3,716 matches
-
Și printre păduri curg ape, măi... și vâjâie... și vâjâie... cum vâjâie pe aicea vântul iarna... Acolo-i altă lume... He! poate eu tot m-oi întoarce acolo... Tot așa am zis c-am să mă-ntorc, și iaca, am îmbătrânit bouar boieresc și pe unde am fost eu tânăr tot nu m-am întors... Da’ macar să mor m-aș duce acolo... Așa multă vreme Niță Lepădatu și-a ascultat tovarășii vorbind în jurul focului, și din când în când îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îi lume multă. —Spune, măi Barbă, spune! zise Faliboga. Atuncea-i de tine! Atuncea cânți tu și șăguiești cu fetele... Îți aduci aminte de pe când erai tânăr... — Ce folos de șagă... mormăi Gheorghe Barbă. Acu-s ciolan bătrân. Omul când îmbătrânește, pune paie și-l pârlește, vorba cântecului... Cu toții începură a râde. Moș Irimia arătă cu capul spre Lepădatu: — Unui flăcău ca aista nu i s-a urî la vară... Cine știe! răspunse Niță, eu la vară poate-oi avea alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a distrus viile de la Augusta Taurinorum, iar Caecina a prădat și a dat foc mai multor grajduri ale mele, aflate la nord de Cremona. Calvia Crispinilla îl luă pe Antonius de braț. — Hai să ne întoarcem la vilă. Sunt obosită... Îmbătrânesc. Le mulțumesc zeilor că sunt bogată; asta mă pune la adăpost de injuriile rezervate celor înaintați în ani. La romani nu e ca la germani, unde bătrânii sunt tratați cu respect. În ținutul italic contează doar puterea banului. Cu puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se umflă. Va exploda într-o zi... Memoria e o chestie ciudată, nu-i așa? Ești de acord? Nici eu nu sunt de acord? Memoria nu m-a amuzat niciodată prea mult și îi găsesc șmecheriile tot mai agasante pe măsură ce îmbătrânesc. Probabil că memoria rămâne pur și simplu aceeași, dar pe măsură ce timpul trece, are mai puțină treabă de făcut. Cred că memoria mea e în formă. Treaba e că viața mea devine din ce în ce mai puțin memorabilă. Mai ții minte unde ai pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
un fel de feromon obscur, care le obnubilează simțurile și rațiunea și pe care ei îl numesc simplu Frumos...dar nu realizează că frumusețea se vede doar atunci când ceea ce este considerat urât a fost uitat...abia născută, frumusețea a și îmbătrânit mi se pare c-o cunosc de vreo treizeci de ani... Data 4, ... nevoia imperioasă, alimentată de o oarecare ambiție suspendată-n nedeterminare, de a mă detașa, de a mă sustrage substanței hialine a universalului. Particularul poate fi investit în
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
cu înfățișarea sa rafinată, zvelt și oacheș cum era, plin de inele și parfumat nici nu părea să aibă nevoie de cadouri. Cum el scăpase de ravagiile înaintării în vârstă, Vultur-în-Zbor nu înțelegea motivul dependenței Liviei de Deggle. Pe măsură ce femeia îmbătrânea, devenea tot mai interesată de supranatural. Devora tarotul, scripturile, cabala, chiromanția și absolut orice lucru care susținea că lumea este mai mult decât pare, că sfârșitul fizic nu înseamnă, de fapt sfârșitul. Din moment ce Deggle îi împărtășea preocupările și era mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mărunta și continuu muribunda ei viață. Era doar un simbol al puterii ei de atracție, o întruchipare a frumuseții fizice bărbătești, iar gândirea nu făcea parte din îndatoririle sale. Era refugiul ei în fața rafalelor singuratice ale bătrâneții. — Vulturul meu nu îmbătrânește niciodată, spunea ea cu mândrie. Uitați-vă la el: are cincizeci și unu de ani îVultur-în-Zbor o mințise asupra vârstei pe care o avusese când se întâlniseră) și nu-i dai nici o zi peste treizeci. Ce minuni poate face o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu ea. Mă întreb dacă avea urme de mușcături pe gât. — Vrei să spui...? a început Vultur-în-Zbor. — Poate că da, a zâmbit Deggle. Nu era chiar atât de bătrân, să știi. Acum, dacă Livia ar crede că și tu ai îmbătrânit puțin, poate că i-ar trece prin cap să facă o schimbare. — N-ai absolut nici un motiv... a început Vultur-în-Zbor, dar Deggle l-a întrerupt din nou. Era surprinzător cât de puține propoziții reușea să ducă până la capăt Vultur-în-Zbor în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
