KorAP: Find »[drukola/base=băga & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...801 802 803 ...863 >

21,555 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

scoate un muc pe care îl face cocoloș între degete. Are pe vino-n-coa'... Dracu' să-l ia! explică Alexa podidit de invidie. Muieri, poale lungi și minte scurtă, scuipă Cupcici cu dispreț. Ți-ai luat nevestică tinerică, frumușică. Te-ai băgat cioban la turmă de iepuri... Să-ți târgui și o pereche de coarne, îl înțeapă Alexa din invidie. Du-te dracului! izbucnește Cupcici. Știi ceva?! spune el apoi, panicat, dar se liniștește. N-am treabă, o țin sub cheie... Am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ce dârdâim la miez de noapte în țintirim! Strigoii zgreapțănă să iasă din coșciuge, salcia în noi cât stânjenul... și tot la fofoneață ne stau gândurile. Dracu' s-o ia de fofoloancă; cât îi de mică o aia și te bagă-n draci afurisita, de parc-ar fi "Regina Lumii"... oftează cu năduf Alexa. Isaia se apropie pe alee; e înfășurat într-o pelerină neagră. Vine?! îl întreabă într-un glas, și Alexa și Negrilă. N-a mușcat. Și pe aista

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fi chipurile egali! scuipă Isaia cu scârbă. Grecoteiul aista nu-i întreg la minte. Îl smintește și pe Vodă, parcă nu-i el smintit îndestul. Aiștea-s nebuni de legat! întărește Negrilă scuipând și el, cu sete. Boier și țăran ne bagă în aceeași oală! De-om merge tot așa, boierimea moldovană să-și cânte prohodul de îngropăciune! Să creadă el! hohotește Isaia. Atâta i-a fost! A venit apa și la moara noastră! Cu vârf și îndesat o să plătească pentru toate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-l!!" Mirele se îngălbenise, tremura din toate mădularele: "Ți-a necinstit mireasa! Răzbună-te năvlegule!!!" ... Și l-a tăiat! Bine-bine, mai greșește omul, bălmăjește Isaia închiondorat. Dar... dar să nu ții sama de rang, de stare... Boier, țăran să-i bagi în aceeași oală? Și-apoi, un cap de boier pentru fâșneața unei țărăncuțe? se agită Isaia de colo-colo, furios din cale-afară, simte că-l strânge ceva de gât. Numai noi suntem de vină! izbucnește cu glas hârjit. Cum a fost

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
auzit?! izbucnește Isaia, furios. Nu mă mai joc!" L-a apucat bâzdâcu'! Aista-i întreg la minte?! Mi-i teamă, nea Isaio, se tânguie Cupcici. Zău așa... Am prunci... Am fătuci... Salcia... Prepeleacu... De... de știam... nu... nu mă mai băgam... Ești idiot, măăă?! răbufnește Isaia furios. Și ce credeai măăă?! Credeai că mergem la cules de fragi și mure?! De ce te-ai băgat de te știai slab de țâțână?! Numa' tu mi-ai adus căcatu-aista pe cap! se întoarce el

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tânguie Cupcici. Zău așa... Am prunci... Am fătuci... Salcia... Prepeleacu... De... de știam... nu... nu mă mai băgam... Ești idiot, măăă?! răbufnește Isaia furios. Și ce credeai măăă?! Credeai că mergem la cules de fragi și mure?! De ce te-ai băgat de te știai slab de țâțână?! Numa' tu mi-ai adus căcatu-aista pe cap! se întoarce el acuzator spre Alexa. Numa' tu! Dracu' m-a pus să mă bag în cârd cu Cârpă-n-cur, aista, îngână Alexa spăsit. Acu... acu, ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
că mergem la cules de fragi și mure?! De ce te-ai băgat de te știai slab de țâțână?! Numa' tu mi-ai adus căcatu-aista pe cap! se întoarce el acuzator spre Alexa. Numa' tu! Dracu' m-a pus să mă bag în cârd cu Cârpă-n-cur, aista, îngână Alexa spăsit. Acu... acu, ce facem, ce facem cu boier Cârpă aista? se agită Isaia. Cupcici cade în genunchi, îl imploră: Nu spui! Tac mâlc! Mormânt! Jur! Pe pruncii mei! Jur!... Apăi, nu merge

