20,703 matches
-
de vest a Europei Centrale, unde se învecinează cu Germania la nord, cu Franța la vest, cu Italia la sud, și cu Austria și Liechtenstein la est. Elveția nu are ieșire la mare și este împărțită între Munții Alpi, Platoul Elvețian și Munții Jura, întinzându-se pe o suprafață de . Deși Alpii ocupă cea mai mare parte a teritoriului, populația elvețiană de aproximativ 8 milioane de persoane este concentrată mai ales în zona Platoului, unde se află marile orașe. Între aceste
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
și cu Austria și Liechtenstein la est. Elveția nu are ieșire la mare și este împărțită între Munții Alpi, Platoul Elvețian și Munții Jura, întinzându-se pe o suprafață de . Deși Alpii ocupă cea mai mare parte a teritoriului, populația elvețiană de aproximativ 8 milioane de persoane este concentrată mai ales în zona Platoului, unde se află marile orașe. Între aceste orașe se numără orașele globale și centrele economice Zürich și Geneva. Confederația Elvețiană are o lungă istorie de neutralitate armată
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
cea mai mare parte a teritoriului, populația elvețiană de aproximativ 8 milioane de persoane este concentrată mai ales în zona Platoului, unde se află marile orașe. Între aceste orașe se numără orașele globale și centrele economice Zürich și Geneva. Confederația Elvețiană are o lungă istorie de neutralitate armată — nu a mai fost în stare de război din 1815 — și a aderat la Națiunile Unite abia în 2002. Ea urmărește, însă, o politică externă activă și este frecvent implicată în procesele de
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
deși predominant germanofoni, nu formează o națiune în sensul unei identități etnice și culturale. Sentimentul de apartenență la o țară comună se bazează pe un fundal istoric, pe valori comune (federalismul și democrația directă) și pe simbolistica alpină. Înființarea Confederației Elvețiene este datată prin tradiție la 1 august 1291, când se sărbătorește și ziua națională. Denumirea în limba română provine din cea latinească, de "Helvetia", asociat termenului neolatin de "Confederatio Helvetica". Termenul folosit în limbile locale provine de la termenul alemanic "Schwiizer
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
asociat termenului neolatin de "Confederatio Helvetica". Termenul folosit în limbile locale provine de la termenul alemanic "Schwiizer", utilizat pentru a-i denumi pe locuitorii din "Schwyz" și din teritoriul asociat, unul dintre cantoanele din Waldstätten, care a format nucleul Vechii Confederații Elvețiene. Numele a apărut ca exonim, fiind aplicat "pars pro toto" soldaților confederației. Elvețienii au început ei înșiși să folosească acest nume după Războiul Suab din 1499, alături de termenii "confederați", "Eidgenossen", utilizați încă din secolul al XIV-lea. Toponimul "Schwyz" este
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
referindu-se la zona împădurită care fusese arsă pentru a fi construit orașul. Numele a fost extins întregii zone cantonale, iar după Războiul Suab din 1499 a început să fie utilizată pentru a denumi întreaga confederație. Numele țării în germana elvețiană, "Schwiiz", este omofon cu cel al cantonului, fiind deosebit de acesta prin utilizarea articolului hotărât ("d'Schwiiz" pentru confederație, dar numai "Schwiiz" pentru canton și oraș). Denumirea "Confederatio Helvetica" a fost introdusă în latina modernă treptat după formarea statului federal în
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
statului federal în 1848, ca ecou al Republicii Helvete napoleoniene, apărând pe monede din 1879, și fiind apoi înscris pe Palatul Federal în 1902 și utilizat după 1948 pe sigiliul oficial. El provine din termenul "Helvetii", trib galic de pe Platoul Elvețian dinaintea epocii romane. "Helvetia" apare și ca personificare națională a confederației în secolul al XVII-lea, cu o piesă de teatru scrisă în 1672 de Johann Caspar Weissenbach. Elveția există ca stat în forma sa actuală de la adoptarea Constituției Federale
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
dinaintea epocii romane. "Helvetia" apare și ca personificare națională a confederației în secolul al XVII-lea, cu o piesă de teatru scrisă în 1672 de Johann Caspar Weissenbach. Elveția există ca stat în forma sa actuală de la adoptarea Constituției Federale Elvețiene în 1848. Precursorii Elveției au stabilit o alianță protectoare la sfârșitul secolului al XIII-lea (1291), formând o confederație de state ce a persistat secole de-a rândul. Cele mai vechi urme de existență a hominizilor în Elveția actuală datează
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
în vreme ce porțiunea estică a Elveției moderne a fost integrată în provincia romană Raetia. La începutul Evului Mediu, din secolul al IV-lea, partea vestică a Elveției moderne a făcut parte din teritoriul regilor burgunzi. Alemanii s-au stabilit în Platoul Elvețian în secolul al V-lea și în văile Alpilor în secolul al VIII-lea, formând Alemania. Elveția actuală a fost atunci împărțită între regatul Alemaniei și Burgundia. Întreaga regiune a devenit parte a Imperiului Franc aflat în expansiune în secolul
