9,813 matches
-
trupul, iar razele reflectoarelor îi aprindeau părul ca pe o mare lumânare care ardea în sine, pentru sine. Mariana murea dansând îmbrățișată de amintirile ei, de prima păpușă, de rochița de mătase violet de la serbarea din clasa a V-a, îmbrățișată de valurile calde de la Costinești, unde o privise Mișu întâia dată. Murea dansând îmbrățișată de privirile tuturor liceenilor pe care-i servise, de spuma caldă și parfumată a tuturor vaselor pe care le spălase, de aburii fantastici ai tuturor verzelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Murea dansând îmbrățișată de privirile tuturor liceenilor pe care-i servise, de spuma caldă și parfumată a tuturor vaselor pe care le spălase, de aburii fantastici ai tuturor verzelor călite pe care le gătise în scurta și neîmplinita ei viață, îmbrățișată de orice muzică ar fi vrut să asculte, de orice muzică ar fi vrut să acompanieze cu ritmul inimii ei plăpânde și cu tremuratul coapselor ferme. Horațiu era aproape de leșin. Simțea că această sublimă despuiere este ireversibilă, că atunci când dansul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
ei, noaptea căsca un hău de nepătruns. Sus pe cer erau stelele, dar, din cauza iluminației, abia dacă se zăreau. Mă întorceam de la masa prezidiului cu diploma în brațe și din primul rând s-a ridicat un omuleț care m-a îmbrățișat și mi-a șoptit - cred că în engleză: ― Bravo! Mă bucur că te-am văzut jucând și că ți-am văzut trupa. Eram tare emoționat; i-am mulțumit și abia când am ajuns la locul meu, după ce m-am sărutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
că te-am văzut jucând și că ți-am văzut trupa. Eram tare emoționat; i-am mulțumit și abia când am ajuns la locul meu, după ce m-am sărutat cu actorii, mi-am dat seama că avusesem onoarea să fiu îmbrățișat de nimeni altul decât Josef Szajna. M-a urmărit ani de-a rândul această stranie și foarte scurtă întâlnire, cu atât mai stranie cu cât se petrecea la Cairo, spațiul pentru care am sentimente ciudate, de parcă aș mai fi trăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
petreacă așa și nu altfel! Era noaptea, observați câte lucruri se petrec noaptea, la câteva luni de la moartea Luminiței, și sună telefonul. Era Cotescu. ― Puiule, să vii mâine pe la Institut, avem să vorbim oarece. A doua zi sunt acolo, mă îmbrățișează și-mi spune fără prea multe ocolișuri: ― Ne-am gândit că ar fi bine să vii la Institut. Îți dăm clasa lui Petrică Vasilescu. Omul tocmai a plecat definitiv în Suedia, așa că e perfect, de mâine, dacă vrei, ești profesor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
pe care o am: oamenii de teatru care mi-au onorat viața. Târziu, după ce aproape toată lumea plecase, Szajna și-a luat buchetul de flori, bastonul și pălăria pe care i le atribuisem ca trofeu pentru prezența la București, m-a îmbrățișat ca atunci la Cairo și mi-a șoptit: ― Mulțumesc. A fost o mare plăcere să stau cu tine aici. Ai grijă de tine! S-a urcat în mașină și și-a trimis gândurile cine știe pe unde, în timp ce flutura din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
aș fi putut fi bruxellez, dar nu regret decizia de a-l refuza. Când am ajuns la București, avionul avea întârziere cam două ore și l-am găsit pe Mihai în brațele socrului meu, Tinuță, roșu de plâns. M-a îmbrățișat de parcă nu mai voia să-mi mai dea drumul, mititelul. Mai sunt câteva ore până trecem în noul an. E un sentiment cu totul aparte, această felie de viață, această trecere, care ne apropie din ce în ce mai mult de marea trecere. Fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
nu te murdărești pe mâini și de‑aia lăsai totul în sarcina picioarelor, îi spune mai târziu Rainer, cuprinzând‑o tandru în brațe. Se îndepărtează totuși rapid, lovit în rotulă, înăbușindu‑și un strigăt înciudat. Ea nu vrea să fie îmbrățișată. Rainer, care se consideră unicul prieten al Sophiei (de aceea a și luat‑o în brațe), scotocește prin hainele victimei după portofel, nu‑l găsește imediat (dar dă de el într‑un târziu). Apoi îi îndeasă un genunchi în burtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cineva, Rainer ridică privirea, dar nu este decât cățeaua de vânătoare a Sophiei, Selma, numită astfel după scriitoarea Selma Lagerlöf, o experiență literară timpurie a Sophiei, fără nici o valoare însă, căci pe atunci nu‑l cunoștea încă pe Rainer. Rainer îmbrățișează animalul nesimțitor care se lipește de el. Câteodată animalele sunt mai bune decât oamenii și ai ce învăța de la ele. De exemplu, tandrețea și apropierea fizică. Sophiei îi lipsește și una și alta. Rainer își ia înghețata din mâna servitorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