perfect. Mintea nu i-a slăbit niciodată. Trăia mereu, iar și iar, aceeași zi fiziologică. Trupul său: un imperiu fără un soare care să apună. într-o zi, cum plutea spre nici unde, a zis cu voce tare: — Vreau să-mbătrânesc. Nu să mor - să-mbătrânesc. Un pescăruș i-a dezvăluit cu un țipăt ridicolul acestor cuvinte. Vultur-în-Zbor și-a început căutarea lui Sispy și a Prepelicarului pe cât de metodic a putut. A navigat înapoi spre Amerindia și și-a croit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
slăbit niciodată. Trăia mereu, iar și iar, aceeași zi fiziologică. Trupul său: un imperiu fără un soare care să apună. într-o zi, cum plutea spre nici unde, a zis cu voce tare: — Vreau să-mbătrânesc. Nu să mor - să-mbătrânesc. Un pescăruș i-a dezvăluit cu un țipăt ridicolul acestor cuvinte. Vultur-în-Zbor și-a început căutarea lui Sispy și a Prepelicarului pe cât de metodic a putut. A navigat înapoi spre Amerindia și și-a croit drum către Axona și Phoenix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
împreună. Doar două lucruri îl făceau să continue. Primul era convingerea că doar Sispy putea ști dacă exista vreo metodă, nu să moară, ci să-și aducă trupul la stadiul normal, vulnerabil, al trupurilor umane. Să i se permită să îmbătrânească. Al doilea era mesajul pe care Sispy i-l transmisese prin Prepelicar la prima sa apariție: Spune-i fratelui tău Născut-din-Moarte că toți vulturii ajung în cele din urmă la cuib și toți marinarii ajung la țărm. Sispy spusese asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Când Vultur-în-Zbor a ajuns pe insula Calf, trupul său avea treizeci și patru de ani, trei luni și patru zile. Trăise în total șapte sute șaptezeci și șapte de ani, șapte luni și șapte zile. Un calcul rapid ne arată că încetase să îmbătrânească acum șapte sute patruzeci și trei de ani, patru luni și trei zile. Era un om obosit. OPT — într-un moment ca acesta, spuse Virgil Jones, ar fi necesar să facem cunoștință. Ce-ai zice să servești o cană aburindă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
zise Vultur-în-Zbor. Ai izvorul, arătă el înspre râulețul cu apă proaspătă care curgea printre copaci. Virgil Jones pufni. — Era o chestie de făcut, spuse el, chiar dacă e o idee proastă. — Ai o ambiție ciudată, domnule Vultur, zise Virgil Jones. Să îmbătrânești, să mori. Cum se face că un om ca dumneata, atât de tânăr la minte și la trup, poate avea o asemenea ambiție? Vultur-în-Zbor răspunse pe un ton amar, care-l surprinse până și pe el: — Vreau să mă întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mai departe. Toate lacrimile tale nu pot șterge nici unul din cuvintele scrise acolo. Nici lacrimile, nici stafia vreunui vultur. Sigur, sigur, sigur, la fel de stabil în fluidul anilor ca și trupul ei nemuritor, nemuritor precum sufletele, același în fiecare zi, nici îmbătrânind, nici întinerind, ci neschimbat. Prezentul este trecutul zilei de mâine, la fel de stabil și la fel de sigur, i-ar spune cufărul. Uite, scârțâitul, greutatea capacului ridicat, hăul căscat al timpului. Uite, lumânările, servitoare devotate ale zeului, ale zeului nemuritor, invizibil, atoateștiutor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
deprimantă. Patașin și-a părăsit geniul odată cu gulerul și vesta, așezate pe un scaun, și a rămas înaintea ei, cu păr alb pe piept și cu priviri lacome în ochi. Ea a închis ochii, dorindu-și cu tărie să nu îmbătrânească niciodată. Sper că n-a durut, a spus el mai târziu. — Nu, a răspuns ea nepăsătoare. E unul din avantajele călăriei. — Trebuie să plec, s-a agitat el, iar ea l-a privit cum își recapătă demnitatea hainelor. în timp ce bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
el cu hotărâre. — Cred că treaba asta îmi revine mie, ce zici? spuse el. Totul e gata? Vino aici, Henry, ai să vezi mai bine. Henry cel cu avioanele și trenurile era un om scund, cu o față care nu îmbătrânise urât. Stătea lângă Richard Fine, când acesta din urmă spuse cu voce tare: — Binecuvântată fie această corabie și cei care călătoresc cu ea! Și trase de șnur. Pentru o clipă de groază, materialul părea că s-a agățat în ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pot urmări, m-a întrerupt ea. Am prins doar o frântură de discuție și mi s-a părut interesantă. De-asta am... — Nu-i nimic interesant, i-am retezat elanul. Vorbeam despre tinerețea noastră. — Tinerețe?! a pufnit ea. Acum ați îmbătrânit? — Despre un alt timp, în care, nu zâmbiți, erați și dumneavoastră pe-acolo. — Eu? Și de ce să nu zâmbesc la o astfel de mărturisire, așa, hodoronc-tronc? — C-așa