KorAP: Find »[drukola/base=acuza & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...802 803 804 ...810 >

20,230 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

ca și 10% dintre parlamentari un deceniu mai târziu. Nou-formata Stasi (agenția de securitate a statului) a preluat de la Gestapo-ul nazist nu numai funcția și metodele, ci și mii de angajați și informatori. Victimele politice ale noului regim comunist (acuzate la grămadă sub eticheta de „criminali naziști”) au fost arestate de polițiști foști naziști, interogate de judecători foști naziști și păzite de gardieni foști naziști În Închisori și tabere de concentrare din era nazistă, preluate În bloc de noile autorități

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pradă ușoară: Împroșcați cu acuzații de fascism sau sentimente antinaționale, ei au fost eliminați În etape. Un impediment mai serios În calea comuniștilor erau partidele socialiste și social-democrate locale, care nutreau și ele ambiții reformatoare. Nu era simplu să-i acuzi pe social-democrații din Europa Centrală și de Est de fascism sau colaboraționism: ei fuseseră În general, ca și comuniștii, victime ale represiunii. În măsura În care se poate vorbi despre un proletariat industrial În Europa de Est, predominant agrară, el Îi sprijinea pe socialiști, nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
alianța forțelor „progresiste”. Acasă erau supuși jignirilor și violenței. Chiar și atunci când acceptau pactul comunist, situația nu era cu mult mai bună: În România, la congresul reunit al celor două partide din februarie 1948, liderul comunist Ana Pauker i-a acuzat pe colegii foștii socialiști că slujesc guvernele reacționare prin sabotaj și „calomnii” antisovietice. După decimarea, arestarea sau absorbția principalilor adversari, rezultatele comuniștilor s-au Îmbunătățit Într-adevăr la alegerile din 1947 și după aceea - poate și pentru că practicau atacurile violente

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
noiembrie 1945. Cu sprijinul socialiștilor (al căror lider, Anna Kéthly, refuza să creadă că aliații lor comuniști s-ar Înjosi Într-atât Încât să falsifice alegerile), comuniștii au reușit să dea afară din parlament câțiva deputați, pe care i-au acuzat În februarie 1947 de conspirație și, În cazul liderului Béla Kovács, de spionaj Împotriva Armatei Roșii (Kovács a fost trimis În Siberia, de unde s-a Întors În 1956). La noile alegeri din august 1947, falsificate fără jenă de ministrul comunist

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
care a adus-o la putere). În Occident, Praga le-a deschis ochii socialiștilor asupra vieții politice reale din Europa de Est. La 29 februarie 1948, un Léon Blum În vârstă publica În ziarul socialist francez Le Populaire un articol extrem de influent, acuzându-i pe socialiștii din Vest că au trecut sub tăcere soarta camarazilor lor din Europa de Est. Grație loviturii de stat, o bună parte a stângii necomuniste din Franța, Italia și alte țări se situa acum cu fermitate În tabăra occidentală, evoluție

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
28 iunie 1948, printr-o rezoluție oficială ce excludea Iugoslavia din organizație sub pretext că refuza să recunoască rolul conducător al Armatei Roșii și al Uniunii Sovietice În eliberarea țării și În transformarea ei socialistă. Oficial, guvernul de la Belgrad era acuzat că duce o politică externă naționalistă și ia măsuri eronate pe plan intern. În realitate, Iugoslavia era echivalentul internațional al unei „opoziții de stânga” față de monopolul stalinist al puterii, iar conflictul era inevitabil: Stalin trebuia să-l doboare pe Tito

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de două tipuri. Primul, desfășurat Între 1948 și 1950, a constat În replici imediate la ruptura dintre Stalin și Tito. În Albania, ministrul comunist de Interne Koçi Xoxe a fost judecat În mai-iunie 1949, condamnat și spânzurat În luna următoare. Acuzat de titoism, Xoxe se distingea prin faptul că sprijinise realmente planurile balcanice ale lui Tito, pe vremea când acestea aveau și aprobarea Moscovei. De aceea, cazul lui era destul de neobișnuit;pe deasupra, a fost și tratat În secret. Procesului albanez i-

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
acestea, Stalin Îl suspecta - imprudent, Kostov criticase acordul economic sovieto-bulgar ca fiind defavorabil țării sale. Era candidatul ideal pentru pedepsirea exemplară a crimelor naționaliste. El și grupul său („Grupul Trădător de Spionaj și Sabotaj al lui Traicio Kostov”) au fost acuzați În decembrie 1949 de colaborare cu mișcarea fascistă antebelică, spionaj pentru serviciile secrete britanice și conspirație cu Tito. După ce a cedat În cele din urmă sub tortură și a semnat „confesiunea” În care se recunoștea vinovat, Kostov a refuzat În fața

