221,754 matches
-
dintre Prut și Nistru de către Rusia țaristă numărul locuitorilor satului a scăzut de aproape 2 ori: de la 195 la 115 oameni, o parte dintre ei lăsându-și pământurile și refugiindu-se peste Prut. Apoi numărul locuitorilor crește și în 1817 ajunge la 640 de locuitori. În Cazangicul din ținutul Codrului i se dă, de către autoritățile țariste o moșie boierului Iancu Sturdza, rudă a lui Scarlat Sturdza, primul guvernator al Basarabiei după tragicul an 1812, sturdzeștii fiind promotori ai intereselor imperiale rusești
Cazangic, Leova () [Corola-website/Science/305189_a_306518]
-
număr de 1137 locuitori. Printre gospodarii de frunte ai satului erau Gheorghe Vineș (150 ha de pământ arabil și 3 ha de vie), Dumitru Butuc (106 ha), Grigore Novițchi (86 ha), Chiril Inculeț (70 ha). Numărul de locuitori ai satului ajunge în 1940 în ajunul ocupației sovietice la 1356 de persoane, cotă pe care localitatea n-a mai atins-o vreodată. În martie 1929 în biserica din sat care poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil au fost consemnate nașterea și
Cazangic, Leova () [Corola-website/Science/305189_a_306518]
-
a războiului, a foametei organizate și a deportărilor în Siberia din perioada august 1944 - 1949, populația satului scade de aproape două ori fiind la finele anului 1949 de doar 794 persoane. La 1 ianuarie 1971 numărul de locuitori ai satului ajunse abia la 1025 de oameni, iar către anul 2000 la 1100 locuitori. Moșia satului are acum 1797 ha de pământ și 296 de gospodării. Preocuparea de bază este agricultura, dar locuitorii satului sunt și meșteri buni de cojoace și de
Cazangic, Leova () [Corola-website/Science/305189_a_306518]
-
Căinarului. La 17 aprilie 1644 Vasile Voievod confirmă lui Gavril, pîrcălab de Suceava, părți din moșia satului Bulboci, cu iazuri și cu loc de moară în apă Căinarului. Mai tîrziu satul și moșia Bulboci devin în întregime proprietatea lui Gavril, ajuns deja hatman. La 1679 moșia Bulbocilor aparținea șetrarului Vasile Mîrzac, împreună cu alte ocine de pe rîul Căinar: Petrești, Scăieni, Buciumeni s. a. În anul 1787 este menționată biserică din sat, din nuiele împletite lipite cu lut, acoperită cu stuf. În 1829 sfîntul
Bulboci, Soroca () [Corola-website/Science/305206_a_306535]
-
prin fenomenul de transpirație prin stomate, fie sub formă de picături prin fenomenul de gutație. Transpirația este un proces propriu plantelor terestre și reprezintă pierderea unei însemnate cantități de apă absorbita la nivelul rădăcinii și preluată de vasele conducătoare lemnoase. Ajuns la nivelul frunzelor, excesul de apă este eliminat. Suprafață mare de contact cu atmosfera, stomatele numeroase (mai ales pe epiderma inferioară), mezofilul bogat în cloroplaste și spațiile intercelulare din țesutul lacunar contibuie la o activitate fotosintetica ridicată și, deci, la
Frunză () [Corola-website/Science/305192_a_306521]
-
având în medie 0,5-2 ha de teren arabil, livadă sau vie pe care le lucrează. În 2014, a fost dat în exploatare un drum care leagă satul de localitatea vecină Malcoci. Traseul reprezintă o alternativă mai rapidă de a ajunge la Chișinău, față de drumul de ocolire prin Strășeni, care este neasfaltat și are o lungime mai mare. În 2017, datorită unui grant oferit de guvernul Elveției, a demarat un proiect de iluminare a străzilor din sat.
