4,058 matches
-
din gură, combinat cu guma de mestecat mentolată, majoritatea de până În optsprezece ani, acest trotuar de pe Twelfth Street fiind primul lor loc de muncă adevărat, cel mai bun lucru pe care li-l poate oferi țara pe post de carieră. Încotro o vor apuca de aici? Și la asta sunt indiferente, În afară de două-trei dintre ele, care visează să cânte pe post de acompaniatoare sau să-și deschidă un salon de coafură... Dar toate fac parte din ce s-a petrecut În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
am oprit. Apoi am auzit o mașină. Din parcarea motelului ieșea un Lincoln Continental alb. Am Întins degetul. Mașina s-a oprit În dreptul meu și geamul electric s-a deschis Încet. La volan era bărbatul de la restaurant, din ziua precedentă. ― Încotro? ― Spre California. Din nou zâmbetul acela. Ca o explozie. ― Păi, atunci azi e ziua ta norocoasă. Încolo merg și eu. Am ezitat o clipă. Apoi am deschis portiera din spate a mașinii imense și mi-am băgat geamantanul Înăuntru. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
așa? Dacă vrei să găsești o metodă ușoară să faci niște bani buni, dă-i un telefon prietenului tău Bob Presto. Am luat numărul doar ca să scap de el. Apoi m-am Întors și am plecat de parcă aș fi știut Încotro mă duc. ― Ai grijă noaptea În parc! strigă Presto după mine cu vocea lui răsunătoare. E plin de derbedei pe-acolo. Mama mea obișnuia să spună că niciodată cordonul ombilical care o lega de copiii ei nu fusese tăiat de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
când în când în scrisul cărții. O expresie fugară de nemulțumire străbătu chipul lui Vladimir, apoi, ca și cum nu am fi vorbit nimic de câțiva ani buni, zise: Uite! făcu el entuziasmat spre est. Îmi luasem ochii de la el și priveam încotro îmi indica mâna sa, iar ceea ce văzui mă lăsă fără cuvinte. Perdeaua de nori ardea. Capitolul 10 Dimineața părea mai sumbră în acea zi. Totul parcă era amuțit. Nici un sunet nu era la fel de puternic cum fusese ieri. Până și natura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
când i-am văzut fața, m-am liniștit. Înaintea mea stătea nimeni altul decât George Govar, aproape cel mai bine conectat elev din școală. Fața sa, înainte încordată, s-a destins aproape imediat când a văzut cât de grăbit eram. Încotro așa grăbit, Corvium? întrebă el cu un ton care semăna cu îngrijorarea. Govar, trebuie să ne mișcăm repede! spusei eu în grabă. Dar ce se întâmplă, omule? De ce ești așa grăbit ? Ce se pune la cale? Inspectorul e aici. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Supraviețuire indiferent de situație! Alternativa era prea îngrozitoare pentru a o lua în considerare. Fiecare ocean trebuie să aibă una! Altfel ce-ar fi? O monstruoasă monotonie. Și cine altcineva să nu fie monoton decât Timpul? Deci trebuie să aibă! Încotro? Înainte, împotriva curentului e viitorul. Înapoi e trecutul. Deci, trebuie să merg în lateral. Dar care e lateralul într-un spațiu în care nu există sus sau jos, înainte, înapoi, stânga și dreapta? De peste tot curg râuri care se varsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de Întoarcere. De data asta, o luară prin orășelul vechi, oprindu-se În fața obiectelor uneori emoționante etalate În vitrinele negustorilor de antichități. Știau că, la masă, ceilalți clienți ai hotelului se uitau mereu la ei, dar se obișnuiseră, nu avuseseră Încotro. Maigret se străduia să mănînce așa cum Îi recomandase doctorul Rian. Să nu Înghită nimic Înainte de a fi mestecat cu grijă, nici măcar piureul de cartofi. Să nu Înfigă furculița În altă bucățică Înainte de a Înghiți ce avea În gură. Să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
o cură la Vishy făcută de șefi ai unor state de care nu-și mai amintea nimeni, de maharajahi sau de mici prinți orientali. Nu se opriră aproape deloc În fața jucătorilor de bile. Doamna Maigret nu-și Întreba niciodată soțul Încotro se Îndrepta. Comisarul mergea drept Înainte, ca și cum ar fi avut o țintă, dar, de cele mai multe ori, dacă alegea o stradă și nu alta, o făcea ca să mai schimbe traseul, să se bucure de imagini și sunete noi. Cu puțin timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
