20,963 matches
-
și punctul final din sud în partea de jos. Itinerarele (denumite și "servicii") sunt denumite cu litere sau numere. „Liniile” au nume. Fără a intra în subtilități, în vorbirea curentă, serviciile (itinerarele, rutele) care poartă nume sau litere sunt adesea denumite „linii”. Literele și numerele sunt folosite și pentru a denumi trenurile (ca de exemplu cântecul lui Billy Strayhorn „Take the A Train”). Aceeași terminologie este folosită și de Metroul din Taipei. Sunt 24 de rute de transport feroviar în sistemul
Metroul din New York () [Corola-website/Science/320669_a_321998]
-
spațiile care aparțin metroului. Instalații permanente, ca sculpturi, mozaicuri sau fotografii expuse în cutii luminate ori muzicieni care cântă în stații îi atrag pe oameni să folosească transportul în comun. În plus, operele de artă executate la cerere și miniaturile denumite "art card", pe unele dintre acestea fiind scrise poezii, sunt forme de publicitate în trenuri. Unele opere sunt creația unor artiști recunoscuți la nivel internațional, ca mozaicul intitulat "„Blooming”" realizat de Elizabeth Murray, expus în stația "Lexington Avenue/59th Street
Metroul din New York () [Corola-website/Science/320669_a_321998]
-
au stabilit în Londra în cursul anilor 1930, mai ales în West End. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Londra, ca și alte orașe britanice mari, a suferit pagube importante fiind bombardată intens de Luftwaffe ca parte a operațiunii denumite „The Blitz”. Înainte de bombardament, sute de mii de copii au fost evacuați din Londra în zonele rurale. Civilii s-au adăpostit de bombardamente în stațiile metroului. Cele mai multe bombardamente au fost între 7 septembrie 1940 și 10 mai 1941. În această
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
după sosirea la Philadelphia, și a fost turnat din nou de localnicii John Pass și John Stow, ale căror nume apar și ele inscripționate pe clopot. A rămas amplasat timp de ani de zile în clopotnița Casei Statului Pennsylvania (astăzi denumită "Independence Hall" — Sala Independenței), și a fost folosit pentru a chema parlamentarii la sesiunile legislative și pentru a anunța cetățenii de întruniri și proclamații publice. S-au tras clopotele pentru a marca citirea Declarației de Independență la 8 iulie 1776
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
numele și imaginea sa sunt folosite și de diverse companii. Clopotul orașului Philadelphia fusese utilizat pentru a anunța publicului proclamații sau pericole încă de la înființarea orașului în 1682. Primul clopot era pus într-un copac din spatele Casei Statului Pennsylvania (astăzi denumită "Independence Hall" — Sala Independenței) și se spune că a fost adus în oraș de fondatorul acestuia, William Penn. În 1751, cum clădirii i se construia o clopotniță, autoritățile locale au dorit un clopot de mai bună calitate, care să fie
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
Guide to the Revolution", a istoricului Benson J. Lossing și au fost prezentate ca fapte istorice, iar povestea a fost repetată în școlii copiilor. În 1848, odată cu creșterea interesului pentru clopot, primăria a hotărât să-l mute în Sala Adunării (denumită și "Camera Declarației") de la primul etaj, unde fuseseră dezbătute și semnate Declarația de Independență și Constituția Statelor Unite. Primăria a construit clopotului un piedestal ornamental. Clopotul Libertății a fost expus pe piedestal timp de un sfert de secol, cu un vultur
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