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
Mare, imperiul franc a fost împărțit prin tratatul de la Verdun în 843. Teritoriile Elveției de astăzi au fost împărțite atunci între Francia Mijlocie și Francia Orientală până când au fost reunificate sub Sfântul Imperiu Roman în preajma anului 1000. În 1200, Platoul Elvețian cuprindea dominioanele caselor Savoia, Zähringer, Habsburg și Kyburg. Unele regiuni (Uri, Schwyz, Unterwalden, denumite ulterior "Waldstätten") au fost incluse în Imediațiunea imperială, cu scopul de a da împăratului control direct asupra trecătorilor montane. La căderea dinastiei Kyburg în 1264, Habsburgii
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
incluse în Imediațiunea imperială, cu scopul de a da împăratului control direct asupra trecătorilor montane. La căderea dinastiei Kyburg în 1264, Habsburgii, în frunte cu regele Rudolph I (sfânt împărat roman în 1273) și-au extins teritoriul în estul Platoului Elvețian. Vechea Confederație Elvețiană a fost o alianță formată de comunitățile din văile Alpilor centrali. Confederația a facilitat gestiunea intereselor comune (liberul schimb) și a asigurat pacea pe importantele rute comerciale montane. Carta Federală din 1291 convenită între comunele rurale din
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
imperială, cu scopul de a da împăratului control direct asupra trecătorilor montane. La căderea dinastiei Kyburg în 1264, Habsburgii, în frunte cu regele Rudolph I (sfânt împărat roman în 1273) și-au extins teritoriul în estul Platoului Elvețian. Vechea Confederație Elvețiană a fost o alianță formată de comunitățile din văile Alpilor centrali. Confederația a facilitat gestiunea intereselor comune (liberul schimb) și a asigurat pacea pe importantele rute comerciale montane. Carta Federală din 1291 convenită între comunele rurale din Uri, Schwyz și
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
mare parte din teritoriul de la sud și vest de Rin până la munții Alpi și Jura, în special după victoriile împotriva Habsburgilor (bătălia de la Sempach, bătălia de la Näfels), în fața lui Carol Temerarul al Burgundiei în anii 1470, și după succesul mercenarilor elvețieni. Victoria elvețiană în Războiul Suab împotriva Ligii Suabe a împăratului Maximilian I în 1499 a dus la independența "de facto" a confederației față de Sfântul Imperiu Roman. Vechea Confederație Elvețiană dobândise o reputație de invincibilitate în aceste războaie timpurii, dar expansiunea
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
din teritoriul de la sud și vest de Rin până la munții Alpi și Jura, în special după victoriile împotriva Habsburgilor (bătălia de la Sempach, bătălia de la Näfels), în fața lui Carol Temerarul al Burgundiei în anii 1470, și după succesul mercenarilor elvețieni. Victoria elvețiană în Războiul Suab împotriva Ligii Suabe a împăratului Maximilian I în 1499 a dus la independența "de facto" a confederației față de Sfântul Imperiu Roman. Vechea Confederație Elvețiană dobândise o reputație de invincibilitate în aceste războaie timpurii, dar expansiunea federației a
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
Carol Temerarul al Burgundiei în anii 1470, și după succesul mercenarilor elvețieni. Victoria elvețiană în Războiul Suab împotriva Ligii Suabe a împăratului Maximilian I în 1499 a dus la independența "de facto" a confederației față de Sfântul Imperiu Roman. Vechea Confederație Elvețiană dobândise o reputație de invincibilitate în aceste războaie timpurii, dar expansiunea federației a suferit un regres în 1515 după înfrângerea elvețienilor în bătălia de la Marignano. Aceasta a pus capăt așa-numite epoci eroice a istoriei elvețiene. Succesul reformei lui Zwingli
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
Imperiu Roman. Vechea Confederație Elvețiană dobândise o reputație de invincibilitate în aceste războaie timpurii, dar expansiunea federației a suferit un regres în 1515 după înfrângerea elvețienilor în bătălia de la Marignano. Aceasta a pus capăt așa-numite epoci eroice a istoriei elvețiene. Succesul reformei lui Zwingli în unele cantoane a dus la conflicte religioase intercantonale în 1529 și 1531 (Războaiele Kappelului). Abia la o sută de ani după aceste războaie civile, în 1648, prin Pacea din Westfalia, țările europene au recunoscut independența
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
și 1531 (Războaiele Kappelului). Abia la o sută de ani după aceste războaie civile, în 1648, prin Pacea din Westfalia, țările europene au recunoscut independența Elveției față de Sfântul Imperiu Roman, ca și neutralitatea ei. În perioada modernă timpurie a istoriei elvețiene, autoritarismul crescând al familiilor nobiliare s-a combinat cu o criză financiară cauzată de Războiul de Treizeci de Ani care a dus la războiul țărănesc din 1653. În contextul acestei lupte, conflictul dintre cantoanele catolice și protestante a persistat, izbucnind