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Măria ta! Nu eu! Ei! Ei!..." Alexa se pleacă, înghite în sec, îngână ușurat: Mulțămesc boier Isaia... Nu mi-am dat sama... Să-l ierte Dumnezău... Și... și să ne ierte și pe noi... Dracu' l-a pus să se bage?! Nu se știa că-i năvleg?! Cu mâna lui și-a făcut-o. Destulă vorbărie! replică Isaia. Să trecem la faptă! Steaua tiranului e spre apus. E singur... Credința multora în Vodă a început să se clatine. Apusul l-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu douăsprezece mii de călăreți. Îl obligă închinarea care zice: "Prieten prietenului, dușman dușmanului" Aliotmanului. Câteva clipe, Ștefan rămâne mut. În cele din urmă, bolborosește: Și el?... Încă un pumnal... Încă... Boierii izbucnesc: Trădătorul! Vânzătorul! Un nemernic. Iudă! Când te bagi în haită, urli ca lupii! Când te gândești că Măria ta l-ai făcut domn! Eu l-am făcut, eu îl desfac! se dezlănțuie Ștefan. Niciodată n-am rămas dator. Nu-s omul care atunci când a primit o palmă să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
te-or apucat pandaliile?!?! Cine are nevoie de un hodorog ca tine?!?! "Vodă Ștefan mă cheamă!" îl maimuțărește ea. Niculaie, cârciumarul, lasă ciocanul, râde și-l îmboldește: Nea Dumitre! Nu te lăsa!... Tacă-ți gura! îl bruftuiește Savastița. Ce te bagi?! Savastiță, draga me... o înduplecă cu binișorul. Zău așa, înțelege și tu... Trebuie! Nu-l putem lăsa singur. Câțiva târgoveți, fiecare cu bocceluța sa, s-au oprit să caște gura la ciorovăială. Oameni buni! îi ia Savastița, martori: Uitați-vă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-l doare colo și mă pune să-l calc! Moartea-l cată acasă și el o găsește la rezbel! Nu-ți ajunge cât te-or străpuns, cât te-or tăiat varvarii?! se pune ea pe boceală, pe văicăreală. O să-ți bage turcii o țapă-n cur și-o să mă lași vădană, singură-singurică, vai și-amar de bătrânețile mele! Ufff!! Dumitre, sufletu' mi l-ai mâncat! Să nu vorbești cu pacat, fa muiere! se burzuluiește el atins în mândria lui de bărbat și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe umăr și m-o sărutat pe amândoi obrajii! spune el lăcrimând cu mândrie. Chiar Domnul Ștefan, așa să știți! Târgoveții, câștigați de partea moșului, râd, îl încurajează: Așa-așa, moșule! Nu te lăsa! Atinge-o! Și voi ce vă băgați?!?! se stropșește la ei Savastița. Plecați de-aici! Valea!! Valea!! Savastița, arțăgoasă, violentă, trece la atac. Îi smulge coiful din cap, buzduganul din mână. Pohtim de mai pleacă, amu! Pleci cu muierea ta la codru! E poruncă de la Vodă! Gata

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Vlaicu. Să împliniți întocmai și să-i fiți cu credință cum mi-ați fost și mie! Jurați!! poruncește, trage sabia și le întinde garda în cruce. Jurați!! Cu dreapta pe sabie, într-un glas, gâtuiți de emoție, jură: -Jurăm!! Ștefan bagă sabia în teacă. Vă mulțumesc. Mi-ați luat o piatră de pe inimă... Ștefan se duce la fereastră. Respiră adânc aerul proaspăt al nopții... Broaștele orăcăie în șanțul de apărare... Un câine, părăsit, lăsat să păzească casa, urlă a pustiu...O

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
liniște! vestește străjerul din turn. Și, ca un ecou, îi răspunde alt străjer, din alt turn: "Peste tot e liniște!"... Un fluturaș de noapte a încins o nesăbuită horă aeriană în jurul unei flăcări de la o lumânare a sfeșnicului de pe masă... Bagă de seamă! strigă Ștefan alarmat întinzând mâna. Prea târziu. Aripioarele sunt scrum și trupul fluturașului se îneacă în băltița de ceară topită... "Aiasta vrea să fie un semn al Destinului?" cugetă Ștefan. Broaștele orăcăie... Voichița se strecoară ușor-ușor pe ușa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aducă sănătos, Sănătos! Victorios! De dragostea mea luminat, De mine descântat, De Hristos binecuvântat." Voichița îl privește lung, lung, să-i ia chipul ca pe-o icoană. Îl vede tulbure prin păinjenișul ochilor scăldați în lacrimi... Dar ei n-au băgat de seamă că, de un timp, Doamna Maria, înveșmântată în negru, așteaptă în cadrul ușii de taină... Ștefan ridică pocalul cu vin: Să închinăm pentru dragoste!... Să bem pentru izbândă!... Ma...Maria! se bâlbâie el, pune cupa pe masă, se apropie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
oprește printr-un gest potolit: Nu-i nevoie! Vorbesc eu cu ei! Să vorbești?! întreabă Ștefan stupefiat. Cu lupii?! Daniil zâmbește enigmatic: Ne cunoaștem... Și eu în felul meu -, și eu sunt un lup singuratic, adaugă Sihastrul și iese. Ștefan bagă sabia în teacă și mormăie: "Vorbesc cu lupii"... Îi solomonește... Aiasta-i curată vrăjitorie! Ștefan dă ocol chiliei. A rămas singur... Singur cu Iisus... Se oprește, se proțăpește înaintea Lui, încrucișează brațele la piept și, ironic, impertinent chiar, îi vorbește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199

ploaie (și totuși nu a plouat), care le-a scuturat din copacul pe care altfel nici nu l-aș fi observat poate. Revăzându-le, mi-am amintit „totul”. Profund tulburat, m-am aplecat, am luat de jos una și am băgat-o în servietă. Acum, când scriu, se află pe birou, în fața mea; o contemplu îndelung, o iau în mână, o cântăresc și o pipăi. Nu s-a schimbat deloc din vremea copilăriei: compactă, dură, lucioasă, netedă ca o piatră vegetală