te simți mai bine decît la Paris? — Doar pentru că nu sînt la Paris. De altfel, nu m-am simțit niciodată cu adevărat rău. O greutate În picioare, amețeli, cred că asta are toată lumea. — Ai totuși Încredere În Pardon. — N-am Încotro... MÎncaseră tăițeii, care țineau loc de felul unu, și li se servise escalopul. Și chiar atunci cineva Îl căută la telefon. Aparatul se afla Într-un salon mic, ale cărui ferestre dădeau spre stradă. — Alo!... Nu vă deranjez?... Erați deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
stinge și ajunge în plan secund, i se pretinde să devină judecător suprem. Urăște acest rol, căci orice verdict favorabil uneia dintre părți în seamnă inevitabil respingere sau penalități pentru cealaltă. Adică noi nemul țumiți și dușmani. N-are însă încotro. În mintea maselor, nimic nu se potrivește mai bine cu maiestatea unui conducător decât munca de justițiar. Consideră că de asta stă în fruntea lor pe timp de pace. Ca să le asculte plângerile și să le acorde favoruri. Căci și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
glasul său nu-i prevestește nimic bun lui Trio Fulcinius. — Uită-te la cei cărora conștiința le reproșează fapte rele: dacă-i ataci se prefac indignați... chiar dacă se știu de mult angajați pe drumul viciului... Fulcinius încuviințează, căci nu are încotro. Pe când Libo tace. Chiar, de ce tace? se frământă Trio. E o armă teribilă tăcerea, pentru că nu te poți lupta cu ea. Principele îl părăsește și se îndreaptă agale către bazinul cen tral. Fulcinius se ia după el, întrebându se cine
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
proteste indignate, însă Augustus se mulțumește să mormăie: — Nu știam... Este surprins, fără discuție. — Versifică deci..., murmură neștiind ce să spună. Își revine și se interesează, dintr-odată grijuliu: Măcar sunt bune? Trio Fulcinius bănuiește o capcană, dar n-are încotro. Nu poate ține pasul cu iuțeala gândirii împăratului. Se hotărăște așadar să fie prudent și vântură din mână. — Așa și așa... Vocea bătrânului se înăsprește. — Și ce-i cu asta? Fulcinius se panichează. Nici această veste n-a avut efectul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
țelege explicațiile verbale? Mai ales dacă o cerți. O apucă strâns de mână și-i pune pe braț o brățară cu laț, pe care o păstrează pregătită de ceva timp. A sperat că nu va fi nevoie, dar n are încotro. E singura cale să n-o mai piardă. Nu-i place deloc să o țină precum un animal în lesă, dar este totuși responsabilitatea ei ca ceremonia să se desfășoare în liniște. Asinia tot nu se astâmpără. Ba se foiește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
aștepți la cine știe ce nenorociri. Și celelalte fete murmură nemulțumite. Sunt nevoite să îndeplinescă și sarcinile ei. Muncile sfinte nu se mai împart la șase, ci la cinci. Le vine rândul prea des să stea noaptea de veghe. Dar n-au încotro. Se încruntă. Nici cicăleala nu duce nicăieri. La vârsta ei, Cor nelia ar trebui să aibă atâta minte cât să-și dea seama că certând-o întruna nu obține succesul dorit. Mai degrabă opusul, căci Asinia consideră atenția venită din partea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
au aruncat lucrurile sfinte. Ah! Iar povestea asta, suspină cu obidă bătrâna. Dă să treacă mai departe, când Domitia o trage de fustă. — Cum să le arunce? șoptește înfricoșată. N-a scăpat. Mai bine-și înghițea vorbele. Dar n-are încotro: — Când galii au incendiat Roma... Claudia îi ia vorba din gură: — Dacă nu dădeau alarma gâștele de pe Capitoliu, distrugeau toată Cetatea... — Dar lasă-mă odată să termin ce am de spus! izbucnește Vestala Mamă. Preotesele tac, speriate. Cu glasul îngroșat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sunt numai cuvinte de îmbărbătare. Spune încet, căci frica o istovește: — Nu pot să trec sub tăcere ce s-a întâmplat. Suspinele Tulliei se intensifică. Bătrâna rostește cu un fior: — Sunt nevoită să-l înștiințez pe Marele Pontif. N-are încotro. Focul din cămin e legat de apariția și menți nerea vieții pe pământ. De ginta latină. Le îndeamnă să-și vadă de treburi. — Cele care nu mai aveți nimic de făcut aici, veniți cu mine în Regia. Drumul nu e
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
