21,274 matches
-
1657 1 noiembrie 1661) a fost primul copil de sex masculin al regelui Filip al IV-lea al Spaniei și a celei de-a doua soții, Mariana de Austria. Spania nu avea moștenitor de la decesul cu 11 ani înainte a Prințului Baltasar Carlos, fiul lui Filip al IV-lea și a primei soții, Elisabeta a Franței, și problema succesiunii lui Filip devenise o chestiune de rugăciune fierbinte și de anxietate. După moartea timpurie a lui Baltasar Carlos, Filip a rămas cu
Filip Prospero, Prinț de Asturia () [Corola-website/Science/331487_a_332816]
-
născut un fiu. Curând după naștere ea s-a îmbolnăvit de febră puerperală însă nimeni nu părea să bage de seamă, toți se bucurau de nașterea unui moștenitor de sex masculin. Potrivit obiceiului romano catolic, copilul a fost numit numai "prințul" până la botez. Astrologii au prezis doar măreție pentru viitorul său, în timp ce Filip nu era sigur că a mulțumit lui Dumnezeu suficient pentru această bucurie imensă. Într-o scrisoare către prietena sa María de Jesús de Ágreda, el a scris că
Filip Prospero, Prinț de Asturia () [Corola-website/Science/331487_a_332816]
-
el a scris că "noul născut face bine" dar, de asemenea, a făcut o referire la amărăciunea pentru decesul fiului său cel mare. La 6 decembrie 1657, Filip a mers călare pe străzile decorate ale Madridului, unde pregătirile pentru botezul prințului erau aproape gata: dansuri, măști și muzică l-au întâmpinat pe Rege. Botezul a avut loc o săptămână mai târziu, la 13 decembrie. Slujba a fost ținută de arhiepiscopul de Toledo. Apa a fost adusă din râul Iordanului de călugări
Filip Prospero, Prinț de Asturia () [Corola-website/Science/331487_a_332816]
-
avut loc o săptămână mai târziu, la 13 decembrie. Slujba a fost ținută de arhiepiscopul de Toledo. Apa a fost adusă din râul Iordanului de călugări care s-u întors recent din Iordania. Barrionuevo, un cronicar al timpului, a scris: "prințul a țipat din răsputeri când a fost botezat și Regele a exclamat ' Ah! sună bine; casa miroase din nou a bărbat acum'". Botezul l-a costat pe Filip 600.000 de ducați. Din cauza generațiilor de consangvinizare (mama lui era nepoata
Filip Prospero, Prinț de Asturia () [Corola-website/Science/331487_a_332816]
-
venit după căsătoriile fiicelor lui Filip (cum Filip nu avea un fiu, cel mai probabil ginerii s-ar fi luptat pentru tronul Spaniei). Astfel, în 1658, Filip Prospero a fost investit în funcția de moștenitor al tatălui său și de Prinț de Asturia. El nu s-a bucurat de o sănătate bună și purta constant o amuletă, amuletă care este prezentă și în portretului pe care Velázquez i l-a făcut. În 1659 prim-miniștrii ai Franței și Spaniei au negociat
Filip Prospero, Prinț de Asturia () [Corola-website/Science/331487_a_332816]
-
un compozitor și violonist evreu italian, care a trăit și activat în perioada de tranziție dintre Renașterea târzie și Barocul timpuriu în Italia. era faimos din tinerețe pentru calitățile sale de violonist, El a fost angajat ca muzician la curtea prinților de Gonzaga la Mantua, se spune, din inițiativa ducesei Isabella d'Este Gonzaga, și a lucrat în serviciul acestei dinastii între anii 1587 -1628. La concertele organizate în fața familiei ducale au luat parte oaspeți însemnați,iar Rossi, la fel ca
Salamone Rossi () [Corola-website/Science/331514_a_332843]
-
În timpul dintre aderarea sa și logodirea fiicei sale, Ramiro distrusese deja o rebeliune a nobililor și știind că nu este un rege al războiului, el a dat autoritatea sa cumnatului său, Ramon Berenguer pe 13 noiembrie 1137. Ramon a devenit "Prințul poporului Aragonez" și șeful electiv al armatelor regatului. Ramiro nu a demisionat în mod oficial la drepturile sale regale, continuând să utilizeze titlul regal și păstrând afacerile regatului, însă s-a retras din viața publică, revenind la mănăstirea San Pedro
