12,381 matches
-
ar alege să trăiască În societatea În care trăiesc. Aproape toți nutrim, conștienți sau nu, nostalgia unei vârste de aur sau măcar a unui trecut, nu imediat - de el ne despărțim râzând, nu-i așa? -, a unui trecut ceva mai Îndepărtat, la care raportăm obsesiv prezentul și pe care ni-l dorim reînviat și restaurat, fiindcă acolo sălășluia binele visat. - Aha, și atunci, țuști comunismul de colo, gata să le facă el tuturor binele cu forța. Da,da,da... Ca să vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mea - aprecierea vă aparține! - este exact ce vă trebuie? Dumneavoastră sau Centrului, nu-mi e foarte clar... Nu uitați că, atâtea câte sunt, abilitățile mele În materie de diagnosticare a sensului unor evenimente s-au manifestat În perimetrul trecutului, mai Îndepărtat sau mai apropiat. Or, dacă am Înțeles bine, pe dumneavoastră vă interesează prezentul. Eventual, viitorul. Ce vă face să credeți că judecățile mele În aceste spații se vor dovedi Îndeajuns de pertinente pentru a merita atenția? - Mister Adam, ați fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
lăsat în încăperile câtă frunză și iarbă ale palatului viziriului. înainte de a muta caravana poveștii noastre peste mări și țări, să mai zăbovim o clipă în preajma celor doi. Sunt ceasurile nouă. O muscă mare, păroasă și verzuie, venind tocmai din îndepărtatele ținuturi ale Iudeei, a reușit să purceadă printre perdelele patului în care odihnește trupul cilindric al spătarului Vulture și, prăfuită, vlăguită de drum, s-a așezat pe fruntea înaltă, înrourată de somn a înaltului sol moldovean. Deși la capătul puterilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bunul nostru Dumnezeu să nu-și fi aruncat o geană de privire. Chiar de pare că sforăie, Dumnezeu nu doarme. Ochiul lui închis afară înlăuntru se deșteaptă. Și tocmai atunci când îl credem adormit adânc și ne îngăduim în bezna unei îndepărtate bucătărioare a frige la foc mic, în toiul Postului Mare, o pustie de cârnat afumat, Prea-Bunul ridică o sprânceană, se uită chiorâș la noi și face să sune în străfundul nostru vocea Sa mustrătoare: „Frații tăi postesc și rabdă. Pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
margini, în propria lor mătasă, tânjind după amintirea zilelor când, cu oarecare efort, puteau deveni reptile și apoi - de ce nu? - chiar păsări, broaște evlavioase ridicau ochii spre cer, intonând inutil imnuri imploratoare. Le răspundeau, de peste șapte specii și trestii, pescărușii, îndepărtatelor lor rude care plecaseră în aer cu mult timp înainte și reveneau în apă numai după hrană. Pretutindeni se năștea, colcăia, îmbătrânea și dădea ortul popii viața. Cu excepția lui Covaliov care trăgea la rame de-i ieșeau ochii, toți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vânjoase sclave etiopiene. Prințul Siegrid din Germania de Nord i-a adus prințesei un inel de argint forjat în formă de tun care în momentul când îl puneai pe degetul arătător împroșca din el cu mici ghiulele de diamant. Din îndepărtatele ținuturi rusești, s-a înclinat până la pământ cneazul Igor Poprișcin Pervâi, dăruind prințesei macheta din lemn de Novosibirsk a unei biserici în care preotul, acționat de un mecanism minuscul, dansa komarinska. Chiar din Țările Române s-a înfățișat tânărul beizadea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
căpitanul Tresoro se trezi leoarcă de sudoare, tremurând din tot corpul: cunoscuse femeia. Episodul 168 VISUL DOCTORULUI PELETO De mai multe nopți la rând, cu mici, neînsemnate variații, doctorul Peleto visa același lucru: se făcea că era într-un viitor îndepărtat tot la Veneția, care devenise parcă și mai frumoasă, și mai atrăgătoare, cu toate că îmbătrânise mult, afundându-se în fiecare an, centimetru cu centimetru, în apele lagunei. De fapt, îi se părea atât de frumoasă pentru că ei înșiși, locuitorii Veneției, îmbătrâniseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
multe despre ea, însă n-ai avut posibilitatea s-o cunoști personal. De-a dreptul dificilă devine relatarea când ființa de care te ocupi nici măcar nu-ți e contemporană, ci o personalitate scoțând încă bustul ori numai capul din apele îndepărtate, negre ale istoriei. Când însă eroul paginii tale nu-ți e nici prieten, nici cunoștință, nici contemporan, nu ți-a povestit nimeni despre el, nu-l consemnează nici o arhivă, nici un rând și te despart de dânsul patru secole, două concepții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