a fost. De-acu’ aproape douăzeci de ani. Un cămin studențesc. Holul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mână, până la masă, să-l așeze, Veturia să taie prima felie și eu, înfigându-mi lingurița în prăjitură, să revin acolo de aici, de la masa de lectură a Bibliotecii, din dimineața aceasta pâcloasă, din trupul acesta care a început să îmbătrânească, să slăbească, să se umple de boli, să adulmece Moartea și, liniștit, să se simtă bucuros în împăcarea că întoarceri nu mai sunt, că totul este doar poveste, închipuire și burniță de amintiri izvodite doar de cuvinte. Ca să nu spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu Mocofanul acela pe care tot îl urmărea. Abia catadicsi Teodora să mă privească și-mi aruncă, peste umăr, dintr-o singură suflare, privind întruna prelungile degete ale lui Ester: „DACĂAIFICITITLEVIȘTROSNAIMAI ÎNTREBATÂMPENIIÎNCLIPEDEONIX“. Teodora a rămas și ea pe Bulevard. A îmbătrânit (eu ce-am făcut?), bântuie acum de la Cercul Militar până la Cișmigiu. Intră prin prăvălii (nu cred că mai bea, n-am mai văzut-o prin localuri), ține un unic discurs în franceză amestecată cu engleză și germană, le asigură pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zăreau chiloții și sutienele, cu rochițe scurte vara, în toiul căldurilor, dezbrăcate pe sub ele, frământând aluatul, sporovăind, povestindu-și necazuri, bucurii, drame, aventuri, toate de-ale femeilor, în gura mare, nepăsătoare la clientela din prăvălie. Am văzut vânzătoarele de aici îmbătrânind, odată cu mine, fetișcanele din studenția mea cum se lasă cotropite de vârste, devenind, an de an, anotimp de anotimp, femei împlinite, cu păr alb, cu riduri, cu suferințe și toate celelalte. Intram adeseori în prăvălie nu atât pentru a cumpăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Intram mai mult spre a-mi adeveri, ca într-o oglindă animată, că anii trec și peste mine, că mă împovărez, că mă aplec sub poveri de clipe și frunze, că nu sunt nemuritor, cum gândeam în anii tineri, că îmbătrânesc ușor, fără dureri, fără zbucium, odată cu lumea care mă îmbrățișează. Lângă ferestrele mari, dinspre Bulevard, erau cinci-șase măsuțe înalte, unde puteai mânca ștrudelul, cornul sau chifla, puteai bea un iaurt sau un kefir. Mulți ani, kefirul era specialitatea prăvăliei. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de un astfel de prag la care știam că voi ajunge. Spaima de odinioară mi-o trăiesc acum doar în lentoarea unor astfel de clipe de magmă răcită. În contemplare neputincioasă și în gol de gânduri. Îmi pare rău că îmbătrânesc într-o lume urâtă, între oameni înglodați în meschinării și temeri. Oameni asuprindu-se unul pe altul dintr-o neînțeleasă patimă a supremațiilor. Închipuiam cândva să notez ceea ce n-am înțeles din ceea ce nu fac oamenii din jurul meu. Să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să fie femeie. Într-o zi ca atîtea altele, pe cînd se ruga În catedrală, se apropie de ea un bărbat pe care Îl recunoscu ca fiind Zacarías. Era Îmbrăcat ca Întotdeauna și Își ținea În poală motanul negru. Nu Îmbătrînise nici măcar cu o zi și avea aceleași unghii magnifice, de ducesă, lungi și ascuțite. Îngerul Îi mărturisi că venea el Întrucît Dumnezeu nu avea de gînd să-i răspundă la rugi. Zacarías Îi spuse să n-aibă nici o grijă fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nu Îi spuse niciodată Penélopei că o iubea. Doica știa că cine iubește cu adevărat iubește În tăcere, cu fapte și niciodată cu vorbe. În taină, Jacinta o disprețuia pe doamna Aldaya, acea creatură vanitoasă și goală pe dinăuntru care Îmbătrînea pe coridoarele casei sub povara bijuteriilor cu care soțul ei, ce ancora În alte porturi de ani de zile, Îi Închidea gura. O ura fiindcă, dintre toate femeile, Dumnezeu o alesese tocmai pe ea ca să-i dea naștere Penélopei, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zis eu. Tata ridică din umeri. Radioul continua să ne mitralieze cu tîmpenii. Tata se ridică și Îl Închise. — Ce spunea scrisoarea de la armată? Întrebă el În cele din urmă. — Mă Încorporez peste două luni. Am crezut că privirea Îi Îmbătrînește cu zece ani. — Barceló mi-a zis că are să-mi caute o pilă ca să fiu transferat la Comandament În Barcelona, după Încartiruire. Voi putea chiar să vin să dorm acasă, am Încercat eu. Tata Îmi replică Încuviințînd anemic. Îmi veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]