2,332 matches
-
sediul central al Universității Ca’ Foscari din Veneția. Palatul Ca’ Foscari a fost construit în locul unei alte clădiri, un palat în stil bizantin numit “Casa celor două Turnuri”. Acest palat aparținea lui Bernardo Giustinian, care apoi l-a vândut Republicii Venețiene, în 1492. Mai apoi a devenit reședința vice-căpitanului republicii, Gianfrancesco Gonzaga, și a găzduit personaje ilustre, regi și diplomați. În 1439 a fost dat altui căpitan, Francesco Sforza. Acest palat a fost întodeauna folosit ca sediu al Republicii datorită poziției
Ca' Foscari () [Corola-website/Science/325502_a_326831]
-
licitație dogelui Francesco Foscari. Dogele a ales această clădire pentru poziția sa pe Canal Grande și l-a chemat pe faimosul Bartolomeo Bon (cel care construise “Poarta Hârtiei” a Palatului Dogilor) să construiască în locul ei un palat în stil gotic venețian, care să sublinieze autoritatea dogelui. Construcția acestui nou palat a fost încheiată în 1457, an în care dogele Foscari a abdicat (șantajat de “Consiliul celor 10”) și s-a retras aici împreună cu familia sa. Francesco Foscari a trăit în palatul
Ca' Foscari () [Corola-website/Science/325502_a_326831]
-
celor 10”) și s-a retras aici împreună cu familia sa. Francesco Foscari a trăit în palatul care îi poartă numele mai puțin de o săptămână înainte de moartea sa. Ca’ Foscari este un exemplu tipic de reședință a nobililor și negustorilor venețieni: parterul era folosit pentru a depozita mărfurile, la primul și al doilea etaj, numite “etaje nobile”, se țineau balurile și tot aici se găseau camerele nobililor, ultimul etaj era al servitorilor. Arcadele centrale de la etajul doi sunt modelate cu grijă
Ca' Foscari () [Corola-website/Science/325502_a_326831]
-
Foscari este caracterizată de o succesiune ritmică de arcuri și ferestre gotice, coloane care se termină cu decorații floreale, iar deasupra lor se găsește o friză de marmură. Această friză este singura din Veneția și celebrează importanța dogelui pentru Republica Venețiană prin simbolurile alegorice ale Leului Sfântului Marcu și a coifului tipic dogilor; de o parte și de alta se poate observa blazonul familiei Foscari format dintr-un scut ținut de doi îngeri, iar în colțul din stânga sus al scutului, din
Ca' Foscari () [Corola-website/Science/325502_a_326831]
-
a coifului tipic dogilor; de o parte și de alta se poate observa blazonul familiei Foscari format dintr-un scut ținut de doi îngeri, iar în colțul din stânga sus al scutului, din nou, Leul Sfântului Marcu. Funcția practică a palatelor venețiene era diferită de cea care le era atribuită în alte orașe ale Italiei. În acestă perioadă, nobilii venețieni nu își câștigau existența de pe urma pământului cultivabil ca și în celelalte orașe, ci de pe urma comerțului și a navigației. Așadar palatele lor se
Ca' Foscari () [Corola-website/Science/325502_a_326831]
-
un scut ținut de doi îngeri, iar în colțul din stânga sus al scutului, din nou, Leul Sfântului Marcu. Funcția practică a palatelor venețiene era diferită de cea care le era atribuită în alte orașe ale Italiei. În acestă perioadă, nobilii venețieni nu își câștigau existența de pe urma pământului cultivabil ca și în celelalte orașe, ci de pe urma comerțului și a navigației. Așadar palatele lor se adaptau atât funcției de locuință, cât și celei de sediu al afacerilor pe mare. Caracteristicile principale ale acestor
Ca' Foscari () [Corola-website/Science/325502_a_326831]
-
ca o semnătură a sa), balustrada scării și lămpile de sticlă. Ca’ Foscari se găsește într-o poziție privilegiată pe Canal Grande, în curba sa cea mai largă (50 m). Această poziție a fost celebrată de marii pictori de peisaje venețiene, precum Canaletto. În timpul Regatei (care se desfășoară în fiecare an în prima duminică a lunii septembrie) aici, chiar în fața intrării de pe malul canalului a palatului Foscari, se găsește o structură din lemn, plutitoare, numită “la machina”, de pe care autoritățile și
Ca' Foscari () [Corola-website/Science/325502_a_326831]
-
pe sârbi în Bătălia de la Kosovo Polje din 1389 După neutralizarea sârbilor și profitând de războaiele civile bizantine, otomanii au cucerit Constantinopolul în 1453. În 1458, turcii au cucerit Atena. Grecii au mai păstrat controlul asupra Peloponezului până în 1460, iar venețienii și genovezii au mai stăpânit unele insule grecești până pe la 1500, când cea mai mare parte a insulelor și Greciei continentale a trecut în mâinile otomanilor. Zonele muntoase ale Greciei au fost controlate cu greu de trupele otomane, aici găsindu
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
