2,638 matches
-
din limba română sînt fonetic diferite dar "percepute" ca foneme identice: Limba română folosește la rîndul ei sunete care, deși pentru vorbitorii nativi sînt diferite, pentru vorbitorii altor limbi pot să pară identice. Cei mai mulți vorbitori nativi de limba engleză aud vocalele românești "u" și "â/î" ca identice sau aproape identice, întrucît cele două sunete sînt alofone în engleză. De exemplu, vorbitorilor de engleză le este greu să distingă cuvintele "un" și "în". De asemenea, cuvîntul "România" sună aproape ca "Romunia
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
este greu să distingă cuvintele "un" și "în". De asemenea, cuvîntul "România" sună aproape ca "Romunia" pentru urechile unui vorbitor nativ de engleză. O altă confuzie frecventă a vorbitorilor nativi de limba engleză care învață limba română este aceea între vocalele românești "a" și "ă" din silabele neaccentuate. Una din consecințe este nerecunoașterea corectă a articolului hotărît din unele substantive feminine, de exemplu "apa" se confundă cu "apă". Această confuzie se explică prin aceea că în limba engleză cele mai multe vocale se
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
între vocalele românești "a" și "ă" din silabele neaccentuate. Una din consecințe este nerecunoașterea corectă a articolului hotărît din unele substantive feminine, de exemplu "apa" se confundă cu "apă". Această confuzie se explică prin aceea că în limba engleză cele mai multe vocale se transformă într-o vocală mijlocie centrală ("schwa" în engleză) atunci cînd nu sînt accentuate. Numărul de sunete folosite în limba japoneză este relativ redus față de cele ale altor limbi. Ca urmare este frecventă situația în care vorbitorii nativi de
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
ă" din silabele neaccentuate. Una din consecințe este nerecunoașterea corectă a articolului hotărît din unele substantive feminine, de exemplu "apa" se confundă cu "apă". Această confuzie se explică prin aceea că în limba engleză cele mai multe vocale se transformă într-o vocală mijlocie centrală ("schwa" în engleză) atunci cînd nu sînt accentuate. Numărul de sunete folosite în limba japoneză este relativ redus față de cele ale altor limbi. Ca urmare este frecventă situația în care vorbitorii nativi de limba japoneză nu reușesc să
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
alef-bet" rezultă din alăturarea primelor două litere ale alfabetului ebraic. Structura aceasta poate fi constatată deasemenea la alfabetul fenician, din care derivă și cel ebraic, precum și la alfabetul grec ("alfa-beta"). Datorită conformației sale, alfabetul ebraic nu include litere care reprezintă vocale. Acestea sunt deduse din contextul unui anumit cuvânt alcătuit numai din consoane. Totuși, pentru dezambiguizare și clarificare, sunt folosite semnele grafice cunoscute ca "nikudot" (sing. "nikud"), care se amplasează dedesubtul sau deasupra unei litere pentru a marca vocala care îi
Alfabetul ebraic () [Corola-website/Science/298797_a_300126]
-
care reprezintă vocale. Acestea sunt deduse din contextul unui anumit cuvânt alcătuit numai din consoane. Totuși, pentru dezambiguizare și clarificare, sunt folosite semnele grafice cunoscute ca "nikudot" (sing. "nikud"), care se amplasează dedesubtul sau deasupra unei litere pentru a marca vocala care îi urmează sau a evidenția o anume calitate a literei respective. Tabelul următor exemplifică amplasarea acestor semne în jurul unei litere din alfabet. În ebraica modernă, semnele acestea sunt adesea omise din majoritatea publicațiilor. Pentru a înlesni citirea unui text
Alfabetul ebraic () [Corola-website/Science/298797_a_300126]
