KorAP: Find »[drukola/base=înnebuni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...80 81 82 ...150 >

3,744 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848

Parker să bată câmpii. Relata, a suta oară, povestea cu inginerul stagiar în camera ermetică de gravitație zero: o pățanie care a smuls întotdeauna lui Brett un rânjet complice, iar lui Parker, un hohot asurzitor. ― ...Și așa că dama în chestiune, înnebunită de grijile pe care și le făcea, se ținea de capul meu să-l salvăm pe băiețel. Cred că habar n-avea ce era cu el în chestia asta! Ca de obicei, inginerul mugea și hohotea la cea mai neînsemnată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
clintise, părând satisfăcut atât fizic cât și mental. Kane nu-și putea explica atitudinea placidă a ofițerului științific. Dacă el, Kane. n-ar fi putut să-și părăsească pupitrul din când în când pentru a face câțiva pași, ar fi înnebunit. Ash, remarcând privirea colegului său ațintită , asupră-i, se eschivă, dându-le o informație agreabilă. ― Mama zice că soarele acestei planete va răsări pesta douăzeci de minute. Vom merge pe lumină. ― Iată și o veste bună, admise Dallas, bucurându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
de la micul monstru agățat de fața lui Kane și să pună stavilă celor mai nebunești speculații. Reuși totuși să nu se gândească la ceea ce ar putea să-i facă în acest timp lui Kane. Așa și trebuia, altfel ar fi înnebunit Dallas reapăru, ținând în mâini cele trei prese metalice. Se puse imediat pe treabă, construind o targa rudimentară. Degetele-i tremurau de frică. Aruncă pe pietre mica platformă pe care o pusese la punct. Căzu la vreo doi metri mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
pereții de metal, altfel mișcarea acului nu aducea cu nimic cunoscut de oameni. Scutură puternic aparatul. În zadar. Lumina roție era în continuare aprinsă, ca pentru a o sfida. ― Habar n-am. Am impresia că detectorul s-a stricat. A înnebunit de-a binelea. Brett dădu cu piciorul în plasă, înjurând. ― Dumnezeii!... Acum și-a găsit! Îi zic eu câteva lui Ash... ― O secundă! îl întrerupse ea. (Apucă instrumentul de cealaltă extremitate. Acul se stabiliză imediat.) Semnalul vine de jos. Trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
Grilajul de protecție, care în mod normal acoperea gura de aerisire, fusese ciopârțit. Luându-și lanterna electrică, Dallas îndreptă fascicolul în canalul întunecos. Când se întoarse cu fața la colegii lui, părea tulburat. ― A venit timpul șă ne mai tragem sufletul. ― Ai înnebunit? exclamă Lambert. ― Nu înțelegi? replică Dallas. Asta ne ușurează treaba. Canalul duce la sasul principal. Pe la jumătate nu e decât o singură deschizătură destul de largă ca să scape dincolo, și-i putem bloca trecerea cu aruncătorul de flăcări. O obligăm să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
privi țintă pe Lambert.) Tot mai crezi că mă înșel, așa e? ― Nu știu, răspunse Lambert, istovită și depășită de evenimente. Nu mai înțeleg de fapt nimic. Dar cred că trebuie să-ți spun că te-nșeli. Sau că ai înnebunit. Din ce motiv Ash, sau oricine altcineva, ar vrea să-l protejeze pe Străin? Îl va omorî tot așa cum l-a omorât pe Dallas și Brett. Dacă i-a omorât! ― Mulțumesc. Întotdeauna e bine de știut pe cine te bazezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900

lui deformante se încheagă Păianjenul sau Viermele sau Famenul sau Unicornul sau Zeul, când de fapt tu ai vrut să vorbești pur și simplu despre tine. Literatura e teratologie. De cîtiva ani buni dorm agitat și visez un bătrân care înnebunește de singurătate. Doar visul mă mai reflectă realist. Mă trezesc plângând de singurătate, chiar și când ziua mă simt bine printre prietenii care îmi mai trăiesc. Nu-mi mai pot suporta viața, iar faptul că azi sau mâine voi intra

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
șanțurile labirintice de canalizare. Coboram acolo prin locuri anume, pășind pe țevi smolite și peste robinete uriașe, apoi ne intra în nări și în sânge mireasma aceea de pământ, de râme și larve, de smoală și chit proaspăt. Parcă ne înnebunea, înarmați cu pistoale cu apă, mascați cu cartoane creponate de la depozitul de mobilă, pe care le coloram acasă făcîndu-le cât mai înspăimîntătoare, cu colți rânjiți, ochi holbați și nări umflate, ne fugăream prin canalele întortocheate, văzând deasupra doar o fâșie