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
picaresc, au făcut-o, trebuie știut că omul acela, victima, avea pivnița la stradă: așa era tipicul atunci, într-o vreme în care pivnița, beciul, juca un rol atât de important într-o gospodărie. Câte și mai câte nu se băgau și nu se scoteau în și din ea (sau el), câte și mai câte nu se puneau, nu se păstrau în întunecimea aceea - răcoroasă vara, călduroasă iarna. O ușă „culcată”, formată din două canaturi, belciuge groase, un lacăt enorm, de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
reproșam (mai exact spus: eram disperat) că lăsasem lucrurile să se desfășoare cum s-au desfășurat, că nu intervenisem, că nu sărisem în ajutorul victimei, orice ar fi fost cel agresat. Nici un argument: de pildă faptul că nimeni nu se „băgase”, deși strada era plină de lume la acea oră, că orice intervenție individuală ar fi fost oricum inutilă și s-ar fi terminat cu siguranță prost pentru autorul ei, nu mă putea consola. Am înțeles chiar atunci, pe loc (pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
seminar liberă. Câte o colegă mai conștiincioasă, Anca și nu mai știu cum de obicei, o fată mărunțică, înțeleaptă, care părea din această cauză mai în vârstă, fără să fie însă, citea din notițele ei, iar noi, ceilalți, căutam să băgăm la cap. Ne dezvoltam astfel memoria auditivă, băieții mai ales, mai leneși din fire. Uneia din fetele cu care învățam (nu era frumoasă) i-am făcut o vizită (nu singur!) undeva în Bucureștiul de odinioară, prin zona Orzari pare-mi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
rând, abia la ora zece seara. Șase ore cumplite de așteptare! Asta nu le-am iertat-o niciodată. Împreună cu mine aștepta și Corina, plânsă toată acum și parcă un pic supărată pe mine, pe noi, pentru povestea în care am băgat-o, fără voie, firește, și totuși... Când mi-a venit rândul să intru, m-am trezit în fața a vreo douăzeci de inși așezați la o lungă masă de ședințe. Nu știu de ce dar, mai târziu, după ani, nu mi-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
a avut o satisfacție, nu mai știu, cert e că perorează, se laudă, dar chiar și lăudăroșenia îi „iese”, e simpatic, inteligent. Laitmotivul său, neobositor, spumos, care mă amuză și mă înduioșează, e că „pe mulți i-ar fi putut băga el în galoși”. Îl cred, așa e, cu calitățile lui ar fi putut face mai mult decât mulți alții... Viața însă... Împrejurările... Ne simțim apropiați, cum nu ne-am simțit de multă vreme. Lumina cade din belșug asupra acestei ipostaze

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
de ce sunt ele în stare. De domnul învățător A. și de vizitele pe care, din când în când, i le făceam se leagă și amintirea celei mai negre nopți - la propriu - din viața mea. Era un întuneric incredibil, „să-ți bagi degetele în ochi nu alta”. Purtând un felinar, domnul A. m-a condus până la un punct, după care mi-am continuat drumul singur. Pentru un tânăr neobișnuit să se afle „departe de casă” (exact: la 40 de km), printre străini

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
pe fratele ei cu ciocanul (din fericire capul a rezistat). Voinică, înaltă, la primară își domina și bătea camarazii, și avea destulă fantezie pentru a recurge uneori la tortúri mai rafinate. Pe colegul ei de bancă, de pildă, îl pedepsea băgându-l cu capul în pupitru și ținându-l așa, ca într-un clește, în acea poziție nu foarte comodă. În urmă cu câțiva ani, ne-am întâlnit, într-o zi, pe șosea cu fosta ei victimă („ăsta e acela pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
a fost, cred, pentru tata, pe care în acele clipe - nu stăteam lângă el, cum ar fi trebuit, ci lângă unchiu’ - l-am „fotografiat”, plângând un plâns, i-aș spune, al nedumeririi: „cum se poate așa ceva? Iată că chiar o bagă în pământ!” Citisem înfiorat de atâtea ori despre ceremonia înhumării și văzusem, cu un nod în gât, atâtea secvențe cinematografice înfățișând-o „pe viu”, cu lux de amănunte, cât mai veridic; iată că venise ziua în care toate aceste imagini

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]