3,277 matches
-
-l supere pe Hoitar. Și nu făcea decât să reia la nesfârșit același lucru: voia să meargă acasă; Îi furau lucrurile. Plaja Aberdeen era dezolantă și Înghețată. Marea Nordului se agita, cenușiu-Întunecată, printre rafalele de zăpadă. Mugetul valurilor de culoarea granitului zdrobindu-se de faleza de beton puncta furtuna șuierătoare, aruncând șuvoaie la 6 metri În aer, unde vântul le izbea de fațadele magazinelor. Cele mai multe dintre ele nu se obosiseră să deschidă În dimineața aceea. Se părea că magazinele turistice, sălile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
gândurilor. Era un bărbat, cu capul plecat, mergând hotărât prin zăpadă. Jim Lumley: tatăl vitreg al lui Peter. Trage un pic pe dreapata, bine? spuse Logan, iar Watson se opri pe margine. Păși afară În aerul de decembrie și porni zdrobind zăpada după silueta care mergea. — Domnule Lumley? Logan Își Întinse mâna și-l lovi ușor pe umăr pe bărbat. Lumley se Întoarse, cu ochii la fel de roșii ca nasul. Bărbia Îi era acoperită de un strat de resturi de semințe, părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Înțeleagă ceea ce tocmai auziseră. Doug fu cel care vorbi primul. Așa că l-am ridicat pe Geordie, l-am dus Într-un loc drăguț și liniștit și l-am terminat. Ar fi trebuit să-l auziți cum urlă când i-am zdrobit genunchii. Nenorocitu’. Logan Își drese glasul. — Cum de l-ai lăsat pe frate-su să trăiască? Doug Îl privi cu o tristețe Întipărită adânc În ridurile de pe față. — Aveam ceva de făcut. Un mesaj de livrat. Aveam de gând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de piele curată. Își trase nasul și Încercă să mai ia o gură din cutia sa goală de bere. Sunt un monstru... exact ca el... Privi Înăuntrul dozei goale și văzu acolo doar Întunericul. Deci e mort, așa-i? Lumley zdrobi cutia cu pumnul. Insch și Logan făcură aceeași grimasă Încruntată. — Normal că-i mort, zise Insch. Cineva l-a făcut ciur. Un zâmbet amar contorsiona fața cu urme de lacrimi a lui Lumley. — Al naibii mod de a scăpa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
faci de lucru cu băieței! Ticălos mic și murdar ce ești. Să fi trăit taică-tu... — Ce? Ce? Dacă trăia taică-miu ce? Vocea lui Martin suna ca tunetul, tremurând de furie. Te-ar toca-n bătaie! Asta! Ceva se zdrobi În sufragerie. O vază sau un borcan. Profitând de zgomot, Watson Își strânse picioarele sub ea și-mpinse, târându-se pe podea ca o omidă. Se Îndrepta spre hol și spre telefon. — E numai vina lui! Nu da vina pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
hol și spre telefon. — E numai vina lui! Nu da vina pe taică-tu pentru ce ești, ticălos murdar! Covorul din hol o zgâria pe obraz În timp ce Watson ieși târâș din bucătărie pe hol. În sufragrie, un alt obiect fu zdrobit de perete. — El mi-a făcut asta! El! Vocea lui Martin era plină de lacrimi, dar acestea nu reușeau să acopere furia de dedesubt. M-a băgat În spital! M-a dat lui... lui Cleaver, ăla! În fiecare seară! În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
un edificiu solemn, terasat, din marmură albă. Pe prima terasă se aflau greoaiele rostra - pintenii de metal cu trei vârfuri folosiți pentru a sparge chila corăbiilor dușmane - de pe cele treizeci și șase de navae rostratae pierdute de Marcus Antonius. Erau zdrobite, făcute așchii; puterea lor de distrugere nu salvase corăbiile de la înfrângere. Pe a doua terasă era sculptată în marmură o procesiune a zeilor, care susținea statuia triumfală din bronz a lui Augustus. Peste toate acestea, împodobit cu un portic, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu o devoțiune care era, poate, teamă, dar pe care Tiberius a luat-o drept bătaie de joc. Îndată asupra lui s-au abătut falsele acuzații: discursuri rebele și conspirație. Au însăilat un proces dezgustător, iar sărmanul om a fost zdrobit. L-au condamnat la exil pe viață, pierderea demnității senatoriale, interdicția de a îmbrăca toga, confiscarea bunurilor.“ Însă răzbunarea nu-i adusese alinare împăratului. Pentru el, ușurarea după spinoasele probleme de stat nu o reprezentau jocurile de la circ, petrecerile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