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
astea, și noi găseam firească atitudinea lui. În scurtă vreme ne dăduserăm seama că puștiul, mai mic decât aproape noi toți, ne depășea cu mult dintr-un punct de vedere la care nici nu ne gândiserăm până atunci. Acasă îi înnebuniserăm pe părinți cu Mendebilul a făcut, Mendebilul a dres... Cu timpul însă, de pe tronul lui de beton și metal, băiatul a început să vorbească, printre povești și parcă visând, despre alte lucruri decât cavaleri și săbii. Pur și simplu întrerupea

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
douăzeci și unu de ani. Ce pui monstruos ar putea ieși din el! Dar nu vreau să mă mai gândesc. Tot ce vreau acum este să am puterea să descriu "realist" această scenă, deși mi se pare aproape cu neputință. Mendebilul parcă înnebunise. Cel puțin asta era părerea celor mai mulți din gașca noastră, care nu își puteau explica momentele din ce în ce mai lungi de aiureală penibilă, de hoinăreală dezorientată a băiatului în spielhosen galben de-a lungul pereților murdari ai Scării Unu. Abia dacă mai începea

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
ne-am mai văzut fețele, până când tot ce mai rămăsese din lume era pătratul de cer albastru închis de deasupra noastră, străbătut de pulberea de stele a Căii Lactee. Era povestea Celor unsprezece lebede, și vocea copilului suia, cobora, se rotea, înnebunindu-ne de tristețe. Copila mută, împletind straie de urzici pentru frații ei deveniți păsări regale, zborul acestora peste marea cea verde, o aripă de lebădă -toate acestea ..... Foarte multă vreme, Mendebilul parcă zâmbea . Când a terminat povestea, în liniștea nopții

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
de lat, al ferestrelor și acolo, pe placa de marmură, după draperii, începeam să ne spunem niște povești înfricoșătoare. Vorbeam despre somnambuli, care merg, noaptea prin casă cu ochii închiși, iar dacă îi trezești mor de tot și tu poți înnebuni. Printre noi era un băiat cu înfățișare izbitor mai matură decât a noastră, cu un vocabular de om mare, care, la acea vârstă, știa pe dinafară Corbul lui Poe. Băiatul se numea Traian. Cine era el, cine a devenit, de ce

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
răzgâiat. Ea le surclasa în privința toaletelor, fardurilor, parfumurilor, săpunurilor pe care le avea și le folosea când nu era la școală. La două-trei cuvinte se servea de vocabule la fel de goale de conținut pentru mine ca și cele auzite de la băieții înnebuniți de muzica rock. Nu auzisem, de exemplu, niciodată de Burda, Chanel, Miss Dior, Helene Rubinstein, Ella, Ohao, Lancôme, Lux, Rexona, nu știam diferența dintre parfumurile amare și cele dulci, credeam că toate deodorantele și șampoanele sânt la fel, că nu

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
un albastru adânc și, în ciuda luminii galbene prelinse peste tot, e răcoare. Scriu pe noptiera albă, de tablă, în patul vecin stă Elisabeta, blondă și cam murdară. Și acum își întinde pe cearceaf cărțile de joc, care au s-o înnebunească. Mi-a dat și mie în cărți, nu-i scapă nimeni. Are niște cărți vechi, austriece, zicea ea, la care ochii tuturor figurilor sânt împunși cu acul, pentru ca prezicerile să fie infailibile. Le întinsese mai întîi în câteva evantaie, apoi

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
timp sufeream dacă observam o scădere a pasiunii mele pentru Gina. Dimineața aș fi vrut s-o iubesc în continuare, uitam gestul ei, nu aveam în minte decât figura ei din momentele noastre bune. Dar seara, sub presiunea suferinței fiziologice, înnebunit de bătăile inimii, de durerea intensă, care-mi îngusta conștiința, mă gândeam că aș fi vrut să n-o fi cunoscut niciodată, îi doream moartea, dispariția definitivă din creierul meu. Totuși, până și această idee mă făcea să sufăr ,că

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
pe marginea aleii, dar ea privea țintă înainte, cu o expresie absentă, îi crescuseră mustăți rare și fire groase înfipte în bărbie. Puțin înainte de-a depăși a cincea linie, Balena se surpă în sine. Ne-am tras în lături, înnebunite de spaimă, în câteva secunde, din femeia enormă rămăseseră numai câteva fragmente de oase înfășurate în cârpe putrede: un maxilar pământiu, un femur, câteva coaste... Și acestea se pulverizară până la a deveni o materie impalpabilă, din care nu rămase în

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
însă nu se opri când Emil Popescu ridică arătătorul de pe disc. Sunetul persista, monoton, strident, despicând aerul întunecat de la șase și jumătate dimineața. Arhitectul apăsă cu disperare de mai multe ori pe discul de plexiglas, dar fără efect. Simți că înnebunește. Ieși repede din mașină, pe care-o uitase cu farurile aprinse, și se învîrti neputincios în jurul ei. După vreun minut de urlet insuportabil, pe la geamuri și balcoane începură să apară cetățeni în pijamale care-i strigau cu toții câte ceva arhitectului, dar