Scoreni, Strășeni () [Corola-website/Science/305210_a_306539]
-
câteva sate, inclusiv Corlâtenii. Apoi, timp de un secol, nicio mențiune a satului nu apara actele oficiale. Un document din secolul al XVIII-lea ne relatează despre un conflict dintre Mărioara Calimah cu ofițerul rus Serghie Leontiev pentru moșia Corlătenilor, ajunsă la Divanul Moldovei. Măriora Calimah a adus ca mărturie câteva hrisoave, în care sunt semnalați Corlătenii, de la 3 domnitori: Constatin Movilă, Gheorghe Ghica și Alexandru Vodă, utimul fiind data cu 28 decembrie 1792, iar primul cu 1610. Cauza și finalul
Corlăteni, Rîșcani () [Corola-website/Science/305200_a_306529]
-
și Alexandru Vodă, utimul fiind data cu 28 decembrie 1792, iar primul cu 1610. Cauza și finalul conflictului nu sunt cunoscute. În această perioadă moșia aparținea Mănăstirii Sfântul Spiridon. Mai târziu, la 6 iunie 1786 Petrea Bontea și Ioniță Grițco ajung să fie martori la hotărnicirea satului Singureni. Dar, la 28 decembrie 1786 Mărioara Calimah a cumpărat Moșia Singurenilor de la Marvei Cantacuzino. În 1793 este contruită o biserică din lemn, locul altarului este păstrat în curtea unui locuitor. În 1803 vesternicul
Corlăteni, Rîșcani () [Corola-website/Science/305200_a_306529]
-
de vie pentru agricultorii din albia de sus a Nistrului. În perioada interbelică satul număra 350 de case, avea 11 mori de apă, carieră de piatră, școală primară, biserică. La 1 august 1949, după război, foamete și deportări populația satului ajunge la 1 489 de oameni. În perioada sovietică satul Climăuții de Jos alcătuia o brigadă a gospodăriei collective „Pravda” cu sediul în Vadul-Rașcov. La Climăuții de Jos au fost construite școala medie, grădinița de copii, căminul cultural, stadionul, 2 biblioteci
Climăuții de Jos, Șoldănești () [Corola-website/Science/305213_a_306542]
-
la îmbunătățirea calității vinului, care a devenit cu timpul importante mărfuri exportate din Moldova pe parcursul perioadei medievale, în special în Polonia, Ucraina și Rusia. În Lucrarea " Mâncarea și băuturile în Polonia medievală" se spune "cunoaștem din documentele scrise, care au ajuns până la noi, ca vinurle erau aduse din Ungaria (probabil Tocai) ... Franța, Austria, Spania, România estul Mediteraniei". Răspânditea creștinizmului a favorizat (cât nu-i de ciudat) dezvoltarea vinificației - vinul era utilizat în serviciile bisericești. „Trebnicul” alcătuit de Petru Movilă, în Tratatul
Purcari, Ștefan Vodă () [Corola-website/Science/305217_a_306546]
-
Simion Cătana și de Cigolea Mihai. La 28 mai 1942 primar era Ion Chirosca, secretar comunal-Ion Ciubotaru, impiegat -Teodor Chetraru, casier- Ștefan Chirosca, agent agricol- Ilie Ciobanu, jandarm-sergent Ion Banu. La 18 martie 1944 Armata a 52-a sovietică a ajuns cu forțele sale principale la rîul Nistru, spre sfirsitu zilei a cucerit satele Curesnita, Septelici și Rublenita. Peste o 100 dintre bărbații Rublenitei au căzut pe cîmpul de luptă numele lor fiind scrise în “Cartea Memoriei”. Cinstindu-le memoria , consătenii
Rublenița, Soroca () [Corola-website/Science/305207_a_306536]
-
școala primară este transformată în școală de 7 clase. În 1949, la fel ca și în majoritatea satelor din RSS Moldovenească, se înfăptuiește „colectivizarea” și activitatea economică a satului se desfășoară în cadrul colhozului „Puti k kommunizmu” („Calea spre comunism”) care ajunge la apogeu în ultimii ani de existență ai Uniunii Sovietice. În anii 60 ai secolului XX, școala de 7 clase e reorganizată în școală medie (de 10 clase). Conform recensământului efectuat în 2004 populația satului era 625 locuitori (618 moldoveni