sfârși amândoi, împreună, oribil, se gândește Rainer și apasă pe accelerație, încât motorul destul de slab, dar totuși suficient de puternic, se ambalează imediat. Te‑ai tâmpit, băiete?! Oglinda apei le face semne și se aruncă bucuroasă înaintea lor, ca să‑i îmbrățișeze, în sfârșit ceva nou în anotimpul ăsta plictisitor. Aici e foarte adânc, fiindcă apa a fost adunată artificial. Natura nu produce întotdeauna de una singură asemenea pericole. Pietrișul de pe mal scrâșnește chinuit. Peisajul primăvăratic se pune urlând de‑a curmezișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
important pe care‑l urmăresc? 2. Ce‑ar putea sluji acestui țel? Pe atunci Rainer încă voia să studieze o știință exactă (chimie) la universitatea tehnică, acum nu vrea decât să bage mâna în gențile altora, iar mai târziu să îmbrățișeze profesia de germanist care scrie, printre altele, și poezii. Principiul suprem (stă scris aici) trebuie să fie următorul: știința exactă nu va rămâne niciodată un scop în sine sau unicul domeniu al gândirii și acțiunilor mele, ci trebuie să‑și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
în urma lui. Vor s‑o salute pe colegă și pe mama ei și să spună că se bucură de prietenia copiilor și de faptul că aceștia se ajută ca‑ntre colegi și se văd des și în timpul liber. Rainer îi îmbrățișează tatălui schilod șoldurile care se balansează, pentru ca acesta să nu se arunce necugetat pe poartă și‑i pune piedică mamei, ca să rămână afară, acolo unde‑i este locul. Într‑o liniște absolută - pentru ca zgomotul străzii să nu le îngreuneze alegerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
venea deseori În acest bar Împreună cu iubiții ei, de cele mai multe ori bărbați Însurați. Am condus-o până acasă, Într-un apartament la marginea cartierului Setagaya; În seara aceea Își șterse o lacrimă În timp ce Își desfăcea nasturii de la cămașă, apoi am Îmbrățișat-o și am purtat-o În brațe până la patul din mijlocul camerei, un pat semidublu imens, prea mare. — Știi, eu aveam o Întânire... Nu pot... e adevărat, jur... Ei bine, accept numai pentru că e vorba de tine, Miyashita... Căsătorită, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
te am decât pe tine, nu te am decât pe tine, nu te am decât pe tine.“ — Pe tine, știi... m-am hotărât să te aștept, știi... pentru că dacă nu făceam asta, știi... nu-mi puteam continua viața. Ne-am Îmbrățișat sub raza de lumină gălbuie a unui lampadar, dându-ne primul sărut după opt luni. — Te iubesc, i-am spus eu, care nu-i mai mărturisisem niciodată așa ceva. — Știu, răspunse ea, ștergându-și lacrimile. Am comandat mai Întâi o supă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
este foarte scump, așa că mai bine ați lua masa de prânz la un McDonalds sau la un local de genul ăsta.“ Le-am vorbit Întruna până au coborât Înaintea noastră. De Îndată ce ne-am văzut singuri În cameră, ne-am aruncat Îmbrățișați În pat. Akemi rostea Încontinuu: „Mă simt ciudat, mă simt ciudat“, desfăcându-mi fermoarul pantalonilor pentru a-mi elibera sexul, care se Întărise deja. În momentul În care mi-l cuprinse Între buze, mi-am dat seama că nu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
registrul lui nu depășește asentimentul tâmp. Dacă hedonismul se incarnează în asemenea figuranți, nu-i de mirare că lumea are o opțiune contrară... Spiritul lui Aristofan pare mai pregnant decât cel a lui Platon... Ca perfect imbecil, pradă ideală, el îmbrățișează teza hedonistă încă de la începutul dialogului și termină făcând din plăcere cea mai mare impostoare. între extreme, el oscilează, evoluând în voia valurilor, legănat de verbul socratic - sau cel puțin platonician. Filosoful idealului ascetic își alege cel mai bun rol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
niște pixuri, așa, de amintire. — Pixuri n-avem noi voie, c-am mai dat și ne-ați luat secretul la pastă, răspunseră femeiuștile. Atunci, rămâneți cu bine! zise Felix S 23. Tot învârtindu-vă! le urară femeiuștile. Roboții pământeni le îmbrățișară, strânseră îndelung una din mâinile marțianului, apoi, însoțiți de Getta 2, ieșiră din barul „Supernova” și se îndreptară spre navă. În curând, „Bourul” își ambală motoarele valide și, lăsându-se ușor pe-o parte, se înălță spre zări, spre noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
îl aștepta responsabilul satelitului, tov. Roșca 7. — Bine c-ați mai venit, măi tovarăși! le spuse vădit tulburat tov. Roșca 7, repezindu-se spre ei și urmat cu firească emoție de grosul celorlalți. Într-o clipă, oameni și roboți se îmbrățișară, simțind că dincolo de granițele aparente între om și mașină trăiesc împreună sentimentul înălțător al aparenței la aceeași comunitate planetară. „Ce mai e pe-acasă?”, se auzea din toate părțile. „Ce face cutare?”, „Ei, nu mai spuneți! I-auzi, dom’le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
iar ochii se lipesc de cer în semn de închinare. Cu-atâta liniște-mprejur simt că mă pierd de lume, aș evada din clarobscur într-un ținut anume, Pe munții cei îmbătrâniți de vânturi și ninsoare, capitonați cu alb veșmânt îmbrățișați de soare. Acolo mi-aș dori acum, din nori să-mi cos basmaua și în tăcerea serilor, s-adun în palme neaua.
