21,085 matches
-
comune Pietroșani au existat civilizații străvechi, chiar din epoca bronzului. De asemenea, se pare că în timpul expansiunilor romane, la Pietroșani a existat un castru roman. "Petroșanii este un sat foarte vechi; aici se găsesc monede antice și săgeți cu inscripții romane. Se găsesc plăci de pământ arse ca cărămida cu inscripții și litere latine, urme ale vechii cetăți Reca, situată pe mal, în partea de vest a comunei Petroșani" - "Marele dicționar geografic al României", vol. IV (1901), editat de G.I. Lahovari
Pietroșani, Teleorman () [Corola-website/Science/324793_a_326122]
-
cu Adelperga au rezultat cinci copii: trei băieți și două fete. Adelperga și Arechis au fost notabili patroni ai culturii. Adelperga i-a încredințat scritorului longobard Paul Diaconul sarcina de a realiza "Historia Romana", un fel de manual de istorie romană care a fost pe larg utilizată pe parcursul evului mediu. (De asemenea, unii istorici consideră că tot ei l-ar fi însărcinat pe Paul să scrie mai celebra sa operă, "Historia gentis Langobardorum", însă acest lucru este incert.) De asemenea, Arechis
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
in Capitală pe 3 iulie 2008, în Amfiteatrul Mihai Eminescu din Parcul Național (concert anulat pentru că artista a suferit un accident vascular cerebral în aprilie 2008, pe scenă, în timpul unui concert în Australia), precum și pe 15 mai 2011, la Arenele Romane, dar și-a amânat și acest spectacol din cauza unor probleme medicale. În 2011, Cesaria Evora urma să mai suțină o serie de concerte la Timișoara, în 3 octombrie, în București, pe 5 octombrie, și la Cluj, în 7 octombrie, dar
Cesária Évora () [Corola-website/Science/324804_a_326133]
-
târziu maghiari. Limita sa vestică era pentru moment nedefinită, până când cuceririle ulterioare au condus la întemeierea Ducatului de Ceneda, aflat dincolo de valea râului Tagliamento, între cursurile de apă ale Livenzei și Piavelui. Inițial, principalul oraș al provinciei friulane era Aquileia romană, însă capitala longobardă a Friuli a fost la "Forum Julii" (astăzi, Cividale del Friuli). În 615, a fost cucerită Concordia, iar în 642 Opitergium (astăzi, Oderzo), autoritatea ducilor extinzându-se către sud în detrimentul Exarhatului de Ravenna. În 663, Cividale a
Ducatul de Friuli () [Corola-website/Science/324827_a_326156]
-
a ajuns în timp la creșterea autorității monarhului, deși tendința ducilor spre autonomie nu a fost niciodată estompată, iar caracterul longobard s-a diminuat, evoluând către un regat al Italiei. Longobarzii au început treptat să adopte tiluri, nume și tradiții romane și într-o oarecare măsură să se convertească la romano-catolicism (secolul al VII-lea), deși nu au fost scutiți de o lungă serie de conflicte de religioase și de natură etnică. Din timpul cronicarului Paul Diaconul, care a scris în
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
care a scris în secolul al VIII-lea, limba, vestimentația și obiceiurile longobarde deja dispăruseră. Vezi și "Langobardia Major" și "Langobardia Minor" În secolul al VI-lea, împăratul bizantin Iustinian I (cel Mare) a încercat restabilirea autorității imperiale în Imperiul roman de apus. În războiul care a rezultat, așa-numitul război gotic dintre anii 535 și 554, speranțele bizantine într-un triumf rapid și facil s-au transformat în fapt într-o confruntare de durată cu ostrogoții din Italia, război care
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
de către imperiali, migrația triburilor longobarde, populație care inițial se aliase cu Imperiul, a copleșit imediat mica armată a generalului Narses, lăsată de bizantini să păzească Italia. Sosirea longobarzilor a frânt unitatea politică a Peninsulei Italice, pentru prima dată de la cucerirea romană din secolele al III-lea și al II-lea î.Hr.. Peninsula era acum sfîșiată între longobarzi și bizantini, cu granițe care se modificau adesea, în funcție de așezarea longobarzilor și de fluctuațiile de putere de pe tronul din Pavia. Noii veniți au fost
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
care se menținuse de la invazia longobardă, dat fiind că aceeași aristocrație romano-italică (este și cazul lui Cassiodor) răspundea de administrația civilă. În Italia, longobarzii s-au impus în primul rând ca fiind casta dominatoare, iar produsele pământului erau alocate supușilor romani care le produceau, pentru a oferi longobarzilor o treime ("tertia") dintre ele. După 10 ani de interregnum, nevoia unei monarhii centrale puternice a devenit limpede chiar și pentru cei mai independenți dintre duci; francii și bizantinii presau tot mai mult
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