clopot care să sune bine, și a arătat că crăpătura a devenit o caracteristică definitorie a lui. În schimb, s-a turnat o replică în greutate de (câte 1.000 de livre pentru fiecare stat fondator). Metalul folosit pentru clopotul denumit „al Centenarului” conținea părți din două tunuri topite, câte unul folosit de fiecare tabără în Războiul de Independență, și unul utilizat de fiecare dintre cele două tabere în Războiul Civil. Acel clopot a bătut în incinta expoziției la 4 iulie
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
a fi prezentat pentru milioane de oameni care altfel nu l-ar fi putut vedea. În 1914, însă, de teamă că crăpătura s-ar putea mări pe drumul cu trenul, primăria a instalat o structură metalică de susținere în interiorul clopotului, denumită generic „păianjenul”. În februarie 1915, clopotul a fost lovit ușor cu ciocane de lemn pentru a produce sunete ce au fost transmise la târg ca semnal de deschidere, transmisiune care a și inaugurat serviciul telefonic transcontinental. Circa cinci milioane de
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
dr. Lucian Gavrilă, Constantin Carussos, Adrian Rogoz, Ioan Aron, Mihaela Sava, Ștefan Popescu Vifor, Laurențiu Dumitrescu, Sorin Ștefănescu, Alexandru Mironov și alții. Profesorul Călin N. Turcu prezintă un articol numit "Inscripții la pietrele Rotării?", iar Virgil Oghină scrie un articol denumit "Traian sau Burebista?". Alte articole grupate în capitolul "BIT": "Palenque. Propunere pentru o concluzie finală" și "Supercivilizații extraterestre sau Miracol cosmic?" de Gheorghe N. Popescu; "ConceptulDa.Kșa" de prof. Madi Pavelescu, "Tezaurul de la Pietroasele" de Florin Olteanu, "Schema trilitului de la
Almanahul Anticipația () [Corola-website/Science/321555_a_322884]
-
pancreatice (pancreatită, diabet), dereglări patologice ale microflorei intestinale, afecțiuni gastrice (gastrită, ulcer peptic , reflux gastro-esofagian). Dischinezia biliară hiperkinetică se prezintă printr-o creștere a activității biliare, reducere a dimensiunilor veziculei, accelerare a tranzitului intestinal, dureri și diaree. Diskinezia biliară hipokinetică, denumită popular și “bilă leneșă”, este caracterizată de dureri sau jenă în hipocondrul drept, senzație de apăsare în această zonă și gust amar după mese sau după eforturi fizice, vărsături biloase, prurit. Atunci când evacuarea bilei este blocată, în interiorul veziculei biliare este
Dischinezie biliară () [Corola-website/Science/321558_a_322887]
-
din 1896 au expus tineri artiști, între care și Constantin Artachino, care fuseseră refuzați la Salonul Oficial, deschis în același timp. Împreună cu alți pictori ai vremii, printre care Nicolae Vermont și Ștefan Luchian, Artachino organizează în iulie 1897 o societate denumită "Societatea pentru dezvoltarea artelor în România - "Ileana"". A fost membru fondator al societății Tinerimea artistică înființată la 3 decembrie 1901 de un grup de pictori, între care Ștefan Luchian, Nicolae Vermont, Arthur Verona, Frederic Storck, Ștefan Popescu și Gheorghe Petrașcu
Constantin Artachino () [Corola-website/Science/321563_a_322892]
-
astăzi din New South Wales. Timp de încă patru luni, Cook a cartografiat coasta Australiei, îndreptându-se către nord. Cu puțin înainte de ora 11 pm în ziua de 11 iunie 1770, nava s-a ciocnit de un recif de corali, denumit astăzi reciful Endeavour, care face parte din Marea Barieră de Corali. Pânzele au fost coborâte imediat, s-a lăsat ancora și s-a făcut o tentativă de a trage nava spre ape mai adânci. Reciful "Endeavour" se ridica atât de
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
