21,085 matches
-
carmina convivalia". Tot prin creații de acest gen s-au transmis din generație în generație legenda lui Romulus și Remus, rivalitatea dintre "Tarquini" sau dintre Horați și Curiați. Spre deosebire de legendele grecești, care aveau un caracter mai mult mitologic, în cadrul legendelor romane domină caracterul istoric și aceasta deoarece la romani cultul eroilor are o notă mai puțin religioasă, ci de de evocare a istoriei. Toate aceste creații folclorice constituie izvoare pentru literatura scrisă. Literatura latină cultă apare în cea de-a doua
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
s-au transmis din generație în generație legenda lui Romulus și Remus, rivalitatea dintre "Tarquini" sau dintre Horați și Curiați. Spre deosebire de legendele grecești, care aveau un caracter mai mult mitologic, în cadrul legendelor romane domină caracterul istoric și aceasta deoarece la romani cultul eroilor are o notă mai puțin religioasă, ci de de evocare a istoriei. Toate aceste creații folclorice constituie izvoare pentru literatura scrisă. Literatura latină cultă apare în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea î.Hr., după
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
Cincius Alimentus și alții. În domeniul comediei se remarcă și Publius Terentius Afer (195/185 - 159 î.Hr.). În proză se remarcă Cicero (106-43 î.Hr.), care prin operele sale, printre care Catilinarele și Filipicele, poate fi considerat cel mai mare orator roman. Împăratul Caius Iulius Cezar în lucrările "Commentarii de Bello Gallico" și "Commentarii de Bello Civile", vădește o deosebită obiectivitate și acordă un loc important și portretelor, nu numai narațiunii. Gaius Sallustius Crispus a lăsat opere cu conținut istoric, iar Cornelius
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
în lucrările "Commentarii de Bello Gallico" și "Commentarii de Bello Civile", vădește o deosebită obiectivitate și acordă un loc important și portretelor, nu numai narațiunii. Gaius Sallustius Crispus a lăsat opere cu conținut istoric, iar Cornelius Nepos este primul biograf roman important. Poezia este reprezentată de Caius Valerius Catullus (c. 87- c. 54 î.e.n.) și Titus Lucretius Carus (c. 99 - c. 55 î.Hr.), autorul celebrului poem filozofic "De rerum natura". Acesta este un poem cosmogonic și sociogonic conceput în maniera lui
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
de "Munci și zile" ale lui Hesiod), dar opera sa cea mai valoroasă este Eneida. În Eneida, Vergiliu prin eroul său, Aeneas, evocă momente importante ale istoriei naționale. Quintus Horatius Flaccus (65 - 8 î.Hr.), unul dintre cei mai importanți poeți romani a scris epode, satire, ode și epistole. Printre acestea din urmă, cea mai renumită este "Epistula ad Pisones", cunoscută ulterior sub numele de "Ars poetica" și în care sub forma unui tratat de poetică, prezintă principii estetice. Acestea vor fi
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
Goar ca rege al alanilor "foederati" în regiunea din jurul Aurelianumului (astăzi Orleans). Conform lui Iordanes, i-a promis lui Attila înainte de bătălia de pe Câmpiile Catalaunice că va deschide porțile orașului și va lăsa Aurelianum în mâinile hunilor. Suspectând acest lucru, romanii și vizigoții l-au pus pe Sangiban în centrul liniei de rezistență împotriva hunilor. Iordanes nu menționează dacă Sangiban a supraviețuit bătăliei. În orice caz, alanii din Aurelianum au fost cuceriți de vizigoți câțiva ani mai târziu și încorporați în
Sangiban () [Corola-website/Science/329544_a_330873]
-