să se implice în reorganizarea statului longobard și să îi așeze pe longobarzi într-o formă stabilă în Italia. Ca și regii ostrogoți de odinioară, el s-a autointitulat "Flavio," titlu cu care inteționa să se proclame protector al tuturor romanilor de pe teritoriul său, devenind clară intenția de a fi privit ca moștenitor al Imperiului occidental și totodată de a descuraja pretențiilr bizantine. Sub aspect militar, Authari a reușit să înfrângă atât pe bizantini cât și pe franci, îndeplinindu-și astfel
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
și mai mult pe organizarea pământului, a marcat un punct de cotitură în consolidarea Regatului longobard din Italia, care treptat și-a pierdut caracterul de strictă ocupație militară și a îmbrățișat un mai adecvat model statal. Includerea în societate a romanilor devenea un pas inevitabil, iar Agilulf a luat câteva decizii simbolice în favoarea acestora, cu scopul întăririi puterii și al creditării sale în fața poporului cu descendența latină. Ceremonia asocierii la tron a fiului său, Adaloald din 604 a urmat ritualul bizantin
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
tronul regatului, a deschis o perioadă de conflict dintre cele două componente religioase ale statului. Dincolo de chestiunile de credință, conflictul avea coloratură politică, dat fiind că opunea pe promotorii unei politici pacifice față de Bizanț și de papalitate și ai integrării romanilor de susținătorii unei politice mai agresive de expansiune. Întreaga domnie a lui (626-636), în timpul căreia capitala a revenit la Pavia, a fost tulburată de aceste conflicte, ca și de amenințări din exterior; noul rege a reușit să respingă atacurile avarilor
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
I de Benevento a recunoscut și el autoritatea regelui de la Pavia. Amintirea lui Rothari este legată de celebrul său edict, Edictum Rothari, promulgat în 643 și redactat în latină, deși era adresat exclusiv populației longobarde (romanii se supuneau încă legii romane). Edictum Rothari a consolidat și codificat dreptul germanic, însă a introdus și câteva inovații semnificative, un semn al progresului influenței latine asupra obiceiurilor longobarde. După scurta domnie a fiului lui Rothari, Radoald (652-653), ducii au ales ca rege pe Aripert
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
exactitate competențele teritoriale (legale și administrative) ale "sculdasci"-lor, gastalzilor și ducilor. De asemenea, a fost extrem de activ în domeniul legislativ: cele 12 volume de texte de lege intrate în vigoare în timpul său au introdus reforme legale inspirate din dreptul roman, au îmbunătățit eficiența curților de judecată, au modificat sistemul "wergild" și, mai ales, au protejat segmentele mai slabe ale societății (minori, femei, debitori, sclavi). Domnia lui Hildeprand a durat doar câteva luni, dupăcare a fost detronat în urma unei răscoale conduse
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
și, mai ales, pe Pepin cel Scurt, majordom și rege "de facto" al acestora, care devenise fiul adoptiv al lui Liutprand. Nefiind capabil să atragă de partea sa vechile structuri ale monarhiei longobarde, a fost nevoie să se bazeze pe romani, adică pe supușii non-longobarzi. Aceste inovații, alături de atitudinile sale pro-latine (printre altele, Ratchis s-a căsătorit cu o romană, Tassia, și a adoptat ritul roman, ca și titulatura de "princeps" în locul celei tradiționale de "rex Langobardorum"), l-au îndepărtat de
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
de partea sa vechile structuri ale monarhiei longobarde, a fost nevoie să se bazeze pe romani, adică pe supușii non-longobarzi. Aceste inovații, alături de atitudinile sale pro-latine (printre altele, Ratchis s-a căsătorit cu o romană, Tassia, și a adoptat ritul roman, ca și titulatura de "princeps" în locul celei tradiționale de "rex Langobardorum"), l-au îndepărtat de baza puterii sale. Căutând să schimbe aceastp stare de lucruri și să abată atenția supușilor, Ratchis a atacat prin surprindere orașele din Pentapolis. Cu toate
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Cividale, iar acum, după o luptă scurtă, l-a silit să caute refugiu la Roma și în cele din urmă sp devină călugăr la Montecassino. Aistulf a reprezentat expresia unei atitudini mai agresive a ducilor longobarzi, care refuzau ca populația romană să devină un element activ în stat. Pentru a putea promova o politică expansionistă, Aistulf a trebuie să reorganizeze armata, prin includerea tuturor grupurilor etnice din regat. Într-o primă fază, Aistulf a obținut câteva succese remarcabile, culminând cu cucerirea
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
primă fază, Aistulf a obținut câteva succese remarcabile, culminând cu cucerirea Ravennei în (751). Aici, rezidând în palatul fostului exarh bizantin și emițând monede în stilul bizantin, regele și-a prezentat programul politic: strângerea laolaltă sub puterea sa a tuturor romanilor până atunci supuși ai împăratului bizantin, fără a-i uni în mod necesar cu longobarzii. Teritoriul exarhatului nu era omolog celorlalte posesiuni longobarde din Italia (altfel spus, nu a fost transformat într-un ducat longobard), ci își menținea specificitatea da