trei zile în dreptul insulei Savu, "Endeavour" s-a îndreptat spre Batavia, capitala Indiilor Orientale Olandeze, la 10 octombrie. După încă o zi, nava a fost lovită de trăsnet în timpul unei furtuni tropicale, dar avariile au fost evitate datorită paratrăsnetului rudimentar denumit „lanț electric” care Cook ordonase să fie montat pe catargul lui "Endeavour". Nava a rămas într-o stare foarte proastă după naufragiul de la Marea Barieră de Corali din iunie. Tâmplarul John Seetterly a observat că „se scurge foarte mult - face
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
călătorie pe Lună. Cu toate acestea, atunci când nave spațiale extraterestre se poziționează deasupra principalelor orașe ale Pământului, cursa spațială este oprită pentru totdeauna. După o săptămână, extratereștrii anunță că intențiile lor sunt supravegherea afacerilor internaționale pentru a preveni dispariția omenirii. Denumiți "Overlorzi", ei aduc pace pe Terra și, în același timp, susțin că intervenția lor va fi limitată. Nu toți oamenii sunt mulțumiți de interevenția extraterestră. O parte dintre ei formează Liga Libertății și formulează o serie de critici, cea mai
Sfârșitul copilăriei () [Corola-website/Science/321576_a_322905]
-
fi semnăturile de mână. Totodată pot fi folosite pentru a înregistra o imagine de pe o bucată de hârtie atașată suprafeței tabletei. Capturarea datelor în acest fel se realizează prin reprezentarea conturului/ marginilor imaginii și se numește digitalizare. O tabletă grafică ( denumită și penpad, digitizer sau suprafață de digitalizare ) este alcătuită dintr-o suprafață pe care utilizatorul poate “ desena “ sau să contureze o imagine cu un stylus , un instrument similar unui pix special conceput pentru acest aparat. Imaginea nu apare în general
Tabletă grafică () [Corola-website/Science/321582_a_322911]
-
forma scheletul corpului uman reprezintă expresia adaptării la condițiile stațiunii și locomoției bipede. Prin trecerea omului la stațiunea bipedă, capul devine polul superior al corpului sau polul cranial. Totalitatea oaselor capului formează craniul. Acesta este alcătuit dintr-un etaj superior, denumit neurocranian care adăpostește encefalul și altul inferior viscerocranian care adăpoșteste segemtele inițiale ale aparatului de import al materiei cum sunt cavitatea bucală și cavitățile nazale, precum și segmetele periferice ale analizatorilor corticali sau organele de simț. Oasele neurocranianului formează cavitatea în
Osteologie () [Corola-website/Science/321622_a_322951]
-
și altul inferior viscerocranian care adăpoșteste segemtele inițiale ale aparatului de import al materiei cum sunt cavitatea bucală și cavitățile nazale, precum și segmetele periferice ale analizatorilor corticali sau organele de simț. Oasele neurocranianului formează cavitatea în care este adăpostit encefalul denumită cutia craniană. Aceasta este împărțită din punct de vedere topografic în două porțiuni: "bolta craniană" care corespunde calvariei și "baza craniului". Calota craniană este formată anterior de scuama osului frontal, posterior, de scuama occipitalului, iar în părțile laterale de oasele
Osteologie () [Corola-website/Science/321622_a_322951]
-
alcatuită la om din 33 - 34 de vertebre. Vertebrele sunt dispuse metameric, una deasupra alteia și sunt împărțite după regiunile cărora le aparțin în: vertebre cervicale, toracale, lombare, sacrale și coccigiene. O vertebră este alcătuită dintr-o masă osoasă anterioară denumită corpul vertebrei și un arc posterior sudat de corp, denumit arcul vertebrei. Între corpul și acul vertebrei se găsește gaura vertebrală. Este alcătuit posterior de coloana vertebrală toracală, anterior de stern, iar între acestea de coaste și cartilajele costale. Sternul
Osteologie () [Corola-website/Science/321622_a_322951]
-