În Roma antică, pietrele miliare (în la plural, iar la singular: milliarium), sau miliare, erau niște borne rutiere din piatră, în general în formă de coloană și care purtau inscripții, destinate la marcarea distanțelor pe traseul principalelor drumuri romane din Italia și din provinciile romane. Chiar înainte de 250 î.Hr. pentru Via Appia, și după 124 î.Hr. pentru cele mai multe dintre celelalte, distanțele între un oraș și celălalt au fost calculate în mile romane, iar acestea erau marcate prin repere. Cuvântul
Piatră miliară () [Corola-website/Science/329565_a_330894]
-
miliare (în la plural, iar la singular: milliarium), sau miliare, erau niște borne rutiere din piatră, în general în formă de coloană și care purtau inscripții, destinate la marcarea distanțelor pe traseul principalelor drumuri romane din Italia și din provinciile romane. Chiar înainte de 250 î.Hr. pentru Via Appia, și după 124 î.Hr. pentru cele mai multe dintre celelalte, distanțele între un oraș și celălalt au fost calculate în mile romane, iar acestea erau marcate prin repere. Cuvântul care există în limbile moderne, milă
Piatră miliară () [Corola-website/Science/329565_a_330894]
-
la marcarea distanțelor pe traseul principalelor drumuri romane din Italia și din provinciile romane. Chiar înainte de 250 î.Hr. pentru Via Appia, și după 124 î.Hr. pentru cele mai multe dintre celelalte, distanțele între un oraș și celălalt au fost calculate în mile romane, iar acestea erau marcate prin repere. Cuvântul care există în limbile moderne, milă, provine din sintagma latină "Milia passuum", ceea ce înseamnă „o mie de pași”, care corespund la aproximativ 1480 de metri. Piatra miliară, sau "miliarul", era, de obicei, o
Piatră miliară () [Corola-website/Science/329565_a_330894]
-
bază cubică sau paralelipipedică solidă, înfiptă în sol la mai mult de 60 cm. Avea 1,50 m până la 4 m înălțime, 50 - 80 de centimetri în diametru și greutatea de peste 2 tone. La bază era scris numărul de mile romane de drum parcurse. La înălțimea ochiului călătorului era specificată distanța de la Forumul Roman, precum și alte informații cu privire la împărații sau alte persoane oficiale care au construit sau reparat drumul, și când. Pietrele miliare sunt documente istorice valoroase. Inscripțiile lor sunt colectate
Piatră miliară () [Corola-website/Science/329565_a_330894]
-
la care s-a întâmplat. Contrar la ceea ce ar putea lăsa să se creadă, "pietrele miliare" nu erau ridicate din "milă" în "milă", ci pur și simplu pentru a face cunoscute călătorului lucrările de construcție și de întreținere ale dumurilor romane, ordonate de Împărat sau de funcționarul aflat sub autoritatea sa. Pietrele miliare purtau o inscripție care menționa, de obicei: Ca utilitate, prin urmare, ele pot să pară mai apropiate de panourile rutiere actuale decât de bornele kilometrice din ziua de
Piatră miliară () [Corola-website/Science/329565_a_330894]
-
sau Res publica Iasorum a fost un teritoriu autonom în provincia romană Pannonia (în prezent, Croația) din jurul orașului Daruvar. Centrul său administrativ a fost orașul "", situat lângă Daruvar. Și-a extins teritoriul de la Sava la Drava. Denumirile "Res Publica Iasorum" și "Municipium Iasorum" se referă și la centrul administrativ și la regiunea
Municipium Iasorum () [Corola-website/Science/329581_a_330910]
-
fondat o tabără militară în bazinul Daruvar, în locul ocupat anterior de oppidum Iasian. Cu partiția Pannoniei de la începutul secolului al II-lea, a aparținut de Panonia Superioară. În timpul domniei lui Hadrian, imigranții italici, veteranii și alți purtători externe ai cetățeniei romane s-au organizat, împreună cu locuitorii, în municipiul Iasorum în locul oppidumului antic din bazinul Daruvar. Orașul a fost centrul administrativ al tribului Iașilor, dar pe teritoriul extins al tribului existau și alte localități importante, cum ar fi Aquae Iasae (lângă prezentul