controlate cu greu de trupele otomane, aici găsindu-și refugiu elenii care încercau să scape de sub dominația străină, tot aici organizându-se lupta de rezistență împotriva cuceritorilor. Ciprul a fost cucerit de turci 1571, iar Creta a fost cucerită de la venețieni până în 1670. Insulele Ioniene au trecut de sub stăpânirea venețiană sub cea otomană pentru perioade scurte de timp la sfârșitul secolului al XV-lea. Perioada de stăpânire otomană a pământurilor elene sunt văzute ca o perioadă de declin economic și cultural ref
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
-și refugiu elenii care încercau să scape de sub dominația străină, tot aici organizându-se lupta de rezistență împotriva cuceritorilor. Ciprul a fost cucerit de turci 1571, iar Creta a fost cucerită de la venețieni până în 1670. Insulele Ioniene au trecut de sub stăpânirea venețiană sub cea otomană pentru perioade scurte de timp la sfârșitul secolului al XV-lea. Perioada de stăpânire otomană a pământurilor elene sunt văzute ca o perioadă de declin economic și cultural ref>Richard Clogg, "A Concise History of Greece", 2002
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
la agricultură de subzistență, chiar și în zonele unde în perioada bizantină regiunile fuseseră puternic urbanizate și dezvoltate din punct de vedere economic. Singurele excepții le-au reprezentat capitala Constantinopol și insulele din Marea Ionică care au rămas sub stăpânirea venețiană, unde grecii se bucurau de o prosperitate mare. Grecii au resimțit profund scăderea puternică a nivelului de trai în timpul stăpânirii otomane. La începutul secolului al XVII-lea, otomanii au trecut unele regiuni ale Greciei sub directa administrație a armatei, ceea ce
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
un grad mare de autonomie în vreme ce altele erau conduse de guvernatori otomani. Unele regiuni precum Peninsula Mani din Peloponez sau Epir sau părți ale insulei Creta (Sfakia) erau practic independente. În timpul frecventelor războaie otomano-venețiene, grecii luau, cu câteva excepții, partea venețienilor împotriva otomanilor. Biserica ortodoxă a ajutata în mod hotărâtor la păstrarea moștenirea elene și, în timpul secolului al XIX-lea, apartenența la ortodoxie a devenit un semn distinctiv al etniei grecești. Otomanii nu cereau în mod expres grecilor să se convertească
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
conflictele militare în care era implicat Imperiul Otoman. Amploarea și urmările acestor rebeliuni au variat foarte mult. În timpul războiului otomano-venețian din 1463 - 1479, frații Krokodeilos și Epifani Kladas au condus unități de stratioti în lupta împotriva turcilor din sudul Peloponezului. Venețienii au cucerit Vardousia și regiunea înconjurătoare. Epifani Kladas a devenit guvernatorul regiunii. Au existat rebeliuni rapid înăbușite, precum cele ale țăranilor din Epir din 1600 și 1611, care au izbucnit în diferite regiuni ale țării. În timpul bătăliei de la Lepanto, efectivele
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
pe grecii din diferite regiuni aflate sub dominația otomană (Focida, Peloponez) să se răscoale. Toate aceste revolte au fost în cele din urmă înăbușite. În timpul celui de-la cincilea război otomano-vențian din Creta (1645 - 1669), grecii l-au sprijinit pe venețienii lui Francesco Morosini în luptele din Peloponez.. O revoltă de mare amploare a avut loc în timpul războiului ruso-turc din 1768 - 1774, izbucnită la îndemnul comandantului flotei ruse, contele Orlov. Grecii s-au revoltat atât în Grecia continentală cât și în
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
începutul secolului al XV-lea, bizantinii au recucerit ultimele posesiuni ale francilor din Moreea dar, în 1460, întreaga peninsulă a fost cucerită de otomani. Peninsula a fost cucerită pentru Republica Veneția de către Francesco Morosini în timpul războiului din 1684 - 1699. Stăpânirea venețiană s-a dovedit a fi una nepopulară, iar otomanii au recucerit Moreea după o campanie-fulger în 1714. În timpul noii perioade de stăpânire otomane, regiunea s-a bucurat de o creștere a prosperității. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, gradul de
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]
-
de Luxemburg, al Sfântului Imperiu Romano-German. Considerat de contemporanii săi drept unul dintre cei mai îndrăzneți condotieri din Italia, îl întâlnim în multe bătălii care caracterizează această perioadă. În mai multe rânduri a fost în solda papilor, a comandat trupele venețiene în campania contra Republicii Ambroziene și contra lui Francesco Sforza, și chiar, în 1465, împotriva Imperiului Otoman. I-a ajutat pe florentini în rezistența contra invaziei lui Alfonso al V-lea al Aragonului, reușind să rupă asediul la Piombino, cu
Sigismondo Pandolfo Malatesta () [Corola-website/Science/325913_a_327242]
-