furișează discret. Nesimțiții o fac pe față. Câteva șoapte ajung până la ea. — Când a început? — Du-te, du-te, i se răspunde. Mai are încă destul. — Am fost invitat în repetate rânduri și cu atâta insistență, că n-am avut încotro... Vipsania simte cum obrajii încep să-i dogorească. Îl recunoaște pe impertinent după voce. Sallustius Crispus, nepotul de soră al lui Sallustius. A moștenit numele, averea și înclinația spre lux ale marelui istoric și moralist sabin. Iar acum are nerușinarea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Piso. — Probitatea politică, elocvența lui curajoasă și devotamentul patriotic. — Ei, pe naiba! i-o întoarce nepotul istoricului. — Ba are dreptate! mârâie printre dinți Titus Livius. Se vede că nu-i face plăcere să-l laude pe tânăr, dar nu are încotro. Vipsania se îngrijorează. Discuția riscă să degenereze. Întâlnește privirea lui Claudius. Se îndeamnă reciproc din ochi să intervină. — Pă... Păcat că nu-i și Gallus aici, lălăie acesta. Bun curtean, Vinicius se agață de noul subiect. — Are aceeași vervă sarcastică
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Îl recunoaște imediat după desimea co pacilor înalți. Pădurea Hercynia! Acoperă tot teritoriul la est de Rin până la geți și daci. Brusc, îi apare în față un drum îngust printre niște smârcuri întinse. O apucă pe el fără să știe încotro îl duce. Observă doar că de o parte și de alta se întinde o mocirlă cleioasă din pricina nămolului gros și înșelătoare din cauza pâraielor ascunse. De jur împrejur e plin de costișe povârnite acoperite cu arbori seculari. Unde se află? Scotocește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
aseară până acum. Germanicus este ultima soluție. Bineînțeles, dacă o vrea să-l ajute. Respiră adânc. Bătăile inimii nu se potolesc însă. Când vine vorba de Mariamne, nu știi niciodată cum va reacționa fiul lui Nero Drusus. Dar n-are încotro. Trebuie să vorbească cu el. Acasă e pe punctul să se întâmple ceva. Avertismentul lui Rufus a fost clar. Ceva ce s ar putea s-o amenințe pe Mariamne! Încearcă să uite de spaima care-l cuprinde și cercetează trăsăturile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu putere. Simte cum îi arde creștetul. Nici măcar nu are o cunună de lauri să-l protejeze cât de cât. A venit prea târziu ca să mai găsească vreuna. Ar fi indecent să se acopere cu toga, din moment ce nu oficiază. Neavând încotro, ascultă absent litania interminabilă pe care o recită Augustus: — Sub pavăza Ta ocrotitoare, Mars pater, ne punem... Tiberius se strâmbă. Îi cere inutil iertare pentru păcatele oa me nilor și-l imploră să nu-și întoarcă fața de la noi. Cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dar e și entuziasmat, și cum n-are nici un telefon de dat și nici o persoană de întâlnit, după o jumătate de oră de trecut peste sute de posturi de televiziune, se hotărăște să iasă la o plimbare. Habar n-are încotro s-o apuce, dar nici nu-i pasă. Simplul fapt că poate merge îmbrăcat cu nimic altceva decât o pereche de pantaloni și un tricou e suficient; simplul fapt că în cele câteva minute de când a plecat de la hotel trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mă conducă. E atât de grea încât probabil c-o să-mi rupă spatele, dar mai bine mă lovesc decât să accept vreun ajutor de la el acum. Duc valiza la ușa din față, iar taximetristul se repede afară și mă ajută. ― Încotro? întreabă el când mă așez pe bancheta din spate. ― Habar n-am. Se întoarce și mă privește ciudat. ― Nu știți unde mergeți? Scutur din cap, și când fac asta, îmi curg primele lacrimi, dar nu într-un torent - e câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
zâmbi în direcția luminii. În locul gardianului, văzu uitându-se la el doi slujbași în kimonouri negre. Ieși afară! porunci unul dintre ei cu voce trufașă. În momentul acela în mintea misionarului încolți cuvântul „eliberare” dublat de un sentiment de bucurie. Încotro mergem? Păstrându-și zâmbetul, misionarul vorbea cu voce sigură, dar picioarele i se poticneau. Cei doi slujbași tăcuți și încruntați mergeau înaintea lui legănându-și umerii. Acest mers țanțoș specific japonezilor îi amintea misionarului de mișcările caraghioase ale copiilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
samuraiul se uita la aceste păsări albe care veneau pe pământurile lui, fără să știe din ce țară sosesc. Știa doar că acele păsări veneau dintr-un ținut îndepărtat, dintr-o țară îndepărtată. Poate că veneau tocmai din Nueva España încotro avea el să pornească. Dar oare de ce fusese el ales drept sol? În întuneric, îndoielile îi pluteau prin minte ca bulele de apă. E drept că familia noastră ține de rangul samurailor de țară numiți ostași și că l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]