6,708 matches
-
a povesti. Aveți dreptul să-i citiți ca și cum i-ați împușca. Aveți dreptul să evadați. Drepturi, iluzii. Aveți memoria scurtă: criminalilor nu le pasă. El, drumul București. Pe la Hotel Marriot pe Antiaeriană până la Penitenciar. Până la „Stația facultativă“. Vizavi de strada Vidului, unde ghicește Gena, vrăjitoarea locului. Se prezintă cererea la poartă. Se trece prin raze X. Se lasă tot ce e mai personal într-o cutie: buletin, telefon, orice-i metalic. E de așteptat gardianul de pe secție pentru a fi preluat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
autohtone vom întîlni după război la Ion Pillat, în vreme ce „imagistul” Adrian Maniu abandonează insolența dandy cu tentă fauve a începuturilor din „Flori de hîrtie“, „Figurile de ceară“, „Salomeea“ ș.cl. în favoarea unui imagism folcloric stilizat și a unui expresionism htonic moderat. Vidul de autoritate critică rămas în urma eclipsei Junimii va fi umplut treptat, după 1900, de variile formule ale criticii de direcție culturală. Rezultatul - ideologizarea dogmatică și parohializarea cîmpului literar. Fenomenul corespunde unei crize identitare majore a societății românești, confruntată cu avansul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în mine ceea ce sparge să se nască,/în mine-un demon care ședea pe continent/cu-o față care plînge și una care cască,/în mine năzuința de-a deveni dement.// Închis în amintire ca-ntr-o obscură strofă/în vidul unde steaguri de ideale-mpung/te-aștept să vii, trompetă de spaimă, Catastrofă, -/ Sărut urcînd în ochii oceanelor, prelung“ (Baisers montant aux yeux des mers avec lenteur, Rimbaud, n.a.). Periferia devastată, apocaliptică, alienată, contorsionată tragic și grotesc - iată o „temă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
atracție față de toată această margine a Europei, atunci mai bine l-am dărîma de acum”. Problema este pusă aici - cu cinism - în termeni de putere pură (în cazul de față, regională). Asemenea lui Vinea, deși „disperă de România” și de vidul spiritual în care aceasta a fost aruncată de istorie, Cioran, care visa la o Românie „în delir”, cu „destinul Chinei și populația Franței”, se consolează cu prezumata superioritate culturală a românilor față de a celorlalte națiuni balcanice: „Cultura noastră populară este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
replicînd acuzatorilor că montarea nu a fost - cum s-a spus - „constructivistă”, ci „sintetică: în alt sens decît de teatru pur, poate. Regisorul a redus la tipic personagiile Căsătoriei. La radiografie ni i-a revelat nuzi, dincolo de carnea care înșală: vidul iremediabil. Ceiace a vrut s’a înfăptuit; în limitele stricte și după prescripțiile textului. (...) deaceia: inutil să dovedești divorțul dintre textul vechiu și regia mecanică. Un regizor poate surprinde valori permanente în orice fel de text; se poate deda la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
destinate vieței de plăceri. Cabaretele din Montmartre fac azi concurență saloanelor literare”. Printr-o lectură ideologică destul de curentă în epocă, modernismul „extremist” este asociat de către Const. I. Emilian cu extrema-stîngă politică, avînd drept corelative beția și excitația senzorială, dezechilibrul psihologic, vidul spiritual și anarhia morală: „Lectura unui volum sau a unei reviste de extremă, stînga are același efect ca spectacolul unui local monden de noapte, ele provoacă aceeași tensiune a nervilor și același dezmăț spiritual. Beția lirică este, adesea, un efect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
iluzie”, ne șoptește autorul): „A intrat în valurile vulgului, renunțînd benevol la splendida sa izolare”... Poemul „Ev” este oferit drept (contra)exemplu în acest sens, alături de alte așa-zise „plate asocieri, obscure și capricioase”, „contorsiuni stilistice care se pierd în vid, fără nici un răsunet”, „imagini forțate, absurde”. Trecînd însă peste „violența expresiei și manierismul imaginilor” (păcate grave...), criticul salută „ideațiunea organizată” și „plasticizarea conturată” a „structurii concepționale”: „Autorul are o tăioasă inteligență discursivă și o îndrăzneață facilitate de combinații lexicale”, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al geniului cunoaște astfel o metamorfoză avangardistă, sub semnul „infinitului mic”. De fapt, avem de-a face cu un „negativ” al Romantismului Înalt, o variantă răsturnată a acestuia. Urmuz devine astfel un profet al Nimicului, al arbitrariului metafizic și al vidului, al antiumanului, al apocalipsei derizorii și al subversiunii generalizate într-o lume pe dos, „fără rost și necesitate”. O chintesență a spiritului modern și a artei moderne: originalitatea „absolută” se asociază imaginii mitice a