atâtea altele. „În cele din urmă l-au dus la marea piață de sclavi din insula Delos, iar acolo senatorul acela a pus ochii pe el.“ Dar când Împăratul îl întrebă despre trecutul său, Callistus răspunse precaut: — Nenorocirile revoltei au zdrobit și familia mea. Împăratul îl întrebă unde anume se întâmplaseră toate acestea. — În provincia Hait-ka-ptah, Cetatea Spiritului, pe care romanii o numesc Memphis, explică el succint, iar în încheiere adăugă: Acum însă zeii m-au răsplătit pentru toate suferințele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
supuseră și hotărâră ca lui Arvilius să i se confiște toate averile, iar el să fie exilat într-una dintre Cyclades, în Aegeum: Gyaros, insula cu faimă sinistră. — Vai, zise Callistus, avem norocul să prindem un șarpe și, în loc să-i zdrobim capul, îi dăm drumul în fundul grădinii. Auzind condamnarea, Arvilius fu cuprins de disperare și, lipsit de demnitate, începu să plângă în fața tuturor. Atunci Marcus Aemilius Lepidus - bărbatul cu care Drusilla, îndrăgostită, voise să se căsătorească și nepotul acelui Marcus Lepidus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care comandau cele opt legiuni de pe Rhenus. Dintr-odată revăzu, de parcă ar fi intrat în cameră, chipul lui Servius Galba; fu întâia clipă de ușurare în orele acelea spasmodice. Luă o hotărâre fulgerătoare. Să pună mâna pe trădători, să-i zdrobească înainte ca aceștia să facă vreo mișcare, să pună legiunile sub comanda lui Galba. Între timp, Callistus, neliniștit, cerea să fie primit. Instinctul îi spunea să-l refuze. Se gândi însă, cu o încredere oarbă, la tribunul militar Domitius Corbulo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nucleul întregii povești, spuse Domitius Corbulo privind numele acelea. Restul era fum... Nu-i prost deloc tânărul Cerialis. Împăratul nu răspunse. Nu se simțea tulburat, sufletul i se împietrise. Se gândi că era de-ajuns un gest pentru a-i zdrobi pe cei cinci. „Mila, rațiunea, căutarea unui acord, toleranța nu ajută.“ — Vă mulțumesc, le spuse anchetatorilor. Ei îl priveau, așteptând hotărârea lui. — E bine să reflectăm câteva ore, zise el cu glas liniștit. În timp ce anchetatorii ieșeau cu un aer ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
într-un interogatoriu... Însă nu se mai auziră decât gemete. Anchetatorii insistau, ca și cum n-ar fi înțeles: — Numele, toate numele... Omul plângea, amenința, implora: — Ajutați-mă! Implora sau acuza? Anchetatorii îl îndemnau, fără să țină seama de călăul care îi zdrobea pulpele cu clești adevărați, tanacula. Omul urla, plângea, voma. — Numele, repetă toate numele, insistau ei. Celălalt se zvârcolea - strigă: — Ajută-mă, du-mă de aici... îți vorbeam în fiecare zi, dar acum nu te văd... Împăratul îngheță; se întrebă dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
apoi îl vârî în apărătoarea lui. — Am trimis deja pe cineva, îi răspunse fără să-l privească, cu calmul plin de insolență al subalternului care s-a dovedit mai eficient decât șeful. După o clipă sosi și executorul. — I-am zdrobit capul de perete, povesti. O broască... S-a spart ca un ou. Tot creierul ăla pe perete... — Hai să plecăm! îl întrerupse Chereas. E mort, hai, că vine cineva, să plecăm! Întorcându-se, îl văzu pe tânărul Helikon care alerga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
altul? De ce atâta iubire? De ce atâta nevoie de fericire? Oare nu pot iubi un ideal de natură intelectuală? De ce visez atât de mult? De ce-mi faci iluzii de fericire, ca apoi să mă lași să cad, și să-mi zdrobesc totul În mine? Dacă ți-am greșit cu ceva, iartă-mă, te rog Însă un singur lucru: părăsește-mă, poate mai am timp să mă transform, sau vino lângă mine pentru totdeauna, te rog, nu mă lăsa În nehotărârea clipei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la satisfacerea scopului final, a dat eroului valoarea propriei sale forțe. De 17 ani, de când sunt, lupt mereu, ca o mașină forestieră care taie un trunchi ce pare a nu mai cădea. În jurul meu - dușmani. În mine - totdeauna trebuie să zdrobesc ceva, ca să nu fiu eu zdrobită apoi. Și totuși, cu toate că mă zbat ca peștele pe uscat, ce mult Îmi place să trăiesc! Uneori, e adevărat, mă cuprinde o tristețe de moarte, mai mult o milă pentru tot ce am sacrificat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ea un an, i-am gustat numai puțin farmecul, dar Îndeajuns ca să-l port ca pe o comoară scumpă mai departe, oriunde, nepătat. Petre, oare tu nu vei mai veni niciodată? Petre, așa este posibil să mă lași, cu sufletul zdrobit sub povara acelei Îmbrățișări? Erai tu În brațele mele, era pieptul tău pe care mă sprijineam, era mâna ta În care se frământa mâna mea, erai tu, cel pe care l-am iubit și Îl iubesc. Nu-mi venea atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
