22,212 matches
-
și indigou, voi uita întîi regulile de ortografie, voi șterge din memorie subiectele literare, voi renunța la planuri, două sau trei sticle de bere, băute între timp, mă vor spăla pe dinăuntru, voi intra la veceu, de unde voi ieși mai fericit eliberat de preocuparea mea literară -, voi cumpăra un buchet de flori pentru Livia ce păcat că nu am luat de la seră niște magnolii! -, mă voi întoarce acasă și voi asculta sfatul lui Ion, prietenul copilăriei mele: voi începe o viață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
trebuit să se întîmple invers. Apoi a urmat noutatea vieții de familie, grijile cotidiene... Foarte rar, dar asta se întîmplă foarte rar!, cînd el e plecat în delegație, ori cînd sînt eu singură, la drum sau acasă, tristă ori prea fericită, mai răbufnește în mine dorința de-a scrie... Dacă ai încerca să scrii mai des, o întreb, crezi că te-ar împiedica? Nu, îmi răspunde tristă doamna Cristina. Dar e de ajuns să știu că el nu e receptiv la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Și? întreb eu surîzînd. Cînd am întrebat-o din nou, a doua zi, și în alte zile, a negat. A zis că totul a fost un vis, așa, la beție, dar n-am crezut-o; fusese prea sinceră și prea fericită ca să mintă. Spune-mi, Cristina, o întreb rîzînd, sînt chiar așa înalt, cum ți-a spus? Nu... Dar care femeie îndrăgostită nu-și vede prietenul așa cum îi place!?... E adevărat, Cristina, a avut un prieten înalt și frumos, dar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să spui? o întreb din nou. O prostie, zău! Spune-o... E... e... zău!, e prea intimă, rîde doamna Cristina. N-o spui nici dacă te rog? o întreb, cuprinzîndu-i în palma dreaptă umărul lovit. Într-o căsnicie, oricît de fericită, mai sînt și clipe de enervare..., îmi spune Cristina, privindu-mă în ochi. Într-o astfel de clipă, s-ar putea să-mi pară rău că m-am speriat de zgomotul de pe sală și te-am trimis să încui ușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu-1 găsesc, cînd tovarășul Vlădeanu a ieșit din lift; venea de undeva din hotel, nu din restaurant. Sigur nu l-ați găsit în restaurant? întreabă Brîndușa. Sigur! confirmă Don Șef, iar Brîndușa pufnește scurt, surîzînd unui gînd care o face fericită o clipă. Cît privește cealaltă acuzație, încep eu, adresîndu-mă secretarului, puțin nedumerit de surîsul Brîndușei, vă rog să telefonați la hotel, camera 604, tovarășei inginere Cristina Dumitriu și s-o întrebați dacă într-adevăr m-am purtat vulgar cu ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
chiar dacă n-a venit Televiziunea să ne filmeze, mie tot nu-mi pare rău că am lăcuit pupitrul de comandă... O să vă simțiți dumneavoastră mai bine cît o să dureze pilotarea. Știți, eu mă simt alt om, parcă mai bun, mai fericit, cînd sînt îmbrăcat cu haine noi, ori stau într-o cameră proaspăt văruită... Îmi face un semn de salut și pleacă spre interiorul combinatului, în direcția unde este clădirea separatorului. Intru pe culoarul de la parter al pavilionului administrativ, trec de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Cristina, dă-i-o! Du-te la ea seara asta și-ntreab-o ce să mai scrii în declarația aceea, fă-i pe plac Brîndușei, altfel, canalia asta îi poate îndruga soțului tău verzi și uscate, poate arunca piper în familia ta, fericită foc dealtfel! Mihai!! strigă Cristina așa de tare, că depărtez receptorul de ureche. Scuză-mă! spun încet, istovit. Te-am întrebat doar... Nu știu, Cristina, nu știu. Dar ce-are a face?! Chiar dacă n-are dovezi, Brîndușa le va obține
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
am trăit adolescența... Cîteva filme, sărutări de mînă la despărțire în fața casei unde locuia... Au fost și cîteva îmbrățișări... Eu eram încă în emoțiile începutului la Sinteză; livrasem primele cisterne și așteptam părerea beneficiarilor. Silvia lucra la laborator și părea fericită. După cîteva săptămîni, a început dintr-o dată să se comporte ciudat, să fie schimbată, aproape speriată... N-a vrut să-mi spună ce are. A lipsit de la serviciu o zi, a lipsit și următoarea, apoi am auzit că e la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Acum. Am trecut să las cheia de la clădire. Tehnicianul ia cheia și-o pune în dulap, agățînd-o într-un cui liber, sub care scrie cu pixul: SEPARATOR. "Aici se încheie munca mea și a celorlalți la separator", mă înfior eu, fericit că s-a isprăvit cu bine. Îl salut pe tehnician, mai arunc o privire spre parametrii de pe tabloul de comandă, apoi mă îndrept către ieșire. Afară, simt miros greu, de la Secția Reziduuri, pe lîngă care am trecut dimineață. Îmi amintesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