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
ca o placă de lemn furniruit într-un cafeniu foarte lucios, cu ape plăcute, din care ieșeau, înduioșător de pure în albeața și abanosul lor, clapele, așezate pe două rânduri. Era cam ora două după-amiază când cei doi bărbați, unul înnebunit de emoție, celălalt cu o mutră de înmormîntare, cărară orga la parter și o sprijiniră de caroseria crem a Daciei 1300. Instalarea dură mai mult de trei ore, dar în sfârșit, pe la cinci și ceva, vecinii care rânjeau pe la ferestre

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
Popescu, născută Deleanu, plânsese cu lacrimi mari, care năclăiseră perna brodată din dormitor. Nu mai putea suporta cheltuielile nesăbuite ale soțului. Se săturase să alerge, să robotească, se săturase de viață și se gândea disperată că, fără îndoială, soțul ei înnebunea văzând cu ochii. Abia la ora trei dimineața, frânt de foame și oboseală, intră pe ușa apartamentului și arhitectul Popescu. Înfulecă la bucătărie, în picioare, ce găsi în frigider, fără să aleagă, căci avea mintea plină de sunete. Ore și

Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909

fie atât de înaltă, de umedă, de cărnoasă. Aș fi vrut să văd iarăși flori, să mă plimb pe câmpii, asemenea celor din Tamluk, să simt briză sărată sau vânt uscat de deșert, căci aburii și miresmele acelea vegetale mă înnebuniseră. Eram singur cu cei trei servitori și paznicul bungalow-ului, și când pica vreun călător, inspector la vreo plantație de iută sau departament-agent, sau negustor de ceai în drum spre China, beam împreună o sticlă de whisky. Beam în fiecare seară

Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
și jocul a reînceput. Simt că n-am să pot să mă stăpânesc mult." " Aproape am sărutat-o astăzi după-amiază, singuri noi doi în odaie. Am făcut eforturi să n-o îmbrățișez, într-atît era de excitată ea și atât de înnebunit eu. M-am mulțumit să-i strâng și să-i mușc brațul. Mai mult n-am vrut. Mi-e teamă, mi-e spaimă de mine. (Notă. Maitreyi n-a fost o clipă excitată, cum credeam eu. O turbura numai atitudinea

Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
le mușcase. Mă privea ca pe un duh sau ca pe un nebun. Îmi arătă cu degetul locul unde o sărutasem, pe obraz. Nu putea vorbi, nu se putea apăra. Mă apropiai, o luai în brațe și o sărutai iarăși, înnebunit de neânțelegere, întunecat de pasiune. O sărutai pe gură și-i întîlnii buzele umede, fragede și parfumate, cum niciodată n-aș fi crezut că îmi va fi dat să sărut. În cea dintâi clipă se strînsera sub gura mea, încercînd

Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
clipe, și nu pentru că mă înșelase, ci pentru că mă făcuse să cred orbește în dragostea și puritatea ei, mă făcuse ridicul silindu-mă să dau tot ce aveam, să mă descopăr în fața ei, să îi asimilez dorurile și voința; eram înnebunit la gândul că renunțasem la mine pentru o fecioară care mă înșeală cu primul-venit. Pentru că, deși nu crezusem o clipă în realitatea "înșelării", mă sugestionasem vorbind și sfârșisem prin a vedea în toată atitudinea Maitreyiei o farsă. Dacă ar fi

Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
unei despărțiri de Maitreyi. Dacă atât timp cât o știam a mea, de nimeni stingherit să-i vorbesc și să mi-o apropii când vream, o iubeam, apoi acum, când eram despărțiți prin nu știu ce primejdie, dragostea crescuse până la sufocare și simțeam că înnebunesc așteptând ceasul când am s-o pot vedea și strânge din nou în brațe. În timpul nopții am ieșit de mai multe ori în curte, să spionez, și vedeam mereu lumină în camera inginerului, auzeam acolo glasuri, câteodată un scâncet, pe

Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
ci simțind-o numai, cum de se poate ca un ceas după plecarea din Bhowanipore să pot asculta vorbăria acestei bătrâne, care nici nu bănuiește ce epavă are în față? Totul mi se părea irațional, imposibil, și ghiceam că aș înnebuni dacă aș rămâne multa vreme cu asemenea oameni alături, dacă nu mă înfund undeva în singurătate, să uit, să mă uit. Plecarea îmi apărea singura salvare, cel puțin pentru un timp. Mă hotărâsem să plec chiar a doua zi, oriunde

Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]