văietau visele mele tuberculoase sinucigându-se În aerul stătut Mi-am pipăit gândurile șubrede, depășindu-le poate cam trist Apoi, din milă, mă regăseam eu cel de la Început Cu toate rănile sângerând par délicatesse j’ai perdu ma vie Le zdrobeam dur, speriat că nu pot fi brutal În absolut cântăream izbânda că am ieșit din sămânță Din atâtea-ncercări un zar norocos Culori nenumite curgeau din gesturi care parcă nu mai erau ale mele Măsurat și-n frumos cu urâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
zbate de dorul unui ideal ce trei ani mi-a fost lege și acuma e o rană, aș vrea ca În aceste momente să existe ceva În care să mă strâng, să mă Închid și să uit. Dragostea? Dureros subiect, zdrobit și el și intangibil, de frica unei dureri prea mari. M-a părăsit, poate e mai bine așa, poate e bine pentru că m-a făcut să uit În acest timp de patinaj și de vraja lui, dar a plecat tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
urcat pe munte și a iubit cerul albastru, a urcat pe munte și a iubit piscurile, a urcat pe munte și a iubit oamenii Întâlniți În cale. A fost o metamorfoză, o descoperire a adevăratului meu fond sufletesc, ce fusese zdrobit de Împrejurările tragice ale vieții pe patinoar. Și dacă azi am reușit să elimin Încet-Încet din suflet imaginea lui Mircea, totuși el e singurul care va rămâne ca un fel de prim ghid al sufletului meu spre frumos, spre culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cu un clinchet straniu... Un câine fără stăpân și parcă fără viață Își mișcă de-abia corpul ca o scândură... Gară mică... oare câte doruri au Început aici, pe locurile acestea singuratice? Și, mai ales, câte visuri nu s-au zdrobit odată cu fluieratul de tren? Gară... dacă n-ai fi tu, unde s-ar mai opri trenurile? 12 noiembrie 1964 (joi) Lui Martin. Te-am vrut al meu și n-am putut să iau din tine puritatea. M-am vrut a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Început ce poamă sunt. — Și tu? — La Început mi se Învârteau pereții, apoi am Început să zâmbesc și-am ascultat prostită până la capăt. Nu prea știu ce au spus, știu doar că fiecare vorbă cădea ca o lovitură care mă zdrobea treptat, sadic. Au fost porci amândoi. S-au acuzat reciproc de prostie. La plecare, și-au strâns călduros mâna, făcându-și unul altuia complimente. Am plecat cu Doru. Mă ștrangula plânsul. Nu scosesem nici o lacrimă În clipele acelea Înfiorătoare. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Lui Martin. Mă tortura nu știu ce și credeam că e dragostea pentru tine. Cu o sinceritate imprudentă, ou ochii pierduți, ți-am mărturisit-o toată. A fost un zâmbet unicul răspuns; de izbândă? De răutate? Îți plăcea nespus să mă vezi zdrobită de micile tale gesturi, dar durerea mea era o rană a corpului pe care a vindecat-o o simplă și banală operație. Acum, când indiferența mi-a coborât din nou În priviri, Îmi dau seama ce monstruos te-ai purtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
despărțea casa lui Rhyme de cortul Cirque Fantastique, se gândea că, datorită noilor reglementări și a materialelor folosite, chiar și cele mai aprige incendii înaintau destul de încet. Nu, pericolul real era panica, tonele de mușchi uman, învălmășeala care strivește, sfâșie, zdrobește și sufocă. Oase rupte, plămâni distruși, asfixiere... Să salvezi oamenii dintr-un astfel de dezastru presupune să îi evacuezi din incinta cortului fără să se panicheze. În mod tradițional, primii anunțați trebuiau să fie clovnii, acrobații și ceilalți artiști. Prezentatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
dumneavoastră o vedeți, domnule? Am fost șocat de violența reacției instinctive care se lupta să depășească lașitatea mea fizică naturală și a trebuit să închid ochii ca să exclud o clipă figura acestui om pe care îl detestam ca să nu îmi zdrobesc pumnii de ea. M-am controlat gândindu-mă la consecințele îngrozitoare pe care le-ar avea o asemenea ieșire, și până să mă uit din nou la el reușisem chiar să produc un mic zâmbet complice. Găsisem o cale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]