înțelege până la urmă care-i e menirea și nu mai face nazuri. Dar dacă te naști băiat? - întrebă Metodiu. — Voi lua cazul meu - răspunse turcul - fiindcă mi-e mai la-ndemână și-ți voi da un singur exemplu. Cea mai îndepărtată amintire pe care o păstrez e legată de faptul că tata nu mă lăsa niciodată să mă duc să mă joc cu catârul de-a dreptul, adică să ajung la catâr în linie dreaptă, ci mă lua de mănuță, ocoleam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
această groapă de gunoi care pute a hazna. Copiii i-au împărtășit imediat părerea, astfel că și-au reluat de îndată trista pribegie fără țintă, până când, într-un târziu, ajunseră la concluzia că singurul refugiu se afla în cel mai îndepărtat și pierdut colț din tărâmul Tenere - „Neunde“ - în graiul lor -, acolo unde nici măcar tuaregii nu îndrăzniseră să pătrundă. — O să căutăm un loc izolat și sigur unde să ne ascundem câțiva ani, așteptând să se schimbe guvernul sau să se stingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-și economisească forțele. Tăiară una din oile care trăgeau să moară, îi băură sângele, mâncară carnea aproape crudă și rămaseră în așteptare, cu privirea ațintită în punctul de unde ar fi trebuit să apară cei ce plecaseră să aducă apă de la îndepărtatul puț Sidi-Kaufa. Dar n-au apărut decât vulturii. De unde veneau sau ce simț ciudat le îngăduia să intuiască faptul că în acel colț pierdut din Sahara urma să se dezlănțuie o tragedie, era un mister pe care nici cei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și neputincioasă. Nu plângea, pentru că maică-sa o învățase că o adevărată targui nu plânge. Nu implora, pentru că generații de sânge imohag curgeau prin venele sale. Nu făcea decât să-și blesteme în gând propria-i prostie. Răsună un tunet îndepărtat. Ascultă cu atenție. Urmă un alt tunet. Se repezi spre ieșirea marelui cort din păr de cămilă și se trezi din nou în fața cerului albastru, pe care era cu neputință să zărești o umbră de nor. — Sunt tunete? Fiul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
i se pună numele sihastrului înmormântat în apropierea locului respectiv. Acesta avea să fie de acum înainte puțul Ajamuk, și nici un alt nume nu i s-ar fi potrivit, fiindcă niciodată nu fusese îngropat vreun pustnic în ținuturi atât de îndepărtate. Familia Sayah avu nevoie de o săptămână și ceva ca să astupe gaura din puț punând la loc piatra, să scoată nisipul și să recupereze trupul răposatului, pe care-l îngropă cu o ceremonie simplă, la umbra palmierilor. Dar când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
săptămâni mai târziu, pământul să înceapă să se umezească sub ochii lor, și un fir subțire de apă își făcu apariția dintr-odată. Se produsese o minune. Eternul miracol al vieții pe care-l reprezintă apa, acolo, în cel mai îndepărtat colț al Saharei unde, probabil, nimeni nu pusese piciorul de sute de ani. Se rugară o zi întreagă și, pe înserat, sacrificară ultimul miel. Au mâncat până n-au mai putut, au dansat, au cântat și au stropit totul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cu unghiile și cu dinții ca să supraviețuiască, lăsaseră chiar o parte din sângele lor în acel puț ce abia le îngăduia să trăiască, și acum Allah le trimitea acel nou și tulburător blestem sub forma unor oameni veniți din țări îndepărtate, care nu respectau nimic. — Ce ne facem? Se întoarse să se uite la chipul desfigurat al surorii sale, în ai cărei ochi se citea spaima. — Nu știu. Cum vom putea trăi fără apă? — Nici asta nu știu. Vor fi patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
antilope și gazele, ce păreau vechi de mii de ani. Era la fel de înaltă și încăpătoare ca și cea mai mare dintre moscheile unde nu se rugaseră niciodată, răcoroasă și întunecoasă; servise probabil de adăpost sigur vreunui trib numeros din timpuri îndepărtate, când pe acele meleaguri încă mai curgea un râu năvalnic care, din motive neștiute, obosise să ude poalele munților. Apa a dispărut, pământul a murit, a fugit vânatul, au plecat locuitorii, iar ca amintire a frumoaselor vremuri au rămas doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
