2,684 matches
-
mele. M-am sculat să aprind lampa; silueta se topi și dispăru ca și cum nici n-ar fi fost. M-am examinat în oglindă, dar nu am recunoscut fața care îmi apăru. Era incredibil și înfricoșător: imaginea mea era acum mai viguroasă decât mine, în timp ce eu nu mai aveam decât consistența unei imagini reflectate de oglindă. Nu puteam să stau singur cu ea în aceeași încăpere. Și totuși, nu îndrăzneam să fug de teamă să nu se ia după mine. Eram ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Senzația morții e teribilă în sine: ce simt cei care înțeleg că sunt morți? Există bătrâni care-și dau sufletul cu zâmbetul pe buze, ca și cum ar dormi, precum o lampă ce se stinge. Dar ce sentimente va încerca un tânăr viguros care sucombă inopinat, după ce s-a luptat din toate puterile cu moartea? M-am gândit atât de mult la moarte, la decompunerea celulelor corpului meu, încât moartea nu numai că încetase să mă mai înfricoșeze, dar chiar doream să dispar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și treceau mai departe, doar cu partea lor superioară vizibilă. Era un trafic redus care nu reușea să se impună în fața câmpiei, vehiculele păreau niște semne singulare înșirate pe o linie care se lovea în fundal de banda mult mai viguroasă a vârfurilor de brazi încolonați. Se pare că mama a fost nevoită la un moment dat, probabil pe când atârna perdelele, după ce înșirase inelele de metal pe bară și netezise cu mâna noul tul florentin, aruncându-și întâmplător privirea pe fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
încredere în nimeni. Pe unul din ăsta l-am purtat odată prin București, voia să vadă chipurile în ce investește, zicea că e mare amator de artă, a-nceput să-i povestească, finale, presto, o temă inspirată din folclor, destul de viguroasă care pînă la urmă se termină exact cum a început, divagase puțin. Imaginea lui despre România era a unei țări din Lumea a Treia, așa că i-am făcut un program care să se potrivească, pe care o să-l pomenească toată
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
există revoluție, schimbare, purificare, nu poți șterge totul cu buretele ca s-o iei de la capăt, e convins Roja. — Sîntem deci o parte a unui sistem care a fost risipit, dar care acum se reface, conchide Dendé. Sîntem un braț viguros de materie. — Sîntem Universul în sine, zice Gulie, amețit parcă de fumul gros. — în sfîrșit toată Planeta a auzit de România, am reușit să devenim oaia neagră a Europei, zice Roja. Știe careva dintre voi cîntecul Micul meu univers? — Cel
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
pași de casa scărilor, cînd trecînd prin dreptul toaletelor, una din cele două uși fu izbită cu putere de zid de către cineva aflat în dosul ei și, înainte ca el să-și poată da seama ce se petrece, o mînă viguroasă îl apucă de umăr și-l trase înăuntru. Delfinaș îl privi în ochi, îi făcu semn să tacă și se repezi să închidă ușa la loc. Se cunoșteau de undeva? Se mai întîlniseră înainte? N-avea nici o importanță, deși trăsăturile
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
nu era departe, l-am văzut bine. Închipuie-ți, pe Arthur Miller!” Ar fi fost, sunt sigur, uimit să afle că Arthur Miller, alături de care am avut onoarea a participa la câteva evenimente culturale, este și astăzi un bărbat la fel de viguros, activ, prezent peste tot, omagiat peste tot, că Updike este neverosimil de productiv, iar Pynchon și Salinger au rămas la fel de „ascunși” ochiului public ca acum zece sau douăzeci de ani. I-aș fi vorbit, firește, și despre vechiul său prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
ultim deceniu. În ciuda vicisitudinilor de tot felul, valoarea lor n-a diminuat, dimpotrivă. Autorul a contrazis negrele prevestiri privind inevitabilul eșec al scriitorului În exil. Ritmul de apariție a volumelor sale este aproape cel de altădată, romanele noi validează o viguroasă nouă etapă de creație. Ceea ce remarcase Paul Georgescu cu peste două decenii În urmă, anume „modernitatea relațiilor și a problematicii” ca amprentă prin excelență contemporană a scrisului său, Își află În romanele recente o admirabilă limpezime, acuitate, originalitate, profunzime. „Autenticitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