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
în mod necesar cu longobarzii. Teritoriul exarhatului nu era omolog celorlalte posesiuni longobarde din Italia (altfel spus, nu a fost transformat într-un ducat longobard), ci își menținea specificitatea da "sedes imperii". În acest fel, Aistulf se autoproclama, în ochii romanilor din Italia, moștenitor al împăraților bizantini și ai exarhilor. Campaniile sale i-au condus pe longobarzi la o aproape totală stăpânirea asupra Italiei, fiind ocupate între (750 și 751) și Istria, Ferrara, Comacchio și toate teritoriile de la sud de Ravenna
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
a evita o nouă descindere a francilor în Italia, longobarzii l-au acceptat pe Desiderius, în vreme ce Ratchis a fost convins de către papă să revină la Montecassino. Printr-o politică înțeleaptă și discretă, Desiderius a readus sub controlul longobard teritorii de la romani, creând o rețea de mănăstiri conduse de aristocrați longobarzi (fiica sa Anselperga a devenit abatesă a mănăstirii San Salvatore din Brescia) și negociind cu succesorul lui Ștefan al II-lea, papa Paul I. El a implementat o politică de alianțe
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
o evidentă influență francă. Potrivit acestora, ducatul aparținea familiei Agilolfingilor, ducele fiind ales de popor, însă cu confirmarea regelui franc, față de care ducele datora credință. Totodată, au fost confirmate cinci familii nobiliare. Creștinismul a pătruns în Bavaria încă sub stăpânirea romană, însă o nouă eră a fost inaugurată de Rupert, episcop de Worms, când a sosit în ducat la invitația ducelui Theodo I, în anul 696. Rupert a întemeiat mai multe mănăstiri, aidoma Sf. Emmeram, episcop de Poitiers. Pe de altă
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
reflectă produsele pentru care locul a câștigat renume: ceapa, pepenele verde și pepenele galben. Locuitorii au un club de fotbal „Ahva Arraba” (Frăția) care joacă în Liga națională, a doua ligă a fotbalului israelian. In Araba există vestigii din vremea romanilor și a bizantinilor, inclusiv coloane și morminte. În micul cartier creștin se află o biserică creștină care a fost clădită pe ruinele unei biserici din secolul al V-lea. În 1968 a fost descoperit dușumeaua acoperită de un mozaic din
Araba, Galileea () [Corola-website/Science/326046_a_327375]
-
a fi mormântul lui Rabbi Reuven ben Itztrobali, învățat talmudist tanait din a patra generație- Locul este menționat de pelerini evrei începând din anul 1473. Pe strada care urcă dinspre cimitir înspre oraș, există o peșteră tombală evreiască din perioada romană sau cea bizantină, în preajma căreia se află un arbore de fistic atlantic, numit de arabi As Saddik. Peștera, conținând mai multe camere funerare, a fost descoperită de un locuitor în vreme ce săpa pentru a-și construi un adăpost în preajma casei. Evreii
Araba, Galileea () [Corola-website/Science/326046_a_327375]
-
de profesorul univ. Ding Chao , proiect Dinu Grigorescu acceptat de Mircea Diaconu va avea premiera absolută pe data de 26 februarie la Teatrul Nottara. Regia Mihai Lungeanu. "Comedia Inteligenta" de Valentin Silvestru, Romania Literara 1986 "Profil Dinu Grigorescu" - Istoria Literaturii Romane - Dramatrurgie, Mircea Ghițulescu, 2008 "Dicționarul Scriitorilor Contemporani", editat de Academia Româna (la litera G) 2006. "Monografia lui Dinu Grigorescu scrisa de Emil Luneganu - "„Tartor în infernul comediei": "manierismul comediilor lui Dinu Grigorescu" lansată ta la Teatrul de Comedie în Decembrie
Dinu Grigorescu () [Corola-website/Science/326054_a_327383]
-
de teologie la Tübingen și la München. A fost hirotonit preot pentru dieceza de Rottenburg-Stuttgart, la 6 aprilie 1957 și a obținut doctoratul în teologie la Universitatea din Tübingen în 1961, cu o teză privitoare la „doctrina Tradiției sub școala romană”. Și-a consacrat activitatea preoțească îndeosebi învățământului. Timp de trei ani (1961 - 1964) a fost asistent al profesorilor Leo Scheffczyk și Hans Küng, înainte de a primi „habilitatio”, cu o teză asupra filosofiei și teologiei istoriei în filosofia târzie a lui
Walter Kasper () [Corola-website/Science/326072_a_327401]
-
Ognissanti in Via Appia Nuova" la biserica Ognissanti și a devenit președinte al "Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor" la 3 martie 2001. A fost confirmat în această funcție de papa Benedict al XVI-lea la 21 aprilie 2005. În "Curia romană" este și membru al Congregației pentru Doctrina Credinței, al Congregației pentru Bisericile Orientale, al "Consiliului Pontifical pentru Cultură", al "Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative", al "Consiliului Pontifical pentru Dialog Interreligios" și al "Tribunalului Suprem al Semnăturii Apostolice". Este de asemenea
Walter Kasper () [Corola-website/Science/326072_a_327401]