Dinastia Jimenez () [Corola-website/Science/331477_a_332806]
-
cu Raymond Berengar al IV-lea, Contele de Barcelona. La El Castellar la 13 noiembrie, Ramiro a abdicat și și-a trasnferat autoritatea lui Ramon Berenguer, revenind la viața monarhală. Ramon Berenger a guvernat regatul "de facto" folosind titlul de "Prințul Aragonezilor". În luna august 1150, când Petronilla avea 14 ani, logodna a fost ratificată la o ceremonie de nuntă care a avut loc în orașul Lleida. Petronilla și-a consumat căsătoria cu Ramon în prima partea a anului 1151, când
Dinastia Jimenez () [Corola-website/Science/331477_a_332806]
-
15 martie 1729) a fost fiica cea mare a Ducelui Anthon Ulrich de Brunswick-Wolfenbüttel și a soției acestuia, Juliane de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Norburg. Elisabeta Eleanor s-a căsătorit de două ori. La 2 februarie 1675 la Wolfenbüttel, ea s-a căsătorit cu prințul Johann Georg de Mecklenburg, însă mirele a murit cinci luni mai tărziu. La 25 ianuarie 1681 la Schöningen, ea s-a recăsătorit cu Ducele Bernhard I de Saxa-Meiningen. Mariajul lor a fost descris ca fiind unul fericit deși ea nu
Elisabeta Eleonore de Brünswick-Wolfenbüttel () [Corola-website/Science/336957_a_338286]
-
Constituante, care trebuia să decidă cu privire la forma de guvernare. Amânarea a dus la punerea în discuție a formei de guvernare, Adunarea Constituantă având și opțiunea revenirii la monarhie. Comitetul Provizoriu al Dumei de Stat a format guvernul provizoriu condus de prințul Lvov, care a fost înlocuit de socialistul Kerenski. Guvernul provizoriu a anunțat alegeri pentru Adunarea Constituantă. Anterior, fusese ales și . La 1/14 martie — sovietul de la Petrograd a emis : „pentru democratizarea armatei”. Prin acest ordin, Sovietul își trecea garnizoana de la
Republica Rusă () [Corola-website/Science/336939_a_338268]
-
care conduceau sudul Germaniei. Căsătoria Joannei a fost sărbătorită în Elveția, unde curtea din Baden a rămas în exil din cauza invaziilor franceze repetate. Două luni mai târziu, la Stuttgart, s-a celebrat nunta surorii lui Eberhard Ludwig, Magdalene Wilhelmine, cu prințul moștenitor și mai târziu Margraful Karl al III-lea Wilhelm de Baden-Durlach, fratele Johannei. Eberhard a acordat puțină atenție noii sale soții; se presupune că s-a căsătorit cu ea doar pentru a fi aproape de una dintre doamnele de onoare
Joanna Elisabeth de Baden-Durlach () [Corola-website/Science/336963_a_338292]
-
III-lea Wilhelm de Baden-Durlach, fratele Johannei. Eberhard a acordat puțină atenție noii sale soții; se presupune că s-a căsătorit cu ea doar pentru a fi aproape de una dintre doamnele de onoare ale Joannei. După ce a născut un fiu, Prințul Moștenitor Friedrich Ludwig (1698-1731), care s-a născut în primul an de căsătorie, cuplul a trăit separat. Inițial, din cauza carierei militare, Eberhard Ludwig stătea rareori în Stuttgart. În 1704, el a luat pate la Bătălia de la Blenheim și mai târziu
Joanna Elisabeth de Baden-Durlach () [Corola-website/Science/336963_a_338292]
-
al taxelor și mulți dintre rezidenții săi sunt milionari ai altor țări. Luxul și frumusețea sunt asociate cu Monaco precum și boutiqurile sale ce poartă nume celebre (Chanel, Prada, Armani, etc.), restaurante luxoase și familia regală, în special de la căsătoria dintre Prințul Rainier cu Grace Kelly, mai târziu Prințesa Grace de Monaco. Statul nu impune impozite pentru persoane private. Monaco reține taxe în diferite sectoare precum tutunul sau serviciile poștale. Rețeaua telefonică, "Monaco Telecom", impune un monopol pe piață și este deținută