Municipium Iasorum () [Corola-website/Science/329581_a_330910]
-
este poziția șanțului, nu spre N ca în celelalte valuri din Moldova, ci spre S. Această observație a generat multe ipoteze legate de apartenența etnică a construcției. C. Schuchardt, A. D. Xenopol și V. Pârvan , ignorând acest ultim amănunt, îl atribuiau romanilor, punându-l în legătură cu Vadul lui Isac - Lacul Sasâc, pe care l-ar fi continuat. Contradicția a fost observată de E. Fabricius și C. Uhlig . R. Vulpe , punând accentul tocmai pe orientarea sudică a șanțului, atribuia pe baza textului lui Ammianus
Valul lui Athanaric () [Corola-website/Science/329604_a_330933]
-
valul Moldovei de Mijloc, dintre Prut (satele Victoria și Cârniceni) și Nistru (în zona orașului Pașcani). În privința valului Moldovei Inferioare, autorul citat concluziona: "linia pe care ulterior s-a construit valul Stoicani - Ploscuțeni, a fost marcată în teren fie de romani, fie de o populație care a trebuit să țină seama de interesele acestora" . Cum elementele care au stat la baza ridicării valului sunt tributare tiparelor romane, observația enunțată pare justă. Rămâne însă de explicat în ce condiții au ridicat romanii
Valul lui Athanaric () [Corola-website/Science/329604_a_330933]
-
ulterior s-a construit valul Stoicani - Ploscuțeni, a fost marcată în teren fie de romani, fie de o populație care a trebuit să țină seama de interesele acestora" . Cum elementele care au stat la baza ridicării valului sunt tributare tiparelor romane, observația enunțată pare justă. Rămâne însă de explicat în ce condiții au ridicat romanii această construcție.
Valul lui Athanaric () [Corola-website/Science/329604_a_330933]
-
cultura Vinča (tot din neolitic), precum idolii antropomorfi descoperiți în Valea Dunării orinumeroase depozite ce ilustrează activitatea metalurgică desfășurată în sudul Banatului desfășurată în perioada de tranziție de la epoca bronzului spre cea a fierului. Colecția numismatică cuprinde 14.500 monede romane, cu tezaure descoperite la Răcăjdia, Pojejena, Măcești, majoritatea provenind din secolul al IV-lea. Colecția de istorie a tehnicii acoperă secolele XVIII-XX și numără 900 piese ilustrând istoria industrială a sud-vestului României. Colecția de carte veche și istoria artei cuprinde
Muzeul Banatului Montan () [Corola-website/Science/329642_a_330971]
-
catedrală din Anglia , și tot el este al 105-lea arhiepiscop de Canterbury, dintr-o succesiune deschisă de însuși sfântul Augustin de Canterbury. În anul 597 d.Hr, Papa Grigore cel Mare îl trimite pe Sfântul Augustin în fosta provincie romană Britania pentru a-i converti pe anglo-saxonii păgâni la creștinism. Acesta este primit cu brațele deschise de către Ethelbert de Kent, regele anglo-saxonilor, care acceptă noua religie. Augustin întemeiază mai multe biserici , iar în orașul Canterbury ridică o catedrală. Un an
Arhiepiscopul de Canterbury () [Corola-website/Science/329648_a_330977]
-
montanismul, pelagianismul ș.a.), crize care au dus la apariția unor Biserici cu caracter autonom, creștinismul a continuat răspândirea sa atât în Imperiul Roman, cât și în afara lui. Această răspândire n-a fost oprită nici măcar de persecuțiile dezlănțuite de unii împărați romani, motivate de refuzul creștinilor de a recunoaște divinizarea împăratului, deși proclamau fidelitatea lor față de legile civile (reprezentativă este de exemplu, Acta martyrum Sicillitarum). Începând cu „Edictul de la Milano” (313) al împăratului Constantin cel Mare (306-337), urmat de „Edictul de la Salonic