și cariere. Brusca și inevitabila sete de răzbunare a multora, ca și, la fel de inevitabil, brusca și banala sete de parvenire a altora erau semne ale libertății, desigur. Ale bietei naturi omenești În libertate, adică. Nu erau puține nici cazurile când viguroși duplicitari din vremea dictaturii deveneau peste noapte, adică după 1989, Înțelepți convertiți la supra-Înțelepciune și la super-estetism, pledând, acum, contra separării prea drastice dintre „buni” și „răi”, adică Împotriva „denunțurilor” și „polițismelor”. Vituperând nu contra celor care au denunțat, urmărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
spre un fond stabil de sensibilitate și spiritualitate. Dacă moartea sa n-a cântărit nici cât un fapt divers, forța de antidestin a artei l-a confirmat, În schimb, pe Blecher. Rana existenței sale hrănește și azi lumina delicată și viguroasă a paginilor. * Textul de față reprezintă conferința publică ținută la Federația Comunităților Evreiești din București, la 18 aprilie 1985. Nu doar conjunctura tenebroasă a acelei perioade, cu „urechile” Autorității plasate peste tot (fără Îndoială și În acea sală de conferință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
camerele de gazare? Vede oare anti-antisemitismul doar ca un „spectacol” profitabil, un fals militantism retoric și demagogic? Poate exista comparație? Scriitorul nu califică termenii prin nici un adjectiv: nici antisemitismul nu e Întunecat, frivol sau plictisitor, nici anti-antisemitismul nu e fals, viguros, bombastic ori plicticos. În acest punct, ar trebui reamintit că relația lui Cioran cu evreii și soarta lor n-a fost niciodată simplă. N-a scris despre evrei niciodată În modul constant brutal În care scria despre compatrioții săi români
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
mâncare fiecărei păsări, dar nu i-o și aruncă în cuib, îl auzi spunând. Trebuie să ieși și să o aduni. Aș prefera să-mi continui cărarea spre țărână. El nu-i răspunse, dar începu să o umple cu mișcări viguroase. Trupul ei își opri toate funcțiile, iar mintea i se retrase. Picături din sudoarea lui își urmară drumul sinuos, căzând pe nasul ei, peste obraji, luând-o în jos spre urechi și intrându-i în păr. Respingerea ei îl enervă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
În capul ei, tobele și trompetele se reunesc. Își amintește cum, odată, Yu i-a descris sentimentele lui atunci când compunea la ordinul ei: e sunetul a sute de motoare de locomotivă, care pufăie fum și pun pistoanele într-o mișcare viguroasă. Notele se tensionează și se zvârcolesc până în pragul ruperii. E ca și cum compozitorul a fost sugrumat de ghearele nebuniei și a luat fiecare notă separat de pe cârligul minții sale, aruncându-le apoi pe toate laolaltă într-o căldare imensă și începând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
invadatori, se aprinde, o străfulgerare trandafirie înainte de a se prăbuși în albastru-indigo. Sfârșit de februarie pe Platte, iar ceața rece a nopții plutește deasupra râului, înghețând paiele de pe miriște rămase de toamna trecută care umplu și acum câmpurile vecine. Păsările viguroase, înalte cât un copil, se înghesuie laolaltă, aripă lângă aripă pe această fâșie de râu, pe care au învățat s-o găsească din memorie. Se adună pe râu la sfârșitul iernii așa cum o fac de-o veșnicie, acoperind luncile. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
panglici. Păsări cu miile se desfășoară până departe, luând cu ele amintirea râului Platte. O jumătate de milion de cocori se risipesc pe tot continentul. O țin întins spre nord, străbâtând un stat sau mai multe pe zi. Cei mai viguroși vor parcurge câteva mii de kilometri în plus față de miile pe care le-au parcurs până la râu. Cocorii care se îmbulziseră în orașele păsărești aglomerate se împrăștie acum. Zboară în familii, parteneri de-o viață cu unul sau doi urmași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
se deprinsese: cum să le spună oamenilor că mai trecuseră și alții prin asta, fără să le pună la îndoială propriile dezastre. Se pare că suferă de ceea ce se cheamă amnezie retrogradă. Legea lui Ribot: amintirile mai vechi sunt mai viguroase decât cele noi. Noul piere înaintea vechiului. Buzele ei îl îngânau în timp ce vorbea, străduindu-se să țină pasul. Ea își puse palma întinsă peste teancul de acte. —Amnezie? Dar memoria lui e perfectă. Recunoaște pe toată lumea. Își aduce aminte totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
uitat câte înjurături există în limba noastră. Țineam ușa de la balcon deschisă și ciuleam urechile. Dumnezeu, organele genitale ale femeii și diverse animale domestice pluteau prin aer, peste balustrada terasei și pătrundeau la noi în apartament, purtate de glasuri bărbătești viguroase. Și mie mi s-a întâmplat la școală să fiu comparat cu unele animale domestice, de preferință cu boii, prin urmare știam că a trece drept bou nu e tocmai un lucru de laudă. Mi-era greu să pricep ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