Economia Principatului Monaco () [Corola-website/Science/337000_a_338329]
-
colaborare cu Pușa Roth, jucată în stagiunea 2001-2002 la Teatrul Național din București), "Dans alb" (pus în scenă de Teatrul Odeon din București în colaborare cu Teatrul Național Radiofonic la 31 ianuarie 2011), "Baba Dochia. Trei legende românești" (2005) și "Prințul din adâncul pământului" (2007), montate la Teatrul Național Radiofonic. Volumele publicate de el conțin eseuri pe teme literare și muzicale și cronici literare ale operelor scrise de poeții și prozatorii contemporani. A scris prefețele și postfețele unor antologii poetice scrise
Costin Tuchilă () [Corola-website/Science/336990_a_338319]
-
1980). A publicat patru volume de teatru: "Balansoar pentru maimuțe" (1972), "Căderea păsării de seară" (1981), " Viața și dragostea într-o vilă stil" (2001) și "Harap Alb și alții" (2002) și a realizat dramatizări comice și carnavalești după Mark Twain ("Prinț și cerșetor" și "Regele și yankeul", adaptare după "Un yankeu la curtea regelui Arthur") și Ion Creangă ("Un boț cu ochi din Humulești" și "Harap Alb"). Piesele sunt alegorii fantasmagorice cu personaje simbolice care alunecă spre tărâmul suprareal ("Constelația Ursului
Ștefan Oprea (critic de teatru și film) () [Corola-website/Science/337031_a_338360]
-
1867 și 1871 funcția de cancelar federal a fost îndeplinită de Otto von Bismarck Între 1871 și 1918 funcția de cancelar federal a fost denumită "Reichserzkanzler" și a fost îndeplinită, în ordine cronologică, deː Otto von Bismarck, Leo von Caprivi, Prințul Chlodwig de Hohenlohe-Schillingsfürst, Bernhard von Bülow, Theobald von Bethmann-Hollweg, Georg Michaelis, Georg von Hertling, Prințul Maximilian de Baden și Friedrich Ebert Între 1919 și 1933, Weimar Republic a avut mai mulți cancelari, iar titlurile funcției s-au schimbat. Șefii guvernului
Cancelar federal al Germaniei () [Corola-website/Science/337429_a_338758]
-
1871 și 1918 funcția de cancelar federal a fost denumită "Reichserzkanzler" și a fost îndeplinită, în ordine cronologică, deː Otto von Bismarck, Leo von Caprivi, Prințul Chlodwig de Hohenlohe-Schillingsfürst, Bernhard von Bülow, Theobald von Bethmann-Hollweg, Georg Michaelis, Georg von Hertling, Prințul Maximilian de Baden și Friedrich Ebert Între 1919 și 1933, Weimar Republic a avut mai mulți cancelari, iar titlurile funcției s-au schimbat. Șefii guvernului Republicii de la Weimar au fost Philipp Scheidemann (ca "Ministru-președinte" - "Ministerpräsident"), Gustav Bauer (ca "Ministru-președinte" și
Cancelar federal al Germaniei () [Corola-website/Science/337429_a_338758]
-
Statthalter-ii mai erau numiți și guvernatori. Și termenul franțuzesc "Lieutenant" ("lieu" + "tenant") corespunde lexical termenului "Statthalter" (vezi și locotenent). În absența monarhului, Statthalter-ul putea fi numit suveranul de drept sau regentul în funcție. Demnitatea de Statthalter i-a fost acordată prințului elector sas Frederic al III-lea de către împăratul Maximilian I în 8 august 1507 la Dieta Imperială de la Konstanz și devenea efectivă în timpul absenței împăratului din imperiu. Landgrafii de Hessen au numit câte un Statthalter în fiecare dintre cele două
Statthalter () [Corola-website/Science/337476_a_338805]
-
