3,889 matches
-
Javier Fumero de Sotoceballos, Își făcea intrarea. Cei doi servitori Îi replicară, În zeflemea, că acest nume nu le spunea nimic. Înfuriată, Însă menținîndu-și atitudinea de mare doamnă, Yvonne Își somă fiul să arate invitația. Din nerorocire, cînd cu dresul veșmintelor, cartonașul cu prinica rămăsese pe masa de cusut a doñei Yvonne. Franciso Javier Încercă să explice situația, dar se bîlbîia, iar rîsetele celor doi servitori nu ajutau la lămurirea neînțelegerii. Fură trimiși la plimbare. Doña Yvonne, aprinsă de mînie, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
era necesar, renunța să-i mai dea ore elevei sale preferate, dacă astfel evita să mai dea peste Ricardo Aldaya. Nimic nu o Înspăimîntase În viață mai mult ca presimțirea animalității din propriul ei sînge și recunoașterea prădătorului, Îmbrăcat În veșminte de in. Toate aceste gînduri i-au trecut prin minte În doar cîteva secunde, În timp ce Însăila un pretext cusut cu ață albă pentru a se retrage, dinaintea perplexității domnului Valls, a hohotului de rîs al lui Aldaya și a privirilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Bogdan NEDELCU N-am eu atâtea vise Și versuri iscusite Să-ți împletesc din ele Veșmântul de mireasă Și n-am nici trubadurii Să-ți cânte sub fereastră Când coace doru-n mine Ca pâinea de pe masă Dar am în schimb un diavol Ce-mi suflă în ureche S-aprind în tine focul Și sufletul să-ți
Regret. In: Gânduri şi doruri by Bogdan NEDELCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/509_a_843]
-
Veniamin V. Boțoroga Deschis-am poarta gândului, Să iasă la lumină Forma întrupat-a cântului, Ce-l așteptam să vină. Și-a pus veșmânt de versuri Ce se termină-n rime; Noi căi spre universuri Care se vor sublime. O muzică de sfere Începe ca să curgă, Iscată din tăcere Și din nespusa rugă. Cântul cel nou străbate Întreg sufletul meu; Drum spre eternitate Și
Întruparea cântului. In: CĂLĂTOR SPRE VEȘNICIE by Veniamin V. Boțoroga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/540_a_835]
-
tavă plină de fructe, se apucase s-o Împodobească pe noua Evă cu ele. Ținea minte că, tot pocnind din degete și ridicând unul după altul strugurii și merele, vișinele și portocalele și fragii și șerbetul, inginerul făcuse să zboare veșmintele de pe trupul plin de vinișoare sinilii al Însoțitoarei lor, gătindu-l ca pe o bacantă. De fapt, medicul nu știa exact cum arată o bacantă, dar și-o Închipuia astfel, Împodobită din cap până-n picioare În flori și fructe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
patru zile de hoinărit aiurea, când a ajuns În sfârșit acasă, Noimann dădu de belele. Norocul său că, fiind prevăzător din fire, Își transportase o parte din garderobă la locașurile de veci, altfel cum ar fi apărut așa, fără nici un veșmânt asupra lui, plin de petale, de frișcă și confeti, În oraș, În plină zi? Dacă spre locul de veci puteai să mergi pe propriile tale picioare, având costumul lui Adam Întins pe piele (goi venim pe lumea asta, goi ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nici o observație. Începu să prezinte pe larg și pe Înțelesul copiilor inventarul acelui tumul. Descria o sabie cu două tăișuri și povestea apoi cum luptătorii traci care o purtaseră aveau obiceiul să o țină tot timpul drept În sus. Alături de veșmintele negre și de scuturile albe, strălucitoare, aceste săbii duseseră faima luptătorilor traci În toată lumea antică, de pe malurile nordice ale Pontului până În Palestina. Apoi un fel de topor de bronz, subțire și ornamentat, fibule (copiii nu știau la ce e bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
considera de prost gust orice legătură pe care aș face-o eu Între expresia „armă albă“ și ideea de puritate exprimată de obicei simbolic de culoarea alb. Vă voi reaminti Însă că tocmai de la dumneavoastră dețin informația că tracii aveau veșminte negre și scuturi albe, strălucitoare și săbii cu două tăișuri (deci arme albe) lungi și grele. Pentru că mă grăbesc să mă duc la culcare (vă scriu - scuzați - dintr-un WC pentru că stingerea s-a sunat de mai bine de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
rămâne o problemă deschisă a tehnicii artei. Fântâna cu ghizduri groase, mult mai groase decât cele de la fântâna bătrânului. O roată uriașă de căruță la capătul sulului de lemn peste care este trecut lanțul cu găleți la fiecare capăt. Un veșmânt negru traversează curtea de la stânga la dreapta. Grințu se așază cu dosul pe masa-tarabă. Întinde mâna și-și apropie pachetul de cărți poștale. Întoarce una dintre ele pentru a vedea dacă are și timbru. Are. Ridică din nou privirea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