-
urmează sau a evidenția o anume calitate a literei respective. Tabelul următor exemplifică amplasarea acestor semne în jurul unei litere din alfabet. În ebraica modernă, semnele acestea sunt adesea omise din majoritatea publicațiilor. Pentru a înlesni citirea unui text fără aceste vocale, locurile unde apare vocala /u/ sau /o/ sunt marcate cu litera ו ("vav") în loc de "kubuț", iar vocala /i/ este marcată cu litera י ("iod"). Unde aceste două litere reprezintă consoane (/v/ respectiv /j/), ele apar dublate (וו, respectiv יי). La
Alfabetul ebraic () [Corola-website/Science/298797_a_300126]
-
o anume calitate a literei respective. Tabelul următor exemplifică amplasarea acestor semne în jurul unei litere din alfabet. În ebraica modernă, semnele acestea sunt adesea omise din majoritatea publicațiilor. Pentru a înlesni citirea unui text fără aceste vocale, locurile unde apare vocala /u/ sau /o/ sunt marcate cu litera ו ("vav") în loc de "kubuț", iar vocala /i/ este marcată cu litera י ("iod"). Unde aceste două litere reprezintă consoane (/v/ respectiv /j/), ele apar dublate (וו, respectiv יי). La seria de diacritice se
Alfabetul ebraic () [Corola-website/Science/298797_a_300126]
-
unei litere din alfabet. În ebraica modernă, semnele acestea sunt adesea omise din majoritatea publicațiilor. Pentru a înlesni citirea unui text fără aceste vocale, locurile unde apare vocala /u/ sau /o/ sunt marcate cu litera ו ("vav") în loc de "kubuț", iar vocala /i/ este marcată cu litera י ("iod"). Unde aceste două litere reprezintă consoane (/v/ respectiv /j/), ele apar dublate (וו, respectiv יי). La seria de diacritice se mai adaugă semnele de prescurtare ׳ ("ghereș") și ״ ("gherșaim"). Cel dintâi este amplasat după
Alfabetul ebraic () [Corola-website/Science/298797_a_300126]
-
începînd în secolul al XIII-lea, dar pe parcursul secolului al XX-lea s-a renunțat treptat la scrierea ideografică acum folosindu-se exclusiv o scriere fonetică bazată pe alfabetul latin la care s-au adăugat elemente de diferențiere a numeroaselor vocale și de marcare a tonurilor. Deși convențional caracterele chinezești (漢字 "hànzì" în chineza mandarină) sînt numite ideograme, în lingvistica tradițională chineză ele se împart în cel puțin cinci categorii, din care numai una sau două ar putea fi traduse prin
Ideogramă () [Corola-website/Science/298871_a_300200]
-
י), hē (ה) și văv (waw) (ו) (un w semivocalic; vezi mater lectionis, אֵם קְרִיאָה), consoana hē (ה) fiind repetată la sfârșit. Din cauza faptului că în scrierea ebraică veche nu se scriau vocalele și deoarece evreii considerau numele יהוה tabu (este interzis să fie rostit de către profani), înlocuindu-l cu "Tetragrammaton" sau cu "Adonai" (Domn), nu se poate cunoaște cu exactitate pronunția inițială, unii considerând că aceasta a fost pierdută. Variante de pronunție
YHWH () [Corola-website/Science/298893_a_300222]
-
diferite obiecte de artă, cum ar fi bolurile de ceramică, alături de versuri ale poemelor arabe. Scrierea arabă este derivată dintr-un model de origine arameeană-nabateeană (Petra) și aparține tipului de scriere caracteristică limbilor semitice. Astfel, consoanele sunt cele notate, iar vocalele scurte sunt reprezentate grafic prin semne așezate deasupra sau dedesubtul cuvintelor. Notarea vocalelor scurte a început abia în timpul perioadei umayyade, pe când notarea punctelor deasupra și dedesubtul unora dintre litere a apărut în timpul celei abbaside. În primă fază, scrierea arabă a
Caligrafie arabă () [Corola-website/Science/297796_a_299125]
-