obișnuit de mic copil cu așa ceva. Se așeză și așteptă. Din nou, răbdarea puse stăpânire pe toată ființa lui. Soarele lumina tabăra pustie. Se scurseră mai multe ore. Căldura era tot mai mare. În cele din urmă, auzi un zumzet îndepărtat. Venea dinspre sud-est, dar, oricât de mult își ascuți privirea, nu zări nici un vehicul și nici nori de praf. În cele din urmă, își dădu seama că se apropia un elicopter nu prea mare, ce rămase în aer câteva minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
iartă jignirea, doar ca să scape de el. — Isteață treabă! Am putea să-i propunem ticălosului ăluia... Apropo, cum îl cheamă? — Milosevic... Marc Milosevic. — Are vreo legătură cu președintele Iugoslaviei? — După cum se laudă, s-ar părea că ar fi o rudă îndepărtată, ceea ce ar demonstra pe deplin că a fi ticălos e o chestie genetică, dar n-am reușit să verific. Ceea ce am verificat deja e că în timpul războiului din Bosnia a strâns o avere considerabilă și că îi plac sporturile periculoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
africană te făcea să te simți ca un vultur atotputernic și liber. Se ridică în aer, stabili direcția exactă în timp ce observă că urca începea să se întrevadă o geană de lumină spre răsărit, făcu un viraj amplu, îndreptându-se spre îndepărtatul puț Ajamuk. Gacel Sayah îl aștepta așezat la intrarea cortului și nu făcu nici un gest până când Nené nu se opri în fața lui ca să-l salute: — Aselam aleicum! Îți cer ospitalitatea în mod respectuos. S-ar fi spus că sub vălul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
stâncă, cu arma pregătită și cu urechea atentă la tot ce se petrecea în jur, se uita cufundat în gânduri la tinerelul cu trăsături delicate și pielea albă, și se întreba din ce motiv absurd se afla în acel loc îndepărtat și ce șanse de supraviețuire ar avea dacă l-ar lăsa singur. Cu toate că adormise la umbră, se vedea cum transpirația îi curge șiroaie pe corp, ceea ce demonstra că, fără să se miște chiar, pierdea mai mult lichid decât ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Dupré se îndreptă spre sud-est și, după câteva minute, arătă un punt întunecat ce ieșea în relief la vreo zece kilometri distanță. — Acolo este puțul - spuse. Te las aici. Când începură să coboare, atât puțul și palmierii, cât și munții îndepărtați se pierdură din vedere, așa încât austriacul intră în panică, înțelegând că va rămâne absolut singur în mijlocul întinderii netede ca o tăblie de masă încinsă de soare și fără nici cea mai mică urmă de orizont oriunde-ți îndreptai privirea. — Iisuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Mulțumesc pentru tot. În câteva minute, elicopterul se pierdu din vedere, timp în care Gacel încărcă pe cei trei dromaderi care mai erau în viață patru dintre caprele muribunde și porni, cu pas vioi pe drumul ce ducea spre munții îndepărtați. Știa că acolo va trebui să facă față unei bătălii grele, dar începea să aibă o idee clară despre cum avea s-o plănuiască. — Doar nu l-a înghițit pământul. — Păi, așa s-ar părea. Ultima oară când l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
am timp de pierdut. — Doamne Dumnezeule sfinte! Unde este Pino? — Liber și cred că la ora asta zboară spre Italia. — Cât a plătit pentru mine? — Probabil mai mult decât meriți. Maurizio Belli vru să spună ceva, dar sunetul unei bubuituri îndepărtate, care se propaga dintr-o parte în alta a munților, repetându-se într-o mie de ecouri, îl obligă să ciulească urechile. — Ce a fost asta? întrebă în cele din urmă. — O împușcătură. A trecut timpul stabilit și fratele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
strădui să recurgă la experiența sa de necontestat, în calitate de copilot în cele trei curse de-a lungul deșertului, ca să-și facă o idee despre locul unde se află și ce-ar trebui să facă pentru a ajunge la puțul acela îndepărtat, dacă într-adevăr exista. Dacă exista, fără îndoială că era vorba de Sidi-Kaufa, locul unde trebuia să ajungă în acea blestemată zi când au rătăcit drumul din cauza unui atlas rutier greșit; și făcu un efort, încercând să-și amintească ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-și amintească ce văzuse pe hartă, cu toate că era clar că nu te puteai încrede în hărțile alea. Dacă memoria nu-l înșela, acel masiv pietros și singuratic ar fi trebuit să rămână mult mai la sud, servindu-le ca un îndepărtat punct de reper tot timpul la dreapta lor. Ținând cont de asta, tot ce se întindea în fața ochilor săi cam pe treizeci de kilometri începând din acel loc ar fi trebuit să fie un șes nesfârșit presărat cu pietre; de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]