despre ce e vorba, de situația mea, însă a făcut schimb cu terapeutul care venea de obicei. Era o femeie serioasă, brunetă, obișnuită... acțiunea s-a petrecut de-aici încolo cu repeziciune, chiar fulminant. Imediat a început să-și scoată veșmintele pregătindu-se de ședință. Și-a dezbrăcat penultimele desuuri în mod firesc și a stat în cumpănă, derutată, câteva secunde. Deodată, hotărâtă, cuprinsă de o blândă, nespusă și nesupusă rătăcire a aruncat restul lenjeriei. A rămas cu bustul gol arămiu
?edin?a by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83735_a_85060]
-
din urmă la gura peșterii. Atunci, trădătorul, văzând că nu poate scăpa de ea, a făcut un alt plan. El i-a spus că, cu puțin timp înaintea sosirii sale ,văzuse înaintea peșterii o tânără și frumoasă fată, ale cărei veșminte bogate trădau o obârșie aleasă și care cu lacrimi în ochi îi implorase ajutorul; dar că mai înainte ca el să poată coborî pentru a o salva, un tâlhar o înșfăcase și dispăruse cu ea în bezna peșterii. Bradabanta, suflet
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
foc și blestem, și nu veți putea stinge niciodată dragostea noastră de neam, devotamentul, fulgerul credinței noastre în slujba lui Hristos și a aproapelui. Nu poți fi bun român fără fapte creștine. Viitorul ne va construi altă realitate, cu alte veșminte decât cele de azi, pe măsura nevoilor neamului nostru și a aspirațiilor sale. Trecutul lasă pentru istorie și pentru neam un bilanț macabru și dureros, nu-l repetați și cei de azi. Acum când se preconizează și se plămădesc în
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Își dădu seama că șansele ienicerilor de a trece Dunărea devin tot mai mici. La doar câteva minute de ei, valul Apărătorilor Înainta amenințător. Aceeași zi, ora 15.30, Istanbul Cerșetorul reveni la locul lui, iar Alexandru observă că marginea veșmântului vechi și peticit era ruptă. Pesemne că, pe unde umblase În căutare de hrană, bătrânul fusese din nou lovit de trecători sau de vreo patrulă de ieniceri. Avea parcă gesturi mai Încete, ca și cum ar fi suferit de o boală grea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
căpitanului Oană colaboraseră serviciile de informații ale imperiului și cele ale hanatului, și, din semnele descrise de Simion, mai rezulta că operațiunea fusese condusă de ordinul Cuceritorilor. Șarpele și săgeata fuseseră văzute pe echipamentul comandantului spahiilor, dar nu și pe veșmintele tătarului. Simion relatase și despre o discuție Între căpitanul Oană și cei doi șefi ai agresorilor, dintre care unul, anume tătarul, părea a-i fi cunoscut, căci Oană i se adresase direct și chiar scosese spada, avansând spre el. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mulțime ar fi părut suspect gărzilor. Alexandru căută, cu o disperare pe care nu și-o Înțelegea, un detaliu, o formă care ar fi putut reconstitui imaginea cerșetorului. „O mască... ” gândi, deodată, străfulgerat. Nu mai exista nici un om Îmbrăcat În veșmintele cerșetorului, care să stea nemișcat În poziția În care stătuse cerșetorul. Dar exista un alt om, care nu se aflase În acel loc până atunci. Un ienicer din garda sultanului. Un războinic destul de Înalt (cerșetorul era mai scund), cu umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să plece În pribegie. Voievodul se ridică Încet, iar privirile sale măsurară, parcă cu curiozitate, statura solilor. Nu era Îmbrăcat cu hlamida purpurie tivită cu blană albă și nici nu purta pe cap coroana bunicului său Alexandru cel Bun. Avea veșminte mai sobre, aproape militare, În culorile maronii ale vânătorilor domnești. Haina de catifea, lungă până deasupra genunchilor, Îi era strânsă Într-o centură bătută cu diamante, iar la piept strălucea un medalion de aur primit de la dogele Veneției. În ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Se prea poate... Cu turcii pe urmele noastre și cu pregătirea bătăliei de la Valea Albă, nimeni n-a mai avut vreme să-l caute pe căpitan... spuse Bogdan Gâlcă. - Eu gândesc așa... continuă Pietro. Bogdan, iei cincizeci de oameni, cu veșminte schimbate, și te strecori printre turci până la Murgeni. Întrebi oamenii. - Nu, spuse Gâlcă. Nu așa. Nu ne strecurăm printre turci. Suntem turci. Spahii. Căutăm doi prizonieri, cu semnalmentele căpitanului și ale Erinei. Trebuie să-i ducem În fața sultanului. Nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