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
împotriva ocupației. Când a izbucnit războiul între Franța și rivalii săi, forțele rusești și austriece au invadat Elveția. Elvețienii au refuzat să lupte de partea francezilor în numele Republicii Helvetice. În 1803, Napoleon a organizat la Paris o întâlnire a politicienilor elvețieni de ambele părți. Rezultatul a fost Actul de Mediere, care a restaurat în mare parte autonomia Elveției, introducând o confederație de 19 cantoane. Din acel moment, mare parte din politica elvețiană a privit echilibrarea tradițiilor de autonomie ale cantoanelor cu
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
Napoleon a organizat la Paris o întâlnire a politicienilor elvețieni de ambele părți. Rezultatul a fost Actul de Mediere, care a restaurat în mare parte autonomia Elveției, introducând o confederație de 19 cantoane. Din acel moment, mare parte din politica elvețiană a privit echilibrarea tradițiilor de autonomie ale cantoanelor cu necesitatea unui guvern central. În 1815, Congresul de la Viena a restabilit complet independența Elveției, iar puterile europene au acceptat să recunoască permanenta neutralitate a țării. Soldații elvețieni au continuat să lupte
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
mare parte din politica elvețiană a privit echilibrarea tradițiilor de autonomie ale cantoanelor cu necesitatea unui guvern central. În 1815, Congresul de la Viena a restabilit complet independența Elveției, iar puterile europene au acceptat să recunoască permanenta neutralitate a țării. Soldații elvețieni au continuat să lupte pentru guverne străine până în 1860 când au fost prezenți la Asediul Gaetei. Tratatul a permis Elveției și să-și mărească teritoriul, admițând în federație cantoanele Valais, Neuchâtel și Geneva. Frontierele Elveției au rămas de atunci neschimbate
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
cauzat mai puțin 100 de victime, majoritatea morți accidentale. Oricât ar părea de minor Sonderbundskrieg prin comparație cu alte revolte și războaie europene din secolul al XIX-lea, el a jucat totuși un rol important în psihologia și în societatea elvețiană. Războiul i-a convins pe majoritatea elvețienilor de nevoia de unitate și putere în fața vecinilor europeni. Elvețieni din toate clasele sociale, de toate religiile, aderenți la diverse curente politice, au realizat că este mai mult în avantajul cantoanelor ca interesele
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
reprezentanți pe fiecare canton) și o cameră inferioară (Consiliul Național al Elveției, cu reprezentanți aleși din toată țara). Referendumul este obligatoriu pentru orice amendament la constituție. S-a introdus un sistem unic de greutăți și măsuri și în 1850 francul elvețian a devenit monedă unică în toate cantoanele. Articolul 11 din constituție interzice trimiterea de trupe în străinătate, deși elvețienii erau încă obligați să ofere regelui Francisc al II-lea al celor Două Sicilii gărzi elvețiene la asediul Gaetei din 1860
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
măsuri și în 1850 francul elvețian a devenit monedă unică în toate cantoanele. Articolul 11 din constituție interzice trimiterea de trupe în străinătate, deși elvețienii erau încă obligați să ofere regelui Francisc al II-lea al celor Două Sicilii gărzi elvețiene la asediul Gaetei din 1860, ceea ce a dus la sfârșitul serviciului militar în străinătate. O clauză importantă a constituție a fost aceea că ea poate fi rescrisă în totalitate dacă se consideră necesar, permițând astfel evoluția sa ca întreg, fără
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
să rămână independentă printr-o combinație de pregătiri militare solide, concesii făcute Germaniei și noroc datorită evenimentelor mai importante din timpul războiului, care au amânat invazia. Sub generalul Henri Guisan, s-a ordonat o mare mobilizare a milițiilor. Strategia militară elvețiană s-a schimbat de la o apărare statică la frontiere pentru protejarea inimii economice a țării, la una de luptă de uzură pe termen lung, cu retragere pe poziții puternice, bine aprovizionate și apărate în zonele înalte ale Alpilor, denumite "Reduta
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
în urma amenințărilor Germaniei. Peste 100 de bombardiere aliate și echipajele lor au fost arestate în timpul războiului. În 1944-45, bombardierele aliate au lovit din greșeală câteva ținte din Elveția, între care se numără orașele Schaffhausen, Basel și Zürich. După război, guvernul elvețian a exportat credite prin fondul caritabil denumit Schweizerspende și a contribuit la Planul Marshall pentru a susține recuperarea economică a Europei, eforturi de care a beneficiat și economia elvețiană. Femeile au primit drept de vot la început la nivel de
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]