Creștinismul în Europa () [Corola-website/Science/329689_a_331018]
-
în forme și conținuturi care denotau tendințele unei sacralizări crescânde a figurii împăratului, deținător al puterii politice și religioase. Chiar și popoarele „barbare”, care au invadat Occidentul, erau deja creștine, dar în formă ariană. De aici efortul intens al Bisericii romane - care, în lipsa puterii provocată de căderea imperiului, progresa căpătând o crescută relevanță și civilă - pentru convertirea acestor popoare la ortodoxia trinitară. În aceste împrejurări, creștinismul a luat în regatele romano-barbare, importanța politică. A sprijinit constituirea unor monarhii cu care a
Creștinismul în Europa () [Corola-website/Science/329689_a_331018]
-
a fost o biserică creștin-occidentală, neromană, care s-a dezvoltat în Anglia, Irlanda, Cornwall, Țara Galilor și Scoția. a apărut în urma retragerii romanilor din Britannia. În cele din urmă această biserică a dispărut fiind înlocuită și asimilată de Biserica Romano-Catolică. În secolul al III-lea d.Hr., romanii au adus creștinismul în Britannia, provincie în care trăiau britanii, o ramură a celților, care
Biserica Celtică () [Corola-website/Science/329697_a_331026]
-
secolul al III-lea d.Hr., romanii au adus creștinismul în Britannia, provincie în care trăiau britanii, o ramură a celților, care, au adoptat foarte repede creștinismul în timpul procesului de romanizare. În anul 410 d.Hr., împăratul a ordonat retragerea romanilor din provincie pentru a proteja Roma, care era asediată de vizigoți. Astfel, romano-britanii au rămas izolați de restul creștinătății. În acest context, a apărut Biserica Celtică, o biserică creștină independentă de Biserica Latină din Imperiul Roman de Apus. În anul
Biserica Celtică () [Corola-website/Science/329697_a_331026]
-
fost primul atlas lunar. Hevelius a ignorat nomenclatura lui Van Langren, și a adoptat nume caracteristice Pământului. Acestea din urmă erau cartografiate într-un mod corespunzător cu poziția lor pe Pământ, îndeosebi în relație cu Antichitatea, așa cum o cunoșteau civilizațiile romană și greacă antice. Opera lui Hevelius a avut o mare influență asupra astronomilor europeni din acea epocă, iar "Selenographia" a fost o operă de referință timp de un secol. Sistemul modern de nomenclatură a Lunii a fost conceput de Giovanni
Selenografie () [Corola-website/Science/329839_a_331168]
-
Riccioli este folosit și astăzi. Ilustrațiile Lunii, din "Almagestum Novum", au fost desenate de un alt profesor astronom iezuit, colaborator al lui Riccioli, Francesco Grimaldi. Nomenclatura era bazată pe o subîmpărțire a suprafeței lunare vizibile în "octanți", numerotați în cifre romane de la I la VIII. Octantul I forma secțiunea de nord-vest, iar numerotarea continua în sensul acelor ceasornicului, aliniate după punctele cardinale. Astfel, de exemplu, octantul VI era la sud, și includea craterele Clavius și Tycho. Pentru a da nume, Riccioli
Selenografie () [Corola-website/Science/329839_a_331168]
-
-lea î.e.n.: Hecateu din Milet. A fost întemeiată de coloniști greci veniți din Asia Mică, către mijlocul sec. VII î.e.n., și stabiliți atunci pe malul Mării Negre, azi malul limanului Razelm. În secolul I după Hristos, cetatea a intrat sub stăpânirea romană, denumită de atunci încole Argamum și fiind un port de escală al navigatorilor pe ruta Bizanț-Tyras. Timp de cinci veacuri, cetatea a continuat să prospereze și să se dezvolte. Legenda spune că este unul dintre locurile unde Argonauții s-au
Cetatea Argamum - Orgame () [Corola-website/Science/329918_a_331247]