20,230 matches
-
interesată de și totodată ambițioasă în privința României. Dar multe din aspectele slăbiciunii ei omenești o făceau tot mai greu de suportat. Exista un oarecare colonel canadian Boyle, un intim al Reginei Maria care avea acces liber la Palat. Acesta era acuzat că adunase o avere fabuloasă (deși mulți români nu împărtășeau această credință) și nici măcar Brătianu nu cuteza să se atingă de el. Acest Boyle s-a amestecat în politica internă a României 49. Prin 1922, venise înapoi și continua să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ale economiei care era Iorga s-a referit vrînd-nevrînd la Vintilă Brătianu, autorul acestui concept de "prin noi înșine" în termenii următori: "Vintilă Brătianu a ținut un discurs demn de un birocrat expert într-ale finanțelor"64. Unii experți au acuzat sistemul lui Brătianu pentru motivul că înfăptuia industrializarea, dar nu obținea rezultate cum erau cele ale Elveției, Danemarcei, Olandei sau ale zonei boemiene a Cehoslovaciei, pentru că acolo industrializarea putea fi realizată "fără ruptură". Dacă ruptura putea fi evitată în țările
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
puritană! Iorga era cel aflat cel mai aproape de puritanism, astfel că relativismul rămîne în picioare. Cu atît mai mult cu cît corupția de toate felurile era atît de răspîndită, începînd cu Coroana (și de aici pînă jos). Cei care îl acuzau acum pe Iorga îl împroșcau cu noroi pe un om (proverbial de curat) de faptul că "s-a vîndut evreilor...". Așa cum o numeau membrii familiei Iorga în discuțiile cu autorul acestei cărți 138. Mahalaua bucureșteană a început să exagereze contribuțiile
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
radicalizat, cu moralitatea (și sărăcia) lui la limită adevărul? Nu era mai convenabil să declare că "Învățătorul națiunii", "Apostolul" (fostul "Apostol") era în solda lui Blank? Bursa bucureșteană de bîrfe a început să împrăștie povești și mai fantastice: Iorga era acuzat că era "vîndut și altor bănci evreiești" (cele ale lui Berkowitz, Lowey și Braunstein) și că făcea parte din Consiliul de Administrație al acestor bănci 140. Toate aceste acuzații nu aveau nici o bază. Regimul liberal le-a susținut cu înverșunare
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
așa cum spera Eliade). Eliade continua presupunînd că Iorga nu-și studia sursele, citind doar titlurile capitolelor cărților pe care le cita (sau, uneori, doar indexurile); gîndindu-se astfel mai curînd după instinctul său istoric în loc să facă muncă de cercetare. Iorga era acuzat și de superficialitate, dezamăgindu-l pe Eliade. "Iorga nu-și schimbă metoda istorică". El își încheia recenzia la primul volum al Sintezei lui Iorga cu speranța că, întrucît volumul următor urma să se ocupe de domeniul lui Iorga, Istoria Bizanțului
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Trăiască Cuza!" În ciuda reconcilierii sale cu Iorga, Cuza nu avea o influență restrictivă. Cu toate acestea, în 1931, atunci cînd Iorga le-a cerut trupelor să facă uz de arme la nevoie ca să stăvilească violența studenților, ziarele antisemite l-au acuzat că "vrea vărsare de sînge!" În februarie 1932, asociația "studenților și patrioților" cerea instaurarea unui guvern Cuza și "masacrarea evreilor". În cele din urmă, tulburările au dus la o grevă generală a studenților, ceea ce l-a făcut pe Iorga să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
toți studenții sînt politizați", a intervenit pe lîngă Tătărăscu și Guvern în legătură cu seriozitatea pericolului pe care îl reprezenta Legiunea, a cerut un concediu, l-a învinuit în Cameră pe Cuza că este împotriva lui și în favoarea lui Hitler și a acuzat guvernul de lașitate. Radicalii de dreapta au replicat, declarînd că "Iorga a pierdut legătura cu tineretul". O avalanșă de amenințări legionare cu moartea s-a abătut asupra lui, iar Legiunea i-a organizat un simulacru de "funeralii" la Vălenii de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Ceea ce l-a înfuriat și mai mult pe Iorga, care a creat o nouă definiție: "fildermanismul". Abia acum a intrat Iorga ("luptătorul") în luptă, scriind o nouă serie de articole asupra chestiunii evreiești: "Semănătorii ruinei și pustiului". El i-a acuzat pe evrei de provocarea unui dezastru ecologic, susținînd că antreprenorii evrei defrișau pădurile României fără să asigure replantări. Au urmat și alte acuzații de abuzuri capitaliste. Capitaliștilor evrei le păsa numai de bani, fără nici un respect față de frumos. Oferea drept