degetul la bărbie; cine să fi văzut în țărăncuța aceea pe doamna de acum?!... Știi că te-am visat ast-noapte? o întreb. Doamna profesoară mă pălmuise, iar tu mi-ai dat un prosop să mă șterg... Farmacista rîde. Rîde fericită: Asta înseamnă că ne-am gîndit unul la celălalt. Îmi spui unde o pot găsi? întreb eu în timp ce ea mai rîde. Nu-i nevoie, Mihai, îmi răspunde farmacista, oprindu-se din rîs. Îți spun un secret, deocamdată: cred că va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
culegeți zefir... Brîndușa are o reacție de furie; vrea să-mi spună ceva, dar se oprește, privind pe lîngă mine, în spatele meu. Întorc și eu capul: mai mulți oameni au ieșit de la cinematograf și se împrăștie; printre ei, o fetiță, fericită foc, vorbește de Albă ca zăpada. Este ținută de amîndouă mîinile de părinții ei, care o saltă din cînd în cînd, ducînd-o pe sus. Cînd ajunge lîngă noi, mama fetiței se oprește din rîs și face un gest scurt, vrînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe mama și a îmbrățișat-o lung, așa de lung că eu m-am întrebat mulți ani ce înseamnă asta. Mama i-a rîs cu toată gura, apoi m-a luat de mînă și am plecat spre casă. Doamne, ce fericită era mama!... Năframa ei albă parea că plutește în văzduh... Cînd i-am spus că-s obosit, m-a luat în brațe și m-a dus așa, strîns, sărutîndu-mă din cînd în cînd, pînă am ajuns sus, pe deal, lîngă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cine a fost femeia aceea și de ce n-a vrut să rămîn o mîrțoagă la cheremul lor..." Și croncăne-o cioră văzduhul umplîndu-l", am început eu să-i citesc într-o seară din revista literară cu care venisem sub braț, fericit nevoie mare că debutasem. "Palatul prințesei e azi cuib de ciori", mi-a șoptit ea și m-a rugat să refac poemul, amune pentru noi doi. Nu mai țin minte ce-am scris: Doamna Ana stătea pe genunchii mei și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
masa mea de scris, mama sfîntă și unică zeitate căreia mă închin! pare să se desprindă din fotografie: stă pe treptele cerdacului, mîndră și impunătoare, cu zîmbet cald pe buze și în ochi, așa cum a fost întotdeauna; întotdeauna cînd era fericită, fericită cum era și în duminica aceea, cînd eu, student în ultimul an, am venit acasă pentru o sîmbătă și o duminică. Atunci i-am făcut fotografia asta. O visez de multe ori noaptea. Aș vrea s-o visez și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mea de scris, mama sfîntă și unică zeitate căreia mă închin! pare să se desprindă din fotografie: stă pe treptele cerdacului, mîndră și impunătoare, cu zîmbet cald pe buze și în ochi, așa cum a fost întotdeauna; întotdeauna cînd era fericită, fericită cum era și în duminica aceea, cînd eu, student în ultimul an, am venit acasă pentru o sîmbătă și o duminică. Atunci i-am făcut fotografia asta. O visez de multe ori noaptea. Aș vrea s-o visez și-n
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
poate dobândi pentru că, astăzi, orice se poate improviza în lume, afară de structura unei culturi. Astfel stând lucrurile, și ținând seama de asasinarea metodică a culturii românești sub ocupație, o răspundere fără margini apasă pe umerii celor care, în urma unor împrejurări fericite, se bucură de libertatea de dincolo de granițele Țării. [...] Pentru că nu mai e vorba, ca altădată, de a ceti și de a scrie cărți, de a fi, cum se spune, «intelectual». E vorba de a prelua o întreagă tradiție spirituală, de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
un proces cu statul, pe care îl va pierde după 4 ani de amânări. Statul ofensat o va pune în iulie 1953 pe o listă pentru dislocare, adică pentru deportare în Bărăgan. Însă Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu era pe atunci o mamă fericită: după ani de insistențe inutile ca fiica ei să se căsătorească cu Georges Rosetti, sau cu altcineva, numai să se căsătorească, Monica Lovinescu făcuse, în mai 1952, mult dorita alianță matrimonială - cu Virgil Ierunca, împlinind astfel previziunea mamei ei: „sunt