Prima ninsoare by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83363_a_84688]
-
brațe lunecătoare, blânde M-au strâns și mai aproape și m-au lipit mai mult. IXION La mesele Olimpului, Ixion, sărbătoritul, zămisli poftă vinovată pentru Junon. Dar Nephélé închipui o Junon de umbră din norii care împrejmuiesc locașul zeiței. Ixion îmbrățișă doar norul. La veșnice ospețe, din vârful pururi nins Tot gândul meu netrebnic, regină-Olimpiană, Urca să-ți împresoare grumazul neatins Cu vrejurile-i ude și reci de buruiană. Sonor vuia văzduhul în râsul uriaș Și aburea prin cupe belșug de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
flori lactee Cu lung fior truditul din vraje se descheie, Greoi, zvâcnind în salturi metalicul său trup. De pletele surpate și dinți și mâini anină Și-adînc, la rădăcina fibrosului șurup, Împlîntă-n țeasta nopții pumnale de lumină. ULTIMUL CENTAUR ...Din Soarele îmbrățișat de Nour... În ziua lui din urmă zori, din loc în loc, Năuc... Dar mai spre seară desfășură deodată Pe asfințitul verde, cu lespedea mâncată, Regescul vas de gânduri crescut în dobitoc. Tăriile topiră nepotrivitul bloc... Târziu, spre geruri albe, o
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
manqués de la vie". Adevărate potriviri de cuvinte: aceasta este poezia Arghezi, așezare mozaicală după o foarte primitivă preocupare de culoare, niciodată ridicată la vibrarea și incandescența modului interior. Gloria ei, pregătită în redacțiile foilor israelite, agitată de îngerul fierbinte Cocea, îmbrățișată din două părți de suprarealiștii și tradiționaliștii bucureșteni, revendicată de Viața românească, e cel mai indicat astru pentru peisagiul nostru literar: mahalagiu, agricol sau haiducesc. Domnul Arghezi face poezii cu inocenta aplicațiune spre migală a unui ceasornicar. Câteodată trece și
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de speranță; că teoria e așteptare și mediațiune. Domnul Arghezi, întocmai ca d. Cocea în ziaristică, a făcut școală. În indigența noastră exclusivă, umbrele de idei pamfletare, fobiile sale, dar mai ales acel surd mârâit la săgeata Ideei, au fost îmbrățișate de mai slabi decât dânsul. Între victimele arghezismului nu cunosc alta mai semnificativă ca domnul Maniu, și toți aceia cari, în lipsa unor certitudini atent și calm recunoscute, împrumută câteva partipris-uri artistice pictorilor neinteligenți. Să ne întoarcem de la fața șireată a
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
trăire matematică aproape exclusivă. Centrul existenței noastre era coperta Gazetei matematice, aceea în care se oglindea soarta soluțiilor noastre. Primirea unei soluții trimise ne crea un fel de exaltare. Refuzul ei, ne cufunda în lungi melancolii. Pentru mine, care am îmbrățișat matematicile, înțelegeți că Banciu a fost ceva mai mult ca pentru voi. A fost maistrul, omul care m-a format, de la care am învățat esențialul. Ceilalți profesori de matematici, inclusiv cei de la Universitate, nu m-au învățat, m-au informat
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
citate mai sus, asupra determinării numărului claselor de forme binare de discriminat negativ, dat. Ele arată că paternitatea acestui cerc de idei aparține lui Gauss. Dirichlet avea să dea în 1839, doi ani mai târziu, soluția completă a problemei care îmbrățișează și cazul dificil al discriminatului negativ, prin metode analitice de o mare putere. În articolul festiv, din 1877 (cu ocazia centenarului lui Gauss) intitulat Ueber die Anzahl der Idealklassen in den verschiedenen Ordnungen 1, fundamental pentru cercetare, Dedekind reia metodele
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]