imperiu. Landgrafii de Hessen au numit câte un Statthalter în fiecare dintre cele două părți ale landgraviatului, atât pentru Niederhessen în Kassel, cât și pentru Oberhessen în Marburg. Anton Egon von Fürstenberg-Heiligenberg a fost singurul Statthalter în Principatul Saxoniei sub prințului elector Frederic Augustus I (1697-1716). În Vorarlberg, reprezentantul Landeshauptmann-ului se numește Landesstatthalter; spre deosebire de Vorarlberg, în restul Republicii Austria numele funcției nu se mai folosește din 20 noiembrie 1918. Pentru multă vreme, denumirea de Statthalter pentru un reprezentant al monarhului și
Statthalter () [Corola-website/Science/337476_a_338805]
-
(; 19 ianuarie 1928 - 12 iulie 2000) a fost membru al Casei de Karađorđević. Prințul Tomislav s-a născut la 19 ianuarie 1928, ca al doilea fiu al regelui Alexandru I al Iugoslaviei (1888-1934) și a reginei Maria (1900-1961), care a fost a doua fiica a regelui Ferdinand I al României și a reginei Maria
Prințul Tomislav al Iugoslaviei () [Corola-website/Science/328455_a_329784]
-
1900-1961), care a fost a doua fiica a regelui Ferdinand I al României și a reginei Maria a României. A fost botezat la 25 ianuarie într-un salon al Palatului Nou din Belgrad, cu apa din Vardar, Dunăre și Marea Adriatică. Prințul a fost numit după Tomislav al Croației, rege al Croației medievale. Și-a început educația elementară la palatul Belgrad. În perioada 1937-1941 a urmat școală Sandroyd în Cobham, Anglia, apoi școală Oundle în perioada 1941-1946 și Clare College, Cambridge în
Prințul Tomislav al Iugoslaviei () [Corola-website/Science/328455_a_329784]
-
din lemn de către cavalerii teutoni, pe coasta Golfului Koporie, în 1240, însă a fost distrusă de Alexandr Nevski în anul următor. A doua cetate a fost construită din piatră de către Alexandru, fiul lui Dmitri Alexandrovici, în 1280. Înfuriați de independența prințului, novgorodienii au distrus cetatea doi ani mai târziu. Între timp, suedezii au profitat de acest lucru și au ocupat malurile râului Narva. Novgorodienii au restaurat fortăreța în 1297. Koporie a fost cel mai puternic bastion din regiune și a supraviețuit
Koporie (sat) () [Corola-website/Science/328424_a_329753]
-
se afla curtea regală a fost Esztergom, locul de naștere al primului rege ungur Ștefan I. Cu toate acestea, la scurt timp după moartea sa, curtea regală a fost mutată în orașul Székesfehérvár, care fusese fondat în 972 de Marele Prinț Géza al Ungariei, tatăl lui Ștefan I. La mijlocul secolului al XIII-lea, după invazia tătarilor din 1241, regele Béla al IV-lea al Ungariei a început un proces de reconstrucție a tuturor cetăților, consolidându-le cu ziduri de piatră și
Castelul Buda () [Corola-website/Science/328454_a_329783]
-
Karl Christian, Prinț de Nassau-Weilburg (16 ianuarie 1735 - 28 noiembrie 1788), a fost conte de Nassau-Weilburg până în 1753, apoi primul conducător al principatului de Nassau-Weilburg între 1753 și 1788. A fost fiul contelui Karl August, Prinț de Nassau-Weilburg și a Augusta Frederika Wilhelmina
Karl Christian de Nassau-Weilburg () [Corola-website/Science/336444_a_337773]
-
Karl Christian, Prinț de Nassau-Weilburg (16 ianuarie 1735 - 28 noiembrie 1788), a fost conte de Nassau-Weilburg până în 1753, apoi primul conducător al principatului de Nassau-Weilburg între 1753 și 1788. A fost fiul contelui Karl August, Prinț de Nassau-Weilburg și a Augusta Frederika Wilhelmina de Nassau-Idstein. Și-a succedat tatăl în 1753 și a unit teritoriile sale în 1783 cu Nassau-Saarbrücken, Nassau-Usingen și Nassau-Dietz. La 5 martie 1760, la Haga, el s-a căsătorit cu Prințesa Wilhelmine
Karl Christian de Nassau-Weilburg () [Corola-website/Science/336444_a_337773]