poemelor arabe. Scrierea arabă este derivată dintr-un model de origine arameeană-nabateeană (Petra) și aparține tipului de scriere caracteristică limbilor semitice. Astfel, consoanele sunt cele notate, iar vocalele scurte sunt reprezentate grafic prin semne așezate deasupra sau dedesubtul cuvintelor. Notarea vocalelor scurte a început abia în timpul perioadei umayyade, pe când notarea punctelor deasupra și dedesubtul unora dintre litere a apărut în timpul celei abbaside. În primă fază, scrierea arabă a fost percepută mai mult ca o necesitate, întrucât era singura modalitate sigură care
Caligrafie arabă () [Corola-website/Science/297796_a_299125]
-
-s" pentru a respecta terminația gramaticală specifică a substantivelor grecești. Numele egiptean menționat în izvoarele istorice este "ỉs.t" și se poate traduce prin "Tron" sau "Stăpâna tronului". Pronunția numelui este necunoscută deoarece sistemul de scriere al egiptenilor antici omite vocalele. Conform studiilor recente bazate pe limbile contemporane și dovezile lingvistice coptice, pronunția numelui lui Isis este *ʔŪsat (ooh-saht). Mai târziu, numele ei a supraviețuit în dialectul coptic ca "Ēse" sau "Ēsi" și la fel și în cuvintele compuse ce s-
Isis () [Corola-website/Science/297876_a_299205]
-
ĵ = românescul j (ĵargono [jargono] = jargon) ŝ = românescul ș (ŝtofo [ștofo] = stofă) u nu este niciodată scurt (reunuiĝo [re-unuigio] = reunire, reunificare) ŭ = u scurt ca în românescul tău (kaŭri [cauri] = a sta pe vine) a, e, i, o, u indică vocale; j și ŭ indică semivocale. Toate celelalte litere indică consoane. Accentul tonic este stabil, pe penultima silabă. Literele cu diacritice (în esperanto ĉapelitaj adică "cu pălărie"), respectiv ĉ, ĝ, ĥ, ŝ, ĵ și ŭ, nu pot fi întotdeauna scrise la
Esperanto () [Corola-website/Science/296519_a_297848]
-
lăsând un vocabular paralel care a ajuns până în zilele noastre. Influența normandă a dat naștere la ceea ce azi se cheamă „engleza de mijloc”. De-a lungul secolului al XV-lea, engleza de mijloc a fost transformată de „marea rocadă a vocalelor”, de răspândirea prestigiosului dialect sud-estic la Curte, în administrație și în viața academică, și de efectul uniformizator al imprimării. În anul 1476, William Caxton a introdus tiparul în Anglia, iar până în anul 1640 erau 20.000 de scrieri tipărite în
Limba engleză () [Corola-website/Science/296521_a_297850]
-
verbale. Verbele pot fi puse la patru moduri personale, și anume ([[modul indicativ|indicativ]], [[modul conjunctiv|conjunctiv]], [[modul condițional|condițional]]-[[modul optativ|optativ]] și [[modul imperativ|imperativ]] și patru moduri impersonale ([[infinitiv]], [[gerunziu]], [[supin]] și [[participiu]]). Limba română folosește șapte vocale: , , , , , și . În plus, vocalele și apar foarte rar în unele cuvinte de origine străină, încă neasimilate. La sfârșitul cuvintelor, după consoane (rar în interiorul cuvintelor) poate apărea un scurt non-silabic, care se marchează în [[AFI]] cu și este pronunțat ca o
Limba română () [Corola-website/Science/296523_a_297852]
-
puse la patru moduri personale, și anume ([[modul indicativ|indicativ]], [[modul conjunctiv|conjunctiv]], [[modul condițional|condițional]]-[[modul optativ|optativ]] și [[modul imperativ|imperativ]] și patru moduri impersonale ([[infinitiv]], [[gerunziu]], [[supin]] și [[participiu]]). Limba română folosește șapte vocale: , , , , , și . În plus, vocalele și apar foarte rar în unele cuvinte de origine străină, încă neasimilate. La sfârșitul cuvintelor, după consoane (rar în interiorul cuvintelor) poate apărea un scurt non-silabic, care se marchează în [[AFI]] cu și este pronunțat ca o [[palatalizare]] a consoanei precedente
Limba română () [Corola-website/Science/296523_a_297852]
