră, au fost uciși. În timp ce-și asculta vasalul, Katsuyori părea complet neclintit. Totuși, după cum arăta clar expresia lui, Înțelegea că propria lui putere nu mai era suficientă. Sosi următoarea veste: — Soldații lui Oda Nobutada au pătruns deja În Kai, prin Suwa, iar oamenii noștri sunt omorâți fără milă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Însă, putea cugeta mai profund la propria lui moarte. Își rodea Încontinuu buzele și-și reprima valurile care Îi răscoleau adâncurile inimii. „Dacă-mi dau frâu liber mâniei astfel,“ medită el, „ar putea crede că sunt descumpănit și până și vasalii mei se vor simți făcuți de rușine.“ Existau mulți oameni care nu vedeau nimic mai mult decât exteriorul bărbătesc al lui Katsuyori și Îl considerau cutezător, aspru chiar. Dar, adevărul era că, În acțiunile sale față de vasali, proceda În cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
și până și vasalii mei se vor simți făcuți de rușine.“ Existau mulți oameni care nu vedeau nimic mai mult decât exteriorul bărbătesc al lui Katsuyori și Îl considerau cutezător, aspru chiar. Dar, adevărul era că, În acțiunile sale față de vasali, proceda În cel mai calculat mod. În plus, Își respecta, cu extremă strictețe, propriile principii - onoarea de senior și auto-reflexia. Continuase În tradiția tatălui său și Învățase principiile Zen de la Kaisen. Însă, cu toate că avuseseră același maestru și studiaseră buddhismul Zen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Nirasaki. Katsuyori, desigur, părăsi, și el, castelul, la fel ca toți ceilalți samurai care-l serveau. Dar, când se Întoarse și Își privi Întreaga armată, avu o expresie de uimire. — Numai atâția sunteți? Întrebă el. La un moment dat, mulți vasali superiori și chiar oameni de rând dispăruseră. I se spuse că profitaseră de momentul când ziua se-ngâna cu noaptea și fugiseră toți la castelele lor, Împreună cu vasalii. — Taro? — Sunt aici, tată. Taro Își mână calul spre silueta singuratică a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
de uimire. — Numai atâția sunteți? Întrebă el. La un moment dat, mulți vasali superiori și chiar oameni de rând dispăruseră. I se spuse că profitaseră de momentul când ziua se-ngâna cu noaptea și fugiseră toți la castelele lor, Împreună cu vasalii. — Taro? — Sunt aici, tată. Taro Își mână calul spre silueta singuratică a părintelui său. Punând la un loc toți vasalii, samuraii de rând și pedeștrii, se adunau mai puțin de o mie de oameni. Erau Însă multe palanchinuri și lecției

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
I se spuse că profitaseră de momentul când ziua se-ngâna cu noaptea și fugiseră toți la castelele lor, Împreună cu vasalii. — Taro? — Sunt aici, tată. Taro Își mână calul spre silueta singuratică a părintelui său. Punând la un loc toți vasalii, samuraii de rând și pedeștrii, se adunau mai puțin de o mie de oameni. Erau Însă multe palanchinuri și lecției lăcuite pentru soția seniorului și doamnele ei de curte, iar figurile jalnice ale femeilor voalate, mergând atât călare, cât și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
casele oamenilor de rând din lungul drumului, În timp ce urmărea soldați inamici supraviețuitori și Înainta - zi și noapte - spre Nirasaki și Kofu. Într-un târziu, sosi și sfârșitul. Era dimineața celei de-a unsprezecea zile din Luna a Treia. Unul dintre vasalii personali ai lui Katsuyori se dusese În sat, de cu noapte, și reveni după ce făcuse o recunoaștere a pozițiilor inamice. În dimineața aceea, Îi dădu seniorului său raportul, gâfâind sufocat: — Avangarda forțelor Oda a intrat În satele din apropiere și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
cu putință. Traversează munții și Întoarce-te la clanul Hojo. Ochii soției sale erau plini de lacrimi, dar nu schiță nici o mișcare de a pleca. Mai degrabă, părea nemulțumită de cuvintele soțului ei. — Tsuchiya! Tsuchiya Umeon! strigă Katsuyori, chemând un vasal. Urc-o pe soția mea În șaua unui cal. Vasalul se apropie de soția lui Katsuyori, dar femeia se Întoarse, dintr-o dată, spre soțul ei, spunând: — Se spune că un adevărat samurai nu are niciodată doi stăpâni. În același fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Ochii soției sale erau plini de lacrimi, dar nu schiță nici o mișcare de a pleca. Mai degrabă, părea nemulțumită de cuvintele soțului ei. — Tsuchiya! Tsuchiya Umeon! strigă Katsuyori, chemând un vasal. Urc-o pe soția mea În șaua unui cal. Vasalul se apropie de soția lui Katsuyori, dar femeia se Întoarse, dintr-o dată, spre soțul ei, spunând: — Se spune că un adevărat samurai nu are niciodată doi stăpâni. În același fel, odată ce o femeie și-a luat un bărbat, nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