întemeietorului absolut. Mitul cosmogonic (o cosmogonie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și parodie a obișnuințelor burgheze, în care se face mereu confuzie între cele trei regnuri, animal, vegetal și mineral”. În fine, prin lentila estetică modernistă a autorului „Cursului de poezie” producțiile urmuziene se văd ca niște simulacre ludice placate pe vid: „A avea aerul că povestești fără să povestești nimic poate duce la un epic pur”. „Caz-limită”, fabula „Cronicari” e privită din perspectiva unei estetici puriste, conform căreia „poezia este un mod ceremonial, ineficient de a comunica forma goală a activității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Fr. Schlegel, Kierkegaard, Dostoievski, Kafka, Camus, Jarry, Beckett, Picasso, Klee, de Chirico, Picabia, Duchamp... Ideea directoare privește acedia lui Urmuz (suferința melancolică a călugărilor/asceților medievali, manifestată prin vidarea de sens a lumii și a vieții) asimilat unui mistic al vidului și subsumat manierismului artistic (în sensul lui Gustav Réné Hocke). Accentul cade și asupra caracterului de „homo ludens”, dar și asupra celui de victimă — în sens psihanalitic — a Legii Tatălui, deci a Tradiției căreia, dintr-un surplus ori deficit, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cazul, deoarece în Qoèlet nu se interziceau plăcerile vieții și te puteai bucura de ele dacă nu hotărai de bunăvoie să renunți la ele. I-a mai spus: - Mântuitorul a arătat calea tainică spre a ieși din înșelătorul cerc de vid ce ne-mpresoară. Despre asta nu-ți voi spune nimic, în schimb, Stiliano va putea să te-ajute; chiar dacă e cam zăpăcit, căci și-a încărcat prea mult creierii cu cunoștințe. Va găsi soluția, căci și el vrea să descopere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un cântec de broaște. Haiku 5 ghiocei și-o invitație pe pasarelă romanță. Lăzărescu Adriana-Maria, clasa a VII-a Școala Gimnazială „Dimitrie Ghica” Comănești - Bacău profesor coordonator Vărăreanu Teofana-Lavinia Vis Captivă într-un vis mă simt. Înlănțuită tind spre-un vid infinit. Mă lupt zadarnic, dar cred În împlinirea unui vis, Un vis în care să zbor mi-aș dori Și aș vrea să pot vedea adeseori Nu falsitate, nu actori Ci mulți oameni doritori De-adevăr. Zburător În mintea mea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de iarbă, asemenea unei pastile tămăduitoare, este întreaga natură redusă la cea mai primitivă formă a sa, este un recipient complex al Universului, o bucată policromă din pulberea de stele ce călătorește rătăcită prin cosmos, umplând zadarnic inertul bloc de vid cu care a fost blestemată închisoarea astrală în ceasul zidirii sale. Defila în fața miliardelor de suflete pecetluite cu stindardul pierzării, vindecând rănile reci pe care vacarmul surd, venit de nicăieri, le lăsa îngreunând existența a tot ceea ce voia a se
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
entități primordiale ce își simte chemarea la fosta formă de existență. Regretă adeseori greșeala făcută, amintindu-și încontinuu căderea - cel mai tragic moment al exilării. Se simte mereu plutind în noua atmosferă, într-un gaz mai murdar, mai palpabil decât vidul și vrea mereu să se ridice forțându-se de coada acum tuciurie care cândva era parcă desprinsă dintr-o cometă. Dar nu mai este pulbere, ci mai degrabă praf, ori un fir de iarbă care nu seamănă deloc cu un
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
centrală. Era gata să iasă din criptă cînd o siluetă Înspăimîntătoare se ridică dintr-odată În fața ei. Înaltă, masivă, În rasă de dimie Întunecată la culoare, ca un călugăr medieval a cărui glugă uriașă nu lăsa să se vadă decît vidul căscîndu-se În locul chipului. Marie țîșni Într-o parte țipînd. - Cine ești? Își Înălță lanterna la timp ca să vadă sinistrul personaj făcîndu-se nevăzut Îndărătul unui stîlp. Încercînd să se stăpînească pentru a putea Învinge senzația de apăsare care o cuprindea, tînăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ale fluxului Își croiau deja loc printre stîncile Îngrămădite. Grota avea să fie curînd sub apă. Și ei odată cu ea. 17 Gwenaëlle venise direct pe faleză, sigură că-l găsește acolo pe Pierric. Era Într-adevăr acolo, proțăpit la marginea vidului, uitîndu-se În jos spre golful Jefuitorilor de corăbii, pe care fluxul Îl acoperise complet. - De cîte ori ți-am spus că nu vreau să te văd pierzînd vremea pe aici? Îi strigă ea trăgîndu-l Îndărăt fără menajamente. Chiar vrei ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În realitate. În ambele cazuri, era profund afectată, ca și cum amintirile se desfăceau unele din altele ca păpușile rusești, pînă ce nu va mai rămîne nimic, sau atît de puțin Încît nu va mai avea nici o importanță. Se sili să facă vid În mintea ei. Un lucru era sigur: Gwen se temea, Îi era foarte frică. Era cumva ideea că va fi curînd inculpată pentru crimă, sau aceea că va fi ea viitoarea victimă? - Oricare ar fi motivele, singurul mod de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