-
deoarece existau tradiții diferite ale recitării, pe măsură ce persoane care nu vorbeau limba arabă se converteau la islam, exista o neînțelegere privind lectura exactă a anumitor versete. Până la urmă s-au dezvoltat forme de scriere care folosesc "puncte" pentru a indica vocalele. Sute de ani după Uthman, cărturarii musulmani au încercat să determine aplicarea punctelor și citirea corectă în textul nevocalizat al lui Uthman. În urma cercetărilor, au fost acceptate șapte variante canonice de citire a Coranului (acestea se referă doar la intonare
Islam () [Corola-website/Science/296539_a_297868]
-
În fonetică, o vocală este un sunet elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului. O definiție exactă care să acopere toate limbile existente nu se poate da, întrucât limita de separație
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
un sunet elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului. O definiție exactă care să acopere toate limbile existente nu se poate da, întrucât limita de separație între vocale și consoane este uneori neclară și nu se poate preciza întotdeauna ce înseamnă o cale vocală liberă. Un exemplu este consoana care de fapt nu blochează în nici un fel calea vocală, dar care în toate limbile în care există se
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
fel calea vocală, dar care în toate limbile în care există se comportă fonologic ca o consoană. Un alt exemplu este sunetul care, dacă în limba română este mereu o consoană, în limba engleză se întâmplă să se comporte ca vocală, cum ar fi de exemplu în cuvântul "table" (masă) pronunțat . (Pentru transcrierile fonetice vezi Alfabetul Fonetic Internațional.) În cursul vorbirii două sau mai multe vocale pot să apară în succesiune. În asemenea cazuri vocalele pot să formeze fie hiaturi, atunci când
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
limba română este mereu o consoană, în limba engleză se întâmplă să se comporte ca vocală, cum ar fi de exemplu în cuvântul "table" (masă) pronunțat . (Pentru transcrierile fonetice vezi Alfabetul Fonetic Internațional.) În cursul vorbirii două sau mai multe vocale pot să apară în succesiune. În asemenea cazuri vocalele pot să formeze fie hiaturi, atunci când fac parte din silabe diferite (de exemplu în cuvântul "mie", pronunțat ), fie diftongi sau triftongi, atunci când se pronunță împreună într-o singură silabă (de exemplu
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
se întâmplă să se comporte ca vocală, cum ar fi de exemplu în cuvântul "table" (masă) pronunțat . (Pentru transcrierile fonetice vezi Alfabetul Fonetic Internațional.) În cursul vorbirii două sau mai multe vocale pot să apară în succesiune. În asemenea cazuri vocalele pot să formeze fie hiaturi, atunci când fac parte din silabe diferite (de exemplu în cuvântul "mie", pronunțat ), fie diftongi sau triftongi, atunci când se pronunță împreună într-o singură silabă (de exemplu în cuvântul "miere": În acest din urmă caz, întrucât
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
silabe diferite (de exemplu în cuvântul "mie", pronunțat ), fie diftongi sau triftongi, atunci când se pronunță împreună într-o singură silabă (de exemplu în cuvântul "miere": În acest din urmă caz, întrucât o silabă nu poate conține mai mult de o vocală propriu-zisă, celelalte sunete vocalice din silabă se numesc semivocale (în cazul exemplului anterior semivocala numită "iot", ). Cuvântul "vocală" poate să mai însemne și orice literă care reprezintă (în general) un sunet vocalic, chiar dacă uneori aceeași literă poate să nu simbolizeze
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]