tocmai aceste cuvinte mi se par peste măsură de neînțelegătoare... Nu mă clintesc din acest loc. Îți voi sta alături până la sfârșit. Atunci, poate, mă vei lăsa să vin cu tine În lumea de apoi. Chiar În acel moment, doi vasali năvăliră cu informația că inamicul se apropia. — Au ajuns la templul de la poalele colinelor. Soția lui Katsuyori Își mustră aspru slujitoarele pentru că Începuseră, dintr-o dată, să se văicărească: — Nu avem timp pentru altceva decât să jelim. Veniți aici să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
spre frații săi mai tineri: — Ei bine, să mergem așadar. Între timp, Începuseră să vadă chipurile soldaților din clanul Oda urcând muntele. Katsuyori și fiul lui erau Înconjurați de dușmani. Când alergă lângă ei să-i asiste, Sozo văzu un vasal al stăpânului său fugind În direcția opusă. — Trădătorule! strigă Sozi, alergând după el. Unde te duci? Și Îl Înjunghie În spate. Apoi, ștergându-și sabia de sânge, se repezi drept În mijlocul inamicilor. — Dați-mi un alt arc! Sozo, dă-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
prea târziu. Soldații inamici Îi Înconjuraseră ca un cerc de fier. Acoperiți cu răni de la nenumăratele săbii și lănci, frații Tsuchiya muriră, Încununați de glorie. Fratele cel mijlociu stătuse cu fiul lui Katsuyori de la Început până la sfârșit. Tânărul senior și vasalul său fură loviți și uciși În același timp. Taro era considerat un tânăr frumos și până și autorul Cronicilor lui Nobunaga, care nu a manifestat nici un pic de Înțelegere În descrierea morții clanului Takeda, i-a lăudat inimoasa și superba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
un stol de rândunici. Deși soarele asfințea, adulții continuau să le aducă de mâncare puilor din cuiburi. Ar putea fi subiectul unui tablou, nu credeți? În camera unei clădiri aflate la o oarecare distanță de marea grădină, Saito Toshimitsu, un vasal superior al clanului Akechi, se Întreținea cu un oaspete. Musafirul era pictorul Yusho, care nu era de origine din Suwa. Părea să aibă cam vreo cincizeci de ani, iar fizicul său robust nu indica prin nimic că era pictor. Vorbea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
la Kyoto, dar, de origine, era din Omi, provincia lui Mitsuhide. Nu numai atât ci, Într-o vreme, Yusho primise o soldă de războinic de la clanul Saito din Mino. În același timp, Toshimitsu - cu mult timp Înainte de a fi devenit vasal al clanului Akechi - servea clanul Saito. După ce trăise ca ronin, Yusho devenise artist, citând căderea provinciei Gifu ca motiv al acestei alegeri. Toshimitsu, Însă, renunțase la loialitatea față de clanul Saito. Discordia care se Întețea Între Toshimitsu și foștii lui stăpâni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ca și cum i-ar fi cerut să fie judecătorul lor. Acum, Însă, toată lumea uitase poveștile care stârniseră atât de mult interesul societății În acea perioadă, iar cei care-i priveau șuvițele de păr albe ca zăpada de la tâmple Îl considerau un vasal de care clanul Akechi nu se putea lipsi. Toți Îi respectau caracterul și poziția de conducător. Alocarea locuințelor nu fusese suficientă În interiorul taberei principale a lui Nobunaga de la Templul Hoyo, așa că, unii dintre generali erau Încartiruiți În diverse case din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
care sărbătorea victoria. Stăpânul său ar fi trebuit să călărească spre casă Într-un mod triumfal, legănându-se elegant În șa, Îmbătat Împreună cu Însoțitorii săi de sake-ul oferit În acea zi. Dar Mitsuhide mergea pe jos, părând abătut. Un vasal Îi ducea de căpăstru calul, care mergea fără chef, În timp ce ajutoarele veneau În tăcere pe urma lor, cu aceeași stare de spirit. — V-am ieșit În Întâmpinare. Pesemne sunteți obosit. Când Toshimitsu se Înclină În fața lui, Mitsuhide păru luat prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
că stăpânul său trecuse printr-o Întâmplare nefericită. De mai mulți ani, era slujitorul apropiat al lui Mitsuhide, așa că, era improbabil ca un asemenea lucru să scape atenției lui. Totuși, nu avu necuviința de a-l lua la Întrebări. Bătrânul vasal se grăbi să se ocupe de nevoile stăpânului său, cu speranța de a-l Înveseli. — Ce-ați zice de un ceai și apoi o baie? Reputația lui Toshimitsu era Îndeajuns pentru a stârni teama inamicului pe câmpul de luptă, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
acel lucru, dar, pe moment, nu dorea decât să ridice moralul, peste măsură de scăzut, al seniorului. Se cuvine ca un general să-mi curețe murdăria de pe spate? Întrebă Mitsuhide. Era modest până la capăt. Întotdeauna manifesta rezerve chiar și față de vasalii săi și se punea Întrebarea dacă aceasta era o calitate sau un defect. Toshimitsu nu avea o părere prea bună. Haideți, haideți. Când acest bătrân războinic luptă sub onoratul dumneavoastră stindard, este Saito Toshimitsu din clanul Akechi. Dar Toshimitsu Însuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]