regatul Navarei în 1512 și Henric domnea numai în Navara Inferioară. La 16 noiembrie 1528 Margareta a născut o fiică, viitoarea Jeanne a III-a de Navara, care a devenit mama viitorului rege Henric al IV-lea al Franței. Ambasadorul venețian al timpului a lăudat-o pe Margareta că știe toate secretele artei diplomatice. Aventura cea mai remarcabilă a Margaretei a constat în implicarea în eliberarea fratelui ei Francisc I care a fost ținut prizonier în Spania de împăratul Carol al
Margareta de Navara () [Corola-website/Science/325960_a_327289]
-
Istria în 1209, atunci când markgrafii din familia Andechs au fost alungați din cauza implicării lor în asasinarea fiului lui Frederic "Barbarossa", Filip de Suabia. Până la jumătatea secolului al XIII-lea, cea mai mare parte a coastei Istriei era deja cucerită de către venețieni. Patriarhii de Aquileia încetaseră deja numirea de markgrafi ai Istriei și trecuseră teritoriul din interiorul pensinsulei, rămas neocupat de Veneția, sub controlul direct al conților de Gorizia. Teritoriile goriziene au fost în cele din urmă obținute de către arhiducii Habsburgi ai
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
De asemenea, în 1382 Habsburgii au obținut controlul asupra orașului Trieste. După ce teritoriul secular al patriarhilor de Aquileia a fost cucerit integral de către Republica Veneția în 1420, cea mai mare parte a Istriei a făcut și ea parte din statul venețian. Casa de Habsburg deținea în acel moment doar un mic teritoriu din interiorul peninsulei, în jurul localității Pazin ("Mitterburg"), pe care îl administra din Ducatul de Carniola. Cu toate acestea, conducătorii Habsburgi și-au adăugat titlul de "margraf de Istria", titulatură
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
mic teritoriu din interiorul peninsulei, în jurul localității Pazin ("Mitterburg"), pe care îl administra din Ducatul de Carniola. Cu toate acestea, conducătorii Habsburgi și-au adăugat titlul de "margraf de Istria", titulatură care a persistat până la disoluția Austro-Ungariei în 1918. Istria venețiană a trecut sub autoritatea Habsburgilor în 1797 în virtutea Tratatului de la Campoformio care consfințea desființarea Republicii venețiene. Apoi a fost ocupată de Napoleon I în 1805, în conformitate cu Pacea de la Pressburg, devenind parte a Regatului Italiei, iar apoi (prin Tratatul de pace
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
Carniola. Cu toate acestea, conducătorii Habsburgi și-au adăugat titlul de "margraf de Istria", titulatură care a persistat până la disoluția Austro-Ungariei în 1918. Istria venețiană a trecut sub autoritatea Habsburgilor în 1797 în virtutea Tratatului de la Campoformio care consfințea desființarea Republicii venețiene. Apoi a fost ocupată de Napoleon I în 1805, în conformitate cu Pacea de la Pressburg, devenind parte a Regatului Italiei, iar apoi (prin Tratatul de pace de la Schönbrunn din 1809) a Provinciilor Ilire. După înfrângerea lui Napoleon, prin Congresul de la Viena din
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
Domnitorului i se cerea să aducă personal la Înalta Poartă tributul din ultimii doi ani, să cedeze turcilor cetățile Chilia și Cetatea Albă de pe țărmul Mării Negre și să renunțe la alianțele cu vecinii săi, cu Papa de la Roma și cu venețienii. Ștefan cel Mare le răspunde solilor că Moldova vrea să trăiască în pace cu toți vecinii săi, dar că se va apăra în cazul în care țara va fi în primejdie pentru că neamul românesc a prins rădăcini în acest pământ
Frații Jderi (film) () [Corola-website/Science/327429_a_328758]
-
(n. 5 octombrie 1712, d. 1 ianuarie 1793) a fost un pictor venețian și membru al Școlii Venețiene. El este considerat ca fiind ultimul practician, împreună cu frații săi, ai școlii venețiene. Franceso Guardi s-a născut în Veneția într-o familie de mică nobilime din Trentino. Tatăl său și doi dintre frații săi
Francesco Guardi () [Corola-website/Science/327454_a_328783]
-
(n. 5 octombrie 1712, d. 1 ianuarie 1793) a fost un pictor venețian și membru al Școlii Venețiene. El este considerat ca fiind ultimul practician, împreună cu frații săi, ai școlii venețiene. Franceso Guardi s-a născut în Veneția într-o familie de mică nobilime din Trentino. Tatăl său și doi dintre frații săi au fost de asemenea pictori
Francesco Guardi () [Corola-website/Science/327454_a_328783]
-
(n. 5 octombrie 1712, d. 1 ianuarie 1793) a fost un pictor venețian și membru al Școlii Venețiene. El este considerat ca fiind ultimul practician, împreună cu frații săi, ai școlii venețiene. Franceso Guardi s-a născut în Veneția într-o familie de mică nobilime din Trentino. Tatăl său și doi dintre frații săi au fost de asemenea pictori, unul dintre ei moștenind muncă tatălui său. Probabil că toți au lucrat că
Francesco Guardi () [Corola-website/Science/327454_a_328783]