31, unde vine să confirme legea recurenței, a structurii motivice: „Își trece palma peste chipul proaspăt bărbierit și Înnebunit de vîltoarea iernilor care se succed cu repeziciune, spintecându-se În luciul oglinzii, o izbește cu violență, zdrobindu-i memoria ei viguroasă, implacabilă, În sute de cioburi care se aștern ca o grindină peste pardoseala de gresie. Îl fulgeră o ultimă amintire: din umbra ghișeului chipul acela de funcționar tîmp. „Da, domnule, ce te holbezi așa la mine? Așa scrie. Cum ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
din țară, iar la 15 ianuarie 1982 am fost reîncadrat. Își trece palma peste chipul proaspăt bărbierit și Înnebunit de vâltoarea iernilor care se succed cu repeziciune spintecându-se În luciul oglinzii, o izbește cu violență, zdrobindu-i memoria ei viguroasă, implacabilă, În sute de cioburi care se aștern ca o grindină peste pardoseala de gresie. Îl fulgeră o ultimă amintire: din umbra ghișeului chipul acela de funcționar tâmp. „Da, domnule, ce te holbezi așa la mine? Așa scrie. Cum ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de cârtiță, le da drumul să cadă, ascultând atent ca să audă așternerea pe fundul gropii. Sfârși tocmai când glasurile bărbătești îndemnau din naos: „Toată grija lumească să o lepădăm... Acum să o lepădăm!” Se afirma în ultimele note ale unisonului viguros dorința de transcendere pentru dobândirea condiției de participare la sfânta taină. Prințul păși în naos ca să spună și el amin împreună cu ceilalți; tocmai atunci cei doi preoți, arhimandritul și ieromonahul, începură stihurile de pomenire la ieșirea cu Sfintele Daruri. Și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ia uite-l, se poartă ca și cum maică-sa ar fi o regină a frumuseții de șaizeci de ani. O dată pe lună, tata mă lua cu el la șviț1, încercând prin asta să se curețe - cu aburi și cu un masaj viguros și-un somn lung și adânc - nervii adunați într-o veritabilă piramidă în ultimele săptămâni. Ne încuiem hainele de stradă în dormitorul de la etaj. Pe paturile de fier înșirate perpendicular pe dulapurile de haine, bărbații care au trecut deja prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
seminției! Dar evident că n-am reușit. I-am lins urechile, i-am supt gâtul nespălat, mi-am înfipt dinții în cosițele ei răsucite... și-apoi, exact în clipa când rezistența ei poate că se și înmuiase în urma asaltului meu viguros, m-am rostogolit de pe ea și-am rămas să-mi trag sufletul, înfrânt, lipit de perete - pe spate. — N-are nici un rost, am zis eu, aici nu mi se scoală. Ea s-a ridicat în picioare. S-a oprit deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
drept laș. Dar, peste câțiva ani poate voi fi socotit un viteaz. Poate. Prea multe întrebări, prea multă șovăială. Cel puțin pentru mine viitorul este clar. Revoluția mondială și schimbarea din temelii a acestei lumi putrede într-o societate nouă, viguroasă, care să acorde oamenilor cu adevărat privilegiul de a fi egali și liberi. Un adevărat colț de rai, se pare. Chiar dacă ateismul declarat al tovarășilor tăi nu acceptă acest termen. Personal, cred că mersul lumii nu trebuie forțat. Vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
albul pielii, către barbă. De la distanță, un strigăt neliniștit taie văzduhul din ce în ce mai distinct și mai aproape, crestându-i timpanele cu forță. Al cui este? Simțurile zguduite încep să funcționeze și recunoaște glasul lui Nicky. Marius! Marius! Simte cum o mână viguroasă îl ridică de la pământ. Mai mult pe sus, deoarece picioarele încă nu-l ajută și susținut de umărul camaradului său, ajunge în siguranța din spatele zidurilor înainte ca trăgători nemți să înceapă să-i vâneze. Se prăbușesc amândoi gâfâind pe mozaicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
botezase fata cea mare Crăița. Căci era și ea ca un lujer de floare. Căci și ea fusese smulsă într-un fel, prin abandon, din locul în care ar fi putut să crească. Căci și pe ea o dorea Arm viguroasă și adaptabilă... Gândul ei reveni la bunici, la bunătatea și toleranța lor... Era prietenă și acum cu cei cu care copilărise. Îi căuta când ajungea în Turț, sătucul lor din Ardeal și depănau amintiri pe tărnațul bunicii. De câte ori nu-i
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]