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lui Maniu și a partidului acestuia. I-a promis de mai multe ori lui Maniu că "regele îl va distruge". Maniu și Legiunea au încheiat o alianță electorală pentru a da la iveală abuzurile comise în timpul alegerilor. Iorga l-a acuzat pe Maniu că încearcă să "inducă în eroare tineretul cuminte" (un epitet neobișnuit de expeditiv ca să fie folosit la adresa Legiunii)42. Exista un dezacord clar între Iorga și goga-cuziști în privința politicii externe și a antisemitismului lor comun. Cu toate acestea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cîteva săptămîni la cîteva zeci de mii de duri înarmați. Un val scandalos și fără precedent de jaf, distrugeri turbate, șantaj și teroare a cuprins întreaga țară. Pe măsură ce excesele creșteau în intensitate, Iorga a primit o scrisoare în care era acuzat că "s-a pus în slujba unei campanii care pregătea o distrugere de proporții cosmice". A replicat prompt că "orice nedreptate și orice violență sînt străine de mine, dar că totuși sînt român". Intelectualii evrei au făcut apel la Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
obicei din gură lui Iorga atunci cînd se afla într-o stare de spirit agitată. (Adevărat sau nu, legionarii au crezut-o). "Pretextul" de care avea nevoie Călinescu i-a fost furnizat de Codreanu. Iorga a scris un editorial violent, acuzînd Legiunea de acțiuni subversive în legătură cu funcționarea restaurantelor legionare. Codreanu i-a răspuns lui Iorga prin două scrisori. Doamna Liliana notează în Jurnalul ei (la 27 martie 1938): "Tata a primit o scrisoare de la Codreanu, datată din 17 martie", în care
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga a început să traducă Istoria românilor în limba franceză, dar aceasta nu a fost niciodată tradusă în întregime. Criticii acestor zece volume monumentale susțin că Iorga nu a analizat cu atenție faptele prezentate; dar, deoarece protagoniștii Școlii noi îl acuzaseră că scrie doar bazîndu-se pe intuiție, fără o documentație suficientă, Iorga și-a însoțit concluziile din cadrul acestor zece volume cu cea mai densă documentație, alcătuită din miile de documente adunate de el pe parcursul cercetărilor sale. Putem găsi în aceste zece
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
antipatiile și temperamentul său) ar fi putut în mare măsură să-l facă să șovăie. Iorga făcea mari eforturi ca să promoveze înțelegerea României în lume, fiind partizanul unei cooperări internaționale în contextul deja discutat mai sus. Iorga a fost adesea acuzat de inconsecvență și de înclinație spre paradox. Paradoxuri, da, dar nu au existat nici inconsecvențe și nici contradicții în activitățile sale dacă avem tot timpul în fața ochilor credința sa sămănătoristă. Iorga a fost foarte consecvent în naționalismul său cultural, toate
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
toate aparentele inconsecvențe și contradicții fiind tactici puse în slujba strategiei sale sămănătoriste. Un politician mult mai bun decît Iorga, Bismarck, atunci cînd a pus capăt așa-numitei Kulturkampf ca să nu se ajungă la divizarea nouîntemeiatului Reich și a fost acuzat de "inconsecvență" și "că se contrazice", a replicat: "O voi face din nou!" Ceea ce voia să spună arhitectul politicii realiste era că el prefera războiul împotriva Franței sau a Austriei unui război civil. Dar dacă Iorga ar fi avut o
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a descris întoarcerea unor ostași români răniți din Bulgaria. Ajunși noaptea, au cerut adăpost la un conac boieresc. Au fost insultați murdar de către servitori și alungați în ciuda rănilor lor sîngerînde. "Timpul", 28 decembrie 1877 65 Antijunimiștii (în special liberalii) îl acuzau pe Eminescu de "filogermanism", dobîndit datorită educației sale și a "procesului său formativ spiritual". Vezi Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Eminescu și romantismul german, București, 1986. Ștefan Zeletin îl considera pe Eminescu cea mai mare figură a reacției românești împotriva clasei burgheze române
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
acesta ca să-și convingă basarabenii să voteze revenirea Basarabiei la România. Lui Iorga îi convenea să uite că Stere a început să colaboreze cu germanii numai după ce negocierile infamului Stürmer von Jagow au ajuns de notorietate publică. El l-a acuzat pe Stere de Lese-majesté, uitînd că Regele Ferdinand îl decorase pe acesta pentru meritele lui în unirea Basarabiei cu România 39 Profesorul Iorga și-a continuat campania împotriva lui Stere terorizîndu-i pe toți politicienii (printre care și pe Maniu) ca să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
profitând de război. Uneori, ei reprezentau o minoritate națională, religioasă sau lingvistică și, ca atare, erau deja disprețuiți sau temuți din alte motive. Deși „colaboraționismul” nu exista ca delict, neavând o definiție legală și o pedeapsă corespunzătoare, colaboraționiștii puteau fi acuzați În mod plauzibil de trădare, o infracțiune reală, comportând sancțiuni destul de severe. Pedepsirea colaboraționiștilor (reali și imaginari) a Început Înainte de sfârșitul războiului. Mai exact, a avut loc În toți acei ani, fie sub formă de acțiuni individuale, fie pe baza