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din partid, În august 1948 el a fost Înlocuit În funcția de secretar general de Boles³aw Bierut. Cinci luni mai tîrziu a demisionat din postul ministerial, În noiembrie 1949 a fost exclus din partid, iar În decembrie Bierut i-a acuzat oficial pe Gomu³ka și „grupul” său de naționalism și titoism. Ajuns un biet agent de asigurări sociale În Varșovia, Gomu³ka a fost până la urmă arestat În iulie 1951 și eliberat abia În septembrie 1954. Nevătămat Însă și fără un proces

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Gomu³ka a fost până la urmă arestat În iulie 1951 și eliberat abia În septembrie 1954. Nevătămat Însă și fără un proces titoist la Varșovia. Au existat procese și În Polonia - unul dintre ele, În care un grup de ofițeri erau acuzați de conspirație Împotriva statului, a Început chiar În ziua arestării lui Gomu³ka, În 1951. După o schemă elaborată de serviciile secrete de la Moscova, Gomu³ka avea să fie legat de Rajk, Tito și ceilalți printr-o rețea complexă de contacte reale

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
planificat Încă din 1950, imediat după scandalurile Rajk și Kostov, dar până să fie pus În scenă accentul s-a deplasat. Inamicul era În continuare Tito, iar spionajul În favoarea puterilor occidentale rămânea principalul cap de acuzare. Dar dintre cei 14 acuzați În „Procesul capilor conspirației Împotriva statului” 11 erau evrei. Rechizitoriul sublinia, de la prima pagină, că nu e o coincidență. „Trădătorii naționaliști-burghezi, troțkiști-titoiști, dușmani ai poporului cehoslovac” erau pe deasupra - și mai presus de orice - și „sioniști”. Stalin era - și fusese dintotdeauna

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cârcă relații ilegale cu Israelul și colaborarea cu naziștii În timpul războiului. Au primit sentințe Între zece ani și Închisoare pe viață. În cele din urmă, Pătrășcanu a fost judecat În aprilie 1954, după ce zăcuse În Închisoare timp de șase ani; acuzat de spionaj pentru britanici, a fost condamnat și executat. Pauker a avut mai mult noroc: protejată de Moscova (Întâi de Stalin, apoi de Molotov), ea nu a fost acuzată niciodată de „sionism” și a supraviețuit excluderii din partid În 1952

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În aprilie 1954, după ce zăcuse În Închisoare timp de șase ani; acuzat de spionaj pentru britanici, a fost condamnat și executat. Pauker a avut mai mult noroc: protejată de Moscova (Întâi de Stalin, apoi de Molotov), ea nu a fost acuzată niciodată de „sionism” și a supraviețuit excluderii din partid În 1952, rămânând În obscuritate până la moarte, În 1960. Partidul Comunist Român, mai mic și mai izolat decât celelalte partide comuniste din Est, fusese mereu sfâșiat de lupte interne, iar eliminarea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
așa cum avea să fie cunoscut, este procesul comunist clasic. A fost pregătit meticulos timp de trei ani. Primii care urmau să fie „investigați” erau câțiva lideri comuniști slovaci, În frunte cu ministrul de Externe Vladimír Clementis, arestat În 1950 și acuzat de „naționalism burghez”. Li se adăugau o varietate de comuniști cehi de rang mijlociu, acuzați - ca și slovacii - că au luat parte la o conspirație titoistă-troțkistă de genul celei din cazul Rajk. Nici unul dintre cei Învinuiți și Încarcerați Între 1950

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
trei ani. Primii care urmau să fie „investigați” erau câțiva lideri comuniști slovaci, În frunte cu ministrul de Externe Vladimír Clementis, arestat În 1950 și acuzat de „naționalism burghez”. Li se adăugau o varietate de comuniști cehi de rang mijlociu, acuzați - ca și slovacii - că au luat parte la o conspirație titoistă-troțkistă de genul celei din cazul Rajk. Nici unul dintre cei Învinuiți și Încarcerați Între 1950 și 1951 nu era, Însă, o figură destul de importantă pentru a juca rolul de lider