resort luci fugar Înainte de a poposi pe gîtul lui Pierre-Marie. Ochii acestuia se umplură de groază la contactul cu oțelul. Încăperea Începu să se Învîrtă În jurul lui, zidurile porniră să se legene. Dar ceea ce Îl Înspăimîntă cel mai tare fu vidul din privirea de un albastru spălăcit ațintită asupra lui. - Tu ești cel care a ieșit ultimul pe faleză, spuse rece Ryan. Gildas, Yves, Gwen n-au aflat decît mult mai tîrziu că printre naufragiați se afla o femeie. Mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Împinse violent pe Marie În brațele polițistului. Dezechilibrați amîndoi, abia avură cînd să-l vadă Încălecînd balustrada pasarelei. Erwan de Kersaint schimbă o ultimă privire cu fiica lui, apoi se Întoarse cu fața spre larg, Îndepărtă brațele și plonjă În vid În celebrul salt numit al Îngerului. Marie țipă. Se năpustiră și se aplecară peste margine, dar nu mai văzură decît un enorm val care tocmai se spărsese de stîncile de la piciorul farului, retrăgîndu-se mai apoi și nelăsînd În urmă decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu părul lung, buclat și negru, eșuată În dormitoarele sinistre ale internatului de fete din Meaux În urma unor complicații familiale fără ieșire, Caroline Yessayan, chiar și singură, constituia un motiv de a spera În umanitate. Dacă totul căzuse Într-un vid deprimant, era din cauza unui detaliu minor și aproape grotesc. Treizeci de ani mai târziu, Bruno era convins: acordând elementelor anecdotice importanța lor reală, situația putea fi rezumată În aceste cuvinte: de vină era doar minijupa Carolinei Yessayan. Pentru Bruno, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
-l citească pe Kafka. Prima dată avu o senzație de frig, de ger insidios; după ce termină Procesul, câteva ore se simți amorțit, fără vlagă. Știu imediat că acel univers Încetinit, marcat de umilință, În care ființele se intersectează Într-un vid sideral, fără ca vreo relație să poată părea posibilă Între ele vreodată, corespundea perfect universului său mental. Un univers apatic și rece. Exista totuși un lucru cald, un lucru pe care Îl aveau femeile Între picioare; lui Însă lucrul acela Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
aruncase priviri În direcția lui. Michel ar fi vrut să se miște, dar nu putuse; avea senzația netă că se scufundă Într-o apă Înghețată. Totuși, totul era nespus de calm. Se simțea separat de lume de câțiva centimetri de vid, formând În jurul lui un soi de carapace sau de armură. 15 A doua zi dimineață, cortul lui Michel era gol. Lucrurile lui dispăruseră, dar lăsase un bilet care anunța, simplu: „NU VĂ FACEȚI GRIJI.” Bruno plecă o săptămână mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
determinând comportamentul particulelor erau non-locale, adică particulele puteau avea una asupra alteia o influență instantanee la o distanță arbitrară. Fie trebuia renunțat la conceptul de particulă elementară posedând, În lipsa oricărei observații, proprietăți intrinsece: lumea științifică se confrunta atunci cu un vid ontologic profund - sau adopta un pozitivism radical și se limita să dezvolte un formalism matematic predictiv al observabilelor, renunțând definitiv la ideea de realitate subiacentă. Firește, ultima opțiune avea să fie preferată de majoritatea cercetătorilor. Prima relatare a experiențelor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de stări fuzionale și regresive incompatibile cu uzul practic al rațiunii -, dar sperau să evite suferințele sentimentale și morale care le chinuiseră pe Înaintașele lor. Această speranță se risipea de altfel repede; În locul suferințelor pasionale, le copleșeau plictisul, senzația de vid, așteptarea angoasată a Îmbătrânirii și morții. Astfel, a doua parte a vieții Annabellei fusese mult mai tristă și mai cenușie decât prima; nu avea să-i rămână din ea, până la urmă, nici o amintire. Pe la prânz, Michel intră În camera ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
genul ăsta; nu-i mai puțin adevărat că mama și fratele ar fi suportat cu greu o stare de incertitudine prelungită. În clădirea din beton alb și oțel, aceeași În care murise bunica, Djerzinski simți, pentru a doua oară, puterea vidului. Traversând camera, se apropie de trupul Annabellei. Acest trup era identic cu cel pe care-l cunoscuse, atât că, puțin câte puțin, căldura Îl părăsea. Acum, era aproape rece. Sunt oameni care trăiesc șaptezeci sau chiar optzeci de ani cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]