arma trăgea semiautomat, iar prin acționarea muchiei inferioare mitraliera trăgea la foc automat. Deși era o metodă inovatoare, în cazul mitralierei MG 42 s-a renunțat la această caracteristică din cauza complexității. Mitraliera MG 34 putea fi fixată pe un crăcan (denumit și bipied) sau pe un trepied. Existau două tipuri de trepiede: unul ușor (6.75 kg) și unul greu (23.6 kg). Trepiedul mai greu, denumit "Laffette 34", avea lunetă de vizare telescopică și un sistem prin care putea executa
MG 34 () [Corola-website/Science/321623_a_322952]
-
la această caracteristică din cauza complexității. Mitraliera MG 34 putea fi fixată pe un crăcan (denumit și bipied) sau pe un trepied. Existau două tipuri de trepiede: unul ușor (6.75 kg) și unul greu (23.6 kg). Trepiedul mai greu, denumit "Laffette 34", avea lunetă de vizare telescopică și un sistem prin care putea executa foc indirect. Trepiedul mai mic, denumit "Dreibein 34", putea fi ridicat la maxim pentru a executa trageri antiaeriene și era dotat cu un sistem de vizare
MG 34 () [Corola-website/Science/321623_a_322952]
-
trepied. Existau două tipuri de trepiede: unul ușor (6.75 kg) și unul greu (23.6 kg). Trepiedul mai greu, denumit "Laffette 34", avea lunetă de vizare telescopică și un sistem prin care putea executa foc indirect. Trepiedul mai mic, denumit "Dreibein 34", putea fi ridicat la maxim pentru a executa trageri antiaeriene și era dotat cu un sistem de vizare specific. Versiunea MG 34/41 (denumită și MG 34S) a fost proiectată pentru a avea o rată de foc mai
MG 34 () [Corola-website/Science/321623_a_322952]
-
vizare telescopică și un sistem prin care putea executa foc indirect. Trepiedul mai mic, denumit "Dreibein 34", putea fi ridicat la maxim pentru a executa trageri antiaeriene și era dotat cu un sistem de vizare specific. Versiunea MG 34/41 (denumită și MG 34S) a fost proiectată pentru a avea o rată de foc mai mare, de 1200 de cartușe pe minut. Spre deosebire de modelul standard, MG 34/41 avea modificări la țeavă (era mai scurtă, fiind modificată pentru a permite o
MG 34 () [Corola-website/Science/321623_a_322952]
-
doar la modul automat. Greutatea a crescut la 14 kg. Această versiune a fost fabricată în cantități mici, fiindcă MG 42 s-a dovedit a fi superioară. Majoritatea vehiculelor blindate ale Germaniei naziste erau echipate cu varianta MG 34 Panzerlauf (denumită uneori MG 34-T). Mitraliera MG 42 nu era potrivită pentru o armă jumelată din cauza modului în care era schimbată țeava. Principala diferență dintre varianta Panzerlauf și cea standard era învelișul țevii, mult mai solid, mai greu și aproape lipsit
MG 34 () [Corola-website/Science/321623_a_322952]
-
o trusă de conversie rapidă a mitralierei pentru a fi folosită ca armă portativă a infanteriei. Aceasta conținea patul armei, un crăcan și sistemul de ochire. Mitraliera MG 34 a fost modificată pentru a fi montată pe avioane. Această versiune, denumită oficial MG 81, putea fi alimentată cu gloanțe din ambele părți (stânga sau dreapta). MG 81 a fost acceptată de Luftwaffe în 1938 și a intrat în producție în 1939. A existat și un model care folosea două mitraliere și
MG 34 () [Corola-website/Science/321623_a_322952]
-
de utilizat, fiind construit în număr mare din 1943 până la sfârșitul războiului. Panzerfaust a fost proiectat în vara anului 1942 de către compania HASAG Hugo Schneider AG din Leipzig. O echipă condusă de inginerul german Heinrich Langweiler a construit primele prototipuri, denumite "Gretchen" ("micuța Gretel"). Panzerfaust nu era o rachetă antitanc, ci un aruncător de grenade. Tubul de metal era încărcat cu praf de pușcă. Dimensiunea tubului și greutatea explozivului propulsiv varia în funcție de model. Focosul era stabilizat cu ajutorul unui ax din lemn
Panzerfaust () [Corola-website/Science/321630_a_322959]