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
numitele moffenmeiden au fost tăvălite prin smoală și pene, iar suspectele din Franța au fost dezbrăcate și rase În cap În piața publică, chiar În ziua eliberării de sub ocupație sau la scurt timp după aceea. Frecvența cu care femeile erau acuzate - adesea de alte femei - de relații cu nemții e revelatoare. Multe dintre acuzații nu erau complet false: prestarea de servicii sexuale În schimbul mâncării, al hainelor sau ajutorului reprezenta deseori singura salvare pentru femeile și familiile aflate la strâmtoare. Dar popularitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dar figurile mai puțin importante și miile de oameni Învinuiți pentru simplul fapt că au avut o slujbă În aceste administrații (sau În firme și agenții care lucrau cu puterea) erau victimele unei confuzii reale. Era drept, de exemplu, să acuzi pe cineva că a rămas după 1940 membru al unui partid politic ce fusese reprezentat În parlament Înainte de război, dar care colaborase cu nemții În timpul ocupației? Anticipând acest impas, guvernele În exil francez, belgian și norvegian au emis Încă din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
colaborare. Cu toate acestea, 374 de danezi din 100.000 au fost condamnați la Închisoare În cadrul unui proces postbelic. În Franța, colaboraționismul a fost pedepsit mai blând tocmai pentru că fusese atât de răspândit. De vreme ce Însuși statul era colaboraționistul principal, să acuzi de acest lucru niște simpli cetățeni părea abuziv și risca să semene discordia - cu atât mai mult cu cât 3 din 4 judecători de la procesele colaboraționiștilor francezi fuseseră ei Înșiși angajați ai statului colaboraționist. Până la urmă, numai 94 de oameni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost autorizată de guvernele aliate să-și organizeze singură procesele și epurarea - la urma urmei, italienii Întorseseră armele În 1943. Dar nu era deloc clar cine și cum trebuia urmărit În justiție. Dacă În restul Europei colaboraționiștii erau prin definiție acuzați de „fascism”, În Italia termenul acoperea o categorie mult prea largă și eterogenă. Condusă de fasciștii locali Între 1922 și 1943, țara a fost scoasă de sub sceptrul lui Mussolini de unul dintre mareșalii acestuia, Pietro Badoglio, al cărui prim guvern
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Armata Roșie, pedepsirea colaboraționiștilor, a fasciștilor și nemților reprezenta În primul rând un mod de a curăța peisajul social și politic local de posibile impedimente În calea comunismului. La fel și În cazul Iugoslaviei lui Tito. Numeroase persoane au fost acuzate de crime fasciste, când singura lor vină era apartenența la un grup social sau național nedorit, afilierea la un partid politic ori la un cult religios incomod sau, pur și simplu, o prea mare vizibilitate și popularitate În comunitatea locală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de sovietici, epurarea, exproprierea, expulzarea, aresturile și execuțiile menite să elimine adversarii politici au fost etape cruciale. Dar ele au pedepsit deopotrivă criminali de război și fasciști autentici. Astfel, printre persecuțiile care vizau Biserica Catolică din Croația, Tito l-a acuzat și pe rău famatul cardinal Alois Stepinac din Zagreb, apologet al oribilelor crime săvârșite de regimul ustaș din Croația, care a scăpat ușor, petrecându-și următorii 14 ani În arest la domiciliu, până În 1960, când s-a stins În patul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au fost executați sau deportați pentru implicarea În masacrele militare din Voivodina, În ianuarie 1942, iar pământurile lor au fost făcute cadou suporterilor nonmaghiari ai noului regim. Era o mișcare politică atent calculată, dar În multe cazuri victimele nu erau acuzate degeaba. Iugoslavia era un caz deosebit de Încâlcit. În Ungaria, Curțile Populare au judecat la Început adevărați criminali de război - Îndeosebi activiștii din regimurile progermane ale lui Döme Sztójay și Ferenc Szálasi din 1944. Procentul fasciștilor și al colaboraționiștilor condamnați În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
scandaloase sau psihologic gratifiante, cei din regiunile ocupate până nu demult de nemți doreau mai degrabă să uite amintirile dureroase sau neplăcute și să-și reia viețile Întrerupte de război. În orice caz, puțini erau pe atunci dispuși să-și acuze compatrioții de crimele cele mai sângeroase. Responsabilitatea acestora, considerau toți la unison, le revenea integral germanilor. Ideea că vina supremă pentru ororile celui de-al doilea război mondial trebuie să cadă pe umerii Germaniei era atât de răspândită, Încât până
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]