încuie într-o încăpere cu o bătrână, care face cam multe grimase și are ochii înnegriți cu kohl. Pran o înțelege. Atunci se întoarce barcagiul care făcuse planuri cu un asociat, un mustăcios. Nu durează mult și Sylvia își pierde veșmintele. — Dumnezeule! exclamă maiorul, în timp ce Birch râde. — Păstrați-vă cumpătul, domnilor, acesta este doar începutul. Birch are dreptate. Articol cu articol, Sylvia este dezbrăcată de restul hainelor, rămânând într-o pereche de ciorapi negri. Când tânărul începe să se dezbrace și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
maharajah. De sus, de la o fereastră, Pran urmărește cum cei doi Braddock sunt scoși din howdah în dreptul Porții Elefantului de la palat. Sunt așteptați de o delegație pe platforma înaltă. Flancat de gărzi și servitori este chiar nababul, îmbrăcat într-un veșmânt albastru cu alb. Este acoperit de șiraguri de perle, purtând însemnele diferitelor Ordine la care este îndreptățit. Turbanul alb de mătase, are un rubin imens, de culoarea sângelui. Diwan-ul este și el într-un veșmânt opulent, iar Firoz, elegant, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
chiar nababul, îmbrăcat într-un veșmânt albastru cu alb. Este acoperit de șiraguri de perle, purtând însemnele diferitelor Ordine la care este îndreptățit. Turbanul alb de mătase, are un rubin imens, de culoarea sângelui. Diwan-ul este și el într-un veșmânt opulent, iar Firoz, elegant, este în costumul de dimineață. Lângă ei, se află maiorul și doamna Privett-Clampe, el roșu ca o sfeclă, în uniformă albă, de mică ținută, ea la fel de milităroasă ca soțul, țeapănă, în rochia de vară. Cu toții le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
decide între jacheta englezească cu centură și haina nemțească de vânătoare, pe care i-a dăruit-o anul trecut Margrave de Stumpfburg. O asemenea nehotărâre în privința îmbrăcăminții este un semn de stres pentru Firoz, dar se poate rezolva aruncând ambele veșminte pe fereastră, eventual. Unii vânători au mai multe pregătiri de făcut decât alții. Servitorii domnului Birch ridică grijulii o cutie cu însemnele de atenționare ale Armatei Americane și o pun într-una dintre mașini. Khwaja-sara filtrează ceva verzui și noroios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Idris Abd’Allahi, care, deși supusul lui Dumnezeu, este stăpânul de drept al tuturor câmpiilor dinspre nordul și estul râului, cât poate acoperi cineva în fuga calului în zece zile de mers. Suita emirului este impresionantă. Călăreții sunt îmbrăcați în veșminte indigo, urmați de o escortă de gărzi trase în zale, care-l înconjoară pe emir și suita acestuia, plini de splendoare în minunate ținute alb și auriu. Profesorul, care în absența lui Short se reprezintă atât pe sine cât și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cântau când era clacă. în pragul iernii își torceau fuiorul, La șezători în serile brumate, Iar doina suspina să le aline dorul De soțul sau iubitul dus departe... Și iarăși înfloreau cireșii-n primăvară, Iar albul lor părea ca un veșmânt ales, Ne revedeam cu drag în fiecare vară, La prispa strămoșească, pentru alt cules. De satul meu, mă simt pe veci legat Nu pot uita de Someș și de Deal, Deși-s bătrân, din el de mult plecat, îmi amintește
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
vifor si furtună... Monolog Când gânduri curate-și iau zborul Spre țărmuri izbite de val, în suflet, timid e fiorul, Boboc de jasmin, sideral. Când totul clamează tăcere, Să uiți, vrei, dureri indigo. Speranța e doar adiere, Tu joci în veșmânt domino. Când ploaia e-n lacrimi oculte, Genunchiul ți-l pleci și iar cazi, Dar nimeni nu e să te-asculte; Aștepți mângâierea și rabzi... în urma ta Se-apleacă crengi îngenunchind în fața ta și lacrimile ... cad secate în urma ta. Greșeala
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
prelins cu picuri grei zăpezile de ieri Topindu se în mângâierea noii primăveriîmpovărând pământul cu umedul sărut, S-au dus, de parcă n-ar fi fost și nu ne-ar fi durut. însingurări prelungi cusute-n fir de gheață își pierd veșmântul cerșind o nouă dimineață, Iar gânduri ce au zăcut o iarnă-n amorțire Renasc dorindu-și haină nouă de iubire. Se înalță dintre sloiuri murmure de seară, Pe umeri aburește zvon de primăvară, Pendulări de cald și frig se-amuză
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]