Tătărăuca Veche, Soroca () [Corola-website/Science/305208_a_306537]
-
câțiva bătrâni. În timpul războiului ruso-turc de la sfârșitul sec XVIII, moșia satului Sărăteni trecu în posesia boierului Ioan Cantacuzino. Administrația rusă îi scuti de bir pe cei doi mazili și pe patru preoți din localitate. Dar convoaiele în drum spre front, ajungând la podul stricat de peste Răut, dădeau busna în sat. Țăranii erau siliți să adăpostească, să hrănească nesfârșitele torente de cavaleriști și pedestrași. Băștinașii neputând suporta această grea povară, părăseau casele, se refugiau în codrii de peste lunca mlăștinoasă, acoperită de hățișuri
Sărătenii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305219_a_306548]
-
este consemnata existența unei biserici de lemn, acoperită cu paie care e legată de un anumit Macarie, al cărui nume se pare că stă la baza numelui localității. Nu încape îndoială că e vorba de biserică din lemn care a ajuns până în zilele noastre având vîrsta de circa 200 ani. . În anul 1874, aceasta bisericuța a fost reparata. Timp de secole ea a fost mama spirituală a creștinilor din Măcăreuca, a familiei boierești și a celor care au trudit pe moșia
Măcăreuca, Drochia () [Corola-website/Science/305228_a_306557]
-
caracteristic satelor catolice din Moldova. Evoluția lingvistică de la patronim la toponim urmează o cale particulară. Amintim aici: Săbaoani, Laslaoani, Ardeoani, Crăcaoani, Ghindaoani etc. Ținând seama de faptul că specialiștii în lingvistică au demonstrat că "v + a" din limba maghiară va ajunge "oa" în limba română (că în exemplul: maghiarul "avas" > romanescul Oas), consideram firească evoluția: Laslo - Laslovan - Laslaoani. în ceea ce privește originea întemeietorului satului Laslaoani, istoricii au arătat că în Moldova medievală un numar apreciabil de boieri aveau o proveniență transilvăneana indubitabila. "Numele
Zagarancea, Ungheni () [Corola-website/Science/305222_a_306551]
-
Satul Voroteț își are rădăcinile înclinate în negura timului.Pîna la noi au ajuns mai multe iversiuni ce vorbesc despre originea satului . Una din aceste legende spune că locurile de pe aici aparțineau nui boier.Boierul era foarte bogat și avea 4 feciori.Feciorii trăiau în fricaă și supunere , căci de temut și neoprit era
Voroteț, Orhei () [Corola-website/Science/305237_a_306566]
-
râului Botna (bazinul Nistrului). Lungimea râulețului este de , suprafața bazinului . Izvorăște din partea de nord a satului la altitudinea de cu direcția de scurgere spre sud-est și se varsă în râul Botna în apropierea satului Căinari. Înălțimea versanților pe unele sectoare ajunge până la , dar în general adâncimea lor este mică. Versanții râulețului sunt slab dezvoltați. Râulețul formează o vale sub forma de "Y" moderat întortocheată cu o luncă pe unele sectoare bine dezvoltată. La ieșirea din sat se formează o luncă largă
Puhoi, Ialoveni () [Corola-website/Science/305184_a_306513]
-
nu din vina lor. în 1872 au avut de îndurat holera, unii decedând în consecință. Satul Buzdugeni nu era mai mare nici în 1875, când s-au înregistrat 38 de gospodării cu 93 de bărbați și 97 de femei. Au ajuns și mai săraci: aveau tot 14 cai, dar numai 60 de vite cornute mari și 90 de oi și capre. Peste 12 ani sătenii aveau 91 de vite cornute mari, dar vara dă peste ele o molimă și multe pier
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
500-600 mm. Iarna predomină crivățul. Menționăm și vîntul ce suflă dinspre sud. Temperatura medie în Ianuarie este de -4 °C, iar în unele ierni coboară pînă la -22 ° C. În luna iulie, media este de +21 °C, iar temperatura uneori ajunge pînă la +45 °C (vara anului 2012). Satul Alcedar în prezent beneficiază de un gimnaziu dotat cu muzeu istoric, bibliotecă și sală de calculatoare, bibliotecă sătească, casă de cultură și grădiniță de copii. Pînă la mijlocul secolului al XIX-lea în