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
anterioare, precum Kostov. Nu a fost nevoie. Procesul s-a desfășurat Între 20 și 27 noiembrie 1952. Conform precedentului Împământenit, acuzații erau Învinuiți de fapte și afirmații fictive (pe baza confesiunilor smulse cu forța de la alți martori, inclusiv de la ceilalți acuzați); au fost inculpați și de fapte comise, dar cărora li se atribuiau semnificații noi (trei dintre ei au fost inculpați că au favorizat Israelul În acordurile comerciale, pe vremea când aceasta era chiar politica sovietică); procurorii l-au acuzat pe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ceilalți acuzați); au fost inculpați și de fapte comise, dar cărora li se atribuiau semnificații noi (trei dintre ei au fost inculpați că au favorizat Israelul În acordurile comerciale, pe vremea când aceasta era chiar politica sovietică); procurorii l-au acuzat pe Clementis că s-a Întâlnit cu Tito („călăul poporului iugoslav” și „sluga imperialismului”) - pe vremea când Clementis era ministru adjunct de Externe, iar Tito se afla Încă În grațiile sovieticilor. Două caracteristici diferențiază procesul Slánský de cele precedente. Procurorii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
13. Ca și procesul Comitetului Antifascist din Moscova, evenimentele de la Praga se voiau o uvertură la arestul medicilor evrei din URSS, a căror „conspirație” fusese denunțată de Pravda la 13 ianuarie 1953. Acești medici evrei - o „bandă de teroriști sioniști” acuzați de asasinarea lui Andrei Jdanov, de conspirație cu „burghezia anglo-americană” și de susținerea „naționalismului evreu” alături de Comitetul Mixt de Distribuție Americano-Evreiesc (precum și cu răposatul „naționalist burghez evreu” Solomon Mihoels) - urmau să fie judecați la trei luni după pronunțarea verdictelor În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Cehoslovac și În afara lui. Stalinistul Rajk fusese un ministru de Interne neîndurător. Tocmai pentru că puseseră În practică măsuri nepopulare al căror eșec era vizibil, toți liderii și miniștrii comuniști erau victime potențiale. Așa cum În războaiele revoluționare franceze generalii Învinși erau acuzați de trădare, miniștrii comuniști se declarau sabotori când măsurile implementate de ei dădeau greș. Mărturisirea, pe lângă uzul ei simbolic ca exercițiu de transfer al vinei, avea avantajul că Întărea doctrina comunistă. Nu existau dezacorduri În universul lui Stalin, numai erezii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
explicații e profunda anxietate izvorâtă din sentimentul inferiorității ruse și „estice” În general, din frica de influența Vestului și de seducătoarea abundență occidentală. În cadrul procesului „spionilor americani din Bulgaria” care a avut loc la Sofia În 1950, inculpații au fost acuzați de propagarea ideii că „rasele superioare trăiesc În Vest, În ciuda faptului că toate au pornit din Est”. Rechizitoriul revela În acuzați „tendința slugarnică de a se subestima” pe care spionii occidentali o exploataseră cu succes. Vestul era așadar o amenințare

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
regiunile ocupate de naziști - toți erau vulnerabili la acuzațiile că fuseseră contactați de agenți occidentali sau că au colaborat prea Îndeaproape cu necomuniștii În mișcările de rezistență. Josef Frank, un comunist ceh care a supraviețuit Încarcerării la Buchenwald, a fost acuzat În procesul Slánský că profitase de timpul petrecut În lagăr pentru a-și face cunoștințe dubioase printre „dușmanii de clasă”. Singurii comuniști care n-au avut de Înfruntat bănuielile apriorice ale lui Stalin erau cei care stătuseră mult timp la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
securitate națională, cine e vinovat și cine nu”. În anumite cazuri, organele respective le fabricau oamenilor dosare din Întâmplare sau din pură imaginație; În altele susțineau intenționat contrariul a ceea ce știau. Astfel, doi dintre Învinuiți În procesul Slánský au fost acuzați de supraevaluarea produselor cehoslovace vândute Moscovei. De obicei, produsele fabricate În statele-satelit erau deliberat subevaluate În avantajul Uniunii Sovietice; numai Moscova putea autoriza excepții. „Supraevaluarea” În cazul cehoslovac era o practică sovietică arhicunoscută, iar procurorii o știau prea bine: era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Întregi campanii de defăimare) adusă Anei Pauker, căreia i se reproșa simultan „deviaționismul” de dreapta și cel de stânga: mai Întâi se opusese colectivizării rurale, apoi Îi obligase pe țărani să intre În colective Împotriva voinței lor. Rajk a fost acuzat că dizolvase În 1947 rețeaua comunistă din cadrul poliției maghiare; o făcuse, de fapt (Înainte de alegerile din 1947 și cu aprobare oficială), ca să mascheze disoluția rețelei social-democrate din interiorul poliției, mult mai puternică. Mai târziu, el a restabilit rețeaua comunistă, fără

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de tineri, să aducă la putere Partidul Comunist Maghiar. Soțul Hedei Kovaly, Rudolf Margolius, unul dintre inculpații În procesul Slánský din decembrie 1952, avea 35 de ani când a fost numit ministru În guvernul comunist al Cehoslovaciei; Artur London, alt acuzat În acest proces, era și mai tânăr (33 de ani) când comuniștii au preluat puterea. Educația politică a lui London fusese făcută În Rezistența franceză: ca mulți ilegaliști comuniști, a Învățat să-și asume responsabilități politice și militare la o

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
că acestea nu reprezentau centre de reeducare, așa cum pretindea versiunea oficială, ci un sistem concentraționar subordonat sistemului penal și economiei sovietice. O săptămână mai târziu, din nou În Les Lettres françaises, scriitorii comuniști Pierre Daix și Claude Morgan l-au acuzat că-și inventează sursele și caricaturizează Uniunea Sovietică Într-o gravă calomnie. Rousset i-a dat În judecată pentru defăimare. Personajele confruntării erau desoebit de interesante. Rousset nu era un dezertor de la Kremlin. Era francez, odinioară troțkist și de o

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]