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cei care au vila în care a stat Lisette anul tre cut), apoi m-am dus să cinez; am vorbit despre tine cu Miraco vici și cu France. Tot timpul singură... tot timpul singură. Îți aștept veștile cu îngrijorare. Sunt fericită să te știu acolo și nefericită că nu te am cu mine, în imensitatea asta albastră. Seara e cam răcoare; la Delureanu, cinci mese de 8-10 persoane, câteva mese de doi plus odrasla, eu - singură, iremediabil singură. Când am ieșit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Negulescu pe nisipul umed de pe plajă, eu cu Lisette, pe drumul dintre vile. Am vorbit multe despre tine; te iubește mult și am fost iarăși mândră că sunt mama ta. Iartă-mă, draga mea, că nu pot fi cu adevărat fericită să te știu acolo (în fond cred că sunt, ceea ce nu mă împiedică să fiu nefericită că nu ești lângă mine). De când am sosit, am avut cele mai frumoase zile de septembrie; astăzi, soarele era fierbinte ca în iulie-august; cred
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
întreb dacă pot trimite scrisoarea asta prin avion; am primit răspuns afirmativ și mâine o trimit. Scrie tot acasă; am dat dispoziție să mi se trimită la Mangalia, expres. S-ar putea să mă întorc mai devreme din cauza bacalaureatului. Sunt fericită că sunt singură în camera asta; mă gândesc la coșmarul de acum un an. E târziu; la 11½ se dă stingerea; te strâng la piept. Nu sunt în stare să înțeleg, să cred în absența ta, nu mi mai dau
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pot fi scrise... Mă gândesc la tine; mi-ai fi spus: „Mamy, Mamy, de ce ești copil prost, ia nu mai plânge, copilule“. Și apoi: „Va dans ta chambre et mets du rouge sur tes lèvres... “ Și totuși încerc să fiu fericită că te știu aci (sic!): aibi grije de tine, să nu te îmbolnăvești, aibi grije de lucrurile tale, de bijuterii, pe care mai bine le-ai încredința cuiva de încredere. Dar mai ales, aibi grije de sănătatea ta; eu voi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Eu obosită, extrem. Parcă s’au topit zilele de Manga lia cu toată splendoarea ce o dau chiar oamenilor bătrâni, cu toată veleitatea de împuternicire în care m’au făcut să cred. Cine aude că ai putut pleca spune: „Ce fericită trebuie să fii“. Așa ar trebui, dar nu sunt. Nu pot nici să-mi analizez, să definesc starea mea generală. Pare că m’am pierdut sau uneori îmi port durerea ca pe o intoxicare de nevindecat. Ce vei fi făcând
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
scrisoare. Unde o fi? Am s-o văd vreodată, așezată ca un mesaj de pace pe sugativa verde... așteptându-mă...? Când mă întorc acasă, prima oprire e la cutia de scrisori. Oftez resemnată și apoi urc, cu inima grea. Sunt fericită să aflu că ți-ai găsit un home plăcut. Dacă se poate, spune-i lui Georges să-ți fotografieze camera și casa unde stai. Noroc în casa ta cea nouă! Lucruri precise, răspunsuri la întrebările tale, comisioane. 1) Rainer e
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mă prăpădesc. Mamina II 1947, marți, 21 octombrie Nu-i pe lume om care ar avea dreptul să fie mai mândru de copilul lui ca mine, și dacă nu ar fi imensa distanță care ne desparte, aș fi atât de fericită. Astăzi, mă întorceam de la școală; m’am oprit la cutia de scrisori și am găsit scrisoarea ta no. 8, care a făcut numai 7 zile. E delicioasă scrisoarea ta, micul meu vârtej! Evocatoare, caldă. Nu știu de unde îmi vine fragmentul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
obosi prea mult. Și acum: ceia ce-mi scrii de Cinci mă bucură, mă amuză; ai scris așa de viu; am savurat scenele cu satisfacție, aproape să spun: A chacun son tour, mon fiston. Și totuși îl vreau, îl doresc fericit; aș vrea să aibă repede mijlocul de a fi liber, fără dependențe, și dacă sufere puțin, aceasta îl va maturiza, îl va face poate un bun tovarăș de viață. Draga mea, iubita mea, gândește-te la tine; învață să fii
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]