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
considera un mare păcat dacă, în acest răstimp, lehuza ieșea în sat. Botezul se făcea după 40 de zile după nașterea copilului. Cu această ocazie erau invitați nașii de la cununie și cumătrie. Pe timpuri se luau și mulți nași (se ajungea și pînă la 40). Mama și tata copilului nu participau la botez. Copilul era ținut în brațe de către unul din nașii de cununie. Apa pentru botez pentru copil era încălzită din timp și era pusă în „crestelniță”. Preotul se apropia
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
2617-XI. Sîngeră a fost atestata documentar pentru prima dată la 8 iunie 1485 cu denumirea Sultană. Se spune ca, în urma unei bătălii crîncine dintre moldoveni și turci, ce s-a dus în valea satului, „se vărsară atîta sînge, încît acesta ajungea pînă la gleznă căilor”, de aici și denumirea - Sîngeră. Conform recensămîntului populației din anul 1772-1775 Sîngeră se află în ținutul Hîrlău, stanul Bahluisc și aparținea lui Enache Damur. În localitate se numărau 6 gospodării, țărani dependenți, 3 aprozi care slujeau
Sîngera () [Corola-website/Science/305253_a_306582]
-
dintre care terenuri agricole 1267.56 ha (arabile 1267.63 ha, multianuale 191,93 ha). Numele de localități, însuși toponimia nu sunt de loc întâmplătoare, ele fiind generate de anumite cauze. Cât privește numele de Pogănești încă nu s-a ajuns la o unică versiune. Versiuni sunt mai multe. Una dintre ele ar fi că denumirea ar proveni de la numele întemeetorului satului, cu toate că diferite izvoare indică diferiți întemeetori. Reeșind din aceasta, conform uneia din versiuni ar fi, că denumirea satului Pogănești
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
Pruteni” datorită conducerii dezastruoase a conducerii (muncitorii nu primeau salariu cu anii, iar producția căpătată se „evapora” și nimeni nu știa ce este cu ea, plus la aceasta, patrimoniul gospodăriei era vândut la stânga și la dreapta, iar banii nu mai ajungeau în casieria gospodăriei) se desființează complet. Apar trei noi formațiuni agricole: SRL „Aligotram” sub conducerea lui Iurie Agachi, CAP „MolvilaTURP” sub conducerea agronomului Nicolae Suru și CAP „Delnița” în frunte cu Ion Negru (Munteanu). După doi ani de existență ultimele
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
În 1984 dea lungul Prutului și a întregii URSS este dat în exploatare un gard modern de sârmă ghimpată cu lacăte la porți și cu signalizare performantă (ca la pușcărie) și locuitorii satelor riverane râului Prut inclusiv și pogăneștenii puteau ajunge pe malul Prutului numai cu pașaportul și prin porțile unde erau postați grăniceri. La 1992 locuitorii satului Pogănești au fost primii în regiune care au început, fără voia nimănui, demolarea acestui gard, care dea lungul moșiei Pogănești a fost lichidat
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
dat demisia din guvern, ceea ce nu a împiedicat căderea guvernului a doua zi, la 13 martie. Congresul partidului din 20-21 noiembrie 1921 a aprobat un nou program, al cărui proiect fusese pregătit de Constantin Stere. Programul considera că „imperialismul capitalist, ajuns în ultimele decenii la dominațiune universală, s-a dovedit neputincios de a asigura omenirii o muncă pașnică și de a feri societatea de o năprasnică risipă de vieți și avuții. Astfel se prăbușește însuși justificarea istorică a orânduirii capitaliste”, că
Partidul Țărănesc () [Corola-website/Science/305988_a_307317]